Fostul premier olandez Mark Rutte preia marţi conducerea NATO, însă şeful celei mai puternice alianţe militare din lume nu are deloc puterea să schimbe lucrurile în profunzime, relatează AFP și News.ro.

La NATO, „totul, cu adevărat totul, de la cel mai futil lucru la cel mai strategic, este decis prin consens”, rezumă Ian Lesser de la German Marshall Fund, un centru de reflecţie de la Bruxelles.

„Amploarea posibilităţilor ca secretarii generali să schimbe în profunzime ceea ce face NATO este aşadar foarte limitată”, subliniază el.

„Secgen”-ul, cum este supranumit la Bruxelles, munceşte „în culise” la emergenţa deciziilor, care trebuie să fie aprobate după aceea de către cele 32 de state membre.

„În calitate de secertar general al NATO ai puterea de a stabili agenda, eşti cel care prezidează Consiliul Atlanticului de Nord”, instanţa politică de decizie a NATO, declară AFP Jamie Shea, un fost purtător de cuvânt al Alianţei şi cercetător la think tank-ul britanic Chatam House.

Însă nu eşti cel care decide singur o intrare în război şi cu atât mai puţin cel care apasă pe butonul nuclear. Numai statele membre au această putere şi mai ales Statele Unite.

Şeful Alianţei Nord-Atlantice nu este, cu toate acestea, lipsit de influenţă.

Fostul secretar general, Lord Robertson, a jucat un rol deloc neglijabil în declanşarea Articolului 5 după atentatele de la 11 septembrie 2001, aminteşte Ian Lesser.

Articolul 5 - pilonul Alianţei - obligă toţi membrii să ajute un stat membru NATO în caz de atac. El a fost declanşat - în mod simbolic - în favoarea Statelor Unite singura dată în istoria Alianţei.

Personalitatea noului secretar general va juca de asemea un rol, iar Mark Rutte, după zece ami de mandat ai fostului premier norvegian Jens Stoltenberg, este aşteptat cu curiozitate.

Îşi va impune, oare, marca încă de la instalare sau va aştepta un eventual al doilea mandat?

„Atunci când sosesc, (secretarii generali) au tendinţa să fie candidaţii continuităţii, dar după ce stau un pic, evident, câştigă încredere”, subliniază Shea.

LA CONDUCERE

Jens Stoltenberg a orientat, astfel, Alianţa către o susţinere sporită a Ucrainei, după invazia rusă din februarie 2022. El a propus şi a obţinut un angajament al aliaţilor de a furniza minimum 40 de miliarde de euro pe an Ucrainei şi ca NATO să se afle la conducerea furnizării ajutorului militar din Occident.

Rămâne ca, pe timp de război, unitatea şi continuitatea să primeze, ceea ce nu împinge deloc la bulversări.

„Într-o situaţie geopolitică atât de dificilă, menţinerea continuităţii şi aceleiaşi direcţii în politica externă şi de securitate este foarte importantă”, subliniază sub protecţia anonimatului un diplomat de la NATO.

Pe culoarele uriaşei clădiri NATO de la Bruxelles, se aşteaptă însă, prin înlocuirea lui Stoltenberg, un nou stil de managament, „care să includă un pic mai mult”, după un deceniu de administraţie „norvegiană”, mai degrabă verticală, potrivit altui diplomat al Alianţei.

Mark Rutte este un obişnuit al culoarelor NATO şi UE după 14 ani la şefia Guvernului olandez.

El provoacă curiozitate mai ales în privinţa coordonării între NATO şi Uniunea Europeană (UE), în contextul în care aceasta este tot mai implicată în probleme de securitate.

Acest dosar este în pârloagă din cauza diferendelor între Turcia, un stat membru NATO dar nu şi UE, şi Grecia, din cauza problemei cipriote.

În cazul unei reveniri a lui Donald Trump la Casa Albă, aliaţii europeni mizează mai ales pe talentul acestuia  de negociator în vederea păstrării unităţii Alianţei.

Jens Stoltenberg a refuzat în mod public să-i dea cel mai mic sfat şi a subliniat doar că olandezul va fi „excelent”.

Însă el a rezumat într-o formulă ce se aşteaptă cel mai mult de la şeful NATO: „sarcina sa cea mai importantă va fi, bineînţeles, să-i ţină pe toţi cei 32 împreună”.