Vitalie Vovc // Săptămâna în care s-a terminat Transnistria
Ceva destul de ciudat s-a întâmplat săptămâna trecută: totul a început de la o declarație stranie, de-a dreptul stelară, din partea cunoscutului actor mediatic ucrainean (nu vreau să-l numesc "jurnalist") Dmitri Gordon, care a afirmat că războiul se va încheia pe 30 decembrie. Războiul nu s-a încheiat în 2024, la fel precum nu s-a încheiat nici 24 de ore după victoria lui Trump la alegerile prezidențiale. Astea fiind spuse, mai multe media au relatat că un avion guvernamental rus cu care deseori circulau cei mai înalți demnitari de stat a efectuat un zbor până în SUA. Cine a fost la bord, ce anume a transportat avionul, așa și nu este clar și bănuiesc că nu vom afla degrabă. Cert este faptul că războiul nu s-a încheiat pe 30 decembrie. Dar e posibil să ia o cu totul altă turnură.
Vom reveni însă în Republica Moldova, unde s-a produs unul din cele mai importante evenimente din scurta istorie a acestei formațiuni statale: Ucraina a sistat transitul gazelor rusești! Înainte de orice comentariu, cred că este oportun să vă aduc la cunoștință o mică poveste, martorul și protagonistul căreia am fost în carne și oase:
Se întâmpla acum câțiva ani, într-un sat din Republica Moldova. La o nu știu care sărbătoare religioasă, fiica unei bătrâne, decedată de ani buni deja, a anunțat familia care avea cheia de la casa rămasă pustie că va veni să viziteze mormântul mamei sale. Membrii familiei la care se păstrau cheile de la casă s-au pregătit puțin: mă rog, vine doamna de departe, nu o așteaptă nimeni, pe lângă casă nu mai e nimic, măcar o să stea puțin la masă. Așa se face că la acea masă am stat și eu...
Tovarășa, nu cred că pot să-i spun „doamnă”, locuia de ani buni la Tiraspol. Cât a stat la masă a vorbit doar rusește. Credeam că e un fel de a-l lua în seamă pe barbatu-său, dar la un moment dat a fost întrebată direct dacă vorbește „moldovenește”. La care tovarășa a răspuns răspicat că a uitat limba și că nu o mai leagă nimic de aceste locuri. Că la Tiraspol e foarte bine, nu ca în Moldova, iar ca argument suprem a adăugat că ei au gaz și că nu plătesc mai nimic pentru el, nu ca proștii (ea nu a spus chiar așa, dar s-a auzit clar printre rânduri) de moldoveni. Tovarășa a urcat în mașină și a plecat de unde a venit, iar pe mine m-a apucat un sentiment de greață... Uite-așa o poveste atot-povestitoare.
Din fericire, această schizofrenie gazo-politică a luat sfârșit. Simplificând puțin, vom aminti că Chișinăul a finanțat ani de-a rândul regimul de la Tiraspol. Gazprom furniza gaze Transnistriei pentru care ăia nu plăteau nimic, datoriile fiind înscrise pe balanța RM. Cu acest gaz Tiraspolul producea electricitate pe care Chișinăul o cumpăra într-o veselie până mai deunăzi. La momentul sistării livrărilor de gaze rusești electricitatea cumpărată din Transnistria constituia 31% din consumul RM. Cifra a fost comunicată chiar de reprezentanții guvernului de la Chișinău pe rețelele de socializare: chipurile ca să demonstreze că RM nu depinde totalmente de Transnistria. Ei o comunicau crezând că prezintă o mare realizare, ca să vezi! După 1040 de zile de război să consumi 1/3 din electricitate de la o formațiune cvazi-statală aliată și subordonată lui putler nu poate fi prezentat drept o „performanță”!
Voi aminti că independența energetică de rusia ori Transnistria și interconectarea totală cu sistemele energetice europene a fost una din cele 7 imperative și, respectiv, priorități absolute pentru securitatea RM pe care le formulam la câteva săptămâni după invazia Ucrainei. 1000 de zile mai tâziu (aproape trei ani), nu resimt niciun fel de emoție în legătură cu așa numita „criză energetică”. A fost timp suficient până acum, iar faptul că mai devreme sau mai târziu Ucraina va închide robinetul putea să v-o explice oricare din bețivii „analiști” de la oricare din birturile țării.
De altfel, chiar dacă au ratat lamentabil interconectarea rețelelor electrice, câte ceva s-a făcut totuși la capitolul "livrări de gaze", astfel că cetățenii Republicii Moldova nu vor fi impactați sever, mai ales că avem un aliat de nădejde care ne este întotdeauna alături: România!
Un singur motiv de îngrijorare mai rămâne: nu exclud faptul ca Republica Moldova să ajute în continuare regimul separatist și criminal de la Tiraspol, sub pretextul de a evita o „criză umanitară”. Dacă acest „ajutor” se va face pe seama cetățenilor din dreapta Nistrului, orice decizie în acest sens va fi cu adevărat criminală. Un singur troc mai poate fi posibil în condițiile actuale: fiecare „mână de ajutor” din partea Chișinăului TREBUIE să aibă o contra-valoare politică. Și Chișinăul are toate pârghiile în aceste negocieri!
Să fie clar: Transnistria va exista de acum înainte doar grație Chișinăului!
