Mihai Isac // „9 Mai” – de la Ziua Victoriei la liturghia geopolitică a Kremlinului

De decenii Republica Moldova este amenințată de misticismul neoimperial rus, moștenire directă a perioadei sovietice. Un rol important în strategia Kremlinului este monopolizarea istoriei, rescrierea evenimentelor pentru a forma o realitate mincinoasă, prielnică procesului de reimperializare a politicii externe a Federației Ruse.

Parafrazându-l pe Sfântul Ioan  Gură de Aur, putem spune că atunci „când atât altarul, cât și tunul rostesc aceeași rugăciune, blestemul nu cade doar asupra soldatului, ci asupra întregii cetăți”. În zorii erei Putin, rugăciunile rostite sub cupola Catedralei „Hristos Mântuitorul” și clopotele care răsună pe 9 Mai în Piața Roșie spun, de fapt, aceeași povest. Rusia este „o cetate asediată” care își apără credința, istoria și gloria militară. Fuziunea dintre altar și tanc a devenit cheia propagandei ruse, iar Patriarhia Moscovei joacă rolul de portavoce spirituală a Kremlinului în „operațiunea specială” din Ucraina. În R. Moldova, armata de ocupație în sutană din filiala locală a Patriarhiei Moscovei binecuvântează armele care au omorât cetățeni ai Republicii Moldova în ultimele decenii.

Conceptul bizantin de symphonia—armonia dintre puterea temporală și cea ecleziastică—este resuscitat astăzi la Moscova. Patriarhul Kirill, fost colaborator KGB, conduce un aparat bisericesc perfect aliniat planului geopolitic al lui Vladimir Putin, vorbind despre „răul satanic” incarnat de Occident și despre datoria sacră a rușilor de a-și extinde „lumea rusă”.

În acest punct propaganda rusă încearcă să îmbine istoria şi teologia, acolo unde Cuvântul devine ecou al salvelor de artilerie, se naşte o religie a puterii, nu a lui Hristos. Iar Kremlinul a învăţat să transforme 9 Mai într-o liturghie naţionalistă, unde tămâia şi praful de puşcă alcătuiesc acelaşi nor de legitimare.

Să nu uităm că în martie 2024, Consiliul Poporului Rus, prezidat de Kirill, a adoptat un decret care consacră invazia Ucrainei drept „război sfânt” și proclamă o luptă eshatologică împotriva „Occidentului afundat în satanism”. Aceeași linie este repetată în omiliile de Paște din aprilie 2025, când Patriarhul îl binecuvântează pe Putin și laudă soldații care își „spală păcatele” pe front.

Sărbătoarea de 9 mai a ajuns treptat coloana vertebrală a pseudo-identității de stat a Federației Ruse, o adevărată închisoare a popoarelor. La 9 mai 1945, Moscova anunța capitularea Germaniei naziste şi, odată cu ea, „încheierea Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. În realitate, sărbătoarea nu a avut de la început funcția de cult civil pe care o cunoaștem azi. Între 1948-1965 a fost doar o zi lucrătoare și abia în 1965, pe fondul Brejnevizării societății sovietice, 9 Mai devine zi liberă, iar parada militară reintră în scenografie.

Ţinută în marșarier după prăbușirea URSS, ceremonia este relansată spectaculos de Vladimir Putin la începutul anilor 2000, când Kremlinul își caută o narațiune fondatoare nouă și totodată veche, suficient de consensuală pentru a suda o federație post-imperială în derivă. Așa ia naștere mitul „victoriei exclusive” atribuit numai Armatei Roșii, ocazie de a eluda Pactul Ribbentrop-Molotov, crimele NKVD și prețul uman al fronturilor.

Putin instrumentalizează trauma celor 27 de milioane de morți pentru a înlocui memoria critică a războiului cu o narațiune de victimizare eternă. Parada din 9 Mai 2024 expune tancuri occidentale capturate în Ucraina, iar afișele cu „Z” și „V” leagă frontul de azi de „Marele Război Patriotic”.

Acum aproximativ 10-15 ani, 9 Mai se consolidează drept „sărbătoare-pilon” a regimului. În fiecare primăvară, administrația prezidențială de la Moscova, oligarhii afiliați Kremlinului și autoritățile locale investesc bugete considerabile tranformând evenimentul într-un spectacol online-offline urmărit planetar. Editorialiști apropiați puterii compară ratingurile transmisiunilor TV din 9 Mai cu cele ale Jocurilor Olimpice, iar pentru Kremlin, logica evenimentului e simplă: monumentala victorie trecută compensează lipsa unei victorii actuale, mai ales pe fondul prelungirii războiului din Ucraina.

Tehnica propagandei este complexă, mergând de la panglica Sf. Gheorghe la „Regimentul Nemuritor” și folosirea emoțiilor colective în slujba intereselor Kremlinului.

Instrumentarul vizual a fost rafinat, iar panglica bicoloră Sfântul Gheorghe – negru-portocaliu, nuanțe preluate de la Ordinul țarist din 1769 – devine, după 2014, un logo omniprezent pe uniforme, automobile și logo-uri de televiziune, impusă de autorități atât în interiorul Federației Ruse, dar și în fostele colonii sovietice și diaspora controlată de mașina de propagandă a Kremlinului. Ea semnalizează apartenența la „lumea rusă” și ia locul simbolurilor sovietice interzise în unele state baltice.

În 2012, serviciul prezidențial de presă împreună cu Ministerul Apărării lansează „Bessmertnîi Polk” – Regimentul Nemuritor – un marș civil în care rușii poartă portrete ale rudelor căzute în război. De la un gest lansat în mod fals drept civic, proiectul a avut de la început un scop politic, de simbol al ocupației ideologice pe care Federația Rusă o exercită în diferite state, inclusiv Republica Moldova.

În 2010, Patriarhul Kirill a instituit o nouă rânduială liturgică și a rostit o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu pentru darul victoriei. Pentru a o alcătui, s-a inspirat din rugăciunea scrisă de Sfântul Filaret (Drozdov), Mitropolit al Moscovei, la sărbătorirea succesului Rusiei în Războiul Patriotic din 1812. Prin acest gest, ierarhul a dorit să amintească nu doar identitatea Rusiei ca bastion al credinţei ortodoxe, ci şi statutul ei de naţiune cu o glorie militară de neclintit.

Să nu uităm, în 2015 Putin a defilat în fruntea coloanei, cu fotografia tatălui său. Instituțiile religioase participă din plin prin „binecuvântări” asupra portretelor, iar clerul apare în fruntea coloanelor din diferite regiuni ale Federației Ruse. În perioada 2023-2024, marșurile au fost suspendate sub pretext „terorist”, pentru a nu permite unele proteste față de invazia militară ilegală pe scară largă a Ucrainei, dar narațiunea a supraviețuit online prin deep-fake-uri și transmisiuni VR.

Pe frontul retoric, discurs neoimperial readuce cuvântul-cheie „nazişti” – proiectat acum asupra Ucrainei, NATO, Uniunii Europene – pentru a crea o continuitate imaginară între 1945 și prezent. Astfel, imensa mașină de propagandă rusă echivala participarea la asaltul împotriva civililor ucraineni din Bahmut la implicarea în apărarea Stalingradului.

În aceeași perioadă, Patriarhia Moscovei a traversat o metamorfoză profundă. Ieșită relativ marginalizată din tranziția tragicomică a anilor ’90, instituția găsește sub Putin un partener ideal. Biserica oferă o pseudo-legitimitate morală, iar statul îi oferă privilegii economice imense și dreptul de veto în spațiul religios. Conceptul-umbrelă este „Russkiy Mir” (Lumea Rusă), o teologie geopolitică ce proclamă unitatea spirituală a tuturor popoarelor ruse – inclusiv ucrainenii și belarușii – și non-ruse din spațiul colonial sovietic sub sceptrul Moscovei. O politică similară a fost implementată și în relația cu alte comunități religioase importante, precum cea musulmană. Cazul bravului popor cecen, înlănțuit la mașina de război rusă, rămâne un exemplu tragic după rezistența din anii 1990.

Patriarhul Kirill a formulat extrem de explicit această misiune. În predica din 6 mai 2022, dedicată Sf. Gheorghe, el declară că „marele mucenic este ontologic legat de victoria noastră din 1945”, sugerând că războiul actual este o prelungire metafizică a luptelor împotriva nazismului.

În aprilie 2025, același Kirill numește Paștele un „nou 9 Mai”, convertind Sărbătoarea Învierii într-un referendum liturgic pro-război.

Biserica nu se limitează la discurs. Capelanii militari sunt detașați pe front, iar icoane cu St. Gheorghe împodobesc tancurile din armata invadatoare rusă. În 2020 a fost inaugurată Catedrala Forțelor Armate lângă Moscova, îmbrăcată în verde-kaki și bronz topit din arme germane.

În 2024, Kirill dispune ca toate bisericile să tragă clopotele în 9 Mai la prânz, ca pentru un parastas colectiv, anulând distanța temporală dintre războiul trecut și cel prezent.

Exportul acestei memorii pervertite se face într-un mod extrem de pervers. În Republica Moldova, Georgia, statele Uniunii Europene sau Serbia, ambasadele ruse și eparhiile subordonate Moscovei organizează, an de an, ceremonii pe 9 Mai, cu distribuire de panglici Sf. Gheorghe și concerte de „cântece de front”. În 2024, un raport al German Marshall Fund atrage atenția că această „tradiție” funcționează ca instrument de soft-power în anii electorali, alimentând narațiunile anti-occidentale, inclusiv anti-românești dacă ne referim la Republica Moldova.

Studiile arată că enoriașii Mitropoliei Moldovei, subordonată Moscovei, sunt printre cele mai vulnerabile grupuri la propaganda Kremlinului. Pelerinajele gratuite pentru preoți, finanțate de Patriarhia Rusă în 2024-2025, servesc consolidării rețelelor pro-Kremlin la Chișinău, unde 9 Mai este sărbătorit încă sub drapelul tricolor-panglică Sf. Gheorghe.

Prin binecuvântări media, canale Telegram ori Tik-Tok, Biserica exportă forțat ideea că spațiul canonic al Moscovei include Ucraina, Belarus, R. Moldova, dar și diaspora rusofonă. Ritualurile din 9 Mai devin liturgii laice ale acestei „lumii ruse” transfrontaliere, construite de serviciile de spionaj de la Moscova.

În Letonia, Estonia și Kazahstan, guvernele au interzis panglica ori au limitat manifestările publice, fapt exploatat de Kremlin pentru a proiecta imaginea unei minorități rusofone „persecutate”. Astfel, 9 Mai joacă simultan rol de ritual național intern și de vector diplomatic extern, însoțit de ostentația clerului, a veteranilor și a tineretului „Iunarmia” – organizație paramilitar-educațională susținută de Patriarhia Moscovei.

Regimul hibrid Putin-Kirill a reușit să fuzioneze trei niveluri de emoție publică. De la memoria familială, unde aproape fiecare familie din spațiul ex-sovietic are un străbunic sau bunic mort pe front, până la poveștile personale, strategie care creează un capital afectiv exploatabil.

Prin autoritatea sa sacră, Biserica Ortodoxă Rusă sugerează că jertfa militară salvează nu doar patria, ci și sufletul, legitimând violența ca „martiriu patriotic”.

Spectacolul militar-religios, reprezent de coloanele de blindate încolonate în fața Catedralei Forțelor Armate ori de icoanele şi simbolul Z pe steagurile armatelor invadatoare ruse din Ucraina, devine un exercițiu macabru, mixând tehnologia ucigașă cu fervoarea liturgică.

Această triadă produce o formă de naționalism panslavist teologic, atât de puternic încât orice opoziție este demonizată, fiind caracterizată ne-patriotică și anti-creștină.

La o analiză mai atentă putem vedea fragilitatea acestui mit, existând fisuri semnificative în logica propagandei pro-ruse. Gloria invaziei militare ilegale din Ucraina este efemeră. Pierderile ruse din acest război care durează de peste un deceniu sunt greu de ascuns, iar „operațiunea militară specială” durează mai mult decât Marele Război Patriotic.

Patriarhia Kievului, recunoscută de Patriarhul Ecumenic, contestă legitimitatea spirituală a Moscovei, iar sancțiunile UE împotriva lui Kirill lărgesc prăpastia. Politica hrăpăreață de acaparare a teritoriului canonic al altor biserici ortodoxe este o constantă a regimului Putin-Kremlin, situație care afectează R. Moldova și Ucraina.

Astăzi, 9 Mai nu mai este doar o comemorare a trecutului, ci o liturghie geopolitică proiectată spre viitor: altarul este Piața Roșie, procesiunea – parada blindatelor, iar preotul-regent este Patriarhul Kirill, care oficiază în tandem cu președintele-țar-împărat. În acest ritual, moartea de ieri legitimează moartea de azi, iar icoana se sprijină pe țeava tunului.

Cât timp această simbioză rămâne necontestată, propaganda Kremlinului va continua să transforme victoria asupra fascismului într-un fascism al memoriei, domesticind istoria şi colonizând morala. De aceea, rezistența nu se măsoară doar în blindate occidentale livrate Kievului, ci şi în capacitatea noastră – jurnaliști, teologi, istorici, cetățeni – de a demonta narațiunile sacralizate în slujba intereselor Kremlinului și de a reda cuvintelor „victorie” și „pace” conținutul lor autentic, nu cum sunt acum folosite în iadul Rusky Mir.