Mihai Isac // Anul electoral 2025: R. Moldova rămâne sub amenințarea transnistrizării

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Editorial
28.8.2024 20:25
30.9.2024 18:04
Editorial

Alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din octombrie 2024 oferă noi oportunități Kremlinului pentru a încerca dinamitarea cursului european al R. Moldova, dar și al relațiilor româno-române dintre cele două maluri ale Prutului. Profitând de libertatea oferită de legislația electorală din R. Moldova, Kremlinul a lansat ori încearcă să lanseze în campania aproape o duzină de candidați a căror singură menire este atacarea frontală a apropierii dintre R. Moldova și Uniunea Europeană, adică a Basarabiei de Românie. Frica de unitatea româno-română a condus la intensificarea eforturilor imensei mașini de propagandă a Federației Ruse din R. Moldov și nu numai.

Prin instrumentalizarea elementelor criminale, Federația Rusă a reușit să corupă o parte din electoratul R. Moldova, ocupând enclave importante din țara noastră. Alături de regiunea din estul R. Moldova, aflată sub ocupație militară ilegală rusă directă, Federația Rusă încearcă să folosească și alte regiuni pentru fragmentarea spațiului constituțional.

Moscova încearcă să recreeze, sub diferite forme, experiența transnistreană, inclusiv prin amenințarea cu formarea unor miliții anticonstituționale, ilegale din punct de vedere al dreptului național și internațional.

Regiunea aflată sub ocupație rusă este o bază teritorială solidă de unde serviciile federale de spionaj de la Moscova pot recruta personal și lansa operațiuni ample împotriva populației R. Moldova, României, Ucrainei, dar și altor state partenere. Pornind de la FSB și GRU și ajungând la SVR, practic toate structurile de securitate ale Federației Ruse au o prezență tehnică ori umană în regiune. Din nefericire, o parte importantă a acestor contingente, inclusiv cel militar rus, este formată din cetățeni ai R. Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului, recrutate de către autoritățile de ocupație.

Invazia militară rusă de la începutul anilor 90 a creat această enclavă, unde lumea criminală rusă continuă să se îmbogățească, inclusiv prin jaful populației din regiune și nu numai. De la minarea de cripto-monede și până la contrabanda pe scară largă cu țigări contrafăcute, mafia din regiunea transnistreană implementează strategii avansate de eludare a autorității R. Moldova. O parte din aceste venituri sunt folosite în mod direct pentru finanțarea acțiunilor anti-constituționale desfășurate în R. Moldova, dar și pentru acțiuni îndreptate împotriva statelor partenere.

Cetățenii R. Moldova are tot dreptul să decidă cum va gestiona această problemă sau cum o va reglementa, mai ales prin eforturi diplomatice. Autoritățile de la Chișinău au respins posibilitatea implementării unui model Qarabach în regiune, declarații apreciate de partenerii europeni și occidentali, care susțin integritatea teritorială și suveranitatea R. Moldova.

Câștigarea alegerilor parlamentare din vara anului 2025 este obiectivul real al forțelor politice pro-ruse, conștiente de faptul că orice demers pentru obținerea unui mandat prezidențial este sortită eșecului din start.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum este folosită de partea rusă pentru pregătirea alegerilor parlamentare, unde pericolul cel mai mare nu va fi reprezentat de partidele declarate pro-ruse, ci de acele formațiuni care se prezintă pro-europene, având de fapt la inimă interesele toxice ale Federației Ruse. Aceste partide ar urma să trădeze idealul european al alegătorilor, oferind Moscovei pe tavă viitorul R. Moldova.

Câștigarea alegerilor parlamentare din 2025 din Republica Moldova de către forțele politice pro-ruse ar putea avea o serie de efecte semnificative asupra țării, influențând politica internă, relațiile internaționale, economia și securitatea. Instalarea unui model oligarhic georgian, cu Ilan Șor având un rol crucial în politica R. Moldova, este un pericol iminent, condamnând la o sărăcie și mai aprofundată R. Moldova .

Un guvern pro-rus ar prioritiza relațiile cu Rusia, în detrimentul Uniunii Europene (UE) și al altor parteneri occidentali. Aceasta ar putea însemna o schimbare de direcție în politica externă, cu accent pe integrarea în Uniunea Economică Eurasiatică condusă de Rusia. Autoritățile pro-ruse ar putea intensifica cooperarea cu alte state membre ale Uniunii Economice Eurasiatice și ale Comunității Statelor Independente (CSI), aliniindu-se mai strâns la politica externă a Moscovei.

R.Moldova ar putea fi atrasă într-o poziție dificilă în contextul conflictelor regionale, cum este cel din Ucrauna, fiind obligată să-și alinieze politica la cea a Rusiei, ceea ce va izola țara pe plan internațional.

Reformele orientate către integrarea europeană ar putea fi încetinite sau inversate. R. Moldova ar putea renunța, la solicitarea Rusiei, la Acordul de Asociere cu UE sau ar putea renegocia anumite clauze, ceea ce ar reduce accesul la finanțarea și sprijinul oferit de UE.

Dacă relațiile cu UE și alte țări occidentale se deteriorează semnificativ, R. Moldova ar putea fi supusă unor sancțiuni economice, ceea ce ar putea afecta accesul la piețele europene și la finanțări externe. Încălcarea drepturilor omului, o constantă a regimurilor pro-ruse din diferite regiuni ale lumii (Coreea de Nord, Siria, Venezuela, Georgia), va atrage un răspuns viguros din partea Uniunii Europene.

Un răspuns similar vor atrage și încercările iminente de consolidare a puterii prin modificări legislative care să favorizeze forțele pro-ruse, cum ar fi schimbarea sistemului electoral sau restricționarea drepturilor opoziției. Poziția președintei Maia Sandu va fi supusă unui adevărat asediu, obligând comunitatea internațională să reacționeze dur la aceste derapaje.

Forțe politice pro-ruse de la Chișinău au salutat măsurile luate de Tbilisi pentru limitarea libertății presei și a societății civile, cu tendințe de control și cenzură, similar cu modelul din Rusia.

Un guvern pro-rus va insista pe o politică de neutralitate mai pronunțată sau chiar ar putea căuta acorduri de securitate cu Rusia, influențând negativ relațiile cu NATO și statele vecine pro-occidentale.

Cu siguranță, diferite regiuni controlate de forțe pro-ruse vor fi favorizate, mai ales Transnistria, care ar urma să primească un statul special, legalizând prezența rusă și ducând la slăbirea controlului autorităților de la Chișinău asupra teritoriului său pentru câteva generații. Vom asista și la creșterea gradului de autonomie al Găgăuziei, unde unii lideri politici locali cer formarea unor formațiuni de poliție proprii, practic o mini-armată.

Diaspora noastră din Occident, care are o influență semnificativă asupra economiei prin remitențe, ar putea reacționa negativ la o orientare pro-rusă, ceea ce ar putea reduce volumul acestor remitențe și ar influența negativ economia țării.

Scenariu prezentat mai sus nu este o himeră, ci o amenințare clară la viitorul R. Moldova, care poate redeveni un simplu kolhoz al Lumii Ruse dacă electoratul R. Moldova nu dă dovadă de maturitate la următoarele exerciții electorale. Aceste schimbări ar putea avea consecințe profunde asupra democrației, economiei și securității naționale, influențând semnificativ viitorul european și românesc al R. Moldova.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md