Dumitru Crudu // Viperele din spatele monumentului lui Lenin
Azi am ieșit să alerg pe la ora douăsprezece. Nu am o oră fixă, alerg și eu când îmi vine cheful, iar azi mi-a venit pofta să fac sport în crucea amiezii. De cum am deschis ușa, am sărit treptele scărilor în jos, ieșind în curte în pas alergător. Am crescut viteza în parcul Alunelul. Parcul gemea de lume, iar printre ei erau și foarte mulți alergători de teapa mea.
Am dat roată parcului de trei ori, și aș mai fi rămas să alerg și mai departe pe aleile pline de atleți, dacă nu aș fi întrezărit printre ramurile copacilor zeci de drapele roșii în fața Cortului de Tenis. Nu înțelegeam prea bince ce se întâmplă – de unde s-au luat drapelele alea roșii acolo – și mi-am schimbat traseul, alergând mai repede decât alergam de obicei. Străduța care se încovoia spre fostele cămine ale fabricii Zorile de pe strada Ion Neculce chiftea de steaguri roșii.
M-am luat după ele.
Ridicate deasupra capului de zeci de adolescenți și adolescente, aceste drapele mi-au trezit în suflet o frică sălbatică. Împânziseră strada.
Între Coca și Neaga fâlfâiau doar ele. Dacă ai fi deschis în acele clipe ai fi văzut în stradă fâlfâind un drapel roșu, cu secera și ciocanul în prim-plan și i-ai fi auzit pe purtătorii lor, cu șepci cu steluțe roșii pe cap, cântând în rusește imnul Rusiei:
Široka strana moja rodnaja,
Mnogo v nej lesov, polej i rek!
Ja drugoj takoj strany ne znaju,
Gde tak voljno dyšit čelovek.
Ot Moskvy do samyh do okrain,
S južnyh gor do severnyh morej
Čelovek prohodit, kak hozjain,
Neob’jatnoj Rodinoj svojej.
Vsjudu žiznj privoljno i široko,
Točno Volga polnaja, tečjot.
Molodym vezde u nas doroga,
Starikam vezde u nas počjot.
Unele ferestre se deschideau și oamenii le aruncau flori și tinerii le prindeau din zbor, cântând și mai tare, și mai însuflețiți. Îi urmăream să văd unde se duc și ce vor să facă mai departe.
În funtea coloanei pășeau un băiat și o fată, și ei, îmbrăcați în haine soldățești rusești, cărând un uriaș coș cu garoafe albe și roșii. După ce au urcat panta de pe Neaga, au coborât pe Vasile Lupu, în jos, oprindu-se preț de câteva clipe în fața Ambasadei Ucrainei, pentru a cânta DENI POBEDÎ și VSTAVAI STRANA OGROMNAIA, fără a fi stingheriți de poliție sau de cetățeniii care treceau în acele clipe pe stradă. Drapelele roșii au năvălit pe malul lacului Valea Morilor, luând-o la dreapta. Cântau din nou VSTAVAI STRANA OGROMNAIA și plimbăreții îi aplaudau, iar unii dintre ei chiar li se alăturau, defilând în urma lor în pas cadențat, apăsat, solemn.
I-am urmat până la capăt ca să văd până unde vor ajunge. Fără a fi opriți de nimeni, au pătruns pe porțile de la Moldexpo, iar în acele momente nu mai erau o duzină de adolescență, ci mii de oameni. Cât ai bate dintr-un picior, au împresurat monumentul lui Lenin. Simțeam că urmează să se întâmple ceva și mai al dracului decât tot ce mi-a fost dat să văd până acum și m-am dosit în spatele piedestalului, urmărindu-I cu mare atenție. Fata și băiatul au depus coșul cu flori la picioarele lui Lenin și s-au amestecat în mulțime. În față a ieșit o șapcă cu ochelari care a început să strige:
Vstavai strana ogromnaia.
Iar lumea repeta după el:
Vstavai, strana ogromnaia.
Și el zicea:
Vstavai na smertnâoi boi.
Iar lumea îi ținea isonul:
Vstavai na smertnîi boi.
În clipa aia am auzit un sâsâit ca de șarpe în spatele meu și m-am întors. O viperă își umflase gâtul ca un burduf și se pregătea să sară asupra mea. Nu am așteptat să aflu ce vers va scanda șapca cu ochelari am luat-o la goană, înapoi spre parcul Valea Morilor, cât mai departe de mulțimea aia bezmetică și tot mai numeroasă, amintindu-mi că eu pentru altceva am ieșit în ziua aia din casă, nu pentru a-i urmări pe acești smintiți, ci pentru a alerg și atunci am început iar să alerg pe pistele de atletism de pe malul lacului, pe unde mie îmi place la nebunie să alerg.
