Maia Sandu, laureata Premiului Reinhard Mohn 2025. Șeful statului va dona 100 mii euro pentru susținerea proiectelor de dezvoltare din satul natal
Maia Sandu a fost recunoscută pentru curajul și determinarea de a sprijini valorile democratice în fața unor provocări externe complexe.
Premiul valorează 100.000 de euro, bani pe care Maia Sandu a decis să îi doneze. Potrivit Președinției, cea mai mare parte a banilor va fi donată pentru susținerea proiectelor de dezvoltare în satul natal al Maiei Sandu, Risipeni, raionul Fălești.
„Acest premiu este o recunoaștere a curajului cetățenilor Republicii Moldova, care au demonstrat că își doresc o democrație autentică și au luptat pentru ea. Este o validare a eforturilor noastre comune pentru libertate, echitate și o societate construită pe valori europene. Moldova a demonstrat că democrația poate rezista chiar și în cele mai dificile circumstanțe”, a declarat Maia Sandu.
Premiul Reinhard Mohn, instituit de Fundația Bertelsmann, este acordat odată la doi ani în memoria fondatorului său, Reinhard Mohn (1921–2009), pentru a recunoaște persoanele care aduc contribuții deosebite la soluționarea provocărilor sociale și politice contemporane. Laureații anteriori includ: fostul Președinte al Germaniei Joachim Gauck, fostul Președinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, fosta Președintă a Bundestagului Rita Süssmuth și ex-Secretarul General al ONU Kofi Annan.