Iulian Chifu // Noul lider al Europei: Germania sub zodia creștin-democrată Merz
Alegerile generale din Germania au subliniat câteva precedente, pregătind reașezările și schimbările atât din viața politică germană, cât și în politicile externe și de securitate ale Germaniei și Europei. Astfel, după alegerile cu cea mai mare prezență la vot de după reunificarea germană, 83% față de 76,4% acum 4 ani, putem spune că ideologiile tradiționale au rămas stabile la 70% din Parlament, dar nu putem nega cele 20% din voturi pentru extrema dreaptă AfD și cele circa 10% pentru Die Linke, formațiunea de extremă stânga populistă. La nivelul politicilor, aceleași schimbări și reașezări sunt anunțate ca după Zeitenwende, un proces care a schimbat mentalități dar nu s-a tradus și în acțiuni solide de reconstrucție a armatei și capacității industriale de apărare germane.
Schimbări în viața politică germană
În altă ordine de idei, pe spectrul politic, putem vorbi despre o cotitură la dreapta a politicii germane, dacă e să discutăm despre primele două partide plasate cu peste 50% din voturi în alegerile generale, CDU-CSU și AfD. Îndiguirea extremei drepte rămâne un angajament constant, păstrat după cel de-al Doilea Război Mondial de Germania, care s-a angajat să nu permită partidelor neo-naziste de extremă dreaptă accesul la conducerea Germaniei în nici un moment. Din contra, negocierile pentru refacerea Marii Coaliții CDU-CSU/SPD sunt pe masă, mai ales că ieșirea din parlament a liberalilor FPD și neintrarea stângii pro-ruse au permis ca să nu mai fie nevoie de o coaliție tricolor, cu trei partide, în majoritatea germană.
Marele câștigător al scrutinului este CDU-CSU, partidul conservator creștin-democrat german membru al PPE, al cărui lider va prelua și Cancelaria. Friedrich Merz a obținut cam atât cât anunțau sondajele, și în varianta cea mai bună pentru el, aceea de a realiza o alianță fără Verzi și formată doar din două partide. Altfel, marii câștigători sunt AfD, la extrema dreaptă, care și-a dublat scorul electoral, dar și Die Linke, la extrema stângă, de asemenea dublându-și aproape zestrea de voturi, în special pe seama SPD, partidului social-democrat. Ambele partide de extremă, dreapta și stânga, se opun apartenenței Germaniei la NATO, au opțiuni și simpatii pro-ruse și pun sub semnul întrebării sprijinul pentru Ucraina.
Alegerile au mai arătat o fragmentare care continuă să se accentueze a spectrului politic german, după bipartizanismul tradițional aproximativ între dreapta și stânga de la finalul Războiului Rece. Fragmentarea împinge spre politici de alianțe și negocieri complicate, cu multe partide, în special cu partide mici cu ambiții excesive și preocupări punctuale și stridente în cadrul actului de guvernare din Germania. Votul a mai arătat preocuparea cetățenilor pentru economie, pentru prestațiile sociale, în special la nivelul serviciilor, nu neapărat a plăților directe, dar, mai nou, politica externă a jucat un rol major în alegeri, în mod neobișnuit.
Germania, în orice formă de guvern, trebuie să se obișnuiască cu noul spectru politic și noua realitate, angajând votanții din extreme, nemulțumiți de modul de a guverna a partidelor mainstream. În plus, CDU trebuie să ia taurul de coarne și să schimbe fundamental abordarea Germaniei față de economie – inclusiv economia și energie verde – apărare și cheltuielile din domeniu, respectiv refacerea Armatei germane și asumarea staturii de lider și la nivel economic, și politic, și geopolitic și militar în cadrul Europei. Mai ales că vine după 16 ani de guvernare Merkel și pauza coaliției tricolore, întreruptă de retragerea liberalilor din coaliția condusă de SPD și Olaf Scholz.
Alegerile au scos la pensie cel puțin doi lideri: mai întâi pe fostul Cancelar, care trebuie să se retragă, fiind cel mai prost scor al SPD din istoria de peste 100 de ani și cu 9% sub cel din ultimele alegeri. Poziția va fi asumată de Boris Pistorius, fost ministru al Apărării și cel mai popular politician socialist. Și fostul Ministru al Finanțelor, Christian Linder, FPD, cel care a determinat căderea coaliției și alegerile anticipate, cu 9 luni mai devreme de data la care au fost programate, a plătit instabilitatea provocată cu ieșirea din parlament și cu postul de președinte al liberalilor. Altfel e de remarcat impactul negativ(circa - 1,5%) al susținerii obținute pe ultima sută de metri de către AfD din partea lui Elon Musk și a vicepreședintelui SUA, JD Vance, ambii întâlnindu-se cu liderul AfD, Alice Weidel, dar determinând mai degrabă o contra-mobilizare în Germania.
Cancelarul Merz: Noua Germanie Europeană
Declarațiile din perioada electorală, la fel ca primele declarații de după câștigarea alegerilor, au creionat deja principalele linii de politică ale noii puteri de la Berlin. Un transatlantist la origine, Merz a susținut, în ultima dezbatere la nivelul conducătorilor partidelor, că nu se aștepta să spună asta, dar optează pentru o Europă puternică și o independență față de Statele Unite, care au declarații inconsistente despre continuarea asigurării apărării europene. Merz preferă claritatea morală și postura superioară în respectarea regulilor de bun simț și a acordurilor existente, în același timp își dorește să crească și să maximizeze instrumentarul Uniunii Europene pentru a negocia cu Statele Unite.
Președintele Trump a salutat alegerile de pe pozițiile conservatoare, lăudând majoritatea nou formată de dreapta, însă izolarea AfD și lipsa unei alianțe dreapta-extrema dreaptă ar putea aduce comentarii și critici de la el însuși sau din cercul de apropiați la adresa Germaniei și a noului Cancelar Merz. Se anunță o Germanie mai puternică și mai încăpățânată, dar și o Europă la fel, cu un lidership clar și puternic asumat de la Berlin. Nici interferența Americii și grupării din jurul lui Trump în alegeri nu are cum să ajute la redefinirea pozitivă a noii relații cu Germania, mai ales că interferența americană a lui Musk și JD Vance a fost mai importantă decât cea rusă, mai vizibilă și mai puțin subtilă ca cea orchestrată de la Moscova.
Totuși noua conducere va da semnalul unui nou început în relațiile bilaterale ale Germaniei și Europei și Statele Unite, cu componenta clară de întărire a independenței europene de SUA acolo unde se poate, dar și cu legături pragmatice la nivelul schimburilor comerciale și a cooperării în domeniile securitate și apărare. Dacă abordarea Rusiei ca amenințare existențială de securitate la adresa Europei e clară, CDU este mai degrabă dură împotriva Chinei, o temă care va fi convergentă cu abordarea americană. Însă tema tarifelor cu Statele Unite este fundamental conflictuală, odată ce Germania depinde de exporturi și comerțul său cu SUA este direct vizat.
În raport cu Uniunea Europeană și Piața Unică, noua conducere germană pare mai aproape de dorința de competitivitate relevată ca necesară de rapoartele lui Mario Draghi și Enrico Letta, pentru a relansa creșterea la nivel european, motiv pentru care bursele europene au intrat în creștere după anunțul rezultatelor alegerilor germane. Merz își dorește rapid un guvern, iar Pistorius, liderul informal al social-democraților, a anunțat că e gata de negocieri. Merz își dorește, de asemenea, o Comisie puternică și o Uniune Europeană deopotrivă, principalele teme fiind competitivitatea europeană, cooperarea la nivelul complexului militar-industrial, finanțat național și din noul buget al UE, ca și din potențiala inițiativă de mutualizare a datoriei pentru investițiile în Apărare sau bancă pentru capabilități militare europene și excludere a cheltuielilor militare din calculul deficitului.
Cum va arăta relația transatlantică și apărarea Europei
Cea mai importantă schimbare se anunță la nivelul relațiilor transatlantice și al apărării Europei. Din declarații, Germania este pregătită pentru o schimbare tectonică a relațiilor cu Statele Unite, inclusiv retragerea completă sau parțială a celor 35.000 de militari americani staționați în Germania, care-i asigurau apărarea. Și asta se traduce și într-o nouă eră în Europa. Friedrich Merz a anunțat chiar faptul că SUA este indiferentă față de soarta Europei, și a pus în discuție viitorul NATO, într-o nouă posibilă criză fără precedent în ultimii 80 de ani. A fost evocată poziția administrației Trump care a șocat prin sugestiile că America ar urma să revoce garanțiile de securitate chiar ale Europei, existente din 1945.
Rusia a fost declarată amenințare de securitate pentru Europa, din nou un precedent la nivelul politicilor și a declarațiilor publice ale Germaniei. Vizitele în cascadă ale președintelui Franței, Emmanuel Macron, și premierului britanic, Keir Starmer, la Washington și întâlnirile celor doi lideri cu Donald Trump vor clarifica lucrurile într-o reuniune specială a europenilor, care vor trebui să se raporteze și să decidă conform noilor realități venite de la Washington. De altfel, așa cum spuneam, politica externă și de securitate a ocupat un loc deosebit de important și neobișnuit în campania electorală din Germania, pe lângă economie și migrație, principala preocupare fiind despre securitate, apărare și pace, inclusiv soarta prezenței americane pe teritoriul Germaniei.
Preocuparea e cu atât mai importantă cu cât SUA asigură umbrela nucleară Europei și, chiar dacă nu a anunțat explicit ridicarea acesteia, Germania are preocupări deosebite traduse inclusiv în planurile marilor companii de a-și construi buncăre pentru bazele de date și pentru a găzdui conducerea acestor companii. Germania este interesată de cooperarea franco-britanică, două state care dețin arma nucleară, pentru înlocuirea eventuală, în timp, a umbrelei nucleare americane. Altfel, armata Germaniei este liliputană comparativ cu dimensiunea sa, cu puțini militari și echipamente reduse ca impact și cantitate, lucru văzut în dorința de sprijinire a Ucrainei și resursele reduse din rezerve și depozite, ca și capacitatea redusă de producție de muniție și capabilități.
Sentimentul germanilor legat de insecuritatea profundă în care se află urmare a alegerii lui Donald Trump la Casa Albă a fost resimțit în alegeri. Asta a și determinat declarația lui Friedrich Merz despre perspectiva completării unei umbrele nucleare franco-britanice pentru Europa, care să înlocuiască garanțiile nucleare americane, chiar dacă toate planurile de relansare a producției militare industriale și de reconstrucție a armatei germane sunt cotate la sume extrem de mari, mai ales prin prisma nivelului de ambiție anunțat de către Strategia de Apărare a Germaniei care stipulează angajarea apărării și a Europei în 5 ani. Asta în condițiile unei economii intrate în recesiune și perspectiva tarifelor sancționatorii americane asupra industriei și exporturilor germane peste ocean.
