Dumitru CRUDU // Salvați America
Ud leoarcă, am deschis ușa și am intrat. Gara era plină ochi de boschetariși pomanagii. Cele trei bănci din sala cu acvariu erau ocupate de un ciorchinede borbați, îmbrăcați în haine slinoase. Pe unii dintre ei i-am întâlnit laamiază în Piața Centrală. Puțeau de-ți mutau nasul din loc. Doi oameni învelițicu paltoane dormeau încovrigați pe podeaua de beton din fața casei de bilete,închisă la ora aia. Alți doi cerșetori se băteau în mijlocul sălii de așteptarepentru locul de sub calorifierul fierbinte. Nimeni nu se băga să-i despartă.Oamenii se târau pe lângă ei în căutarea unui colț liber. Cei mai puternici îidădeau jos de pe bănci pe cei mai slabi și le ocupatu locurile.
Mi-a venit o idee. Am coborât în barul de la parter și mi-am comandat ocafea, cu toate că mi-aș fi dorit mai degrabă să-mi iau o plăcintă sau un sendviș,la cât de înfometat eram. Dar o plăcintă sau un sendviș se mănâncă repede, pecând o cafea o poți lungi până dimineață. Având o cafea în față, chelnerii nute puteau goni afară din bar. Mulțumită cafelei pe care am cumpărat-o, aveam șieu un scaun pe care puteam să-mi odihnesc oasele. Mai mult de atât nici nu-miputeam dori. Important era să trec și de noaptea asta, că mâine, speram din totsufletul, că o să-mi găsesc unde să stau.
Bărbatul de la masa vecină adormi înainte să-și termine berea și băieții dela bar l-au apucat de mâini și de picioare și l-au aruncat pe podeaua din gară.Unul dintre ei îi goli berea.
Ca să nu adorm și eu, mi-am scos un caiet din geantă și m-am apucat să-idescriu pe boschetarii din jurul meu.
Cu părul vâlvoi, nepieptănat, murdar, un bărbat cu ochii adânciți înorbite, asemenea unor cărbuni arși, alerga printre oamenii ăia nenorociți dingară, strigându-le:
- Salvați America!
Auzi, ce le stigă ăsta? Mi se păru un nebun de legat. Am adormit. Nu pestemult, m-am trezit aruncat pe podeaua de beton. Uun polițist m-a apucat de păr șim-a îmbrâncit în ploaia rece din stradă, unde i-a scos și pe ceilalți cerșetori.Salvați America.
