Dorin Recean, la Fălești: Pe 20 octombrie alegem 2 lucruri importante - președintele țării, Maia Sandu, și drumul R. Moldova spre UE
Premierul Dorin Recean a efectuat o vizită în raionul Fălești, unde a discutat oamenii de acolo. Șeful Executivului i-a îndemnat pe cetățeni să iasă activ la urne în data de 20 octombrie.
„Nu ne oprim la jumătate de drum și continuăm să implementăm planul pentru Moldova. Iar pe 20 octombrie mergem la vot și alegem 2 lucruri importante pentru viitorul nostru - președintele țării, Maia Sandu, și drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană”, a menționat Dorin Recean.
De asemenea, primul ministru a mers și în piața din oraș ca să discute cu cetățenii de acolo.
„La piața din oraș, am vorbit cu vânzătorii și localnicii despre cum construim Europa aici, la noi acasă, despre lucrurile pe care le-am promis și pe care le-am îndeplinit: am finanțat lucrările de finalizare a sistemului de apeduct Prut-Fălești - un proiect mult așteptat de făleșteni, am dublat pensia minimă și crescut de 2 ori pensia medie, am investit aproape 3 miliarde de lei în proiecte de dezvoltare și modernizare a satelor și orașelor din țară, am modernizat și renovat spitalele republicane, municipale și raionale, și am construit 700 de kilometri de drumuri naționale. Am crescut indemnizația la naștere, am dublat salariul minim pe țară și am crescut salariul la medici și profesori”, se mai menționează în mesajul lui Dorin Recean.