Sportul îi unește. Greii tenisului din R. Moldova și din România vor participa la Săptămâna Europeană a Sportului, care se va desfășura la Chișinău Arena. Este vorba despre cel mai bun jucător de tenis moldovean al momentului va disputa, pe data de 5 octombrie, un meci caritabil contra tenismenului român, Marius Copil.

Despre acest lucru ne anunță reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, potrivit cărora evenimentele sportive vor avea loc între 23 și 30 septembrie. Aceste acțiuni fac parte din campania „BeActive”, care se desfășoară sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu Federaţia „Sportul pentru Toţi” din Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană.

„Acțiunea are drept scop promovarea fair-play-ul, implicarea comunitară și solidaritatea prin sport, iar fondurile colectate din vânzarea biletelor și donații vor fi direcționate pentru susținerea sportivilor cu dizabilități din Republica Moldova.

De asemenea, scopul activităților este de a inspira oameni de toate vârstele să practice sportul, contribuind astfel la bunăstarea personală și la crearea unei comunități unite în jurul activităților fizice”, ne informează organizatorii.

Seria de evenimente va începe cu Festivalul BeActive, care se va desfășura în parcul La Izvor din municipiul Chișinău. Participanții vor avea ocazia să participe la mai multe activități sportive, inclusiv fotbal pe plajă, volei, padel și tenis. Festivalul va găzdui și o zonă specială BeActive, dedicată activităților de fitness, pentru a încuraja un stil de viață activ.

Pe data de 22 septembrie, de la ora 9:00 va avea loc BeActive Antrenament de Alergare, o sesiune condusă de antrenori experimentați, care va ajuta participanții să își îmbunătățească rezistența și tehnica de alergare. Pe 24 septembrie, de la ora 11:00, toți iubitorii de sport sunt așteptați la BeActive Cărpineni Start de Alergare, un eveniment special dedicat refugiaților din Ucraina stabiliți în Cărpineni.

La 28 septembrie, de la ora 11:00, va avea loc BeActive Marathon start pentru copii, unde copiii vor avea ocazia să alerge pe diferite distanțe și să încurajeze un stil de viață activ.

Evenimentul principal al săptămânii va avea loc pe data de 28-29 septembrie, la Chișinău și va include BeActive Roller Marathon Start, BeActive Marathon4ALL Start, o cursă rezervată  sportivilor în scaune cu rotile; BeActive Moldova Mass Start, un moment istoric, cu starturi simultane în cinci orașe din Moldova; BeActive Special Olympics Înot, competiție de înot dedicată sportivilor cu dizabilități intelectuale etc.

Fondurile colectate din vânzarea biletelor și donații vor fi direcționate către susținerea sportivilor cu dizabilități din Moldova.