Dumitru CRUDU // Bandiții au răpit-o pe o fată din Brașov, în Bulgaria

De trei zile Tanța chiulea de la ore, iar în a patra zi a început să vuiască toată facultatea, despre ce i s-a întâmplat ei în Bulgaria, numai eu nu știam nimic. Nici măcar nu știam că a plecat în Bulgaria, la mare. Simona umbla pe la toți și făcea cheta. A venit și la mine și atunci am aflat tot. Am aflat că, în urmă cu  două zile, Tanța și Jorj au plecat cu mașina lui la mare în Bulgaria, iar acolo au fost atacați de o droaie de mardeiași în timp ce se plimbau pe litoral. Jorj a fugit, lăsând-o pe Tanța singură, pe care, nu peste mult, ciomăgari au bătut-o și au jefuit-o, luându-i și ultima lecțaie. Nu avea bani ca să se întoarcă acasă. Și nici să mănânce sau să închirieze o cameră la hotel. Iar la poliție nu se putea adresa temându-se să n-o ia drept o prostituată și s-o salte. Simona nu știa unde a dispărut Jorj și de ce, de fapt, nu a rămas ca să-și apere iubita. Ea presupunea că în joc putea fi mașina lui. Bandițeii puseseră ochii pe ea. Ea credea că el a fugit ca să-și salveze mașina care costa o avere, dar nu știa de ce după aia nu s-a întors la Tanța, poate s-a întors, dar nu a mai dat de ea.  Un lucru era limpede că nici el n-a revenit în Brașov, căci dacă ar fi revenit, i-ar fi dat un semn. Simona se temea că bandiții să nu-l fi găbuit și pe el și să nu-l fi făcut zob. Ei îi era frică să nu-l fi omorât naibii pentru a-i fura mașina. La mine aveam doar banii de bere, dar i i-am dat pe toți Simonei, care a plecat să adune bani și de la băieții și fetele din grupele paralele. Nu i-a sunat doar pe tatăl și mama Tanței, pentru că tatăl ei era plecat în Germania, iar mama ei suferea de mari dureri de inimă. O veste ca aceasta i-ar fi putut fi fatală. Dar, ce-i drept, e drept, știa că e cu Jorj. De la Simona, care, pe nepusă masă, și-a schimbat atitudinea față de mine, am și aflat că, deși se culca de trei ani cu Jorj, locuiau tot separat, el în Schei și ea pe Colonel Buzoianu, la părinții săi.

Jorj lucra la Monitorul de Brașov și se întâlneau doar după ce el își termina de scris articolele pentru ziar. Jorj visa să ajungă un mare jurnalist.

În ziua aia, cu Jorj s-au întâlnit în berăria din cetate, dar cu Simona s-a înțeles să se vadă două ore mai târziu  la Dulcinela. Simona a așteptat-o trei ore și Tanța nu a venit, iar ea abia aștepta s-o întâlnească a doua zi la facultate pentru a-i trrage mâța pe spinare. Dar Tanța nici la facultate n-a apărut a doua zi.

Doar mamei ei nu i-a telefonat în timpul celor două zile în care a dispărut Tanța, încolo, le-a zbârnâit pe toate prietenele lor, care nici cu spatele nu bănuiau că Jorj și iubita lor s-au dat la fund, probabil, pentru a face dragoste pe săturate.

Pesemne că așijderea a crezut și mama ei, de vreme ce nici ea nu a sunat-o pe Simona sau pe celelalte prietene ale Tanței.

Dintre toate doar Simona a ghicit din prima unde a dispărut Tanța: la mare, încotro îi plăcea să meargă vară de vară și unde doar iarna nu mergea. De la Simona am și aflat despre fugile ei repetate la Vama Veche, unde părinții ei n-o lăsau să meargă, te miri știe de ce. De aia, și i-a lăsat să creadă că e la Jorj. Dar mie oare de ce nu mi-au spus nimic? M-a întrebat Simona. Dacă mi-ar fi spus, aș fi mers și eu cu ei la mare, cu atât mai mult că asta am făcut-o în fiecare vară, indiferent de destinație. Am mers cu ei și în  Grecia, Croația sau în Turcia, dar niciodată pe litoralul românesc. Ea alegea destinația, Jorj venea cu banii, iar eu cu voia bună. Jorj nu o prea avea cu marea.

Că merge sau nu merge la mare,  îi era paralel. Dacă i s-ar fi dat posibilitatea să aleagă, aș fi ales să meargă la bunicii ei  sau ai lui de la țară. Dar alegea ea și ea alegea marea. El o lăsa pe ea să aleagă, fiindcă îi plăcea să-i îndeplinească toate dorințele. Dacă Simona l-ar fi trezit din somn și i-ar fi zis hai să mergem acum în Egipt, nici prin cap nu i-ar fi trecut să se împotrivească. În cei trei ani de când erau împreună, i-a satisfăcut toate dorințele, de ce a fugit acum, chiar nu mă taie prin cap, îmi spunea Simona, după ore, pe terasa de la Bibliotecă, în timp ce goleam cafea după cafea.

Dacă Tanța i-ar fi spus că vrea să meargă singură în Italia, ar fi lăsat-o, nu s-ar fi opus, ci i-ar fi cărat chiar el bagajele în aeropor, plecând din aerogară doar după ce avionul ar fi decolat. Nici de mine nu mi-au ascuns niciodată nimic. Doar acum nu mi-au spus nimic, mi se plângea Simona, și eu nu știu de ce.

Apoi, nici una, nici două, mă apucă de mână și mă întrebă:

- Oare tu ai putea să te duci în Bulgari și să-i dai plicul ăsta cu bani?

- Dar unde în Bulgaria?

- La Balcic.

- Și la Balcic unde?

- Nu știu, pe litoral.  Undeva în Balcic.

- Dar de ce nu-i trimiți prin bancă, ar ajunge imediat?

- Nu are cu să-i ridice, pentru că i-au furat și buletinul.

- Mă duc.

- Pe bune?

- Da, pe bune. Mă duc chiar acum, i-am spus eu și am dat să mă ridic în picioare.

- Stai, stai așa, m-a oprit Simona și mi-a zis hai mai întâi să mănânci ceva.

- O să mănânc pe drum. Numai spune-mi de unde să iau ceva ca să ajung la Balcic?

- Nu știu. Cred că din București.

- Lasă că o să mă descurc. Merg chiar acum la gară. Da, da, am uitat să te întreb, da telefonul nu i l-au furat?

- Nu. Slavă Domnului. Grație lui și putem comunica.

- Să-i spui că vin să-i aduc banii.

- I-am spus deja.

- Dă-mi și mie numărul ei de telefon, i-am mai cerut și ea mi l-a dat, iar după aia am mers la un schimb valutar pentru am cumpărat euro. A chemat-o mama ei acasă, ca s-o scape de dogul lor care a atacat-o în bucătărie. Ea s-a baricadat în dormitor, dar îi este teamă ca javra să nu tăbărască și acolo peste ea. La gară am plecat singur, cu rucsacul plin cu cărți, țârâind-o din când în când pe Tanța și ea nerăspunzându-mi niciodată, așa cum nu i-a răspuns nici Simonei în ziua aia în care a plecat în Bulgaria, lăsând-o s-o aștepte trei ore nesfârșite în fața Dulcinelei, unde tot ea i-a fixat întâlnirea aia cu două ore înainte să dispară și unde toată lumea a început s-o privească cu suspiciune, se mira că n-au chemat poliția, cu siguranță că ar fi chemat-o Simona nu ar fi renunțat s-o mai aștepte. Își uitase banii acasă și nu putea să-și ia nimic din Dulcinela. Dacă și-ar fi luat ceva, nimeni nu ar fi privit-o cu suspiciune.

N-am mai găsit niciun bilet la București, dar nașul a fost de acord să mă ia în picioare și toată seara aia am bătut trenul dintr-un capăt în celălalt, numai ca să nu mă doboare din picioare îngrijorarea și neliniștea. Dar m-a doborât oboseala și m-am lungit pe culoarul dintre scaune, într-un vagon de clasa întâi, punându-mi rucsacul sub cap. Clănțănitul din dinți al roților mi-a speriat somnul și m-am întors în holul dintre vagoane, unde mă uitam în fereastră doar ca să mă uit și eu undeva. Știam că fata aia grasă și cu nasul borcănat mă aștepta în cafeneaua din Muzeu, dar mi-am scos-o din cap.

În București, m-am trambalat dintr-un autobuz în altul, până am găsit autogara pentru Balcic. Primul microbuz pleca la miezul nopții. Așezat pe scaunul din spatele șoferului, am moțăit tot drumul, visând-o pe mama Tanței cum fuma țigară de la țigară, ea care nu fumase niciodată și era tare ofticată pe fata ei fuma.

Ajuns în Balcic, am comandat o cafea pe o terasă ce ieșea pe țărm, adormind cu paharul în mână. M-a trezit soarele care-mi bătea cu putere în ochi,  în crucea dimineții. Toată cafeaua aia mi s-a scurs pe pantaloni, dar nu mai aveam chef să-mi cumpăr alta. Am traversat strada principală trecând pe la toate terasele, cu ochii holbați la toate blondele trupeșe, purtând ochelari de soare. Mi-am zis că nu o să mănânc nimic până n-o să dau de Tanța și m-am ținut de cuvânt, nu am băgat nimic la ghiozdan toată ziua. Am colindat toate plajele îmbrăcat, pentru că mi-am mai spus că nu o să mă dezbrac și nu o să înot în mare până nu o s-o găsesc pe Tanța și mi-am ținut și această promisiune. Singurul om îmbrăcat de pe plajele alea din Balcic am fost eu, inclusiv pe plajele de nudiști.  Sudoarea îmi curgea râuri pe frunte, încât semănam perfect cu un om venit de la Polul Nord.

Am auzit zbieretele unui cântăreț pe o plajă și m-am îndreptat încolo. Era un concert live, pe o plajă de nisip, plină ochi cu sute  de nudiști și cu mii de oameni îmbrăcați doar în slip, urlând în unison cu interpretul, țopăind, fumând, rotindu-se, sărind, bătând din palme cu mâinile ridicate deasupra capetelor. Picioarele mi se scufundau în nisip, ca în mare și cu chiu, cu vai mai reușeam să le scot la suprafață și să înaintez, iar asta doar de aceea că eram frânt de oboseală. Nu voiam să mă culc însă fără s-o găsesc pe Tanța. Simțeam eu că se afla și ea la discoteca aia în care, parcă, toată lumea înnebunise. Mirosul ei îl simțeam tot mai acut. Îl simțeam în aer.

Nu știu de ce m-am gândit că ar trebui să fie lângă scenă și în direcția aia mi-am și împleticit pașii. Acolo am și văzut-o. Fără ochelari de soare, și fără sutien, îmbrăcată doar în slip. Sărea în sus în ritmul muzicii, cu mâinile ridicate deasupra părului ei blond, care i se scurgea ud pe spate. Țâțele ei luminate intens de proiectoarele de pe mal se loveau de pieptul ei, ude, azvârlind în toate părțile picături de apă și particule de lumină, iar câteva m-au nimerit și pe mine în ochi. Apoi i-am văzut și pe ei. Doi tipi în pielea goală o încondeiau, unul din față și altul din spate, țopăind sălbatic pe ritmurile infernale ale muzicii. Am fugit spre ea, strigând-o continuu, și fluturându-i energic din mâini.

- Tanța, mă auzi, Tanța?

Nu, n-avea cum să mă audă. Putea doar să mă vadă, dacă eu aș fi făcut imposibilul, și i-aș fi ieșit în față.

Strecurându-mă ca un șarpe prin mulțimea aia care turba în jurul ei, nici una, nici două, m-am postat înaintea ochilor ei, încât nu mai avea cum să nu mă vadă și să nu reacționeze. Am avut impresia că-mi face un semn discret cu mâna, dar poate mi s-a părut. Zguduită de un uragan invizibil, brusc, mulțimea aia s-a prăvălit peste mine și eu m-am trezit aruncat în fața unei alte blonde, fără nimic pe ea, doar cu ochelari de soare pe nas.

Noaptea, cu ochelari de soare pe nas.

Deja se făcu noapte. O noapte transformată în zi de proiectoarele instalate peste tot pe mal și de muzica aia asurzitoare.

O altă blondă mi-a făcut un semn cu mâna și, buf,  mi s-a aruncat la piept, dar eu am reușit să mă feresc într-o parte și ea l-a îmbrățișat pe un tip gol pușcă. În a doua secundă deja se pupau. Cu rucsacul în spate și îmbrăcat în blugi și în maieu, arătam foarte ciudat în mulțimea aia de corpuri goale sau aproape goale. O altă tipă fără nimic pe ea își legăna coapsele în fața mea, dar eu am mers mai departe, căutând-o pe Tanța. Îmi roteam ochii în jur peste capetele tipelor goale, amețitor de frumoase și tulburător de atrăgătoare, pentru a o găsi pe Tanța, știind că trebuia să fie pe undeva prin apropiere și întrebându-mă dacă m-a văzut și ea și a înțeles cine sunt sau nu.

Țopăia la doar trei pași de mine, între cei doi tipi, semănând cu o felie de salam strânsă între două felii de pâine, în momentul când te așezi din greșeală cu fundul pe sandvișul ăla. Lipită cu spatele de unul dintre ei, care o îmbrățișa cu mâinile pe după gât și cu burta de celălalt, pe care ea îl îmbrățișa topită toată, se legănau împreună în pas de vals. Pe scenă au venit alți muzicieni, cu o altă muzică, cu mult mai lentă și mai suavă. M-am îndreptat din nou spre ei, făcându-mi drum cu coatele, când mulțimea aia se prăvăli iar peste mine azvârlindu-mă undeva în dreapta mea. Oamenii cădeau din picioare ca spicele de grâu sub seceră. Când m-am sculat, nu i-am mai văzut nicăieri. O căutam printre oamenii ăia dansând cu țigări în gură, așa cum ai căuta un ac într-un car cu fân. Știam asta, dar totuși o căutam. Un alt val de oameni se prăbuși peste mine și eu m-am trezit în afara acelei gloate bezmetice, fugind singur pe plajă. Pe plaja pustie. Nici nu mai știu de unde aveam putere să fug, nemâncat, nebăut, nedormit. Am ieșit iar pe strada principală și i-am văzut bând bere pe o terasă. M-a văzut unul dintre ei și i-a șoptit nu știu ce la ureche Tanței și au luat-o la sănătoasa, neuitând însă să-și ia și sticlele de bere cu ei.  Fugeam după ei, urmărindu-i.  I-am văzut intrând într-un parc și m-am strecurat și eu printre arbori. Între doi copaci se afla un cort.  În care intră Tanța de-a bușilea și după ea și cei doi tipi. Eu am rămas afară, la câțiva pași de gura cortului ăla. Nu știu ce se întâmpla înăuntru, puteam doar să-mi imaginez.

Dintr-o dată, la fel ca și mulțimea de pe plajă, și cortul ăla începu să se miște ca un miriapod în toate părțile, gata-gata să se ridice în aer și să se ducă și să se tot ducă, naiba să știe unde. Cortul ăla cuprins de convulsii- se zguduia, se clătina când în dreapta când în stânga, se umfla și se dezumfla, se cutremura – părea că nu adăpostea doar trei oameni, ci toată mulțimea de pe plajă. Așa cum se zdruncina, se înclina, se lăsa când pe o parte când pe alta, îmi crea senzația că cei trei aflați în interiorul lui încercau să-l sfâșie pe dinăuntru cu unghiile, cu dinții sau cu cuțitele, așa cum fac oamenii înghițițit de monștri marini. Nu știu cum de mai reușea să stea în picioare și nu se prăbușea peste ei, dispărând, împreună cu ei, în hăul pământului.

Cât ai zice pește, muzica de pe plajă amuți și am auzit o altă muzică, venind din interiorul cortului. O muzică de icnete, opinteli și gemete. Gemetele ei se amestecau cu gemetele lor. Apoi în urechi m-au izbit niște sunete ciudate, ca cele pe care le scoate un vițel când suge țâța vacii. Apoi urmă o explozie de gemete, succedată de o adâncă tăcere. După care cei doi tipi au ieșit din cort și au rupt-o la fugă în direcția străzii, o legătură de haine în mână.

Cortul se liniști ca și marea după furtună. Înăuntru nu se mai afla decât Tanța. Cred că a adormit. M-am lungit și eu în fața cortului ei, pe pământul acela devenit dintr-o dată foarte rece. Eram însă așa de obosit că am adormit pe loc. Acum îmi puteam permite să dorm, pentru că am găsit-o.

M-a trezit plânsul ei.

Plânsul ei răzbătea afară din cort, la fel cum razele de soare răzbăteau printre copaci, nelăsându-mă să mai dorm.

În contrast cu pământul pe care am înghețat, razele soarelui erau fierbinți- fierbinți. M-am sculat de jos dârdâind de frig.

Au jefuit-o și aceștia. Luându-i și ceea ce i-a mai rămas: telefonul, adidașii și rochia. Până și slipul i l-au luat, lăsând-o în pielea goală, așa cum a născut-o mama ei. Ultimul oare la ce bun?

Nu mai avea cu ce să se îmbrace. Asta nu ar fi fost o problemă pe plaja aia, unde toată lume umbla goală, dar ar fi devenit o problemă când ar fi revenit în Balcic. Goală, poliția ar fi putut-o umfla în orice moment.

I-am cedat blugii și maieul meu, iar eu am rămas doar în slip, devenind dintr-o dată un om de-al locului, eu, care nu am intrat nici măcar o secundă în mare, iar ea deveni o străină. Având cam aceeași înălțime cu mine, i-au venit de minune. I s-au potrivit și adidașii mei, iar eu, pe deasupra, am mai rămas și desculț.

M-a întrebat dacă i-am adus banii strânși de Simona.

- Păi pentru asta și am venit, i-am spus eu și i-am înmânat plicul ăla alb și ea l-a deschis și a scos la lumină un teanc de bancnote pe care l-a frecat fericită de obraji.  

De la telefonul meu a sunat-o pe mama ei și i-a spus ca să nu-și facă griji că rămâne și azi la Jorj. Am auzit-o pe mama ei cum țipă de bucurie, strigând: m-a sunat, Tanța, vorbesc cu Tanța. Mă auzi, Matei? Rămâne și azi la Jorj.

Cortul nu l-a luat. L-a lăsat acolo. Era cortul tipilor ăia.

Ne-am pornit spre Balcic, eu, gol, cu rucsacul în spate și desculț și ea cu părul vâlvoi, dar îmbrăcată. Tipii ăia doi au țâșnit de după clădirea unei pensiuni și au strigat-o pe nume, știau și cum o cheamă și au început să fugă după noi. Am apucat-o de mână și am tras-o după mine. Fugeam. Fugeam printre oameni, cu tipii ăia doi alergând după noi. Bine că am fugit, că așa intrat primii într-un butic de haine care de abia se deschidea, unde ei nu au mai îndrăznit să intre. Ea și-a cumpărat un chilot, o rochie și o pereche de sandale, întorcându-mi hainele mele. Rochia aia îi cădea foarte bine și o făcea nemaipomenit de frumoasă.

Când am ieșit din butic, pe stradă trecea o patrulă a poliției și tipii ăia s-au retras dracu să știe unde cu coada între picioare.

În microbuzul care ieșea din Balcic, ea s-a culcat cu capul pe genunchii mei  și eu pe spatele ei și în poziția asta am dormit mult-mult, poate chiar până la București. Așijderea am dormit și în trenul care ne-a dus la Brașov.

În gară, am vrut să chem două taxiuri, unul pentru ea, ca s-o ducă acasă, pe Colonel Buzoianu, și al doilea pentru mine, ca să mă ducă pe Memorandumului.

- De ce două taxiuri?

- Cum, de ce?

- O să plătești prea mult.

- Nu-i bai.

- Eu zic că mai bine să chemi doar unul.

- Cum zici tu.

- Unul, și doar la o singură adresă.

- La care?

- Pe Memorandumului, mi-a spus ea și atunci am înțeles că ea a fugit pentru a doua oară de acasă, de data asta, la mine.

În noaptea aia pentru prima dată am făcut și eu dragoste cu Tanța, iar toată ziua care a venit, am dormit.

Apoi iar am făcut dragoste toată noaptea și iar am dormit toată ziua și așa o săptămână întreagă. În care nimeni nu știa că ne-am întors din Bulgaria. În care toată lumea încă ne mai aștepta ca să ne întoarcem.

Pe urmă Tanța a sunat-o pe Simona și ne-am întânit în trei în restaurantul din cetate.

Atunci am aflat eu că și Jorj s-a întors la Brașov, viu și nevătămat și că își dorea foarte tare s-o vadă pe Tanța, dar lucrul ăsta nu și-l dorea și ea, îi închidea telefoanele în nas, așa cum mi le închisese și mie altădată.

Când totuși i-a răspuns, l-a rugat să nu-l mai sune niciodată, căci altfel o să-l dea în judecată pentru hărțuire sexuală și o să-l stoarcă de bani. Din clipa aia, când Jorj a încetat s-o mai sâcâie, ea a de venit noua mea iubită, iar eu nu am mai trecut niciodată pe la berăria de la Muzeu.