Mihai Isac // 16 ani de la Războiul de 5 zile din august 2008: Lecții din Caucaz pentru R. Moldova
Aniversarea a 16 ani de la invazia militară rusă împotriva Georgiei a trecut practic neobservată la Chișinău, în pofida amenințărilor similare reprezentate de invazia militară rusă împotriva celor două state. Politica duplicitară a actualei conduceri de la Tbilisi permite permanentizarea situației de dependență de a Georgiei față de Rusia, un vis împărtășit de unii lideri politici de la Chișinău. Sub masca apărării interesului național, aceștia vor să faciliteze ocuparea politică a R. Moldova de către Moscova și revenirea la statutul de membru supus al lagărului cunoscut sub numele de Ruski Mir.
Imperiul Țarist, Uniunea Sovietică și Federația Rusă au tratat întotdeauna Georgia ca o simplă colonie, iar georgienii drept carne de tun, buni doar pentru a servi viselor imperiale ale elitelor de la Sankt-Petersburg în Cauvaz, Orient ori Asia Centrală.
Fără a trece în revistă lista lungă a tratatelor mincinoase prin care Moscova și-a subordonat colonial Caucazul, vreau doar să menționez tratatul de la Georgievsk din 1783, când Imperiul Țarist a promis ajutor regatului georgian Kartli-Kakheti dacă acesta se va răscula împotriva Imperiului Persan. La momentul adevărului, în bătălia de la Krtsanisi georgienii au fost lăsați singuri în fața armatei persane, care a înfrânt definitiv rezistența georgiană. Biserica Ortodoxă Georgiană a canonizat în 2008 o parte din martirii rezistenței georgiene din această bătălie, pe cei trei sute de Aragvini.
La începutul secolului 19, imensa mașină militară imperială rusă ocupă bucată cu bucată micile entirăți statale georgiene, iar moștenitorul de drept al tronului georgian, David Batonishvili, este exilat în 1801 și ținut în exil până la sfârșitul vieții.
În 1811, autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Georgiene este eliminată de Patriarhia Rusă, iar patriarhul georgian Anton este trimis în exil la Nijni-Novgorod până la sfârșitul vieții. Biserica Ortodoxă Georgiană, mult mai veche decât orice prganizare religioasă moscovită, a fost transformată într-un simplu Exarhat, parte a procesului de deznaționalizare. Tratatul de la Gulistan din 1813 și cel de Turkmenchai din 1828, încheiate între Imperiul Rus și cel Persan, au grăbit procesul de încorporare a Caucazului în Imperiul Țarist.
Extinderea Imperiul Țarist s-a făcut prin trădarea aspirațiilor de libertate a creștinilor georgieni, așa cum au trădat și aspirațiile de libertate ale românilor prin Tratatul de la București din 1812. Anexarea teritoriilor georgiene a dus la deportări în masă, deznaționalizări agresive, dar și folosirea georgienilor pe post de carne de tun în războiale imperiale țariste, inclusiv în războaiele pentru înfrângerea viselor de libertate ale polonezilor și altor popoare.
Exterminarea elitei georgiene în marja revoluției nereușite din 1832 ori lichidarea răsculaților din revolta țărănească din 1841 împotriva taxelor imperiale rusești sunt alte exemple ale trădărilor istorice repetate ale georgienilor de către Moscova. Desigur, spațiul istoric românesc și cel georgian sunt unite și de amintirea celui care a fost Antim Ivireanu, mitropolit al Ungrovlahiei, canonizat în 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe și a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale fățiș antiotomane, acesta a plătit cu viața devotamentul său. În toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci și trupul său a fost aruncat undeva în râul Marița sau în Tungea, dincolo de Adrianopol.
Citind istoria acestui glorios popor putem găsi foarte multe exemple similare în istoria românească, când Imperiul Țarist a folosit orice mijloace pentru a nu permite edificarea unui stat unitar românesc, inclusiv prin rapturile teritoriale din 1812, 1940 ori 1945. Este o tactică folosită în mod repetat de un Imperiu al Răului, reîncarnat în actuala Federație Rusă. Datorită acestei tactici de divide et impera, actualul război hibrid declanșat de Federația Rusă împotriva populației R. Moldova se poartă în școlile noastre, în bisericile noastre, în familiile noastre.
Războiale ruse de agresiune din anii 90 au lăsat o amprentă dureroasă în mentalul georgian, dar și al populației R. Moldova. Tragedia civililor georgieni a fost exacerbată în 2008, când forțele militare ruse au invadat din nou Georgia pentru a sprijini forțele separatiste anti-constituționale.
Invazia rusă din Georgia din 2008 a avut consecințe semnificative pe termen scurt și lung pentru țară, atât din punct de vedere politic, cât și economic și social. Aceasta a marcat o schimbare importantă în relațiile internaționale ale Georgiei și a avut un impact profund asupra situației de securitate din regiune. Mai jos sunt detaliate consecințele majore și efectele pe termen lung ale menținerii trupelor rusești pe teritoriul georgian.
Printre consecințele imediate ale invaziei din 2008 a fost pierderea controlului asupra regiunilor Abhazia și Osetia de Sud, care și-au declarat independența, susținute de Rusia. Aceste regiuni sunt de facto sub control rusesc și nu sunt recunoscute ca state independente de majoritatea comunității internaționale. Pe teritoriul lor, similar regiunii din estul R. Moldova, sunt cantonate trupe de ocupație militare ruse. Securitatea națională și regională: Prezența militară rusă în Abhazia și Osetia de Sud reprezintă o amenințare constantă la adresa securității naționale a Georgiei. Aceasta menține o stare de tensiune constantă la granițele acestor regiuni și limitează grav capacitatea Georgiei de a-și exercita suveranitatea asupra întregului teritoriu recunoscut internațional.
Invazia a provocat strămutarea a zeci de mii de georgieni, care au fost forțați să își părăsească locuințele din regiunile afectate de conflict. Mulți dintre aceștia nu s-au putut întoarce niciodată în casele lor, rămânând persoane strămutate intern. Persoanele strămutate în urma conflictului continuă să trăiască în condiții dificile, fără acces la locuințele lor din regiunile ocupate. În plus, locuitorii din zonele adiacente liniilor de contact trăiesc sub o presiune constantă, în fața riscului de escaladare a violenței.
Economia georgiană a suferit considerabil în urma războiului. Infrastructura a fost grav afectată, iar războiul a provocat o scădere a investițiilor străine directe și o instabilitate economică generalizată.
Invazia din 2008 și consecințele acesteia au contribuit la o instabilitate politică în interiorul Georgiei. Tensiunile dintre guvern și opoziție au fost adesea alimentate de problemele de securitate și de provocările economice cauzate de conflict. Pe fondul războiului de agresiune rus declanșat în 2014 de către Moscova împotriva Ucrainei, la Tbilisi este consolidat controlul politic oligarhic pro-rus, situație în care se poate găsi și R. Moldova după alegerile parlamentare din 2025.
Prezența trupelor rusești și lipsa unui proces real de pace au perpetuat un conflict înghețat în Georgia. Acest lucru face ca perspectiva unei soluții durabile și pașnice să fie foarte îndepărtată, menținând o instabilitate continuă în regiune. Datorită reimperializării politicii externe a Federației Ruse, este puțin probabil ca situația să se îmbunătățească în viitorul apropiat.
Ezitările clasei politice de a implementa decizia electoratului georgian de aderare la UE, trecută și în Constituția statului georgian, a permis Rusiei revenirea în forță pe scena politică de la Tbilisi, amenințând viitorul Georgiei, dar și întreaga regiune. Trădarea de către Moscova a angajamentelor luate față de Armenia, pe fondul situației din Georgia, trebuie să fie o lecție pentru oamenii politici și nu numai care visează la funcții importante într-o R. Moldova reintegrată în sfera de influență rusă.
Electoratul R. Moldova este pus în 2024 și în 2025 în fața unor opțiuni care vor juca un rol important în modul în care va evolua regiunea pentru două generații. Doar ei pot decide dacă R. Moldova își continuă drumul european ori revine sub o ocupație rusească de facto. Chiar dacă geografic, R. Moldova pare mai în siguranță decât Georgia caucaziană și cu graniță directă cu Rusia, resursele imense aruncate în luptă de Moscova pentru anexarea repetată a țării noastre reprezintă un pericol permanent.
