Iulian Chifu // Rusia a abandonat Transnistria pentru a lăsa cartoful fierbinte la Republica Moldova
Desigur, scenariul se poate schimba în ultimul moment, până în noaptea de 31 decembrie, după ce Moscova va exercita maximum de presiune asupra Chișinăului pentru a renunța la auditul efectuat anul trecut pe datorii și să plătească sume extrem de mari și nedatorate real către Gazprom(un fapt care ar friza și încălcarea sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, totodată, alimentând mașina de război a Rusiei asupra Ucrainei). Rezultatul ar fi aruncarea regiunii separatiste nistrene, cu toate problemele demografice, economice și autonomia/proto-statalitatea de facto, în brațele Chișinăului, care și așa are probleme cu echilibrele proprii, în afara prețurilor la gaze și energie electrică pe care le așteaptă să crescă suficient cât să pericliteze echilibrele financiare.
Abandonează Rusia Transnistria?
Scenariul cu balansarea unui pietroi-balast de costuri în brațele Republicii Moldova era unul luat în considerare. Așa cum au fost estimate și costurile unei posibile reintegrări, care nu includ, însă, costurile incompatibilităților dintre cele două maluri ale Nistrului. Admițând și varianta unei conduceri legitime și raționale la Tiraspol, al cărei scop ar fi să controleze și să sprijine reintegrarea, și tot ar fi cvasi-imposibil de făcut acest pas fără o perioadă de tranziție de 5-10 ani și un Guvernorat al regiunii separatiste care să administreze, gradual, reintegrarea pas cu pas a malurilor, fără a aștepta din Rusia vreun sprijin ci, din contra, să creeze numai probleme.
Nu are sens să amintim aici, pas cu pas, problemele majore ale regiunii separatiste: de la monedă, bănci, depozite și economii ale populației la structuri de ordine publică și juridice, prezența militară rusă în regiune, sub diferite forme, structuri penetrate și controlate de serviciile de tot felul ale Moscovei și non-cetățenii aciuați în regiune. Toate sunt probleme cruciale și imposibil de rezolvat pe termen scurt. În unele cazuri, vezi Germania, o asemenea posibilitate a fost realizată cu greu în 35 de ani, cu costuri enorme, dar și cu efecte secundare la vot peste timp - vezi alegerile recente. În Republica Moldova, noii 250-270.000 de votanți vor aduce debalansări importante, de unde nevoia unei perioade de carantină și ajustări obligatorie.
Reintegrarea Republicii Moldova după modelul integrării europene
Reintegrarea Republicii Moldova are, însă, un model deja activ, probat în timp și funcțional după 1989 în multiple cazuri, în integrarea diferitelor state în Uniunea Europeană. Un proces pe care Chișinăul l-a început și îl derulează pe cele 35 plus dosare, cu tot acquis-ul european prezent la zi și cel care i se va adăuga până la încheierea acestui proces. Desigur, principala problemă a reintegrării sunt capitole speciale, dar și lipsa finanțărilor și a capacității administrative – sprijin pe care îl au astăzi statele noi candidate de la toți ceilalți membrii UE. Deci un efort comun, extrem de bine finanțat și funcțional.
Unde ajută procesul de integrare europeană al Republicii Moldova? La acquis. Până la urmă trebuie integrate toate instituțiile și politicile separatiste nu numai în cele ale Republicii Moldova, ci în cele europene. Abordarea formulei integrate ajută o dată în plus Republica Molova. Însă, pe de altă parte, lipsește punctul de pornire egal în acest drum. Pentru că, dacă Republica Moldova a probat atingerea criteriilor pentru deschiderea negocierilor, regiunea sa separatistă este departe de a le îndeplini pe cele mai banale, pe cele de bază și obligatorii ca principii și valori pe care să se construiască toți pașii ulteriori.
Și nu mă refer aici neapărat la drepturile omului, cât la monedă și piață fiscală, model de funcționare, sistem de taxe și impozite, TVA și impozite pe venit. Toate sunt probleme majore și reclamă propriul program de integrare pe 3-5-7-10 ani. În plus, cine va lua în spate costurile acestui sistem nedotat cu oameni care să-l aplice, măcar, nu numai să îl cunoască și să-l mimeze. Și nu vorbim doar de forța de muncă din regiune, complet decimată, ci și de dificultățile banale de natură lingvistică, de concepte și înțelegere fundamentală a regulilor, de lipsa culturii democratice de ABeCedar și de multe altele.
Coeziunea societală, lipsa elitelor, balastul și lipsa capacității administrative cronice
Baza de suport pentru un asemenea pas este, în primul rând, lipsa coeziunii societale. Am văzut deja în stânga Nistrului cum, sub presiunea Rusiei și prin mijlocirea unor rețele criminale și rețele de finanțare cu bani, se încearcă fragmentarea Republicii Moldova. Așa cum promisese cineva, în altă epocă, integrarea în România(a se citi azi UE) se va face cu 5 republicuțe separate, iar cea românească de la Chișinău nu va fi contiguă cu România – vezi alegerile de la Ungheni, de exemplu. Într-adevăr, ideea de a dubla separatismele nistrean și găgăuz cu unul rus în Bălți și altul pro-rus în Orhei – oraș/raion majoritar românesc – este veche. Ca și tendința de îndepărtare și izolare a localităților de pe malul drept al Prutului.
Ce ar fi să ne gândim acum cum va arăta situația în care ar veni și Transnistria în această conjunctură. Situația coeziunii societale va fi primordială, mai ales pe de scindarea care a fost probată deja la referendum. Iar la nivel identitar, coeziunea societală va suferi cel mai mult. Acest lucru însemnând că reziliența noului stat nu va ajunge prea repede la nivele pozitive, odată ce expunerea zonei separatiste – ca și a celei găgăuze și din celelalte două regiuni/orașe – la influența rusă este monumentală. Adăugăm aici și absența unui nivel substanțial, ca să nu vorbim și despre voința divergentă a elitelor, lipsa coerenței proiectelor feliilor de elite cu aspirații și identități diverse, dar și cu înclinații diverse în raport cu integrarea europeană.
În fine, există o componentă importantă de non-cetățeni ai Republicii Moldova, dar cetățeni ai regiunii separatiste, apăruți și instalați în regiune după declararea independenței sau care au ales să nu se mai identifice cu cetățenia Republicii Moldova. Acestora li se alătură și balastul, cei apăruți de nicăieri, stabiliți sau pasageri rezidenți în regiune, fugari căutați de diferite sisteme de legislații post-sovietice, criminali și bandiți, de toate culorile etnice și cu nici o legătură cu Republica Moldova. O parte dintre ei - ca și componenta militară rămasă încă pe loc, ca și trădătorii și cei cu Rusia în inimă - ar urma să-și găsească drumul și viitorul doar părăsind regiunea.
Însă un asemenea pas se va face cu greu, va necesita, din nou, fonduri și capacitatea unor organe juridice și de ordine serioase care să-i identifice, să-i depisteze și să le probeze statutul, înainte de a trece la deportarea lor sau orice formă de expulzare, predare spre autoritățile statelor unde sunt căutați sau alte metode mai subtile. Procurorii, judecătorii trebuie pregătiți pas cu pas, de aceea o parte din dosare vor trebui anchetate și judecate la curți superioare din dreapta Nistrului. Care au propriile probleme de integritate și forță de muncă nepregătită și slab calificată în domeniu – vezi procesele de veting.
În fine, cea mai mare problemă este cea a capacității administrative a Republicii Moldova însăși, chiar adunând toate resursele și fără blocajele pe care o parte din administrația aflată sub influența pro-rușilor o exercită astăzi. Deci Chișinăul are de făcut, în același timp, administrarea Republicii Moldova integrată, integrarea europeană cu negocieri și reforme interne serioase, într-un ritm susținut, dar și reintegrarea teritorială cu regiunea separatistă. Cât va dura? Cât va costa? Va fi sustenabilă? Cine va susține ambele procese? Greu de spus și de crezut că e posibl fără un interimat serios și de relativă durată în raioanele de răsărit, care să constituie un Guvernorat de tranziție sub controlul Chișinăului, cu Guvernator desemnat de Chișinău și un vice-guvernator cunoscător și legitim ales din regiune.
Situația energetică curentă: fracturi de furnizare și facturi pezante în campania electorală
Scopul acestei acțiuni a Moscovei, dacă e dusă la bun sfârșit, este de a îngreuna orice acțiune a Chișinăului și de a împiedica o majoritate pro-europeană în alegerile generale de anul viitor. Iar costurile energetice ale supraviețuirii Republicii Moldova reintegrate vor fi foarte mari, greu suportabile de către cetățeni sau statul reîntregit, cu responsabilități în aprovizionarea cu gaz, energie electrică și minimele costuri de supraviețuire a fiecărui om din regiune.
Starea de urgență pusă în brațele Chișinălui va veni cu costuri importante și pentru Moscova, odată ce regiunea separatistă va fi conștientă că a fost aruncată peste balustradă în gol de către Putin și Rusia sa. Dar acest cost asumat de către Kremlin și de Dmitri Kozak, eminența cenușie responsabilă de region, va fi compensat cu dificultățile pe care le aduce Chișinăului și de inversarea drumului pro-european sau măcar blocarea, dacă nu întârzierea sa ca ultimă opțiune a Rusiei.
Pe de altă parte, și pro-rușii trebuie să fie conștienți de efectul unui asemenea gest: e o probă că Rusia îi abandonează oricând! Mai mult, că sursa de finanțare rămâne doar în Occident, la Europa, nicidecum la o Rusie a lui Putin aflată în plin război, cu costuri enorme și nepreocupat de situația Republicii Moldova decât dacă va câștiga ceva. Acest imperativ, cunoscut și de Moscova, va impinge spre o soluție politică mai degrabă de bi-vectorialism, deci o formulă de Mare Coaliție credibilă la Chișinău, în viitorul apropiat, care să meargă pe drumul european și să poată fi eligibil pentru a aduce fonduri europene, iar cealaltă parte să frâneze și să blocheze procesele, elementele și temele care afectează interesele strategice rusești.
Compatibilitatea unui asemenea proiect e discutabilă, iar realizarea lui e cvasi-imposibilă: a pune cap la cap PAS și Socialiștii este mai greu decât formula Dodon-Maia și Năstase la debarcarea lui Plahotniuc. Și atunci era un motiv și un dușman comun. Păcăleala și mezalianța a durat nici 6 luni până la expulzarea pro-europenilor. Nici o perspectivă de Mare Coaliție nu are cum să dureze mai mult, pe actualele perspective electorale, așa încât fragmentarea și instabilitatea par mai probabile și plauzibile, odată ce alegeri anticipate se vor tot repeta, fără progrese nici pe integrare, nici pe reforme, nici pe reintegrare. Ba chiar cu posibile formule de anarhie, proteste, rupturi și incompatibilități cronice în întreaga societate și viață politică, pe termen mediu.
De aceea orice pas trebuie să înceapă cu coeziunea societală a cetățenilor și mai ales a elitelor. Nu unanimități, dar majorități importante și puncte de coeziune și proiecte comune întregii sau aproape totalității clasei politice. Se va reuși un pact de tip Sinaia în Republica Moldova? Până acum, integrarea europeană nu a adus un asemenea consens, la dimensiunea așteptată. Și nici măcar vehiculele politice pro-europene erodate nu au mai fost împrospătate și schimbate, nici pe fond, prin includerea întregii pleiade de formațiuni pro-europene, pentru a nu pierde voturi, nici formal, prin schimbare de titulatură și nume simbolic – de exemplu Marea Coaliție Pro-Europeană – MCPE. De aceea timpul scurt nu dă multe speranțe importante pentru drumul viitor, inclusiv prin prisma tulburărilor și atacului de la București al Rusiei via suveraniștii populiști și naționaliști. Măcar lecțiile lesne de văzut ar trebui învățate.
