Referendum 2024 // Apelul scriitorilor din R. Moldova și România: Avem șansa să ne eliberăm de servitutea seculară față de Rusia

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
19.9.2024 13:23
30.9.2024 18:04
Politic

Scriitorii din R. Moldova și cei din România fac un apel public față de cetățenii moldoveni să participe la referendumul constituțional din 20 octombrie privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. În Apelul Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România se arată că acest plebiscit reprezintă o șansă a poporului de a se elibera de „servitutea seculară față de Rusia”.

Două sute de ani de ocupație rusească, țaristă și apoi sovietică, două sute de ani de deznaționalizare agresivă au adus Basarabia pe punctul de a-și pierde identitatea, limba română, toate valorile naționale, de a se transforma într-un teritoriu cu o populație de mancurți, de oameni lipsiți de memorie și demnitate.

Știm cum arată „russki mir”, știm ce înseamnă „frăția” în limbajul Kremlinului, au cunoscut-o pe pielea lor bunicii și părinții noștri mai vârstnici: represiune politică, deportări în Siberia, foamete organizată, asasinate la comandă, renunțarea la limba maternă, anularea tuturor drepturilor și libertăților civice, ostracizarea și persecutarea intelectualilor, oamenilor de cultură, rusificarea școlii, dominația limbii ocupantului în toate instituțiile publice. Înseamnă controlul asupra a tot ce citești, vorbești, gândești – un regim de teroare fizică și psihică. Vom fi lăsați să trăim doar dacă ne vom închina ocupantului, dacă ne vom renega strămoșii, limba, națiunea, apartenența noastră europeană. Pentru că nu a acceptat sclavia rusească, Ucraina a fost atacată barbar de regimul Putin și își apără libertatea și independența cu arma în mână”, se arată în Apelul scriitorilor.

De asemenea, scriitorii au relevat faptul că R. Moldova a fost ferită de o invazie militară și că Rusia încearcă prin „război hibrid”, propagandă, dezinformare și manipulare să deturneze parcursul european.

Ne amenință că dacă vom alege să mergem spre România și spre Occident, vom avea soarta Ucrainei, adică război, distrugere, moarte. Pentru că nu poate să ajungă cu tancurile în Moldova, Rusia vrea să instaleze un regim obedient la Chișinău și a pus la cale o imensă „operațiune specială electorală”, folosind rețelele oligarhilor fugiți peste hotare, cei care au jefuit cu cinism Republica Moldova și au fost condamnați la ani grei de închisoare, pentru a aduce ilegal enorme sume de bani. Intenția Moscovei este să distorsioneze procesul electoral, să fraudeze scrutinul din 20 octombrie prin coruperea alegătorilor. Sunt „bani negri” meniți să descurajeze elanul civic, să sporească apatia, neîncrederea, absenteismul la urnele de vot”, susțin scriitorii.

Semnatarii Apelului îndeamnă cetățenii moldoveni să participe activ la referendumul din 20 octombrie:

Dragi compatrioți, să nu permitem înfăptuirea acestor planuri ale Kremlinului. Să participăm într-un număr mare la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional, să arătăm că opțiunea de integrare europeană nu reprezintă doar proiectul unui președinte, al unui partid, al unei guvernări, ci o aspirație națională, dovada apartenenței noastre la civilizația europeană. Să arătăm că vrem să ne creștem copiii într-o lume democratică și prosperă, în care orice cetățean își poate exprima liber opinia, iar drepturile sale sunt protejate de instituțiile statului de drept.

Dragi compatrioți, a participa la vot, a susține parcursul european al Republicii Moldova, înseamnă nu doar să optăm pentru un viitor mai bun pentru noi și copiii noștri. Este și o datorie morală față de cei care ne apără libertatea și viața. Să demonstrăm că susținem lupta dreaptă a poporului ucrainean împotriva tiraniei rusești, să nu permitem ca Republica Moldova să recadă sub influența Kremlinului, să se transforme într-un alt cap de pod pentru agresiunea rusească împotriva Ucrainei și a Europei.

Dragi compatrioți, prin mobilizarea noastră la urnele de vot la 20 octombrie, vom arăta prietenilor și aliaților noștri, națiunilor civilizate, că apreciem încrederea și sprijinul lor pentru reformele atât de necesare procesului de evoluție și modernizare a țării, pentru asistența pe care ne-o acordă în aceste timpuri primejdioase, ajutându-ne să rezistăm în fața șantajului economic și energetic al Rusiei, să neutralizăm campania acesteia de destabilizare politică, socială, interetnică, de răspândire a urii și fricii, să ne apărăm independența și integritatea teritorială.

Dragi compatrioți, pe 20 octombrie 2024 vă chemăm să votăm un președinte proeuropean, care a demonstrat devotament și dedicație față de aspirațiile noastre naționale și democratice, să votăm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, să votăm pentru a fi alături de România în familia națiunilor libere și prospere!”, se mai arată în declarație.

Pe 20 octombrie, în R. Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și un referendum constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. În cadrul plebiscitului, cetățenii vor răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Rezultatele plebiscitului vor constitui temei, în cazul în care majoritatea populației va răspunde afirmativ la această întrebare, pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încât dezideratul integrării europene să fie obligatoriu pentru toate guvernările ce vor urma.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md