Dumitru CRUDU // I-au dat foc la casă cu o zi înainte de revelion

În clipa când flăcările au început să muşte din casa lui Vasile Feodorovici, răspândind trâmbe de fum deasupra ei, doar o zi ne mai despărțea de revelion, iar eu eram în vizită la Elena Gheorghevna, pe când Tolişor şi Clava erau plecați de acasă, iar Petruţ plângea în braţele nănaşei care, la rândul ei, urmărea ca laptele să nu dea în clocot pe plită. De aceea, este complet explicabil de ce nu a alergat şi ea imediat în drum, spre casa lui Vasile Feodorovici, cu o căldare cu apă în mână, aşa cum am făcut-o eu, dar vreo cinci minute mai târziu, când deja  moşneagul ţâşnise urlând din chingile casei în flăcări, cu tot cu un pat după el, de care fusese legat cu nişte funii groase. Atunci nu am înţeles deloc cine i-ar fi putut lega mâinile de pat şi mai ales cum a putut să iasă din casă cu un pat după el şi nu cred să fi înţeles nici nănaşa dacă l-ar fi văzut cu ochii ei pe Vasile Feodorovici, aşa cum l-am văzut eu, scheletic şi fleşcăit cum era, dar răcnind ca din gură de tun în timp ce încerca să se rupă cu tot cu pat din fălcile pălălaiei. Acel pat de care Vasile Feodorovici era legat, ardea şi el. Şi asta în timp ce bătrînul se târa de-a buşilea în direcţia porţii, răcnind din toţi bojocii. Focul se extindea. Deja ardeau şi dependinţele, ardea şopronul, ardea fânul, şura, ardeau copacii, viţa de vie, oile în ţarc, ardeau şi hainele pe Vasile Feodorovici, făcându-l să urle şi mai tare. Dar aşa cum se zbătea moşneagul să se rupă din funiile cu care era înlănţuit de pat, aşa se zbătea şi Şuric să se smulgă din lanţul cu care era încătuşat în ogradă. Norocul lui Vasile Feodorovici însă veni chiar dinspre casa înghiţită de flăcări. O bârnă arzândă care căzu peste funiile cu care era legat, le mistui într-o clipă, şi bătrînul se rupse din braţele patului ucigaş şi sprintă spre poarta salvatoare. Fugea mâncând pământul cu izmenele arzând pe el, fugea şi încerca să şi le smulgă de pe corp din mers. Căldarea cu apă cu care ieşisem în drum, i-am aruncat-o în faţă. Dar nănaşa avu o idee şi mai bună. Îl apucă pe bătrân de mână şi îl trase spre fântână, impunându-l să urce cu picioarele în căldare şi să se ţină de lanţugul de fier şi îi dădu drumul în fântână, unde-l ţinu vreo jumate de oră, până apa începu să-şi facă efectul şi urletele bătrânului se transformară în nişte gemete stinse. Cât timp îl ţinu Elena Gheorghevna în fântână, oamenii se buluceau în jurul casei arse.

-E o mână ucigaşă la mijloc, exclamă Vitalie al lui Caşu, pe când cu toţii ne uitam spre casa lui Vasile Feodorovici care pur şi simplu nu mai exista, cu toate că fusese una dintre cele mai frumoase case din Flutura. Arsese până-n temelie.

-A căzut din pod în glod. Până azi fusese unul dintre cei mai bogaţi oameni din Flutura şi acum nu mai are nimic și asta chiar cu o zi înainte de revelion.

- Şî ghini i-o făcut.

-Dar cine ar fi putut să-i dea foc?

-Hoţii! I-au furat tot-tot. Ce, n-aţi auzit?

-E sigur asta?

-Chiar el mi-a spus. I-au furat toţi banii pe care-i avea la el, i-au luat televizorul, maşina de spălat, frigiderul, automobilul, tot-tot, după care i-au dat foc şi la casă.

-Nu mai această pălărie i-a mai rămas, din tot ce a avut, nici nu ştiu cum nu a ars şi ea, mai exclamă cineva, şi le arăta cu indexul spre pălăria pe care eu o ţineam în mână.

-Întrebare însă şine sunt hoţii şi de şi i-au dat foc la casă chiar cu o zi înainte de 2025?

-Şini, şini? Orişini din satul ista ar pute şi. La cât ghini o făcut la viaţa lui, orişini putea sî-l calşi.

-Da, Vanea, dar după şi i-au furat tot, de şi să-i mai dea foc şi la casă?

-Eu cred că au vrut să-l uşcidă, de aşeea, i-au dat foc la casă. Pentru că i-au dat foc la casă numai după şi l-au legat cu mâinile de pat!

-Matali di undi ştii?

-El mi-a spus.

-Poati ţ-o zîs şî şini i-o făcut-o? Are vreo bănuială?

-Nu are.

-Şi chiar nu i-a recunoscut?

-Nu. Penru că purtau nişte şiorapi negri pe faţă . Un singur lucru l-a reţânut, că printre ei era o fimeie.

-Şî cum o înţăles asta?

-Când i-o auzât sfădindu-se dacă să dea sau nu foc la casî.

-Poati o înţăles şî şini era femeia şeia?

-Nu. Parcă ţ-am zâs că nu. Doar un sângur lucru a reţinut, că,  anume fimeia aşeia, o propus să-i aprindă casa, pentru că avea impresia că i-a recunoscut. De aşeia, a propus să-i dea foc la casă. Ea a propus. Aşa mi-a spus el, sperând că o să ardă odată cu casa lui. Dar, bătrânul, pare el slab la prima vedere, dar când l-o ajuns focul la papuşi, o fujit afarî cu tot cu pat. În drum a ajuns cu izmenele arzând pe el şi, iată, Elena Gheorghevna l-a băgat în fântână. Da să vezi cum mai urla când o ieşât pi poartî. Ca din gură de şarpi. Acum însă s-o mai liniştit.

Câţiva oameni ieşiră din gospodăria lui Vasile Feodorovici cu câţiva harbuji în braţe şi dispărură în întunericul care cădea în jur. Din curtea acoperită de fum, ţâşni şi Şuric, schelălăind ca un câine turbat, cu lanţul după el şi se făcu nevăzut în direcţia râpei.

-Şel mai rău ie că i-o ars şi animalili. Da animalili şi jinî au? Doamne, da cum mai răjeu, aproapi ca nişti oamini?!

-O fost preşedinti di colhoz, şef de partid la ferma di vaşi, şef la ferma di porşi, agronom şef, din nou preşedinti di colhoz, director di şcoalî, primar, şeful frontului popular din sat, şî amu cu şi-o rămas, cu pălăria aşeia nenoroşitî?

-Lasî cî o primit şi o meritat.

-Ia să videm amu la şini o sî meargă sî doarmî? Şini o să-l primească amu? Nimeni. La cât rău o făcut, nu cred să-i deschidî şineva uşa. Zî-mi vreun om din satul ista,  căruia să nu-i fi făcut vreun rău? Poţi să-mi numeşti măcar unul? Aşa-i că nu poţi? Numai pi ghea Costea di trii ori l-o băgat la puşcărie! Da o sî-l primească amu ghea Costea la el? Da pi naiba.

Nănaşa a revenit din beci cu două borcane cu chişleag, cu care, după ce l-a scos pe Vasile Feodorovici din fântână, l-a uns din cap până în picioare.  Chişleagul i se scurgea de pe corp în ţărână, aşa cum se scurgeau în bezna nopţii şi oamenii care îl împresuraseră până odinioară, plecând unul câte unul, până când drumul, în mijlocul căruia stătea pierdut Vasile Feodorovici, deveni pustiu. Şi atunci nănaşa îl luă la ea. Îl luă la ea chiar cu o zi înainte de revelion.

Uşa pe care Tolişor o deschise cu piciorul şi care se izbi cu mare zgomot de perete o făcu pe  Elena Gheorghevna să sară ca arsă de pe scaun şi să-l urmărească din picioare cum traversă nonşalant încăperea, lăsând pe podea urme împleticite de noroi. Fără să se uite însă la maică-sa, tânărul se aşeză pe un scaun din capul mesei, cu spatele la fereastră, şi-o îndemnă, cu o uşoară înclinare a capului, să-i scoată din picioare pantofii murdari de glod şi de funingine. În aşteaptarea maică-sei, care a mers în curte după un lighean cu apă, îşi aprinse o ţigară. Îşi spălă picioarele cu ţigara înfiptă în gură, în vreme ce, în ogradă, maică-sa îi spăla pantofii într-un alt lighean, un pic ruginit. Afară începu să ţârcâie. Maică-sa îi întinse o pereche de ciorapi noi şi băiatul ei şi-i trage pe picioare. După ce Elena Gheorghevna şterge urmele de noroi de pe duşumea, se spală pe mâini la chiuveta din curte şi revine în încăpere cărând pe un fund o mămăligă uriaşă. O răstoarnă pe un alt fund în mijlocul mesei şi odaia se umple de aburi. După ce maică-sa pleacă să aducă o farfurie cu brânză, Tolişor îşi roteşte gâtul prin încăpere şi, stupoare, realizeaza că nu e singur, că la aceeaşi masă cu el mai stă şi un bătrân scheletic şi deşirat, cu ochii aplecaţi în pământ.

-Da mata, di undi ai chicat la noi, Vasâli Fiodorovişi?

Tolişor se holbează la el cu patruzeci de ochi. Bătrînul sare ca fript în picioare.

-Nu-i nevoie să ti scoli. Poţi să-mi răspunzi şî di pi scaun, îi sugerează Tolişor, dar bătrânul nu vrea să-l asculte şi insistă să rămână în picioare, ca un om gata s-o ia la fugă.

-Mamî, da şi în tot răstimpul ista di când am venit eu acasî, la noi era şi Vasâli Feodorovişi? Şi cum di nu l-am observat eu până amu? Da di undi s-a luat la noi ghea Vasâli, mamî?

Elena Gheorghevna care reveni din beci cu o strachină plină buză cu brânză nu scoate o vorbă până nu lasă farfuria pe masă.

-Da tu nu ştii, Tolişor, ce o păţit Vasile Feodorovici?

Tolişor îşi răsuceşte trupul mătăhălos către bătrân, de parcă nu ar vrea să-l privească doar cu ochii, ci cu tot coprul.

-Da şi-ai păţât, Vasâli Fiodorovişi, hai zî, odatî?

Bătrânul îşi deschide gura şi îşi ţuguie buzele, dar afară nu răzbate niciun sunet, nimic.

-Şi ţ-ai mâncat limba sau şi? Hai nu mă mai şerbe atâta fărî apî şî zî odatî şi-ai păţât?

Elena Gheorghevna se apropie de Tolişor şi-i arătă cu mâna în direcţia casei lui Vasile Feodorovici, deasupra căreia încă se mai răsuceasc trâmbe negre de fum.

-Nişte hoţi i-au dat foc la casă şi nu mai are unde trăi.

Tolişor îşi scoate pantalonii şi-i aruncă în braţele mamei. Aceasta merge şi-i acroşează în cuier.

-Aşă aş vre să beu nişte chişleag, mamî?

- Să-ţi aduc o cană, Tolişor?

-Adî.

Elena Gheorghevna revine cu o cană de chişleag, pe care Tolişor i-o smulge din mâmă şi-o duce însetat la gură. Mama sa arată spre o pălărie de pe masă.

- Asta e tot ce i-a mai rămas lui Vasilii Feodorovici.

-Săracu, zice Tolişor cu chişleagul în gură. După care, adaugă:

-Că l-au prădat hoţâi, am înţăles, şi că i-au dat foc la casî, iarăşi am înţăles, dar nu prişep şi cautî la noi? Şi cauţi la noi, Vasâli Feodrovişi?

Bătrânul se uită în pământ. Tolişor, îşi taie cu aţa o felie de mămăligă, o tăvăleşte în strachina cu brânză, o întoarce pe toate feţele, după care o bagă impasibil în gură.

-O să doarmă în seara asta la noi.

Tolişor îşi întoarce contrariat bărbia spe maică-sa. Bărbia sa se ridică în sus şi în jos în ritmul clemfăitului. În toată casa nu se aude decât clemfăitul lui.

-Şi ghea Vasâli, nu mai ai unde să dormi şi ai venit la noi? Da di şi anumi la noi, ghea Vasâli?

-Da unde să se ducă şi el, Tolişor, dacă nu la vecinii lui?

Tolişor îşi mai bagă un boţ de mămăliga în gură.

-Da şi nu mai sînt ş-alţi veşini în mahala, sau şi? Sî sî ducî şî la ei!

Tânărul mestecă din ce în ce mai repede, ignorând unsoarea care i se prelinge sub mânecă.

-Mamî, mamî, da şi matali eşti mama răniţilor, că îi primeşti pi tăţi la noi? Când Feghea o bătut-o pe Liza, ai primit-o la noi. Când Michişinilor le-o căzut podul în cap, i-ai primit la noi. Cât se poate, mamă? Să-i mai primească şi ghea Vanea sau ghea Costea, că nu numai noi trăim în mahalaua asta, nu-i aşa, Vasîli Feodorovişi?

Bătrânul se uită ţintă spre pălăria sa de pe masă şi tace. Tace şi Elena Gheorghevna.

-Da eu ştiu di şi Vasâli Feodorovişi nu s-o adresat la nimeni altşineva în afara noastră?

-Pentru că suntem vecinii lui.

-Nu de asta, mamî, ci pentr că nimeni nu l-ar primi în casî pe muşegaiul ista. În afarî di nişte tâmpiţi ca noi. Nişi măcar pentru o noapti. Nimeni.

Deodată, tânărul se apropie de mamă- sa şi o sfredeleşt cu ochii.

-Mamî, da matali ai uitat şini ti-o dat afarî din şcoalî, după şi mai înainti de asta ţi-o luat locul de director? Ai uitat şini te-o măturat din şcoalî? El, răcni Tolişor şi se întoarse cu tot trupul spre bătrân, de parcă s-ar fi pregătit să-l bată. El! Da ştii cât am suferit eu după şi matali ai ajuns să lucrezi cu mâinili pi câmp, l-a scos sfeclî. Ştii cum mă mai râdeau colejii mei de la secţia de fotbal. Părinţii lor erau vânzători, şoferi, învăţători, brigadiri sau agronomi. Numai mama me era colhoznicî. Ştii cum mă mai râdeau ei! El ti-o dat afară din şcoalî, după şi douăzăşi di ani ai fost învăţătoare de limbî moldoveneascî şi şinşi ani directoarea şcolii, ai uitat asta, mamî? Ai uitat, mamî? Şî acum îmi şeri să-l primesc în casî, că o rămas pi drumuri, după şi nu ştiu şini i-o dat foc la casî. Şî ghini i-o făcut. Afarî. Sî nu-l mai văd aişi, cî nu ştiu şi-i fac! Da sî iasî odatî dracului în drum, sî vidim o să-l ieie şineva la el? Hai ie-ţ rapănul şela de pălărie şi cară-ti, mai repedi, ghiuj afurisât şi eşti!

Tânărul se învârte în jurul lui Vasile Feoeorovici ca un câine turbat. Turuie şi turuie întruna, în timp ce afară începe să fulgere şi să tune.

-El te-o măturat afară din şcoală, şi tot el l-o băgat pi tata la puşcărie, undi o şi murit, sărmanul, da matali vrai să-l primim sî doarmî la noi?

-Dar asta se întâmpla în urmă cu treizeci de ani, Tolişor?!

-Sunt lucruri care nu se uitî nişiodatî, mamî. Aşa că insist să se cari tot amu. Să-şi ia pălăria şi sî radî putina!

-Tolişor, da afară plouă şi e noapte şi omul ăsta, indiferent ce o făcut la viaţa lui, nu uita, are optzeci de ani!? Tu vrei să-l alungi în drum pe un bătrân de optzeci de ani? Asta vrei?

Elena Gheorghevna îl forţează pe Tolişor să se aşeze pe scaun. Se aşează şi ea pe un alt scaun şi îl privete în faţă.

-Hai linişteşte-te. Eu înţeleg că eşti supărat că te-a părăsit Clava. Am auzit, am auzit, că în dimineaţa asta a zburat la Moscova, fără să-ţi spună nimic. Am auzit că ai aflat despre asta de la Vanea lui Curmei, care o întâlnit-o în aeroport, în timp ce venea acasă. Dar nu trebuie să-ţi verşi supărarea pe un sărman bătrân, care a rămas pe drumuri. Omul ăsta, Tolişor, a pierdut mai mult decât ai pierdut tu. El a rămas într-o clipită pe drumuri. Eu zic să-l ţinem până mâine, când o să plece să le caute pe fetele sale.

Un tunet bubui atât de tare că zdrăngăniră ferestrele. Aşa detună în următoarele secunde şi glasul lui Tolişor.

-Să-şi cauti feteli? Nu mă fă sî râd! El niş măcar nu le ştie adreseli, nu ştie undi stau, da matali vrei să li găsascî?! Di bun şi e, după şi-o terminat şcoala, feteli lui nu s-au mai întors nişiodatî în sat. Dar ia telefonul şi sună-le, Vasâli Fiodorovişi! Da pi şini sî suni, dacă el, pun gâtul, că niş cum li cheamî nu mai ştie, ia întreabî-l, o sî ştie cum li cheamî? Hai zî, ghea Vasâli, cum le cheamî pi feteli matali? Hai zî, di şi taşi ca boul? Nu ti prefă că ai amuţât cî nu ti cred. Dacî taşi însamnî cî nu ştii cum li cheamî. Dar chiar şi dacă ai da di ele, oari crezi că vreuna dintre fetele matali, o sî ti ea la ea? Da pi dracu!

Înciudat, tânărul îşi scoase şapca din cap şi o trânti de podea, şi câţiva fulgi de funingine se desprinse de pe cozoroc şi se aşternură pe podea.  Tolişor se ridică în picioare şi se năpusti la Vasili Feodorovici, apucându-l de păr şi izbindu-l cu capul de masî.

-Oari nu aşa mă izbeai şi matali, Vasâli Fiodorovişi, di masî la oreli matali di istorie, oari nu tot aşa?, îi mai spuse el, după care îl apucă de grumaz şi îl îmbrânci spre uşă.

-Hai fute-o mai repedi afarî, şi mai aştepti, îi mai spuse tânărul, în timp ce-l pocnea cu picioarele în fund. Înaintea bătrânului, în curte ţâşni Elena Gheorghevna.

-Da matali undi eşti, mamî, parcă erai aişi în camerî şî amu nu mai eşti nicăieri! Undi te-ai ascuns? Sau te-ai dus deja sî ti culşi?

Tolişor trece dintr-o cameră în altă şi aprinde toate becurile.

-Cum mai ştii, matali, sî ti superi din orişi fleac. Eu cu el am şi am, da nu cu matali, mamî! Sau, poati, te-ai dus după el în ploaie? Mamî, nu şi nebună că ai sî răşeşti.

Ieşit sub cozorocul verandei, de unde urmărea ploaia udând curtea, Tolişor începu să înjure de mama focului.

-Ei ghini,  mamî, dacî matali te-ai dus din urma boului şela, atunşi acolo ai sî rămâi pânî dimineaţî că eu am să încui uşa.N-ai decât să-i plânji de milă până în zori că eu nu am să-ţi mai dau drumul în casă, oricât ai să mă roji, mai răcni el, şi încuie uşa după el.

-Vino după mine, îi spune Elena Gheorghevna bătrânului şi îl trase în vie, unde s-au ascuns după o tufă de Fetească. Continua să plouă. Cât ai clipi din ochi, s-au făcut uzi până la piele.

-Din cauza mea, uite suferi şi dumneata, Elena Gheorghevna. Eşti udă ca un bostan. Ai să te îmbolnăveşti, Elena Gheorghevna, dacă mai stai mult cu mine. Mai bine du-te acasă. Pe dumneata nu văd de ce te-ar alunga din casă. Iar eu am să bat la o altă poartă. Cine ştie, poate o să mă primească şi pe mine cineva.

-Nimeni nu o să te primească din satul ăsta, Vasile Feodorovici, şi dumneata nu ai cum să nu-ţi dai seama de asta.

Elena Gheorghevna scoate din buzunar o cheie şi i-o arată.

-O să aşteptăm să se culce şi apoi o să intrăm în casă. Dar aici plouă prea tare. Hai mai bine să ne ascundem sub măr.

Merg şi se lipesc de trunchiul pomului. Tuşesc pe rând.

-Are şi el supărările lui, Vasile Feodorovici, de asta-i aşa de pornit azi. Şi cum să nu-ţi sară muştarul când nevastă-ta pleacă la Moscova, fără să te anunţe? O văzut-o un văr de-al lui cum urca în avionul de Moscova şi l-o sunat şi i-o spus. El o aştepta însă să se întoarce de la magazin, unde a mers să-i cumpere o pereche de pamperşi lui Petruţ, care încă e prea mic ca să înţeleagă că a rămas fără mamă. De asta a luat el foc. Altfel, e un băiat cum nu mai găseşti altul în tot satul. O palmă nu mi-a tras, Vasile Feodorovici.  Mai aud că femeile se plâng că le bat copiii, da mie o palmă nu mi-o tras, Vasile Feodorovici.

Vocea lui Tolişor nu se mai aude.

-Ia să merg eu să văd, nu s-a culcat cumva?

Elena Gheorgheva se apropie în vârful picioarelor de fereastră şi se holbează în geam.

-A adormit! A adormit cu capul pe masă.

Elena Gheorghevna, tuşeşte înfundat în timp ce se furişează spre uşă.

- Dacă mai rămânem cinci minute în ploaie, nu ştiu dacă mai prindem ziua de mâine. Pe aici, pe aici, Vasile Feodorovici. Pe aici!

Cei doi bătrâni se fofilează în casă în şir indian, Elena Gheorghevna, prima, şi după ea, Vasile Feodorvici. Trec prin camera în care Tolişor doarme cu capul pe masă călcând ca pe ouă. Ajunşi în dormitorul ei, Elena Gheorghevna trage zăvorul şi perdelele la fereastră, după care scoate o sticlă cu rachiu din dulap şi dă pe cap o duşcă. Apoi i-o întinde şi lui Vasile Feodorovici.

-Asta ca să nu răcim.

-Da Petruţ unde e?

-E la el!

-Uite în patul cela din colţ, ai să dormi dumneata, iar eu, în ăsta de lângă sobă. Da de ce stai în picioare Vasile Feodorovici. Hai, bagă-te în pat! Iar eu am să merg să-l culc şi pe Tolişor în pat, ca să nu doarmă toată noaptea cu capul pe masă. Săracul băiat, cât mai suferă din cauza Clavei. Pur şi simplu nu poate trăi fără ea. Dacă ai să vrei să-ţi faci nevoile, o poţi face în căldarea asta de lângă uşă.

Vasile Feodorovici se bagă sub plapumă, iar Elena Gheorghevna se apropie în vârful picioarelor de uşă. Stinge luminea şi iese în tindă. Ca o umbră, se furişează în camera lui Tolişor, care sforăie cu capul pe masăîn timp ce ţine un paharul cu vin în mână. Îi dă ghionturi până când tânărul se scoală şi se lasă condus de mama sa, spre patul din fundul camerei, pe care se prăbuşeşte ca fânul cosit, fără însă a da drumul din mână paharului cu vin. Elena Feodorovna se apleacă deasupra pătuţului lui Petruţ şi îl înveleşte cu plapuma. Când revine în camera ei, îl găseşte pe Vasile Feodorovici îmbrăcat, în picioare, în faţa ferestrei deschise, ca un om pregătit să sară afară.

-Mă temeam să nu vină Tolişor în locul matale.

-Culcă-te fără grijă că el doarme dus. Îl ştiu eu bine.

Vasile Feodorovici se bagă din nou în pat, dar se foieşte de pe o parte pe alta, până spre dimineaţă.

Tolişor bate cu furie în uşă. Mama îi deschide impasibilă zăvorul.Namila o ocoleşte şi dă buzna spre patul de lângă sobă.

-Undi-i? Undi l-ai ascuns, mamî? Aşa cum ţâ-i milî, matali, di toati scursurili, sunt convins că şi pi căzătura asta ai ascuns-o undeva. Undi-i, mamî?

Dă cuverturile într-o parte, şi intră de-a buşilea sub ambele paturi. Se chiorăşte după sobă.

-Undi-i, mamî?

-Da eu di undi vrei să ştiu?! O fi dormind pe la vreun om din sat.

Petruţ începe să plângă în cealaltă cameră.

-Petruţ plânge, Tolişor.

-O sî scâncşească până s-o linişti.

Pe uşă intră cu paşi ezitanţi o babă.

-Da asta şini o mai şi şiind, mamî?

-E baba Olea din Grozasca. O venit să mă vadî.

-Aşa dimineaţî?

-Aşa-s bătrânile, Tolişor.

Tânărul se zgâieşte suspicios la bătrână, dar, totuşi, se îndreaptă spre uşă. În prag se opreşte.

-Sper cî n-o venit să-ţi şeară bani?

-Nu, Tolişor.

-Atunşi poati să rămână la noi cât o sî vrea.

-Mânţănesc, Tolişor, dar baba Olea o să plece chiar acum.

Cele două bătrâne îl învăluie din două părţi pe tânăr şi ies în curte, unde însă le urmează şi Tolişor.

-Eu merg s-o conduc pe baba Olea.

-Mamî, faşi şi vrei, important e să nu-l mai aduşi la noi pi rapănul şela, cî-i rup capul, de-l prind la noi. Da şi pi matali o sî ti dau afarî, odatî cu el. Ai uitat cî gunoiul şela te-o dat afarî din şcoalî şi pi tata l-o băgat la puşcărie? De altfel, poate baba Olea îl ie la dânsa? Ia propune-i!

Cele două bătrâne ies în drum şchiopătînd, unde le urmează şi vocea lui Tolişor, care însă devine tot mai stinsă cu cât se apropie mai tare de magazin. Îi depăşeşte baba Aglaia, care urcă scările magazinului cu paşi iuţi-iuţi.

-Se vede treaba că i-o mai trimis fiică-sa nişte bani din străinăitate şi baba iar s-o dus să-şi mai cumpere ceva de mort. Dacă ar şti fiică-sa, pe ce-i cheltuie maică-sa banii trimişi din Italia, nu ştiu dacă i-ar mai trimite, îi spune Elena Gheorghevna babei Olea.

După ce trec de magazin, intră în pădurea de salcâmi, unde baba Olea îşi scoate broboada din cap, îşi dezbracă fusta şi bluza şi devine Vasile Feodorovici.

-Nu-ţi spuneam eu că nu o să te recunoască, Vasile Feodorovici, dar dumneata nu vroai să mă crezi?

Elena Gheorgheva bagă hainele într-o pungă şi o doseşte sub braţ.

-Dar oare cum de nu m-a recunoscut?

-La bătrâneţe, foarte mulţi  bărbaţi şi femei nu se mai deosebesc între ei decât prin haine.

Elena Gheorghevna îi şterge rujul de pe buze şi îl însoţeşte pe cărarea care-i scoate în drum. La răscruce însă, Vasile Feodorovici o ia în sus şi Elena Ghoerghevna înapoi, spre satul din vale.

Vasile Feodorovici merge pe partea necarosabilă a drumului, fără să se uite spre maşinile care-l depăşesc şi aproape fără să vadă pe unde merge, adâncit în ceaţa propriilor gânduri. În Todireşti intră lac de sudoare. Drumul care se bifurcă în mijlocul satului îl pune într-o mare încurcătură, pentru că bătrânul nu ştie încotro s-o apuce. După chinuitoare îndoieli, o ia la stânga. Se opreşte în faţa unei case albastre, cu două nivele, cocoţate pe pantă. Bate la poartă, stârnind un câine. Un bărbat tânăr traversează curtea. Nu-i deschide poarta. Discută prin vergele de fier vopsite în verde.

-Şi vrai, matale moşule?

-Aici nu stă Radmila Bulicanu?

-Nu.

-Şi nişi n-o stat vreodatî?

-Da, o stat. De la ea am cumpărat casa asta acum trei ani.

-Acum trei ani?

-Da, acum trei ani.

-Şi oare unde o plecat?

-Unii zic că în Italia, alţii că în Spania, dar mie mi se pare că în Canada. Dar matali şi treabă ai cu ea?

-Ea e fiică-mea.

-Şi nu ştii undi o plecat şiică-ta: nu mă fă să râd?

Bărbatul din spatel vergelelor de fier începe să râdă.

-Nu o trecut nici trei ani şi aflat şi tata undi o plecat fata.

Cu o voce stinsă, Vasile Feodorovici îl opreşte din hăhăit pe bărbatul tânăr din spatele gratiilor de fier ale porţii verzi.

-Eu vin tocmai din Flutura şi, în curând, afară se va întuneca. Oare nu m-ai lăsa să dorm la dumneata o noapte, nu neapărat în casă, dar pe prispă, aici, afară?

Bărbatul tânăr se holbează la bătrân, neîncrezător. Vasile Feodorovici continuă să-i vorbească.

-Ştiţi, sunt varză de oboseală. Doar o singură noapte şi mâine plec mai departe.

-De unde zâşi matali că vii?

-Din Flutura.

-Da oari nu în Flutura o fost jefuit ieri un om, şel cari fusese pi vremuri preşedinte de colhoz?

-Dar eu chiar sunt omul cel fost şefuit.

-Hai sictir!

-Şi mi-au mai dat foc şi la casă.

-Las-o cu basmele. Cum sî ti cred eu pi matali, dacă nu ştii că şiică-ta o vândut tot şi o plecat din ţarî? Matali semeni mai degrabă cu iscoadî de-a hoţilor decât cu un fost preşedinti di colhoz jefuit. Aşa că scuze, dar nu te pot primi la mine. Şi să ştii că dacă nu pleşi de la poartî o să-l dezleg pe Tuzic şi o să-l asmuţ asupra matali. Şi, te-au trimis hoţii ca să mă spionezi şi pe mine? Tuzic, fas pe el! Că bun tatî mai eşti, o cauţi pe şiică-ta doar când ţi-e greu!

Deşi s-o grozăvit că va da drumul la câine, bărbatul nu o face. Cu toate astea, Vasile Feodorovici se retrage posomorât din faţa porţii şi se grăbeşte să plece din sat ca să nu-l prindă întunericul pe drum.

Valentina Pavlovna zăngăni cu putere clanţa porţii, o zăngăni până când Elena Gheorghevna cu Petruţ în braţe nu ieşi din casă, şi nu-i făcu un semn larg cu mâna să poftească în ogradă. Se aşezară ambele pe prispă, una lângă alta. Tocmai când Valentina Pavlovna îşi deschise gura, de la vecinul de vizavi se răspândi un zdrăngănit zdravăn de chitară.

-Părintele iar s-o apucat de cântat rock.

-Ptiu, bată-l cruşea să-l bată.

-Dar cântă despre Dumnezeu. Ia ascultă. Mie îmi place. Îl proslăveşte pe Dumnezeu, la chitara sa electrică.

-Iată de ce eu nu mai merg la biserică. Din cauza cânteşilor astea ale lui.

-Dar cântecele astea nu le cântă în strană. Ci numai acasă. Şi sunt compuse de el. Sunt aşa de frumoase.

-Gata, Elena Gheorghevna, m-am lămurit cu matali. Te-ai dat şi matali cu Satana, exclamă supărată Valentina Pavlovna şi se scoală în picioare, dând să plece.

-Stai aşa, dar până să pleci, spune-mi pentru ce ai venit?

-Da, că bine zici. Stai pentru ce am venit. Matale nu ştii?

-Da eu de unde aş putea să ştiu?!

-Ah da, m-o trimis Galina Alexeevna după mata. O compus o nouă piesă de teatru şi te roagă să joci în spectacol. Diseară e prima repetiţie. Ne întâlnim la ora şase, la casa de cultură. Ai să vii?

-Da, desigur. O să vin neapărat, pentru că mie îmi plac piesele ei de teatru. Eu cred că e mai bună chiar şi decât Dumitru Matcovschi.

Valentina Pavlovna se uită roată prin curte.

-Da Tolişor unde e?

-Cineva a văzut-o pe Clava la piaţa din Ungheni şi el a mers s-o caute.

-Da de lucru şi-a mai găsit?

-Încă nu. Însă zilnic merge să caute.

-Of că tare greu, probabil, îţi mai este, matale, Elena Gheorghevna, să-l mai care în spate şi pe băiatul ăsta. Bine măcar că nu te bate, cum o bate pe Varvara Iliuşa ei.

-Slavă Domnului, în sensul ăsta e un băiat de aur. Doar că nu a avut noroc şi el de o femeie mai bună. Da ai auzit ce i s-o întâmplat lui Vasile Feodorovici?

-Cum să nu.

-Ce rău a mai ajuns!

-Dar mie nu-mi pare rău. Pentru că, din cauza lui, bunică-mea o făcut Siberia, după ce a pârât-o la securitate, că s-a bucurat că a murit Stalin: acum, după ce o murit câinele ăsta, poate o s-o ducem şi noi mai bine, o zis bunică-mea şi el o auzit-o şi a denunţat-o. Da cum mai tremuram cu toţii de frică atunci când fusese preşedinte de colhoz. Sau când a fost secretar de partid la ferma de vaci, şi acum, na, soarta s-a răsculat şi contra sa. Să ştii că nu-mi pare rău de ceea ce i s-o întâmplat. Acum o luat-o şi el în bot. Aşa-i trebuie, nenorocitul! Am auzit că  a mers să le caute pe fetele lui, ca să le roage să-l primească la ele. Şi crezi că o vor face?

-Eu cred că da.

-Dar eu cred că nu. Cum le mai  muştruluia şi le mai bătea în copilărie, oare crezi că fetele lui au uitat asta? În fine, eu nu am înţeles-o nici pe Galina Alexeevna când vroia să-i dea un rol, da acum ce rol să-i mai dea? Uf, da eu am închis magazinul ca să vin să te chem la repetiţii şi deja, probabil, oamenii şi-au pierdut răbdarea aşteptându-mă. Eu am plecat. Pe diseară, Elena Gheorghevna!

Câteva pietricele ricoşară de pe sticla geamului şi se izbiră pe trotuar. Elena Gheorghevna deschise fereastra şi se zgâi la bezna din grădină, din care se rupse Vasile Feodorovici , făcându-i semne prieteneşti cu mâna şi asta în timp ce Tolişor răcnea în curte la Ili, care voia să plece şi nu mai voia să mai bea cu el un pahar cu vin.

-Urcă pe fereastră! Şi mai repede, cât nu te-o observat Tolişor.

-Hai să încerc.

Cu o mână de o cercevea şi cu alta de pervaz, cu chiu, cu vai, Vasile Feodorovici se căţără pe fereastră. Când sări în odaie, era ud leoarcă.

-Şi acum, îmbracă-te ca şi ieri în fusta şi bluza mea. Şi mai repede, Vasile Feodorovici, şi pune-ţi în cap şi broboada asta. Că tare nu te mai iubeşte.

-Cum ai vrea să mă iubească dacă pe Radmila nu o lăsam să stea de vorbă cu el?

Elena Ghoerghevna, vreau să te rog să mă mai ţii o noapte la dumneata. Că pe Radmila nu am găsit-o. Şi cum s-o găsesc, dacă şi-a vândut tot şi a plecat în străinătate şi nimeni nu ştie unde. Ar fi putut măcar să mă anunţe şi pe mine. Iar pe Vera şi pe Aliona o să le caut mâine.

Vocea lui Tolişor bubuie în tindă, urmată de detunătura paşilor săi.

-Ascunde-te mai repede sub pat, Vasile Feodorovici.

Bătrînul reuşeşte să se bage sub pat, doar cu cîteva minute înainte ca Tolişor să dea buzna în cameră, clătinându-se în toate părţile.

-Mamă, eu m-am întâlnit az cu Clava la Ungheni şi ea mi-a spus di şi m-a părăsât.

-Mai încet, Tolişor, că ai să-l trezeşti pe Petruţ.

-Şi dacă o să se trezească şi o sî-i chişi dinţâi din gurî? răcni el şi mai tare. Petruţ prinse să plângă în somn. Dormea şi plângea.

-Şi ştii di şi m-a părăsât şi nu vrea sî se întoarcî înapoi?

-Din cauza matali, mamî. I-o ieşât pi ochi observaţâile matali.

-Care, Tolişor?

- Că nu ştie, de pildă, sî facî un borş.

-Dar chiar nu ştie, Tolişor. Şi în loc să înveţe, prefera să stea toată ziua cu ţigara într-o mână şi cu cafeaua în alta în faţa televizorului, fără să ridice un pai de jos.

-Asta nu-i treaba matali, mamă.

-Cum nu-i treaba mea, când voi trăiţi din banii mei?

-Uite şi-i, mamă, Clava e de acord să se întoarcî la mini. Dar cu o sângură condiţie, ca matali sî-ţi şeri scuze de la ea şi să-i promiţi că mai mult nu o să-i mai faşi zâli fripti. Ea te aşteaptă acasî la taică-său.  Du-te chiar amu şi roag-o să se întoarcî la mini.

-Eu nu am să mă duc nicăieri, îi spuse Elena Ghoerghevna şi-l luaă în braţe pe Petruţ.

-Ba ai sî ti duşi, mamî, îi zise Tolişor şi-i trase o palmă.

-Tu ai dat în mine, Tolişor?

-Da, am dat, şi am să-ţi mai trag una, dacă nu ai sî ti di duşi tot amu s-o convinji pe Clava să se întoarcî la mine.

Petruţ începu să plângă în braţele Elenei Gheorghevna de parcă taică-său l-ar fi pocnit pe el şi nu pe bunică-sa. Bătrâna se răsuci pe călcâie şi alergă, cu Petruţ zbierând în braţele sale, în bezna din curte. Tolişor ieşi în prag şi-i răcni din urmă că fără Clava poate să nu se mai îtnoarcă niciodată acasă.

Cu toate că nimeni nu o urmărea, bătrâna continua să alerge pe hidiţele întunecoase ale satului. În casa verde din vîrful dealului ajunse gâfâind. În poartă o aştepta o umbră borţoasă.

-Tu nu cumva pi mini mă aştepţi, şină Dusea?

-Închipuieţi pe da. Şi ştiu şi ce ţi s-o întâmplat. Vecina matale, Vighea, m-o sunat şi mi-o povestit că Tolişor iar s-o îmbătat şi că te-o obligat să i-o aduci înapoi pe Clava. Şi pentru că matale nu vroiai, ţi-o tras o palmă. Tot satul deja ştie.

-E prima dată când o ridicat mâna la mine.

-Tot satul deja ştie.

-Şi, te duci, nănaşă, după Clava?

-Da de unde.Am venit să dorm la tine. Iar mâine am să văd ce am să fac.

-Hai intră.

-Dar nu e prima dată când îţi face scandal şi matale fugi de acasă în puterea nopţii, nu te-ai gândit să-l dai la poliţie?

-Dar l-am şi dat o dată, iar poliţia l-o amendat şi i-o dat drumul, dar, el, aşa cum nu are bani, amenda am plătit-o tot eu.

-Hai intră în casă, nănaşă.

- Să ştii că asta i se trage din copilărie, nănaşă, de pe vremea când nănaşul îl zvânta în bătăti. Nu am să uit niciodată cum l-o bătut cu o vergea de fier în cap şi pentru ce, pentru că a spart cu mingea o fereastră. Dacă nu l-ar fi bătut nănaşul în copilărie, poate că nici la matale nu ar fi ridicat, acum, mâna.

-Diusea, dar nănaşul îl bătea şi nu eu. Eu tocmai că-l apăram.

-Lasă că mâine când o să se trezească din beţie o să i se facă ruşine de ce a făcut şi o să vină să-ţi ceară iertare, în genunchi, aşa cum a făcut-o şi data trecută.

-Uf, Dusea, dar în camera mea, sub pat, l-am lăsat pe Vasile Feodorovici.

-Sub pat? Hai aşază-te pe scaun sau pe pat, nănaşă.

Elena Gheorghevna se aşează pe scaun, dar pe Petruţ îl culcă pe pat.

-Da, l-am auzit pe Tolişor că se apropie de camera mea şi l-am pus să se ascundă sub pat. E bine măcar că a reuşit să se ascundă la timp.

-Şi Tolişor nu l-a ginit?

-Nu.

-Dacă îl găseşte Tolişor sub pat, o să-i facă felul.

-Sper să nu-l găsească.

-Dar cum de nănaşă i-ai putut oferi adăpost canaliei celea, când nimeni din tot satul ăsta nu a vrut să-l oploşească? Când era preşedintele colhozului, tatăl meu o făcut doi ani de puşcărie, doar pentru că l-a prins furând un sac cu păpuşoi de pe deal şi matale acum l-ai aciuat pe lângă dumneata? Cum ai putut face una ca asta, Elena Gheorghevna?

-Însă cum puteam să-l las în drum, Diusea, pe un bătrân de optzeci de ani, cu casa arsă şi bolnav de leucemie? Dar să ştii că l-am luat doar temporar, până o să-şi caute fetele.

- De căutat o să le caute el, dar nu cred că o să le mai găsească vreodată. Matale, nu ai observat că după ce au terminat şcoala fetele lui nu l-au mai vizitat niciodată. Şi eu aş fi făcut la fel dacă tata mi-ar fi interzis să stau de vorbă cu băieţii, să merg la filme şi la dansuri la club, să mă întorc acasă mai târziu de ora unsprezece, aşa cum le interzicea lor.

-Bun, şi ce ar fi trebuit să fac?

-Să-i închizi uşa în nas, pentru că, nănaşă, eu eram elevă în clasa a noua, când pe matale te-o dat afară din şcoală. Cu Ion deja mă întâlneam şi încă de atunci am decis să te cerem de nănaşă, pentru că lecţiile matale de limbă şi lteratură moldovenească ne plăceau cel mai tare. De-ai şti cât am mai suferit când te-au concediat, nănaşă. O lună întreagă nu am mers la şcoală.

Petruţ începe să plângă şi Elena Ghoerghevna vrea să-i dea lapte praf dintr-o sticlă, dar Dusea îi îndepărtează sticla şi-i spune că ar trebui să-i dea lapte de la ţâţă, dacă nu vrea ca să crească un distrofic.

-Dar la vârsta mea, eu nu mai am lapte.

-Am eu. O să-l hrănesc eu, îi spuse Dusea îşi îi băgă lui Petruţ sânul în gură. Petruţ începu să sugă şi se potoli.

-De când Ion a plecat să muncească pe un şantier din Moscova, mie îmi este frică să dorm singură, aşa că ai să dormi cu mine într-un pat nănaşă. Dacă ţi-e somn, poţi să te culci, nănaşă.

Elena Gheorghevna se întinse în pat şi adormi, şi nu mai auzi telefonul care chiţcăi.

-Da, Vaniuşa, nu sunt singură. Cu mine doarme nănaşa şi Petruţ, căruia, îţi imaginezi, i-am dat acum să sugă de la pieptul meu. Da, da, Tolişor din nou a fugărit-o de acasă, dar, de data asta, a mai şi bătut-o, cu mâinile şi picioarele. Da unde să se mai ascundă şi ea, săraca, dacă nu la noi. Iar pe Vasile Feodorovici, îţi închipui, l-au prădat hoţii. Nu, nu se ştie cine-s. Da, i-au furat tot. Nu aşa, dar tot-tot. L-au legat cu nişte funii de pat, i-au mai pus şi un căluş în gură, după care i-au scos din casă covoare, dulapuri, divane, mese, frigider, televizor, magnetofon, maşina de spălat, le-au încărcat într-un camion, garat în curte şi, înainte să plece, i-au mai dat foc şi la casă. Cum de n i-a văzut nimeni? Nu ştiu cum, dar nu i-a văzut. Oamenii au început să se bulucească în drum, doar când a început să-i ardă casa, dar foarte puţini au sărit cu căldările cu apă ca s-o stingă, mai mulţi, oamenii au să caşte gura şi să se bucure că ştii cât oamenii în satul nostru pe Vasile Feodorovici. Şi casa lui s-a făcut scrum, de nu a mai rămas din ea decât nişte pereţi negri de funingine, dar nici ăia nu pentru mult timp, pentru că, sub pavăza întunericului, au fost furaţi şi aceea. Nu, Vasile Feodorovici nu a murit. Când focul i-a ajuns la papuci, nu ştiu ce transformări s-au petrecut cu boşorogul, că a reuşit să fugă din inima flăcărilor, trăgând după el şi patul de care era legat. Dar nimeni nu vroia să-l pripăşească peste noapte. Nimeni. S-a adresat la câţiva vecini şi toţi i-au arătat ciuca. Numai nănaşa l-a luat la ea, fără să ştie Tolişor, care nu-l are la inimă de când nu a vrut să i-o dea pe Radmila. Cică, din tot ce a agonisit el o viaţă, o mai rămas doar cu o pălărie în cap şi mai mult nimic. Dar înainte ca Tolişor să intre la nănaşa şi să-i facă scandal, Vasile Feodorovici s-a ascuns sub pat şi acolo o rămas. Şi acolo e şi acum. Nănaşa a reuşit să fugă, dar pe ghiuj nu l-a putut scoate sub pat. Foarte bine. Eu sper ca Tolişor să dea de el şi să-i ardă o mamă de bătaie. Da tu Vaniuşa când ai să vii acasă?

Deodată, vocea Diusei se frânse şi Elena Gheorghevna nu înţelegea sau ea adormise sau fina sa închise telefonul.

Dimineaţa, Diusea o trezeşte radiind pe nănaşă.

-O plecat de acasă. L-a văzut Sveta cum închidea poarta după el, dar unde s-o dus nu ştie.

Într-o clipită, nănaşa cu Petruţ în braţe şi cu Diusa alături, ies din casă, stârnind câinii din mahala şi ridicând trâmbe de praf pe drum. Curtea casei Elenei Gheorghevna e pustie. Nu se vede nimeni nici în grădină. Cu toate astea, nănaşa şi fina se fofilează pe poartă cu nişte paşi şovăielnici. Elena Gheorghevna dă buzna în casă gâfâind. După ce face un tur al casei şi se convinge că Tolişor nu e nicăieri, intră în camera ei şi ridică cuvertura pe pat, unde-l găseşte pe Vasile Feodorovici dormind. Disea vrea să-l trezească, dar o opreşte Elena Gheorghevna.

-Nu-l trezi! Că poate omul n-o dormit toată noaptea. Lasă-l să doarmă cât o să vrea.

Năvăleşte în cameră Sveta, anunţând-o că Tolişor s-o împăcat cu Clava şi s-a mutat la ea.

Vasile Feodorovici se trezeşte şi se foieşte sub pat. Tuşeşte.

-Chiar o plecat şi nu e pe undeva prin casă, bunăoară prin beci, v-aţi uitat bine?

-O plecat la Clava, Vasile Feodorovici, aşa că poţi ieşi liniştit afară.

Vasile Feodorovici se târâie de-a buşilea de sub pat şi când se ridică în picioare, Sveta şi Clava rămân cu ochii căscaţi.

-Nănaşă, da ăsta nu e Vasile Feodorovici?

-Vasile Feodorovici, acum poţi să-ţi scoţi fusta şi bluza? Da, şi broboada din cap. Hai, ce mai aştepţi?

-Da dacă se întoarce Tolişor ce mă fac?

-El e Clava acum şi nu cred că se va întoarce degrabă. Hai dezbracă-te, Vasile Feodorovici, că mi-ai murdărit hainele şi ar trebui să le spăl.

-Dar unde, că doar nu am să mă dezbrac de faţă cu voi?

Elena Gheorghevna îl conduce în casa mare şi revine. Nu peste mult, revine şi Vasile Feodorovici îmbrăcat într-o pereche de pantaloni şi într-o cămaşă de-al reegretatului State Vasilevici, soţul Elenei Gheorghevna.

-Eu mă duc după apă.

Petruţ plânge şi Diusea îşi scoate sânul din rochie şi-i dă să sugă. Sveta sare ca arsă de la fereastră.

-Tolişor e la poartă!

Vasile Feodorovici se ghemuieşte înapoi sub pat. Din spatele draperiilor, Sveta urmăreşte ce se mai întâmplă în drum.

-A plecat mai departe!

-Ieşi de sub pat, Vasile Feodorovici, îl roagă Sveta, dar el nu vrea.

Revine Elena Gheorghevna, cu o căldare în mână.

-Vă imaginaţi, m-am ciocnit nas în nas cu Tolişor în mijlocul drumului şi el s-a făcut că e orb şi a trecut mai departe, fără să mă salute măcar.

-Hai Vasile Feodorovici, ieşi de sub pat că Tolişor deja e la magazin, îi spuse şi Elena Gheorghevna, dar bătrânul nu vroia. Doar după ce baba Sveta îl văzu pe Tolişor întorcându-se de la magazin şi trecând glonte pe lângă casa Elenei Gheorghevna, ieşi şi el de sub pat. Îşi scutură de praf turul pantalonilor şi bău valeriana pe care i-o dădu Elena Gheorghevna.

-Acum am să merg la primar să-l rog să mă ajute să dau de fetele mele.

-Dar până ai să le găseşti, mai poţi sta câteva zile la mine, îi propuse Elena Gherghevna, în timp ce-l conducea prin curte spre poartă.

-Chiar îţi mulţumesc, Elena Gheorghevna. Tolişor râdea că nu aş şti cum le cheamă şi că nu le-aş recunoaşte pe drum, dacă le-aş întâlni, dar nu-i adevărat, mai zise el, ştiu eu prea bine cum le cheamă, pentru că eu sigur le-am crescut, după ce maică-sa a fugit cu ăla. Însă ele, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, ai uitat cu totul de mine.

Cerul se înnoră şi începu să bată un vânt nervos.

-Grăbeşte-te, Vasile Feodorovici, ca să nu te prindă furtuna pe drum.

După ce pătrunde în verandă, Elena Gheorghevna se dă într-o parte şi-i face loc poştăriţei. Aceasta intră şi se aşează pe un scaun, fără să fie invitată. După ce-i dă pensia Elenei Gheorghevna, îşi plimbă ochii prin încăpere şi tresare.

-Ce bine e că vă văd aici, Vasile Feodorovici, că nu mai ştiam unde să vă aduc pensia. Dar de acum înainte o să ştiu, turuie bătrâna şi-i dă lui pensia. După care, sare în picioare şi iese în zigzag din casă. Rămaşi singuri, Elena Gheorghevna îşi împătureşte banii în pagina de cultură a ziarului Timpul şi o bagă sub perna pe care doarme.

-De regulă, aici îmi ţin eu banii.

-Atunci păstrează-i şi pe ai mei acolo, o rugă Vasile Feodorovici şi-i înmână şi teancul său de bancnote, a lui cu mult mai gros.

-Pensia dumitale e un pic mai grea.

-De, am fost ştab comunist.

Un hârşâit de paşi şi o tuse înfundată tulbură liniştea din curte.

-Elena Gheorghevna, sunteţi acasă?

- Da, poftiţi încoace!, îl chemă ea pe domnul din curte, după care-i şopti lui Vasile Feodorovici. După voce seamănă cu primarul.

În prag, se ivi figura mătăhăloasă a primarului.

-Eu, de fapt, îl căutam pe Vasile Feodorovici ca să-i dau nişte veşti foarte biune.

-Discutaţi în voie, că eu, oricum, am o treabă. M-a sunat baba Paşa ca să merg să-i schimb pamperşii, că e singură şi nu are cine s-o ajute. Noroc că şi-a tras telefon şi cum are nevoie de ceva, cum îşi sună vecinele. Dar nu toate au timp s-o ajute. Aşa că eu am să vă las, le spuse Elena Gheorghevna şi plecă. Când reveni peste o oră, Vasile Feodorovici stătea în întuneric pe un scaun, la masă.

-Da de ce nu aprinzi lumina, Vasile Feodorovici, sau vrei să faci economii?

Bătrână apăsă întrerupătorul, dar bătrânul sări în picioare, şi o rugă s-o stingă. Elena Gheorghevna apăsă întrerupătorul şi camera se cufundă în beznă.

-Ai s-o aprinzi după ce am să-ţi povestesc ceva. Ştii, Elena Gheorghevna, problema mea s-a rezolvat.

-Nu mai spune.

-Primarul a dat de una dintre fetele mele, de Irina, de care fusese amorezat pe vremuri Tolişor al matale.

-Aşa de repede.

-Şi eu m-am mirat, dar el a găsit-o prin Facbuk, sau fusbuc, sau facebook, nu ştiu exact cum îi spune, într-un cuvânt, prin internet şi i-a povestit cum mi-a ars casa şi cum am ars eu şi aceasta i-a trimis o grămadă de paralet: 3000 de euro, cu care aş putea, fie să-mi repar casa, dar asta ar dura ceva vreme, fie s-o cumpăr pe a Morarilor, de lângă magazin, şi asta aş putea-o face imediat. Ce zici, Elena Gheorghevna?

-Sst, să nu te audă cineva. Vorbeşte mai încet. Eu zic mai bine să cumperi casa Morarilor, decât s-o  repari pe-a dumitale.

-Buba e că acum e seară, iar Colea, proprietarul casei, stă la Ungheni.

-Atunci ai să-l cauţi mâine dimineaţă.

-Până mâine dimineaţă multe se pot întâmpla.

-Puşchea pe limbă. Ştii ce, Elena Gheorghevna, ascunde şi banii ăştia ai mei sub pernă!

Bătrâna  înveleşte banii într-o altă pagină din Timpul şi pachetul îl bagă sub pernă.

-Acum poţi aprinde şi lumina.

Elena Gheorghevna aprinde radioasă lumina.

-Ei vezi, Vasile Feodorovici, da dumneata te temeai că problema dumitale nu se va rezolva?

10.

Elena Gheorghevna se sculă în capul oaselor şi trase cu urechea la zgomotele care se aud afară.

-Dumneata nu auzi nimic, Vasile Feodorovici?

-Nu, Elena Gheorghevna.

-Ia ascultă mai atent.

-Dar, parcă se aude ceva.

-Auzi un hârşâit de paşi?

-Da, aud.

-Şi nişte voci?

-Da, aud şi nişte voci.

-Se aud chiar sub ferestrele noastre.

Elena Gheorghevna se dă jos din pat şi cu paşi de pisiciă se apropie de fereastră.

- Dar de ce oare nu latră Tuzic?

Deodată, uşa se lipide perete şi în odaie dădură buzna doi tipi cu ciorapi negri pe faţă, traşi până sub bărbie. Deşi nu şi-au lăsat şi două găuri pentru ochi, aceştia se orientau foarte bine în încăpere, ocolind cu abilitate scaunele care le ieşeau în faţă. Cât ai clipi din gene, îi împresurară pe cei doi bătrâni, forţându-i să urce în pat.

-Dar nu e singură, şopti unul dintre ei cu un glas pâslit.

-Nu ţi-am spus eu că nu va fi singură şi că îl va aduce şi pe ghiuj aici?

-Şi acum ce facem?

-Acţionăm cum ne-am înţeles.

Bătrâna se zbătea neputinicioasă în braţele unuia dintre tipi, vrând să se rupă din strânsoare, dar fără succes. Fulgerător, tipul îi băgă un căluş în gură şi o legă de corlatele patului, cu o funie groasă. Între picioarele lui Vasile Feodorovici prinse să se lăţească o băltoacă galbenă.

-Nu-i frumos să faşi pipi în casă, Vasile Feodorovişi, pentru asta lumea civilizată o inventat toaletele, îi spuse tipul şi îi trânti o palmă. Bătrânul zbură în colţul celălalt al camerei. Tipul se luă după el şi îl pocni cu picioarele în ouă. Celălalt tip cu ciorap pe faţă se interpuse între el şi bătrân.

-Nu pentru asta am venit noi aici. Hai să acţionăm!

Primul tip cu ciorap pe faţă, cel mai înalt, îi mai trase un picior în ouă lui Vasile Feodorovici, nu se ştie de ce îl pocnea doar în testicule, şi îl urmă pe cel de-al doilea tip, cel mai jos. Se apropiau de bătrână. O dezlegară şi o înlănţuiră de un scaun. Vasile Feodorovici dădea din buze fără a spune nimic. Primul tip, cel mai înalt, apucă perna şi i-o aruncă celui de-al doilea tip în braţe. Acesta reuşi s-o prindă din zbor şi o spintecă cu un cuţit, iar din burta ei scoase ghemotoace albe de puf şi le aruncă peste cei doi bătrâni, acoperindu-i cu puf de gâscă.

-Am găsit, îi şoptea primul tip fericit la ureche, sunt acolo unde bănuiam eu că ar trebui să fie, vino să vezi, sunt mai mulţi decât mi-am fi putut închipui, iată banii, sunt trei pachete cu bani, în unul e pensia ei, dar mai sunt două pachete, iar unul e plin cu euro. Îi luăm numai euro, sau şi pensia?

-Şi pensia, desigur.

-Dar de unde avea ea euro? Straniu!

-Nu contează. Ne-am scos! Ne-am scos! Acum important e să nu ne fi ginit cineva.

-La ora asta? Toţi dorm!

-Oricum ar fi, hai mai repede s-o tăiem din loc, îi spuse cel de-al doilea tip şi se grăbi spre ieşire. Primul tip însă se mai apropie o dată de Vasile Feodorovici şi îl mai izbi o dată cu piciorul în ouă. Bătrânul urla înăbuşit. După ce-l mai pocni o dată în ouă, îi întoarse spatele şi se apropie de bătrână şi-i trase o palmă că aceasta căzu cu tot cu scaunul de care fusese legată pe podea. Celălalt tip se apropie şi îl apucă de mână.

-Să mergem, nu e momentul acum pentru asta, să mergem mai repede. Primul tip însă nu o ascută şi o ridică pe bătrână de pe podea, după care îi mai arse o palmă pe celălalt obraz şi bătrâna iar se răsturnă cu tot cu scaun pe duşumea. Celălalt tip se întoarse din drum şi îl împinse afară, cu forţa.

Luna care ieşi umplu de lumină ograda. De acolo de jos, de unde era, Vasile Feodorovici reuşi să vadă cum cei doi tipi îşi scoaseră ciorapii de pe faţă şi începură să numere banii în prag, stând pe trepte. Unul dintre ei era un bărbat şi celălalt o femeie. După ce băgă banii în poşetă, femeia îşi trase pe picioare ciorapii cu care, până atunci, îşi acoperiseră feţele. În curte, bărbatul îl mângâia drăgăstos pe Tuzic.

Vasile Feodorovici veni spre Elena Gheorghevna cu un cuţit de bucătărie în mână şi îi tăie funiile. În curte, bărbatul vru să se întoarcă înapoi, dar femeia îi bară drumul.

-Dar cum aşa, cum de l-a putut primi la noi în casă pe jigodia aia, cum? Doar eu i-am spus să sî nu văd zare di chişior în casa noastrî. De şi nu m-a ascultat? Îmi zâcea mie inima că nu o să mă asculte. Mă duc să-l dau afară!

-Las-i dracului, dragul meu, că acum avem altceva mai important de făcut. În sfârşit, acum, o să putem să ne realizăm şi noi visele noastre. Tu cum crezi oare nu ne-au recunoscut?

-N-aveau cum. Unde mai pui că am acţionat şi prin întuneric.

-Atunci hai mai repede s-o tăiem de aici, până nu ne-au văzut vecinii. Ne întâlnim la mine. Tu o iei pe deal şi eu pe vale.

Într-un târziu, Vasile Feodorovici reuşi să-i taie funiile şi s-o elibereze din prinsoare pe Elena Gheorghevna, care se cuibări în pat şi începu să scâncească:

-Tolişor, Tolişor, cum ai putut să mă jefuieşti tu tocmai pe mine?

Vasile Feodorovici luă o mătură şi adună puful de pe jos.

Ca o placă zgârâiată, Elena Gheorghevna repeta la infinit aceeaşi propoziţie.

-Tolişor, Tolişor, cum ai putut tu să mă prazi pe mine?

Când peste o oră apare doi poliţişti, cu două mape în mâini, Elena Gheorghevna stătea tot cu faţa la perete, strânsă covrig, şi repetând aceeaşi propoziţie, doar cu o singură diferenţă, că nu-i mai pomenea numele lui Tolişor.

-I-aţi recunoscut cumva pe hoţi? îi întrebă unul dintre poliţişti, se vede că erau noi, fiindcă Vasile Feodorovici nu-i ştia.

-Nu, zise el.

-Nu, se întrerupse Elena Gheorghevna din jeluit, dar, după ce poliţiştii plecară îşi reluă bocetul. Din urma lor, ieşi şi Vasile Feodorovici în curte. Intră în şopron şi îşi alese o sapă. Cu aceasta pe umăr, şi cu o plasă în mână dispăru în grădină, unde se apucă ă scurme pământul şi să scoată, unul după altul, cartofi la lumină. Şi în timp ce trăgea cu sapa în pământ, vorbea de unul singur.

-Dar şi pe mine tot Tolişor şi cu Clava m-au prădat, numai că nu am vrută să-i spun toate astea Elenei Gheorghevna ca să n-o amărăsc. Când mă văzu la ei în casă, parcă i-ar fi aruncat cineva cu sare în ochi. Iată de ce nu vroia el să mă primească în casă la ei, pentru că se temea să nu-l recunosc şi să-l dau în gât, iar în ploaia aia rece ca gheaţa m-o alungat sperând că ploaia aia o să mă dea gata. Şi iată de ce o căuta el înnebunit pe Clava, pentru că la ea erau toţi banii pe care-i furaseră de la mine. Dar poliţiştilor nu le-am spus că ştiu cine sunt hoţii, că ei sunt cei care ne-au prădat, fiindcă mă tem să nu-mi facă felul.

Vasile Feodorovici reveni în casă cu o căldare plină cu cartofi, din care un sfert îi puse la fiert într-un ceaun pe plită.

-Eu înţeleg, Elena Gheorghevna, că Tolişor ţi-e fiu, dar trebuie să-l dăm la poliţie, aşa nu se mai poate, întâi mă jefuieşte pe mine, pe urmă pe mata, şi pe lângă asta ne mai şi bate, aşa nu se poate, să te prade şi să te mai şi caftească pe deasupra.  

Vasile Feodorovici ieşi din bucătărie şi intră în dormitor.

-Elena Gheorghevna, mă auzi, strigă el în timp ce scrut patul fostei învăţătoare de limbă moldovenească, dar în pat nu era nimeni.

-Elena Gheorghevna, o strigă Vasile Feodorovici în verandă, în casa mare, în pod, în beci, în curte, dar bătrâna nu era nicăieri. Nu era nici în magazie, nici în drum, nici la magazin sau la casa de cultură, unde fostele şi actualele învăţătoare din sat erau prinse în repetiţii la un nou sepctacol. A mers la Diusea, fina Elenei Gheorghevna. Aceasta, de frica hoţilor, nu numai că îşi legase ziua în amiaza mare poarta, dar stătea în casă cu uşa încuiată şi cu draperiile trase. I-a deschis poarta cu mâinile tremurînde şi  a legat-o după ce au intrat. Discutau pe prispă, despre unde şi cum putea să dispară Elena Gheorghevna aşa, hodoronc-tronc, împreună cu Petruţ. S-au decis să o caute în câmpiile din jurul satului. Pe drum, li se alătură şi baba Sveta. Anumea ea şi le zise, de pe dealul din Sabana.

-Uite-l şi pe Tolişor pe drum?

-Unde e, se sperie Vasile Feodorovici.

-În taxiul ăla portocaliu.

-Aha îl văd. Prin geamul deschis scoate din când o şampanie şi o agită în aer.

-Da, e Tolişor, iar alături de el e Clava.

-În ultimul timp în fiecare zi se întorc în Flutura cu taxiul. Da ce ţoale şi-au mai tras! Da ce mobile! I-am văzut ieri când coborau din taxiu, în faţa porţii. Merg zilnic la Ungheni să mănânce la restaurant şi seara să joace în cazionou.

-Da pe hoţi i-au prins oare, brusc, îl întrebă Diusea pe Vasile Feodorovici.

-Încă nu.

-Şi chiar matele nu ai nicio bănuială cine ar putea fi?

-Nu, niciuna.

-Da Elena Gheorghevna?

Nici ea, le spuse Vasile Feodorovici, dintre tufele de viţă de vie, pe care le scrutau cu atenţie. Dar Elena Gheorghevna nu era nici în vie.

-După ce hoţii au prădat-o pe Elena Gheorghevna şi i-au furat toţi banii din casă, mai puţin cartofii din grădină, pe ăia nu i-au furat, deoarece ca să-i furi pe ăia, trebuie să depui oleacă de efort, tre să asuzi un pic, să dai cu sapa, să-i scoţi cu mâinile din pământ, dar hoţilor nu le place să asude, ei vor totul de-a gata, de aia nici nu s-au atins de cartofi, sau de pătlăgele, sau de gutuile din gutui, ei i-au luat numai banii, dar toţi banii, au lăsat-o fără pensie, l-au lăsat şi pe Vasile Feodorovici fără pensie, pentru că ştii că, după ce i-o ars casa şi o rămas pe drumuri, nănaşa l-o luat pe Vasile Feodorovici la ea, dar şi fără trei mii de euro, trimişi de fiică-sa Irina din Italia ca să-şi cumpere o nouă casa sau s-o repare pe cea arsă. Nu ştiu cum se întâmplă însă, că şarlatanii au picat exact în seara când primarul i-a adus lui Vasile Feodorovici banii trimişi de Irina prin Western Union, din Italia, sau de pe unde o mai fi ajuns ea, şi, îţi închipui, nici azi nu i-au prins pe pungaşi. Dar mai îngrozitor decât asta e că după ce a fost prădată, nănaşa s-o amărât aşa de tare, că o luat-o razna. Într-o zi, Vasile Feodorovici o mers să aducă nişte cartofi din grădină, şi când s-o întors, na, să vezi şi să nu crezi, nănaşa nu era nicăieri. Plecase de acasă, dar nici ea nu ştia unde. A întâlnit-o absolut întâmplător baba Olea în Mileşti, cică rătăcea p o hudiţă lăturalnică din Mileşti, dar Mileştiul e un sat foarte mare, nu ca Flutura noastră şi unde e Flutura şi unde sunt Mileştii?, sunt vreo paişpe kilometri de mers, dacă nu şi mai mult. Baba Olea venea de la neamurile ei, dar ce căuta acolo Elena Gheorghevna? Desigur că baba Olea a întrebat-o, da ce cauţi, matale Elena Gheorghevna, acum noaptea în Mileşti? şi ea nu i-a putut răsounde nimic. Se uita la ea cu nişte priviri rătăcite. După ce a a privit-o mai cu atenţie în ochi, Baba Olea şi-a dat seama că nănaşa nu mai ştia pe ce lume se află: ea avea impresia că e în Flutura, dar se afla în Mileşti. Ea credea că e în Flutura şi îşi căuta casa ei şi atunci baba Olea a apucat-o strâns de mână, ca să nu fugă nicăieri, şi a târât-o după ea spre casă. Încă paişpe kilometri pe jos. Au ajuns acasă când o început să cânte cocoşii. Şi de atunci, ori de câte ori, Vasile Feodorovici pleacă undeva, o încuie pe Elena Feodorovna în casă, ca să nu mai plece iar te miri ştie unde. Of, Vaniuşa, mi se pare că aud paşi în curte, da oare am încuiat eu uşa, ia stai să verific. Uf, Slavă Domnului, am încuiat-o!

Zburlită, Elena Gheorghevna stă chiricită pe un scaun, cu picioarele înlăţuite, între picioarele scaunului şi cu capul în pământ. Vasile Feodorovici îi dă să mănânce borş cu lingura.

- Elena Gheorghevna, hai ia şi mănâncă şi lingura asta. Bravo, Elena Gheorghevna. Aşa, Elena Gheorghevna.

Bătrânul îşi trage saunul mai aproape de pat şi-i mai dă bătrânei o lingură.

-Atâta rău ţi-am făcut în viaţa asta şi nu credeam că ai să mă primeşti la dumneata, după ce Tolişor şi Clava m-au prădat şi mi-au aprins casa. Nu credeam că ai să mergi contra fiului dumitale şi ai să mă adăposteşti la dumneata în casă. Şi asta, în pofida răului pe care ţi l-am făcut. Nu te credeam capabil de aşa ceva. Dar stai aşa, Elena Gheorghevna, oare chiar crezi că am vrut eu să-ţi iau locul de director la şocală, oare chiar crezi că mi s-a năzărit mie aşa, din senin, să te concediezi? Oare chiar crezi că eu te-am dat afară din şcoală pentru că aşa au vrut muşchii mei, pe care acum nu-i mai am, dar atunci îi aveam în exces? Oare chiar crezi asta. Nu, nu a fost ideea mea, Elena Gheorghevna. Eu nu am visat niciodată să-ţi iau locul sau te mătur din şcoală, mai ales că ştiam că erai o învăţătoare foarte bună, poate chiar cea mai bună din şcoală. Nu a fost ideea mea. Ba chiar am să-ţi spun mai mult, şi asta o fac pentru prima dată, eu chiar m-am opus. Dar m-au impus s-o fac. Mai exact, m-au pus să aleg, sau las ferma de vaci şi vin în fruntea şcolii în locul dumitale, după care te dau afară, sau mă arunc şi pe mine în stradă. Ca să-mi păstrez slujba, adică viitoarea slujbă, am primit să le fac jocul. Doar nu era să-mi pierd locul de muncă, Elena Gheorghevna. Nu ştiu ce aveau contra dumitale. Ba ştiu, şi acum am să ţi-o spun. Nu le plăcea că vorbeai ca peste Prut şi că îl vorbeai de rău pe Brejnev. Cine te-o pârât? Mi se pare că Gheorghe Gheorghevici Cozaru. Să-ţi spun drept, Elena Gheorghevna, mie îmi convenea mai mult să lucrez la ferma de vaci, pentru că aveam un spaţiu de manevră mai larg. Dar m-au impus să las totul şi să trec în fruntea şcolii în locul matale. Da ce crezi, Elena Gheorghevna, că, dacă nu te dădeam eu afară din şcoală, oare nu m-ar fi concediat şi pe mine, iar în locul meu ar fi pus pe altceineva, şi ce crezi oare acel atlcineva nu te-ar fi măturat în stradă? Eram în biroul şefului comitetului raional al partidului, care mi-ar spus răspicat? Alege, sau vei merge să răneşti la vaci, sau te muţi la şcoală? Şi am ales. Dar, de-ai şti dumneata cât am suferit din cauza asta. Vai, cât am suferit, Elena Gheorghevna, şi ştii de ce, pentru că eram îndrăgostit de dumneata şi eram amorezat încă din tinereţe. M-am impus ca să te dau afară. M-am forţat, Elena Gheorghevna, pentru că aveam trei fete de crescut. Acum însă ai să mă întrebi, dar de ce cu câţiva ani mai înainte, ţi-am trimis bărbatul în puşcărie, de ce, oare chiar nu aş fi putut închide ochii când l-am prins pe Pechea cu un sac de păpuşoi ieşind din porumbiştea de pe dealul Cantei? Puteam, desigur! Dar de ce nu am făcut-o? O să-ţi spun de ce.  Pentru că eram îndrăgostit de dumneata şi speram că ai să mă accepţi după ce ai să rămâi singură, dar dumneata m-ai respins din nou, aşa cum m-ai respins şi în tinereţe. Dumneata ai fost tot timpul frumoasă foc, Elena Gheorghevna, şi eu eram înnebunit după dumneata, de aceea, ţi-am trimis bărbatul în puşcărie, ca să-ţi pot cere mâna, dar dumneata ţi-ai urmat soţul în Ural, unde, din nefericire, acesta s-a prăpădit, strivit de un buştean.

Vasile Feodorovici îi aduce bătrînei şi o farfurie cu cartofi prăjiţi. Înfige furculiţa într-un cartof şi i-o înalţă spre gură.

-Acum ia şi mănâncă şi cartofi prăjiţi, Elena Gheorghevna. Bravo, Elena Gheorghevna. Aşa, Elena Gheorghevna. Hai încă unul, Elena Gheorghevna. Şi încă unul.

În timp ce-o hrăneşte pe bătrână, bătrânul se apropie şi mai tare de ea.

-Dar, după ce te-ai întors din închisoarea aia din Ural, dumneata din nou m-ai respins, Elena Ghoerghevna. Aşa cum m-ai respins şi până să te măriţi după Pechea. După război, pe vremea foametei, eram mort după dumneata. Atunci am ales să supravieţuiesc pentru a-ţi cere mâna. Ca să nu zdohnesc ca tata, m-am dat cu şepcile roşii. M-am dat cu ei, numai ca să rămân în viaţă şi să te pot vedea pe dumneata. Am acceptat să bat din poartă în poartă prin tot satul, şi să le iau oamenilor tot ce aveau pe masă, doar ca să am eu seara ce mânca şi dimineaţa să te pot admira pe dumneata cum treceai cu căldarea într-o mână, într-o rochiţă albă, spre fântâna din faţa casei noastre. Atât de tare mă îndrăgostisem de dumneata, că eram în stare să fac orice, ca să rămân în viaţă, chiar şi să trimit oameni în Siberia, şi am trimis.

Vasile Feodorovici revine în cameră cu un ceai.

-Acum hai să bem ceai, Elena Gheorghevna! Aşa, vezi că e foarte fierbinte. De aia, o să-ţi dau ceai cu linguriţa.

Se făcu seară şi Vasile Feodorovici aprinse lumina.

-Eram foarte îndrăgostit de dumneata, dar pentru a supravieţui n-am avut altă soluţie. Pentru prima dată m-am îndrăgostit de dumneata, când am venit să vă iau vaca şi, din cauza asta, v-am lăsat-o, dar dumneata, oricum, te-ai măritat cu Pechea. De ciudă, v-am denunţat că faceţi focul cu portrete de ale lui Stalin şi v-au ridicat şi v-au dus în Siberia. Plângi, Elena Gheorghevna! Să ştii însă că dacă nu m-ai fi respins, poate nici eu nu aş fi ajuns un ticălos aşa de mare.

Ceaiul s-a mai răcit şi îi dă bătrânei să bea din cană. Îi ţine cana în timp ce ea soarbe câteo înghiţitură.

-Foarte multe porcării în viaţa asta le-am făcut din cauza dragostei. Ai să mă întrebi de ce l-am trimis pe Saculţanu la puşcărie, oare chiar nu puteam să-mi ţin gura atunci când spusese la cumătria lui Pascaru, că românii, oricum, se vor întoarce, puteam, fireşte, dacă nu l-aş fi prins câteva ore mai târziu asudând deasupra soţiei mele, Veruţa, cu care m-am luat după ce mi-ai dat dumneata papucii. I-am prins în lanul cu porumb de pe dealul Cantei. Câte nu se întâmplau în lanul acela! De aia, l-am şi trimis în puşcărie, pentru că îmi pusese coarne şi asta în timp ce eu chefuiam la cumetrie. De teamă, nevastă-mea nu a mai trecut pe acasă şi a fugit în lume, nici până acum nu ştiu unde, lăsându-mă pe mine să le cresc pe cele trei fete ale mele, dar oare erau ale mele? Din seara aceea, nu mai eram sigur, dar, oricum, le-am crescut. Dacă nu te dădeam pe dumneata afară din şcoală, cu ce şi cum le-aş fi crescut pe fetele mele? Foarte multe concesii, foarte multe potlogării le-am făcut ca să am ce să le dau lor de mâncare şi cu ce să le îmbrac. Am acceptat chiar să devin mare ştab comunist.

În curte, Tuzic începe să latre ca turbat, după care se potoli brusc. Vasile Feodorovici îşi ascuţi urechile şi auzi un hârşâit de paşi gâfâiţi şi o tuse înfundată. Tresări cînd uşa se deschise, dar se linişti pe loc când în prag o văzu pe baba Sveta.

-L-au prins pe Tolişor, îi anunţă ea, nu ştiu de ce bucuroasă, pe Tolişor furând o maşină şi l-au arestat pe loc.

Îţi imaginezi, Vaniuşa, după ce Sveta i-a adus vestea Elenei Gheorghevna că l-au arestat pe Tolişor, nănaşa şi-a revenit pe loc şi l-a întrebat pe Vasile Feodorovici, dar Petruţ unde e? Acesta a fost primul lucru pe care l-a întrebat, Vaniuşa. S-a interesat unde e Petruţ. Dar Petruţ era la mine. Eu îl luasem când s-a îmbolnăvit nănaşa. L-am luat ca să aibă cineva grijă de el. În răstimpul ăsta, i-am dat lapte de la pieptul meu şi i-am schimbat zilnic pamperşii, deja mă obşinuisem cu el, dar nănaşa mi-a cerut să i-l aduc imediat înapoi pe Petruţ şi, ce crezi?, m-am supus. De îndată cum s-a însănătoşit, nănaşa s-a apucat de curăţenie. A măturat curtea, a spoit pereţii şi gardul, a spălat podelele şi ferestrele, ca înainte de Crăciun, nu altceva. Dar, după aceea, cam începu să dispară de acasă. Pleca dimineaţa şi venea abia seara târziu şi Vasile Feodorovici nu credea că poate să vândă o zi întreagă roşii sau ouă la piaţa din Ungheni. Şi ştii ce făcea? Lua trenul şi pleca în Pârliţa sau în Corneşti şi cerşea în faţa bisericii. A dat peste ea într-o joi Colea Halipli, cerşind sub uşa Bisericii din Todireşti. Da ştii de ce cerşea? Ca să adune bani pentru a-l scoate pe Tolişor din puşcărie. Şi l-a scos? Da pe dracu! În loc să-i transmită banii avocatului, Clava i-a intentat lui Tolişor o acţiune de divorţ şi nu s-a lăsat până n-a divorţat, dar Elenei Gheorghevna îi spunea cu totul altceva, că, în curând , lui Tolişor o să-i dea drumul. Dar după ce a reuşit să obţină divorţul, Clava a zburat în Moscova, uitând să-l ia cu ea şi pe Petruţ. Petruţ a rămas la nănaşă. Într-o bună zi însă, Tolişor a fugit din închisoare, şi a plecat pe urmele Clavei la Moscova, nu înainte însă de a mai da o raită pe acasă şi de a o mai părda încă o dată pe maică-sa. A doua zi, Vasile Feodorovici a fost găsit cu ţeasta zdrobită în grădină şi lumea crede că la mijloc e mâna lui Tolişor. La înmormântarea lui Vasile Feodorovici nu a venit nimeni din sat. Am mers numai Elena Gheorghevna şi eu. Nici măcar primarul nu a venit. Nu au venit nici fetele sale, cu toate că o fată de-a babei Olea le-a înştiinţat prin internet. Elena Gheorghevna a plâns foarte tare. A plâns încă de când a dat de trupul neînsufleţit al lui Vasile Feodorovici în grădină. Nu ştiu dacă din cauza asta sau din alta, dar după ce a revenit de la cimitir a deraiat din nou, şi eu i-am luat pe ea şi pe Petruţ la mine.

Elena Gehroghevna se dă jos din pat şi apucă de mână pe Dusea.

-Du-mă acasă, te implor. Am stat cât am stat la tine, dar trebuie să mai merg şi acasă. Tolişor cred că tare s-a mai îngrijorat că am lipsit atâta.

-Cum să nu, nănaşă, hai să mergem. Te conduc eu, dă-mi mâna.

-Nu uita să mi-l dai şi pe Petruţ.

-Da, poftim, nănaşă.

Dusea o apucă de mână şi o scoate în grădină. Merg până în fundul grădinii, după care se întorc înapoi.

-Acum pe unde suntem, fino?

-Suntem pe la Postolache.

-Înseamnă că nu mai avem chiar aşa de mult  de mers. Ştii ce, după Postolache, ia-o mai bine pe o scurtătură, prin fundul grădinii lui Bulicanu!

-Bine, nănaşă, o asigură fina şi mai înconjurară o dată grădina.

-Da acum pe unde suntem?

-Sunt pe la Farfaniuşi.

-După Farfaniuşi, e casa Curmeilor şi am ajuns.

-Aşa e, nănaşa.

-Acum noaptea, mergem mai greu. Dacă ar fi ziua, am fi mers cu mult mai repede.

Dusea se opreşte în faţa porţii care desparte grădina de curte. O deschide. Stau în faţa casei Dusei.

-Uite că am ajuns, nănaşă, acasă la matale.

-Să intrăm atunci. Dacă ai şti cât mă bucur că am ajuns acasă. Una e să dormi pe la rude şi alta în propriul tău pat.

Elena Gheorghevna o invită pe Dusea în casă. Fina intră după nănaşă.

-Uite-o să-l trimit pe Tolişor până la magazin să cumpere o pâine şi o să te rog să rămâi cu noi la masă. Tolişor, du-te şi cumpără o pâine. S-a dus, O să vină imediat. El a pregătit un borş cu fasole, de acela foarte gustos, că îţi vine să lingi şi farfuria. Hai ia loc pe scaun, Dusea, şi nu te mai ruşina atâta.

Dusea se aşează pe scaun, cu Petruţ în braţe, căruia îi dă o ţâţă să sugă. Uite că afară s-a făcut târziu, unde să te mai duci la ora asta acasă, fino? E periculos. Mai bine rămâi la noi. Tolişor o să taie nişte lemne şi o să facă focul. Ce zici, rămâi în seara asta la noi?

Sfârşit