Dumitru CRUDU // Fugi în România, dacă vrei să rămâi în viață

Mai rămâneau șapte ore până la revelion, iar ei stăteau față în față la o masă rotundă din „Floare de lotus” și vorbeau, Marta, picior peste picior, iar Alexandru, cu mâinile îmbrățișând cana fierbinte de cafea.

- Se pare că nici anul acesta nu va ninge de revelion, i-a spus bărbatul, zâmbindu-i.

- Lasă asta. Mai bine spune-mi când te-a angajat?

- Nu ți-a spus?

- A uitat. A uitat să ne facă și cunoștință.

- Ieri m-a angajat. Și nu-ți pare rău c-o vinzi?

- Cum să-mi pară rău, când Vlad o să-mi dăruiască un Lamborghini în noaptea asta, imediat după ce va vorbi Maia Sandu. Acesta va fi cadoul lui de revelion pentru mine. O vezi?

- Unde e?

- E parcată lângă Toyota mea.

- Ce rupere.

- De asta, și-mi vând Toyota, pe care mi-am cumpărat-o acum două săptămâni.

Cu mâna îndoită pe burtă, chelnerul se înclină spre ei.

- Să vă mai aduc ceva?

- Nu. Nota.

Alexandru își scoate portofelul.

- Pune-l înapoi în buzunar, plătesc eu.

Marta se scoală în picioare. Un alt chelner aleargă spre ea cu paltonul ei pe braț. O ajută să-l îmbrace. Ies din restaurant, ea, un pic în față și el, în spatele ei unduitor.

- Vlad mi-a spus că ai vrea să faci o tură cu mașina, ca să vezi cum merge.

- Aș vrea. Totodată, te pot duce acasă.

- Nu, nu acasă, ci înapoi la „Floare de lotus”.

- La „Floare de lotus”?

- Oare nu știi că aici vom sărbători revelionul?

- Da, da, cum să nu știu. Mă gândeam că, poate, înainte de asta, ai mai vrea să-ți iei ceva de acasă. Eu te pot aștepta cât va trebui.

- Ce să-mi mai iau?

- Ce știu eu.

Urcă în mașină. El, la volan, și ea pe bancheta din spate. El scoate din rucsac un pachet și i-l înmânează.  Ea îl ia nedumerită.

- Sunt banii pentru mașină.

- Puteai să mi-i dai și mai târziu?

- E tot un drac.

El demarează în trombă. Crește viteza când iese pe Ștefan cel Mare.

- Merge ceas. Claudia o să mă ierte pentru cearta de ieri.

- Cine-i Claudia?

- Iubita mea.

- V-ați certat urât?

- Foarte urât, încât ne-am și despărțit. Ea a dormit în noaptea asta la hotel.

Ies din oraș și intră în pădurea de la Condrița. Brusc, el cotește de pe drumul principal pe un drum de țară. În jurul lor copaci cât vezi cu ochii. Frânează la o cotitură a drumului, înainte ca acesta să se transforme într-o potecă năpădită de buruieni.

- Ce se întâmplă? Unde ai intrat? Ce faci?

El sare din mașină și-i deschide portiera. Îndreaptă pistolul spre ea.

- Ieși afară și nu striga. Te împușc la prima încercare de fugă.

- Vlad o să te omoare. Oare nu-ți dai seama că te va  găsit și în gaură de șarpe și te va ucide ca pe un șobolan?

- Chiar el mi-a cerut asta.

- Să mă împuști în pădurea asta?

- Nu, nu să te împușc.

- Dar ce să-mi faci? răcnește ea.

- Liniștește-te, îi spune el și-și bagă pistolul în buzunar. Dacă nu te liniștești, nu-ți spun.

Ea se oprește din strigat și-și aprinde o țigară.

- Am voie să fumez?

- Da, dacă ai țigări.

- Am, după cum vezi. Vrei și tu?

- Eu nu fumez. M-am lăsat când a murit mama.

- M-ai adus aici ca să mă violezi?

- Parcă ți-am spus că am o iubită.

- Atunci de ce?

- Ca să te omor.

- De ce să mă omori?

- Întreabă-l pe soțul tău, el știe mai bine. Cu banii pe care mi i-a dat pentru asta, ți-am cumpărat mașina.

- Atât valorez?

- Pentru el, doar atât.

- Și dacă nu ai de gând să mă împuști, cum ai să mă omori?

- Într-un accident de mașină, înainte de a intra în pădurea de la Condrița. Ar fi trebuit să intru într-un stâlp de electricitate de la marginea drumului, tu ai fi murit pe loc, iar eu aș fi supraviețuit accidentului și aș fi dat acum interviuri la Moldova unu.

- Și dacă muream ambii?

- Eu aș fi reușit să sar înainte ca mașina să se izbească în stâlp. La asta mă pricep de minune.

- Adică la ora asta eu ar fi trebuit să fiu deja moartă?

- Da. Iar eu ar fi trebuit să acord interviuri.

- Și nu te temi că o să te ucidă Vlad?

- Nu mă tem. Tu însă ar trebui să te temi. Vlad nu o să te lase în viață dacă te întorci la el. Fugi în România. Pierde-ți urmele la București sau vezi tu unde. Fugi cât mai departe de el, dacă vrei să rămâi în viață.

- Și de ce te-aș crede?

- Faci cum vrei.

- Eu nu te cred, Vlad mă iubește la nebunie.

- El are o amantă. Uite, pe ea, într-adevăr, o iubește.

- Vrei să zici că el te-a plătit ca să mă omori ca să rămână cu iubita sa?

- Da. Exact.

- Nu te cred.

-  E dreptul tău să nu mă crezi.

- Dar chiar și dacă ar fi așa, tu de ce ai vrea să mă salvezi?

- De dragul mamei tale.

- Tu o cunoști pe mama?

-  Mi-a fost profesoară în Flutura. Mai treci pe la ea. Biata femeie tânjește ca un câine după tine. De câți ani nu ai mai fost pe la ea?

- Nu-i treaba ta.

- Sigur că nu-i treaba mea.

- Am fost acum o săptămână, ca s-o internez la spital.

- Și acum e la spital?

- Da. E la spital. Se zbate între viață și moarte.

- Mama ta mi-a predat literatura universală. Cât de tare am mai iubit-o!

- Eu nu te țin minte.

- Tu ai terminat școala, când eu intram în clasa întâi.

- Și unde ai fost până acum?

- În Rusia.

- Și ce ai făcut în Rusia?

- Am omorât oameni în accidente rutiere.

- Și acasă de ce te-ai întors?

- Am refuzat să ucid o femeie. Ar fi trebuit să sar cu mașina în care era ea de pe podul Maiakovski în râul Moscova.

- Și cine era femeia?

- Soția bossului meu. Am adus-o în Moldova.

- Telenovelă siropoasă.

- Crezi ce vrei.

- Eu cred că tu vrei să mă ucizi, ca să-mi iei și banii, și mașina.

- Dacă asta aș fi vrut, te-aș fi ucis de mult?

- Dacă nu vrei asta, de ce nu arunci pistolul?

- Vrei să-l arunc?

- Da, dacă vrei să te cred.

El își scoate pistolul din buzunar și – zvâr-  îl aruncă printre copaci, în desișul din depărtare.

- De unde să știu eu că nu mai ai unul.

- Am, dar nu la mine. Mai am unul acasă.

- Întoarce-ți buzunarele pe dos.

El își întoarce buzunarele pe dos, iar ei îi dă rucsacul. Ea îl răscolește și pe față și pe dos, apoi i-l restituie.

- Fugi, Marta. De dragul mamei tale, fugi!

- Și la mama cine se va duce la spital?

- O să merg eu.

- Și ce-ai să-i spui?

- Că te-ai internat și tu la spital.

- Și crezi că mama o să te creadă?

- Pe mine, da.

- Dacă vrei să te cred, dă-mi cheile de la mașină!

- Poftim, cheile.

Ea îi înapoiază pachetul cu bani. El refuză să-l ia.

- Pentru ce să-i iau dacă nu mi-am făcut munca? Ia-i tu. O să-ți prindă bine în România.

- Și chiar tu crezi că eu o să fug în România?

- Dar ce-ai să faci?

- Mă întorc la Vlad.

- Faci o mare prostie. Cea mai mare prostie din viața ta.

- Vrei să-l sun chiar acum și să-i povestesc tot ce mi-ai spus tu?

- Sună-l!

- Sună ocupat.

- Telefonează-l pe celălalt număr.

- Celălalt e deconectat.

- Trebuie să plecăm ca să nu ne ia ca din oală pe amândoi de aici. Eu cred că el, deja, și-a trimis oamenii pe urmele noastre. Eu m-am dus, îi zice el și se îndepărtează printre copaci. Urmează-mi sfatul. Fugi în România, dacă vrei să rămâi în viață. Mâine o să trec pe la mama ta la spital și o să aflu ce ai făcut. Muza Pavlovna. Ce dor îmi e de Muza Pavlovna.

Bărbatul dispare în inima pădurii, iar femeia intră în mașină și se întoarce pe șosea, în oraș. Chișinăul sărbătorește deja venirea unui an nou. Marta parchează mașina alături de acel Lamborghini alb ca neaua.   Deschide portiera. Un motociclist cu casca pe față scade viteza, scoate un pistol din buzunar și sloboade câteva gloanțe în femeia care coboară din mașină. Deasupra „Florii de lotus” înfloresc jerbe de focuri de artificii.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.