Iulian Chifu // Unde ne sunt ursitorii? Cei care au negat perspectivele europene ale Republicii Moldova - un pas în spate!

În ultima decadă am avut nenumărate abordări ale perspectivei drumului european al Republicii Moldova, făcute de pe poziții diferite, dar din postura artei cu intenție. Mai exact, nenumărați analiști politici au subliniat imposibilitatea, inutilitatea și, desigur, incapacitatea Republicii Moldova de a se integra vreodată în Uniunea Europeană. Principalul vizat era obiectivul României și substanța Parteneriatului Strategic cu Republica Moldova pentru integrare europeană care era, nu-i așa, o aberație.

Pro-ruși, moldoveniști și unioniști de paradă – cântăreții prohodului drumului european al Republicii Moldova

Acești ursitori, prooroci și ghicitori în stele și-au pătat propria probitate profesională și morală nu atât prin greșeală. Aceasta e omenească. Nici măcar prin consecvența în greșeală, odată ce zorii accesului european al Republicii Moldova au început să se vadă, odată cu lansarea războiului de agresiune pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung al Rusiei în Ucraina. Deși perseverența în greșeală este, deja, mai puțin scuzabilă, este o dovadă de consecvență, chiar în prostie, de lipsă de flexibilitate și de orbire selectivă. Dar marele și adevăratul păcat este că măcar trebuiau să-și recunoască greșeala. Nefăcând un asemenea pas, s-ar impune, moral, ca să se retragă din prim planul analizelor cel puțin în această parte a lumii.

Ca să nu fie dubii, am subliniat întotdeauna faptul că Republica Moldova trebuie să-și facă reformele, consecvent, și să fie cât de aproape de ușa UE pentru ca, în momentul unei oportunități, să poată lesne păși înăuntru. Aduceam drept argumente intrarea României în NATO, după eșecul din 1997. Consecvența, participarea la misiuni și comportamentul ca și cum ar fi membru al Alianței a dus la Big Bang, la extinderea majoră cu 7 state din 2002, după atacul de la World Trade Center, pentru care România era pe deplin pregătită. Și când s-a ivit oportunitatea, a intrat. Pe aceeași linie, am recomandat numeroaselor state să facă aceste reforme pentru a avea premisa și primul argument puternic pentru a putea accede acolo une și-au propus, indiferent de blocajul de moment(aici includ și cazul Ucrainei, mult mai complex).

Pe linia criticilor și scepticilor la adresa integrării Republicii Moldova în UE am avut în primul rând pe cei care-și doreau o altă orientare politică, spre Moscova. Beneficiari ai acestie orientări au inclus în analizele proprii ceea ce britanicii și americanii numesc wishful thinking, respectiv propria dorință. Comentariile nu au mai fost analize corecte, deschise, cu rezultatul obiectiv dat de argumente și perspective, ci ceea ce Maiorescu numea artă cu intenție, adică rezultatul predefinit, după care argumentele trebuiau să răspundă scopului vizat.

Pe aceeași linie de argumentație am avut moldoveniștii, independentiștii, creatorii identității separate și națiunii civice la Chișinău. Pentru ei, integrarea în Uniunea Europeană, făcută prin România, ridica problema dispariției fetișului sovietic al lui Stalin sau Artiom Lazarev că există două popoare distincte, român și moldovean, cu separarea făcută prin ridicarea identității regionale moldovenești la cea de identitate națională – deși moldovenii români – ca identitate regională, desigur - sunt de două ori mai numeroși decât cei rămași, după raptul teritorial stabilit la masa verde de către Ribentrop – Molotov, în Republica Moldova și Ucraina. Pentru acest motiv, integrarea europeană a Republicii Moldova nu era posibilă.

Tot la capitolul gândire fracturată au apărut și o anumită categorie de unioniștii. Unii le-ar spune unioniști de paradă, vocali și scandalagii, mulți dintre ei fabricați la Moscova. Cei care, cu ochelari de cal, doreau doar unirea, nicidecum și integrarea europeană, sau care priveau perspectiva europeană a Republicii Moldova(și Ucrainei) nu ca o soluție a unității neamului românesc, ci din contra, fetișizând naționalist statalitatea și teritorialitatea. Ei doreau o România mai mare, nu mai bună, și cetățenii într-un singur stat în granițe istorice, fără să realizeze că modificarea frontierelor era primul pas spre subminarea lumii bazate pe reguli.

Unionism pro-european pragmatic

Din contra, mai flexibili și mai sofisticați, unioniștii europeni au realizat că soluția este ca românii, indiferent în ce stat ar trăi, trebuie să aibă aceleași drepturi și mai ales libera circulație, iar Uniunea Europeană este cea care aduce asemenea avantaje. Toți românii devenind membri ai UE, indiferent de statul în care vicisitudinile istoriei i-au dus, libera circulație a persoanelor, bunurilor, capitalurilor, serviciilor le permiteau să trăiască cam cu aceleași reguli și avantaje, drepturi și mod de viață peste tot.

Desigur, acest unionism pro-european nu avea cum să fie compatibil cu moldovenismul european, care dorește în continuare ruptura completă față de frații de peste Prut, pe temeiurile păstrării puterii și autorității politice de către grupuri și indivizi de la Chișinău, dar forțând și cultivarea moderne, cu pretenții civice, a moldovenismului sovietic reinterpretat, odată ce s-a încetățenit. Recensământul ale cărui date urmează să le aflăm în perioada următoare cred că va clarifica opțiunile identitare ale cetățenilor Republicii Moldova, iar referendumul constituțional din 20 octombrie, concomitent cu alegerile prezidențiale, va încheia definitiv tema orientărilor strategice. Desigur, acceptând auto-identificare alternativă – dar totodată similitudinea identitară reală - drept român/moldovean, odată ce baza culturală și istorică a creat această reminiscență a Homo sovieticus.

Motivele pentru care perspectiva europeană a Republiicii Moldova era pusă în dubiu erau multiple, dar în principal situate pe două axe: incapacitatea Chișinăului de a face reforme, de a construi instituții și de a purta negocierile cu UE, respectiv de a îndeplini criteriile accederii în UE; și nedorința UE sau a unor state din Uniunea Europeană de a primi vreodată Republica Moldova chiar și sub motivul intrării pe tărâmul spațiului post-sovietic, o mantră psihologică a politicii „Mai Întâi Rusia” – Russia First care s-a menținut și după Zeitenwende-ul german. Altfel cupla Republica Moldova-Ucraina a fost considerată detrimentală drumului și viitorului european din cauza existenței războiului, dar și pe seama dimensiunilor și dificultăților Ucrainei de a îndeplini criteriile de aderare, pe timp de război.

Sunt un unionist pragmatic și un pro-european rațional. De aceea cred că toate aceste temeri trebuie combătute pas cu pas cu argumente și fapte care să desfacă ițele acestor constructe alternative sau blocante care au un impact major asupra acaparării minților cetățenilor Republicii Moldova, supuși bombardamentului războiului informațional intern și extern. Iar dușmanii integrării europene a Republicii Moldova trebuie combătuți sau reconvertiți fie că sunt dintre elitele aduse de Stalin în perioada sovietică pentru a conduce republicile unionale(și succesorii ei), fie dintre cei strămutați pe baza industrializării, pentru a realiza obiectivul maximei complicații etnice și pe cel al creării poporului sovietic, fie dintre cei care cultivă identitatea și naționalismul etnicist moldovenesc, fie pe seama ideilor stridente ale unioniștii de paradă, ai steagurilor fluturânde, cu afecțiune plasată iremediabil în extrema dreaptă.

Iar în perioada următoare, și aceasta este o sarcină a susținătorilor referendumului pentru integrarea eropeană a Republicii Moldova, care trebuie să intre într-o formulă de comunicare strategică inteligentă pentru susținerea menționării în Constituția Republicii Moldova a drumului european. În paralel cu combaterea războiului informațional al Rusiei și a acoliților săi de la Chișinău, trădători de neam și de țară.