Iulian Chifu // Programul nuclear iranian sub atac. Perspectiva unui atac israeliano-american
În plină relansare violentă a războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, fără perspectivă de încetare a focului serioasă, cu presiunea în stradă în toată America pentru revenirea la democrație și inversarea taxelor economice globale, președintele american Donald Trump se confruntă cu o nouă perspectivă, cea a unui atac asupra programului nuclear iranian, în lipsa unei dorințe de a negocia din partea Teheranului.
Cum Israelul consideră că programul nuclear al Iranului este amenințare existențială și contextul arată o slăbire a actualelor capacități de apărare a regimului Ayatollahilor, după lovitura de retaliere din octombrie 2024, care a măturat bună parte din apărarea antiaeriană iraniană, fereastra de oportunitate împinge spre o acțiune comună israeliano-americană sau una unilaterală israeliană dar cu sprijin logistic american drept foarte probabilă în perioada imediat următoare. De altfel Iranul și-a pus din finalul lunii februarie trupele în stare de alertă și încearcă să-și întărească apărarea anti-aeriană, amenințând America lui Trump cu retalierea asupra trupelor sale din Orientul Mijlociu în caz de atac, sau cu lovirea directă a aliaților săi din zonă sau a bazei amricane din insula Diego Garcia, din Oceanul Indian.
Programul nuclear iranian relansat
Iranul se află într-o perioadă de amplificare a programului său de a realiza o armă nucleară, chiar dacă este încă în vigoare fatwa, ordinul religios al Liderului Suprem Ali Khamenei, de a nu recurge la construcția unei arme nucleare. Cu numeroase apeluri deja înregistrate de a ridica fatwa, liderul religios iranian a rezistat, pentru moment, dar poate oricând să-și schimbe opinia, mai ales dacă apărarea Iranului este sub presiune sau programul nuclear atacat.
Totuși, chiar dacă are pretenția în continuare că nu va construi o armă nucleară, Iranul a accelerat producția de uraniu îmbogățit 60%, un pas necesar pntru a atinge puritatea de 90% necesară unei arme nucleare deplin funcționale. De altfel, partea iraniană nu poate explica nivelul actual de îmbogățire prin niciun proiect civil care să reclame acest nivel de puritate și concentrare. Cantitatea la dispoziție este suficientă pentru mai multe arme sofisticate și pe deplin funcționale sau pentru mai multe asemenea arme care să utilizeze varianta de îmbogățire la 60%, calitativ mai reduse dar în cantitate mai mare, care să răspundă ambițiilor iraniene de descurajare credibilă și apărare a regimului teocratic.
De altfel, președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat că, în cazul unei lovituri la adresa centrelor nucleare de îmbogățire și a programului nuclear militar iranian, Teheranul nu va suferi decât o amânare a programului, dar toate cunoștiințele și capacitatea de realizare a armei rămân disponibile și poate oricând reconstrui din nou întregul program. Teheranul a depășit limitările din Acordul JCPOA încheiat cu administrația Obama în 2015, din care Statele Unite s-au retras în 2018, în primul mandat Trump, dar în care au rămas Franța, Marea Britanie și Germania, alături de China și Rusia. Efortul de renegociere și revenire în acord a administrației Biden a eșuat. Cele trei state europene semnatare au avertizat deja Iranul despre reimpunere a propriilor sancțiuni ca urmare a nerespectării limitării programului de îmbogățire a uraniului.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, primul vizitator oficial al lui Donald Trump ca Casa Albă, este interesat de sprijinul american pentru un viitor atac asupra site-urilor nucleare iraniene și neutralizarea acestei amenințări considerate existențiale pentru Israel. Asta ar presupune un atac aerian în următoarele luni. Totuși partea americană ar prefera un acord cu Teheranul, dar nu exclude, ca de obicei, nici opțiunea militară dacă negocierile eșuează. Pretențiile sunt de abandonare totală a întregului program militar nuclear de către Iran. “Aș dori un acord cu Iranul pentru statutul său non-nuclear. Aș prefera asta unui atac în care să bombardez fără limite acest program”, a declarat președintele Trump.
Până acum, administrațiile americane succesive au respins un asemenea atac, inclusiv prima administrație Trump. Totuși acum progresul nuclear iranian și situația de vulnerabilitate după atacurile israeliene de retaliere din 25 octombrie 2024, care au eliminat mare parte din apărarea antiaeriană formată din complexe S300 ruse și o parte importantă din rachetele cu rază medie și lungă iraniene, crează avantaje, împreună cu eliminarea intermediarilor iranieni din zonă, Hezbollahul libanez și Hamasul și cu dispariția lui Bashar al Assad de la conducerea Siriei, fapt care a determinat și ruptura legăturii terestre între Iran și Liban prin Siria și Irak. Iranul este în situația sa cea mai vulnerabilă, lipsindu-i și elementul de apărare antiaeriană, și cel de retaliere și descurajare credibilă printr-un atac împotriva Israelului, dacă este atacat programul său nuclear.
Israelul poate duce atacul de unul singur, dar cu acordul american și capacitatea de reacție și interceptare a unui val de atacuri cu rachete iraniene ultrior, așa cum s-a întâmplat în octombrie anul trecut. Israelul are nevoie de capacitățile americane de intelligence, realimentare în aer și sprijin politic, inclusiv un ultimatum american serios și coercitiv care să prevină reacția ulterioară iraniană de succes asupra propriului teritoriu, dacă SUA alege să nu participle direct la atacul aerian. Acordul JCPOA își încheie valabilitata anul acesta și e puțin probabil să mai fie reînnoit de partea iraniană, ceea ce duce la pierderea instrumentului de constrângere economică pe care l-a avut până astăzi. Asta definește și ferestra de oportunitate la dispoziție care nu trebuie să depășească luna septembrie, deși presiunea este pentru realizarea ei în perioada imediat următoare.
Ultimatului american pentru o negociere directă
E motivul pentru care Statele Unite au lansat deja o amenințare credibilă către Iran, continuând negocierile cu partea iraniană care, potrivit datelor unor oficiali neprecizați, ar merge înainte și potrivit lui Donald Trump s-ar accelera, date divulgate chiar săptămâna trecută. Din dorința de a deturna atenția de la negocierile ruso-ucrainene sau de la taxele proaspăt introduse, administrația Trump a relansat subiectul negocierilor cu Iranul, după ce încă de la final de februarie amenințările directe au dus la punerea în alertă a forțelor care protejează site-urile nucleare iraniene, așteptându-se la un atac în orice zi.
Încă de la începutul lunii martie, președintele Trump a trimis o scrisoare clasificată Ayatollahului Ali Khamenei în care a cerut încheierea completă a programului nuclear iranian, distrugerea programului de rachete cu rază medie și lungă și negocieri directe între cele două părți. La 7 martie, președintele Trump anunța că-și dorește o soluție diplomatică, dar dacă nu se întâmplă, va trebui făcut ceva militar pentru că Iranul nu poate dobândi arma nucleară. La câteva zile, președintele american anunța că sunt ultimele momente disponibile pentru o reacție pozitivă, că și-ar dori un acord de pace, dar că nu poate lăsa Iranul să ajungă la arma nucleară.
Scrisoarea trimisă era mai mult decât o invitație la negociere cu obiectivele propuse de către partea americană, ea conținea și o amenințare directă și un termen de 2 luni începând cu jumătatea lui martie pentru ajungerea la un acord(precedentul, JCPOA, a avut nevoie de 20 de luni de negociere), altfel Iranul urmând să se confrunte cu o lovitură militară de la Statele Unite sau/și Israel. Partea iraniană a respins orice formulă de negociere. Mai întâi pentru că nu este dispusă să facă nici o concesie pentru un nou acord nuclear cu America lui Trump, cu atât mai puțin sub presiune și amenințare, și mai ales în limitele temporale date de ultimatumul cu termen final 5 mai.
Nici discuția vizând programul de rachete sau sprijinul pentru partenerii din așa-numita Axă a Rezistenței nu este acceptabil, obiectivul său fiind eliminarea Statelor Unite din Orientul Mijlociu și asigurarea posturii de lider regional pentru Iran. De altfel, perspectiva ca Iranul să negocieze și să inverseze semnificativ programul său nuclear este neclară în acest moment. Așa cum e neclar cât de mult își dorește Iranul ridicarea sancțiunilor americane și neimpunerea noului set de sancțiuni ale europenilor. Ultimele mesaje publice arată că Teheranul dorește să respingă și obiectivele negocierilor nucleare, nu numai pe cele colaterale sau termenele și presiunile cu sancțiuni.
De altfel, Statele Unite sub noua administrație Trump a introdus sancțiuni noi asupra industriei petroliere iraniene, principala sursă de venituri la buget, reintroducând politica “maximei presiuni” asupra Iranului care presupune reducerea la zero a exporturlor de petrol, inclusiv prin sancționarea flotei de nave din umbra care ocolesc embargoul și introducerea sancțiunilor secundare contra celor care cumpără petrolul iranian. Și negocierile directe cu SUA au fost respinse, după o interdicție formală a Liderului Suprem Religios care a declarat că negocierile directe cu SUA nu ar fi nici înțelepte, nici onorabile. Partea americană consideră că tentativa unor negocieri prin intermediari ar fi doar o tactică de tărăgănare.
Preocuparea iraniană serioasă despre un viitor atac
Perspectiva unei lovituri aeriene, cel puțin israeliene, împotriva programului nuclear iranian este extrem de preocupantă pentru regimul de la Teheran. Nu întâmplător Alireza Sabahi Fard din comanda apărării aeriene a Armatei iraniene împreună cu Amir Ali Hajizadeh, comandantul forțelor Aerospațiale ale Gardienilor Revoluției Islamice, au vizitat zona de apărare din sud-estul Iranului, de la Bandar-e Abbas, în provincia Hormozgan, la 4 aprilie, evaluând situația unităților militare și a capabilităților de apărare, în contextul efortului de întărire a apărării antiaeriene iraniene în perspectiva unui posibil atac americano-israelian care ar urma să aibă loc.
Este și motivul pentru care Iranul și-a întărit apărarea în zona Azerbaidjanului de Vest, în nord-vestul țării, în ultimele luni, amplasând radare noi tip Ghadir pentru altitudini multiple și diverse tipuri de semnale. Asemenea radare au fost montate și în apropierea Golfului Persoc și a Strâmtorii Hurmuz. Situația nivelului de operaționalizare este neclară, însă exercițiile iraniene de apărare a facilităților nucleare s-au succedat în ultimele luni.
De asemenea, în urma recentelor atacuri americane și israeliene împotriva grupării pro-iraniene Houthi din Yemen, ca urmare a atacurilor reluate împotriva Israelului și a traficului prin strâmtoarea Bab el Mandeb și prin Marea Roșie, la adresa intereselor americane și israeliene cu precădere, Iranul a anunțat la 3 aprilie abandonarea acestei grupări, și ea membru al Axei Rezistenței, fiind aprovizionată de Iran inclusiv în cadrul rivalității și războaielor sectare cu monarhiile sunite din Golf. Desigur, această afirmație poate fi una pur ritualică, nicidecum de substanță, pentru a evita ca Iranul să-și asume vreo responsabilitate în cadrul atacurilor împotriva Statelor Unite și să dea motive noi de retaliere și generare a atacului americano-israelian.
Totuși oficialii iranieni au continuat sprijinul pentru Houthi în mass media de limbă araba și persană, inclusiv în mass media din Yemen, aflată sub controlul Houthi. Totuși a ordonat retragerea tuturor iranienilor din Yemen ca urmare a decesului unui soldat iranian în urma atacurilor americane pentru a evita să fie expusă nevoii de retaliere și ripostă împotriva americanilor pe acest motiv. Este, de altfel, un comportament obișnuit care a mai avut loc în Irak și Siria anterior tot ca urmare a țintirii unor militari iranieni de grad înalt aflați în cele două state. Confruntarea directă cu Statele Unite este considerată de evitat, fiind preferate instrumente de descurajare credibilă precum amenințare bazelor SUA amplasate în Irak, Siria și Iordania.
Preocuparea Iranului pentru noi achiziții în apărarea antiaeriană
Iranul merge pe trei direcții cu efortul său de apărare antiaeriană în perspectiva unui viitor atac: întărirea apărării aeriene și achiziția de noi complexe din Rusia care să le înlocuiască pe cele distruse; apoi întărirea relației de cooperare cu Rusia și China, cu perspectiva sprijinului politic și diplomatic în Consiliul de Securitate al ONU; și achiziții de noi combustibili solizi pentru a reporni producția și a înlocui rachetele cu rază medie și lungă de acțiune distruse de atacul israelian din 25 octombrie.
Iranul a desfășurat capabilități anti-aeriene suplimentare pe care le avea la dispoziție în jurul siturilor nucleare și a fabricilor și depozitelor de rachete, acolo de unde fuseseră distruse de atacul israelian de răspuns pentru atacul inițial cu 300 de rachete și drone iraniene. Preocupările pentru viitorul atac au făcut ca forțele responsabile să fie menținute în stare de alertă, fiind acceptat faptul că, în caz de atac, actuala apărare slăbită nu ar fi la fel de eficientă ca până acum în apărarea zonelor strategice relevante.
Țintele alese de israelieni la precedentul atac au arătat că serviciile de informații israeliene cunosc în detaliu site-urile pentru programul de rachete balistice iranian, zonele de depozitare a rachetelor produse, lansatoarelor și facilităților de cercetare și testare ale armei nucleare iraniene în curs de realizare, dar a fost țintită și o nouă facilitate, neprecizată public, unde se crede că regimul a amplasat o nouă uzină din programul nuclear militar. În plus, după decimarea Hezbollahului în noiembrie – conducere, luptători și depozite de armament – și dezmembrarea solidă a Hamas, alături de schimbarea regimului al Assad, nu mai există capacitate de lovire coordonată și, deci, formula de descurajare credibilă prin aceste organizații dependente de Teheran și la ordinele sale. Mai mult, capacitățile sale de reconstrucție sunt destul de reduse și vânate în toate locațiile posibile – vezi confiscările de bani din Beirut sau blocajele transferurilor de rachete prin Siria.
Washington Post a dat publicității estimările structurilor de intelligence americane care arată că o lovitură israeliană la adresa programului nuclear iranian ar urma să aibă loc în prima jumătate a anului pentru a preveni sosirea și amplasarea complexelor S400 din Rusia, unele versiuni beneficiind de radare ce pot identifica ampretele avioanelor F35 stealth de a cincea generație și ar putea împiedica un atac venit ulterior. De asemenea, Iranul își reconstruiește depozitele de combustibil solid, fiind identificate două vase, Jairan și Golbon, din flota din umbră iraniană, sancționate pentru transportul de rachete și componente pentru programul balistic iranian, care cărau perclorat de sodiu, precursor al combustibililor solizi. Golbon și Jairan au livrat 1100 tone după ce Israelul distrusese trei facilități de producție a rachetelor cu rază lungă între care Shahroud în provincia Semnan și complexele Khojir și Parchin în provincia Teheran.
În plus, continuă coordonarea cu Rusia și China în materie de program nuclear și elemente asociate. La 14 martie, a fost emis un comunicat comun semnat de Rusia, China și Iran, care condamnă sancțiunile americane împotriva activităților nucleare “pașnice” iraniene. Ambele state susțin Iranul inclusiv cu produse cu dublă utilizare și elemente ale programelor sale balistice, dar și cu capabilități de apărare anti-aeriană pentru protecția acestui program.
Dorința premierului Netanyahu de a rezolva o dată și pentru totdeauna amenințarea nucleară iraniană
Fereastra de oportunitate pentru un atac asupra Iranului este dublată, în cazul Israelului, de schimbarea de la Casa Albă și asumarea că Donald Trump este un prieten al statului Israel. Totuși o tărăgănare a acțiunii este inacceptabilă și premierul Netanyahu se gândește și la o acțiune individuală, dacă ar avea măcar toleranța Washingtonului, dacă nu asistența sa. După ultima sa vizită nu a primit asigurări de susținere directă, Președintele Trump câștigându-și mandatul inclusiv prin anunțul privind încheierea războaielor și evitarea de a fi atras într-un conflict nou. Totuși și în timpul primului mandat nu a ezitat să aprobe eliminarea lui Qasem Soleimani, comandantul forțelor Al Quds din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, la 3 ianuarie 2020, cu riscul declanșării confruntării cu Iranul.
Dacă partea israeliană resimte urgența și nevoia unui atac, pe măsură ce cantitatea de uraniu îmbogățit 60% de către Iran crește – a ajuns deja la 250 kg după cele mai recente estimări scurse în media - o eventuală lovitură este estimată doar a întârzia programul pentru câteva luni, nicidecum a elimina amenințarea ca Iranul să ajungă la arma nucleară. Israelul a distrus ultimele trei sisteme ruse S300 din Iran, dar Iranul a cerut deja S 400 în cadrul cooperării militare stabilite cu Rusia care a dus la livrările de drone și construcția unei fabrici de drone Shahed în Rusia.
La aceasta se adaugă și susținerea publică israeliană pentru un atac, după realizările privind dezmembrarea Hezbollah și înfrângerea Hamas, chiar dacă Israelul nu a reușit încă eliberarea tuturor ostatecilor. Ultimele sondaje de opinie arată că 68% dintre israelieni sunt de acord cu atacarea programului nuclear iranian din aer dar numai 37% dacă nu există susținerea Statelor Unite. Președintele Donald Trump este optimist că poate încă negocia un acord, dar cum timpul se reduce, ferestra de oportunitate ajunsă spre final ar putea determina un atac purtat chiar și numai de către Israel.
Între argumentele Israelului se numără și limitele de acțiune a programului de maximă presiune american, care a adus în primul mandat Iranul pe marginea încetării de plăți abia după doi ani. Coerciția economică are limită, ba chiar mai mult, chiar dacă erau în pragul insolvenței, autoritățile iraniene nu au reacționat potrivit așteptărilor, acceptând presiunea și demonstrațiile de stradă dar neretrăgându-se din program. În plus, e posibil ca evaluările lui Donald Trump la expirarea ultimatumului, pe 4 mai, să fie că Iranul nu mai poate fi descurajat sau că e prea dificil de lovit, caz în care premierul Netanyahu poate decide lovitura de unul singur.
De altfel, există precedente în acest sens: în 1981, Israelul a bombardat programul nuclear irakian a site-ul său construit. În 2007, ținta a fost reactorul nuclear sirian de la al-Kibar, lovit tot de Israel fără participare americană. Ca și recentul raid israelian în Siria pentru a distruge un site de producție de rachete ale Hezbollah, în septembrie 2024, cu riscul declanșării unui scandal diplomatic și eventuale retalieri. Israelul a dovedit că are resurse de inventivitate și ingeniozitate pentru a lansa o formă de atac care să degradeze sever programul nuclear iranian chiar și fără sprijin american.
SUA prepoziționează trupe pregătind posibilul atac
Săptămâna trecută au apărut semnale tot mai consistente privind perspectiva unui atac în Iran. Astfel, s-a înregistrat un număr de forțe pregătite și deplasate în regiune. Secretarul Apărării, Pete Hegseth a extins desfășurarea grupului port-avionului nuclear USS Harry S.Truman în Golf și a ordonat deplasarea grupului port-avionului Carl Vinson în Orientul Mijlociu. În plus, un număr impresionant de escadrile de avioane de luptă și bombardiere s-ar fi deplasat în regiune. În plus, cel puțin șase bombardiere strategice B2 au staționat în baza aeriană Diego Garcia din Oceanul Indian, bombardiere care pot să transporte bombe masive GBU-57, capabile să străpungă și să distrugă buncăre nucleare situate în inima muntelui, cum sunt cele de la Natanz și Fordow.
De altfel, partea israeliană a anunțat preferința colaborării cu forțele americane pentru a putea folosi muniția grea “spărgătoare de buncăre”, testată și dezvoltată în Afganistan, împotriva peșterilor ce găzduiau al Qaeda. Facilitățile de centrifuge iraniene sunt de obicei situate în locații unde se pătrunde prin tuneluri în adâncul muntelui, locații care nu pot fi atinse altfel. Și tot în această perioadă, administrația Trump a aprobat livrarea către Israel la începutul lunii martie pentru bomba BLU – 109, anti-buncăr, cu scop evident de a dota și partea israeliană cu ceea ce are nevoie pentru un asemenea atac, dacă l-ar purta de una singură.
De altfel, în afara celor șase bombardiere B-2, la baza din insula Diego Garcia, Statele Unite și-au amplificat prezența masiv aici. Este vorba despre capabilități US Air Force și US Navy de natură strategică și a nu mai puțin de 4000 de militari americani, încărcarea obișnuită în această bază fiind de 400 militari și circa 2000 contractori civili. Distanța de 3700 km de cel mai sudic punct al Iranului nu o face intangibilă, dar din cele cunoscute la această oră, Iranul nu ar beneficia, în propria producție, de rachete sau drone capabile să acopere această distanță, chiar dacă a amenințat cu distrugerea ei dacă este atacată.
Amenințările iraniene și capacitatea de descurajare redusă, dacă nu euforică
După atacul din octombrie și distrugerea Hezbollahului din noiembrie, dar și dispariția lui Al Assad, Iranul a făcut eforturi susținute pentru a compensa dispariția instrumentarului său de descurajare credibilă. Au fost abordate două direcții, una pentru a viza direct interesele americane în Orientul Mijlociu, cea de a doua pentru a amenința chiar baza Diego Garcia de unde ar putea veni atacul sau sprijinul american pentru un atac israelian, pentru a nu implica bazele din regiune. De altfel, Iranul a anunțat că orice bază de unde se lansează atacul eventual este țintă legitimă pentru forțele iraniene și aliații săi din regiune.
În cadrul răspunsurilor cu care a amenințat partea iraniană în caz de atac asupra programului său nuclear se numără atacul la adresa bazelor americane din regiunea Orientului Mijlociu și a Golfului, situate la distanțe de 2000- până la cel mult 2500 km de Iran(deci fără Diego), respectiv toate bazele americane din regiunea Orientului Mijlociu; apoi distrugerea comerțului internațional, cu precădere prin închiderea Strâmtorii Hurmuz – care asigură o treime din exportul de petrol al lumii - și arestarea navelor americane dacă cele iraniene ar fi confiscate, abordate sau arestate; un atac direct la adresa Israelului, după dezvăluirea intrării în serviciu și dotării cu noile rachete balistice Etemad, în februarie 2025, destinate special lovirii țintei sale predilecte și rivalului din regiune, pătrunderii prin sistemul său de apărare antiaeriană, după ce rezerva sa de rachete cu rază medie fusese în mare parte distrus după atacul din octombrie 2024. Țintă ar mai putea fi aliații SUA din regiune, respectiv țările din Golf.
Dar amenințările iraniene vizează și bazele și forțele americane din Diego Garcia, pentru care Iranul a declarat la 2 aprilie că ar avea capabilități pentru un asemenea atac. În afara unor livrări de arme rusești care ar putea ajunge acolo – o livrare puțin probabilă, mai ales privind utilizarea lor împotriva trupelor americane – Iranul are pretenția utilizării unui atac cu drone Shahed 136B noi modificate, cu o rază de acțiune pretinsă de 4000 de km, cu viteza de 185 km pe oră(20 de ore pentru a ajunge pe insulă). Variantele originare folosite în număr mare, 170, pentru atacul din aprilie 2024 asupra Israelului nu au atins nici una spațiul aerian israelian, fiind distruse înainte, în cele circa 9 ore de zbor.
Iranul ar mai putea să utilizeze rachete de croazieră sau rachete balistice precum Khorramshahr, deși atât stocul cât și capacitatea de producție a unor variante moderne sunt sensibil reduse, iar variantele tehnice sunt mai degrabă complexe, schimbând fie încărcătura, fie greutatea acestora pentru a ajunge la destinație. În fine, o altă opțiune ar fi dronele navale sau un atac care să vină de pe un vas în larg, situat la o distanță potrivită pentru a putea ajunge la destinație. Totuși marina iraniană este cunoscută pentru penuria de contra-măsuri de apărare a vaselor sale, ceea ce ar face o asemenea misiune să fie una suicidară, dacă ar avea loc, cu expunerea vasului la distrugere imediat după lansarea eventuală de la bord.
Nici una dintre variantele la dispoziție nu e credibilă pentru a asigura descurajarea și a evita o acțiune asupra propriului teritoriu. De aceea Iranul se pregătește mai degrabă de atac și de o eventuală retaliere, cât îi stă la îndemână, realizând lipsa instrumentarului necesar, cel puțin în acest moment, pentru a restabili elementele de amenințare solide care să-i poate reface capacitatea de descurajare credibilă a unui atac ulterior. Însă, pe măsură ce trece timpul și lucrurile evoluează în direcția atingerii de către Iran a cantității și producerii armei nucleare sau a obținerii unor capabilități anti-aeriene moderne pentru a-și apăra siturile programului nuclear, un atac israeliano-american ar fi din ce în ce mai dificil de purtat. De aici iminența unei acțiuni rapide, în următoarele două luni.
