MEC lansează o campanie de pregătire a elevilor de gimnaziu pentru examenul de matematică
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) lansează o campanie națională pentru a ajuta elevii din clasa a IX-a să susțină proba la matematică. Elevii care au nevoie de ajutor vor fi identificați în cadrul unor testări desfășurate în toate școlile din R. Moldova pe 27 februarie.
Potrivit MEC, fiecare elev testat va primi un raport detaliat al rezultatelor, care va fi utilizat pentru planificarea instruirilor. Elevii selectați vor participa la sesiuni gratuite de matematică, cu o durată totală de 30-40 de ore.
„Acestea se vor desfășura în grupuri mici, pentru a asigura o abordare personalizată. Participanții vor beneficia de culegeri de probleme, fișe de lucru și alte materiale didactice”, a precizat Lilia Ivanov, directoare ANCE.
MEC, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, va desfășura o amplă campanie prin care va implica elevii din clasele a XI-a și a XII-a, pasionați de matematică, în pregătirea colegilor lor pentru examene. Astfel, circa 600 de voluntari, selectați din liceele din întreaga țară, vor participa la un program intensiv de 2-3 zile care îi va pregăti să sprijine colegii din clasa IX-a. Ulterior, aceștia vor organiza sesiuni de învățare de la egal la egal de 1-2 ori pe săptămână, în perioada martie-mai 2025.
Ministrul Dan Perciun a menționat să scopul acestor acțiuni este creșterea rezultatelor academice ale elevilor și a ratei de promovare a examenului de absolvire a gimnaziului.
„Ne dorim să oferim tuturor elevilor șansa de a-și dezvolta abilitățile matematice și de a aborda examenul cu mai multă încredere. Acest program este un exercițiu național care va contribui la îmbunătățirea calității educației și la promovarea profilului real”, a mai spus ministrul.
Acțiunile campaniei au fost discutate în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare cu șefii direcțiilor raionale/municipale de învățământ, vicepreședinți și președinți de raioane.