Dumitru CRUDU // Să nu mergeți în aceste zile în Rusia

După ce au părăsit vama Liozna din Bielarus, Marius mână mașina după un camion de mare tonaj cu numere moldovenești, mirat că atât de multe vehicule moldovenești se îndreptau spre Rusia. Pe câmp, un cal, cu un băiețaș în șa, se poticni de o conductă de gaz, în timp ce încerca s-o sare, și se prăbuși peste o tufă de spanac-porcesc, aruncându-l pe pici cât colo. Nici Marius, dar nici Jenea nu au văzut ce I s-a întâmplat copleșului, dar i-au auzit țipetele suferinde. Un milițian rus le făcea semne enervate cu un baston să treacă pe pista pentru mașini, rămasă brusc liberă. Au oprit unde acesta le-a indicat cu bastonul. Cu actele în mâini, au coborât din cabină și s-au îndreptat spre clădirea impozantă din dreapta lor, trecând pe lângă un bărbat, care, cu un zâmbet până la urechi, își băgă pașaportul său bielarus– pașpartul său albastru- în buzunarul interior al genții sale.

În timp ce deschideau  ușa masivă a clădirii de piatră alba, Marius auzi țipetele pline de durere ale puștiului și se întrebă oare nimeni nu l-a scos de sub calul lui prăbușit lângă conducta de gaz. Se pare că nimeni. Grănicerul – un bărbat cu ochi de calcan- a deschis fereastra- aceasta se deschidea doar din interior- și i-a privit cu răceală. Mai întâi, Marius și apoi și Jenea i-au predate pașapoartele lor moldovenești. Grănicerul le-a luat pe rând și, cu ele în mână, a dispărut după ușa uriașă de stejar din spatele său. Ceea ce l-a izbit pe Marius era că nu a stat mai întâi să le deschidă, așa cum se face de regulă, verificându-le filă cu filă, începând cu fotografia și terminând cu toate vizele din interior. Nu i-a chemat pe rând și nu i-a supus unui tir de întrebări, de parcă ar fi vrut să le demonstreze că Rusia e cea mai liberal țară din lume. Poate, de asta, le-a luat grămadă și s-a dat la fund în spatele ușii lucioase. Prima data li se întâmpla asta.

Coada din spatele lor creștea cu fiecare clipă care trecea și în ea nu se aflau doar bielaruși, ci și moldoveni sau ruși. Oamenii din spatele lor vorbeau despre cum ieri la vama asta au fost capturați doi spioni bulgari, care voiau să intre în Federația Rusă cu portbagajul plin cu explozibil.

Grănicerul, cu ochi de clacan, a revenit la fereastră, a smuncit-o și le-a înmânat pașapoartele.  Marius și Jenea au traversat holul din vamă mai vast decât sala de așteptare a celei mai mari gări din Lisabona. În curte, au auzit din nou gemetele băiatului căzut de pe cal. Erau la fel de sfâșietoare.

În timp ce urcau în mașina lor, Marius se gândi nu știu de ce la Ala, verișoara lui Jenea din Comrat, care de o lună de zile insista să vină la ea la Moscova,  ca s-o ajute să-și salveze afacerea.

- Toți mă fură, înțelegeți, le spuse ea, toți, și eu simt cum încep să intru la apă. Îi chema s-o salveze. Zicea că în ei are maxima încredere.

- De ce să robotiți în Italia sau în Germania, când puteți să lucrați la mine, pentru aceeași sumă de bani, dacă nu chiar și pentru mai mulți? le spunea ea seară de seară la telefon. Le descria avantajele. Vor dormi la ea. Vor mânca la ea. Vor petrece toate sfârșiturile de săptămână împreună.

Atâta a insstat că ei au primit, până la urmă, să vină.

Marius și Jenea s-au cunoscut la Lisabona, unde au devenit prieteni la cataramă. Marius nu o cunoștea pe Ala. A intrat pe pagina ei de pe odnoklasniki și i-a văzut pozele de la mare. Era foarte frumoasă, iar Jenea i-a povestit că era văduvă. Înainte să plece din Chișinău, Jenea i-a povestit că ultimul ei soț, de la care i-a rămas toată averea asta, a fost locotenent în armata rusă, ucis în Ucraina pe 9 mai 2022.

Se aflau deja în mașină când i-a sunat Ala.

- Ați trecut vama?

- Acum o trecem.

- Eu vă aștept la intrarea în Kruglovka, le-a spus ea și a închis.

- Ce îndatoritoare e, a comentat Marius. Așa a fost dintotdeauna?

- Mai ales după ce s-a îmbogățit.

- Abia aștept s-o cunosc.

- Am uitat să-ți spun că, între timp, s-a căsătorit.

- Cu cine?

- Cu un maior din FSB.

- Glumești.

- Nu.

- Și de ce nu mi-ai spus asta mai devreme?

- Ieri s-au luat. Pentru noi e minunat. Spatele o să ne fie asigurat.

- Așa e. Dar, poate, totuși, mai bine ne duceam la Lisabona?

- Ala o să ne plătească mai bine, ai să vezi.

Coloana de mașini în care era încapsulat și Mercedesul lor se se mișca anevoie, ca într-un proces funerar. Vameșii opreau mașinile din față, punându-I pe șoferi să scoată pe o bachetă tot ce aveau în mașină. Au venit doi vameși și la mașina lor, cu toate că ei abia de se lipiseră de călcâiul acelui convoi. În urma lor au sosit un detașament întreg de mascați, cu automate la piept.

- Deschideți portbagajul, le-a ordonat un maior.

Marius a coborât din cabină cu inima ușoară, știind că nu are nimic în portbagaj. Se gândeau să-și cumpere din Moscova tot de ce ar fi avut nevoie. A venit cu el și Jenea. Marius a deschis capacul din spate și a înlemnit, tot portbagajul lor era plin cu sute de tuburi cu trotil, legate cu panglici în culorile Ucrainei, grenade, mine, bombe.

Cât ai clipi din gene, amândoi au fost doborâți la pământ și percheziționați în pielea goală. Telefonul lui Marius îi căzuse din buzunar sub roțile primei mașini din coloană. Ala suna continuu. Iar coloanal se puse în mișcare și fiecare dintre acele mașini trecea peste telefonul lui Marius. Se auzeau iar niște țipete sfâșietoare. Dar, de data asta, nu mai erau ale băiatului căzut de pe cal. Erau ale lui Marius și Jenea. Și răsunau nu din camp, ci din interiorul clădirii ăleia impozante ce se înălța triumfătoare spre cer, în vama din Kruglovka.