Deputații grupării „ȘOR” și ai blocului PCRM-PSRM au ținut un minut de reculegere în memoria „victimelor atacului ucrainean cu drone” asupra Moscovei. În același timp, parlamentarii PAS au refuzat să se ridice în picioare.
Prim-ministrul Dorin Recean a adresat un mesaj de mulțumire vicepremierului și ministrului dezvoltării economice, Dumitru Alaiba, care a anunțat astăzi că se retrage din funcție. Potrivit șefului Executivului, Alaiba a reușit să creeze un mediu mai prietenos pentru afaceri, să simplifice interacțiunea dintre cetățeni și stat și să pună bazele unei economii mai competitive.
Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care modificarea legii privind regimul articolelor pirotehnice și aplicarea noilor restricții împotriva fumatului.
Guvernul a aprobat rechemarea și numirea mai multor ambasadori, precum și desemnarea unor noi oficiali în funcții de conducere.