Mihai Isac // Războiul focului haric: ortodoxia, armă hibridă rusă împotriva Basarabiei

Capacitatea Mitropoliei Basarabiei de a rezista asediului permanent al Patriarhiei Ruse trezește fiori reci la Kremlin. Corifeii intereselor Federației Ruse în R. Moldova implementează noi strategii menite să dinamiteze din interior liniștea societății în perioada Postului Paștilor.

Numit popular Postul Mare, această perioadă este postul care precede sărbătoarea Învierii Domnului. Postul Paștilor este cel mai lung, durează șapte săptămâni și este cel mai aspru din punct de vedere alimentar, dar mai ales moral. Acest post ne amintește de postul de patruzeci de zile ținut de Mântuitorul înainte de începerea activității Sale mesianice.

Nici această perioadă nu a fost lipsită de atacuri furibunde îndreptate împotriva Mitropoliei Basarabiei, parte a Patriarhiei Ortodoxe Române. De la ciudatul episod al arhiepiscopului Marchel de Bălți și Fălești pe aeroportul din Chișinău, și până la declarațiile furibunde făcute de acesta la adresa Mitropoliei Basarabiei din altarul Catedralei din Bălți.

Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost construită între anii 1924–1934 prin truda episcopului Visarion Puiu și a Patriarhiei Ortodoxe Române, atât de hulită de o parte a clericilor Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. Acest mic detaliu este uitat de apostolul ortodoxiei ruse în R. Moldova, Marchel, care o utilizează pentru a aduce critici dure Mitropoliei Basarabiei și apropierii R. Moldova de Uniunea Europeană, deci de România.

În plin Post Mare, Marchel, flancat de Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga, și Patrocl, episcop de Dondușeni, și-a permis să lanseze o serie de atacuri dure la adresa ortodoxiei românești din Basarabia și nu numai.

Această ultima predică virulentă aruncă acuzații foarte grele spre trei ţinte: Mitropolia Basarabiei, statul român şi însăşi Uniunea Europeană, cu tot cu etosul integrării europene.

Mitropolia Basarabiei este acuzată că ar fi „schismaticii favorizaţi”, o tactică care vrea să aprofundeze disensiunile. Mesajul susține că structura canonică românească ar fi „instrumentul” cheie prin care se „despică” unitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova. Clericii ei sunt catalogați drept rătăciți, „nici măcar preoți” în ochii vorbitorului, folosiți politic pentru a slăbi autoritatea Patriarhiei Moscovei între Prut și Nistru.

Revenirea la Patriarhia Ortodoxă Română București este descrisă ca o „vânzare a lui Hristos”, comparată cu trădarea lui Iuda – o lovitură retorică menită să stigmatizeze din start orice cleric tentat de schimbarea jurisdicției.

Bucureștiul este acuzat că finanțează și mediatizează Mitropolia Basarabiei ca pe un „cal troian” menit să dilueze coeziunea social religioasă moldovenească.

Subliminal, predica plină de ură acreditează ideea că apropierea de România înseamnă automat renunțarea la „biserica mamă” și sacrificarea suveranității spirituale pentru interese politice externe.

Clericul pro-rus consideră că Uniunea Europeană este o „democrație cu multe fețe, băgată pe gât”. Acuzele de cenzura mascată răsună din altarele construite de episcopii neamului românesc în urmă cu aproape un secol.

Marchel lasă să se înțeleagă că predicile „incomode” ar fi limitate la comandă europeană, indexul temelor „permise” în predici fiind tot mai scurt. Bruxellesul devine, astfel, noul „Inchizitor” secular.

Desigur, nu putea rămâne nediscutată agenda morală „Soros”. Marchel critică introducerea educației sexuale de la vârste fragede, promovarea egoismului, a divorțului și a non familiei drept parte a unui program închipuit de „corodare” a valorilor creștine.

El încearcă să acrediteze ideea unei Strategii a „putreziciunii lente”. Occidentul ar fi renunțat la forța brută și mizează pe o „relaxare infernală” care topește rezistența morală prin indiferență socială, transformând păcatul în virtute și minciuna în adevăr.

Integrarea europeană este prezentată ca o adevărată „cale spre apostazie”. Predica religioasă a devenit un instrument de presiune ideologică. Discursul lui Marchel prezintă drumul european nu ca pe o modernizare economică, ci ca pe un băţ de constrângere cultural religioasă. „Democrația cu multe fețe” se traduce în rigori aplicate selectiv și „linii roșii” valabile doar pentru clerul pro Moscova, devenind echivalentul renunțării la Dumnezeu.

În retorica înaltului ierarh pro-rus, abandonul valorilor tradiționale în favoarea „regulilor de la Bruxelles” reprezintă un nou episod al fiului risipitor, colectiv de data aceasta, care „întoarce spatele” Creatorului.

Occidentul şi România apar ca forțe concertate ce cultivă dezbinarea confesională pentru a legitima un proiect geopolitic mai larg – integrarea europeană a Republicii Moldova.

Ierarhul pune cruce pe ideea de pluralism religios, văzând în Mitropolia Basarabiei „schepsisul” prin care valorile „împotriva firii” sunt infiltrate.

În fond, predica scoate în evidență o frică clară față de inevitabil, și anume revenirea ortodocșilor din Basarabia în sânul Patriarhiei Ortodoxe Române.

Cât timp acest conflict rămâne nerezolvat, iar împotriva acestui tip de derapaje nu sunt luate măsuri, dezbaterea despre viitorul european al R. Moldova va continua să fie travestită în haina polemicilor teologico politice, cu altarul transformat de Moscova în tribună și cu Evanghelia folosită de către clericii Kremlinului ca armă de persuasie în lupta pentru suflete – și voturi. În anul electoral 2025 nu mai putem permite folosirea altarelor noastre ortodoxe împotriva unității de neam a românilor de pe cele două maluri de Prut!