VIDEO // Vicepremierul croat și-a dat demisia după apariția unei înregistrări video în care trage cu pistolul la întâmplare

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Vicepremierul croat Josip Dabro a demisionat sâmbătă după apariția în presa locală a unei înregistrări video în care apare trăgând cu pistolul la întâmplare în timp ce se afla într-o mașină în mișcare, scrie Politico.
18.1.2025 19:06
18.1.2025 19:06
Deschide md
Externe

Dabro, care a fost și ministru al Agriculturii, a confirmat vineri autenticitatea înregistrării video și și-a cerut scuze pentru acțiunile lui, despre care a spus că au fost „rezultatul unui moment de nechibzuință”, scrie HotNews.ro.

El a susținut că înregistrarea a fost făcută cu câțiva ani înainte, înainte de a ocupa vreo funcție în guvern, și că apariția imaginilor reprezintă un atac politic din partea unui fost prieten, devenit rival, căruia i-a trimis înregistrarea video.

El a susținut, de asemenea, că arma era încărcată cu gloanțe oarbe și înregistrată legal și că „în niciun moment nu am pus în pericol siguranța sau proprietatea cuiva”.

Câteva ore mai târziu, Dabro și-a anunțat demisia „din motive morale”, într-o postare pe Facebook.

„Deși sunt gata să-mi continui lupta pentru îmbunătățirea sectorului pe care l-am condus, sunt conștient că circumstanțele în care mă aflu creează o povară suplimentară atât pentru guvern, cât și pentru partidul meu”, a scris el.

„Ca om responsabil și funcționar public, consider că situația mea personală nu trebuie să distragă atenția de la prioritățile-cheie ale guvernului și ale sectorului” agricol, a adăugat el.

Biroul prim-ministrului Andrej Plenković a confirmat că lui Dabro i s-a cerut să demisioneze vineri seară și că acesta va fi eliberat din funcție sâmbătă.

De altfel, guvernul croat a afirmat vineri că atitudinea lui Dabro a fost „nepotrivită și iresponsabilă”, potrivit AFP și Agerpres.

Acest caz reprezintă un nou scandal care afectează executivul Andrej Plenković (membru al partidului conservator HDZ), politician care a condus toate guvernele de la Zagreb începând din 2016. În luna noiembrie, ministrul Sănătății, Vili Bros, a fost destituit din cauza unei anchete de corupție în care era unul dintre suspecți.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md