Formația Snails lansează astăzi, 27 septembrie, o nouă piesă - „Dorul”. Potrivit unui comunicat al trupei, lansarea noii piese are loc după ce „Melcii”, au avut o pauză de aproape 10 ani. Deși, oficial, trupa nu și-a anunțat niciodată destrămarea, din anul 2013 a susținut doar un concert în scopuri caritabile.

La cobza îl avem pe Serigiu Diaconu, iar la clape pe Vadim Șinic, doi profesioniști, care nuanțează și colorează cântecele un pic altfel, în game diferite. Cu toate acestea păstrăm energia și bucuria în piesele noastre. Sper ca acestă colaborare să ne împingă spre noi orizonturi, a menționat Lilian Severin, liderul trupei, pentru DESCHIDE.MD

Evenimetul va avea loc în Chișinău, iar biletele pot fi procurate AICI.

Formația Snails a fost fondată în 1995, iar în prezent, din ea fac parte patru membri: Lilian Severin, Sergiu Ionaș, Vitalie Colț și Mircea Sturza. Printre cele mai cunoscute piese ale formației se numără „Undeva”, „Trenul”, „Nu-mi pasă”, „Superbasuri” sau „Blue Passports”.