Iulian Chifu // Summitul NATO: sprijinirea Ucrainei și pregătirea de posibilul război pe termen lung cu Rusia
Summitul NATO de la Washington a fost mai mult decât un summit omagial, având drept pretenție să așeze Alianța pe direcții sustenabile care să pregătească eventuala schimbare de gardă de la Casa Albă. Nivelul de ambiție a fost important iar principalele preocupări au fost Ucraina și perspectiva unui război pe scară largă cu Rusia care trebuie descurajat, apoi preîntâmpinat și gestionat să nu se întâmple. Totuși, dacă a calificat aproape perfect situația internațională existentă(cu o excepție, în care nuanța găsită a satisfăcut consensul aliat), nu același lucru poate fi spus despre soluțiile găsite în cele mai importante teme. Nici privind implicarea la nivel global și Indo-Pacificul soluțiile nu au fost găsite, fiind lăsate pentru viitor, în ciuda eforturilor de a preîntâmpina eventuala președinție Trump cu o asumare de responsabilități europene în sprijinul aliatului american și în regiune. Un summit reușit, dar a cărui relevanță a fost umbrită și acoperită imagologic în presă și percepția publică de dezbaterea privind retragerea Președintelui Biden de la candidatura pentru un nou mandat și eventuala înlocuire a acestuia în cursă.
Un summit ca puține altele: desfășurare, documente, noutăți instituționale
Summitul a debutat la 8 iulie prin Adunarea Parlamentară a NATO și Ziua NATO la DC, cu festivități care au vizat și marcarea recunoștinței față de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, care-și încheie mandatul. Ziua de 9 iulie a marcat încheierea Adunării Parlamentare, dar și evenimentul vizând Femeile, Pacea și Securitatea, aplicarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, sub formă de masă rotundă, Forumul Industriei de Apărare și reuniunea omagială de celebrare a aniversării celor 75 de ani de la fondarea Alianței Nord-Atlantice.
Zilele propriu-zise ale summitului au fost 10 și 11 iulie, atunci când am avut evenimentul găzduit la Congresul SUA de președinții camerelor și derularea Forumului Pubic NATO, conferința din marja summitului, în paralel cu lucrările summitului propriu zis în Consiliul Nord-Atlantic, formatul șefi de state și Guverne, cinele separate la nivelul șefilor de state și guverne, miniștri ai Apărării și Miniștri de Externe, respectiv reuniunea comună din 11 iulie cu statele Indo-Pacificului și reprezentanții UE și Consiliul NATO-Ucraina împreună cu conferința de final a Secretarului General al NATO.
Summitul a produs două documente, Declarația Finală a summitului cu o anexă relativă la angajamentul de susținere pe termen lung a Ucrainei și Declarația finală a Consiliului NATO-Ucraina. Pe dimensiunea Indo-Pacifică și pe relația transatlantică, prevederile au fost uzuale și mai puțin relevante și s-au regăsit în Declarația Finală a summitului, fără a beneficia de documente speciale. Documentul final mai face referire la un număr de documente tehnice și strategice care, fie au fost aprobate anterior de către reprezentanții naționali și doar reconfirmate la summit de către șefii de state și guverne, fie au fost adoptate la nivelul Comitetului Militar sau în reuniunile specifice ale Apărării sau Externelor în cadrul summitului.
Astfel, articolul 5 al declarației Consiliului NATO-Ucraina menționează NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU)- Asistența NATO pentru securitate și training pentru Ucraina, care nu e numită nici misiune, nici Comandament, și nu i se atribuie în text nici o descriere, doar este anunțată adoptarea proiectului acesta, asumat de către NATO. Dacă este descris în detaliu ce înseamnă, ce face și unde operează – pe teritoriul statelor NATO, textul evită să spune și ce este, rezultat al dificultăților de a asuma acest proiect ca misiune a alianței în format consensual, iar referința se va face la NSATU, fără a i se atribui statutul real, păstrându-se ambiguitatea constructivă.
Tot Ucraina și Alianța vor beneficia de recent înființatul centru pentru lecțiile învățate din primul război de secol 21 al umanității în Polonia, JATEC - Joint Analysis, Training, and Education Centre – adică centru întrunit de analiză, training și educație. El este dublat de o foaie de parcurs comună NATO-Ucraina pentru cooperare în inovație, care se va alătura Pachetului Comprehensiv de Asistență pentru Ucraina al Alianței, în timp ce Reprezentanța NATO în Ucraina va dobândi un nou șef cu statut special, Reprezentantul Special al NATO pentru Ucraina.
La Summit au fost prezenți ca invitați șefii de state și Guverne din Australia, Japonia, Coreea de Sud și Noua Zeelandă, drept parteneri globali, reprezentanții UE și Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. De asemenea, a fost primul summit cu Suedia care s-a alăturat cu depline credențiale, alături de Finlanda ca noi membri ai Alianței în zona nordică.
Noi amenințări: harta în creștere exponențială și reacțiile aliate
Comparativ cu toate declarațiile finale ale summiturilor din ultimii ani, actuala formulă este cea mai completă, mai extinsă și arată gradul de amenințări în creștere exponențială cu care se confruntă lumea de astăzi, Alianța și statele membre. De asemenea, nu este vorba doar despre o înșiruire de amenințări, ci NATO introduce elemente de contracarare a fiecăreia dintre ele prin reacții adecvate pe fiecare dimensiune. Harta amenințărilor pe care o face Alianța va sta la baza fiecărui document aliat din acest moment, inclusiv a viitoarei Strategii Naționale de Apărare a Țării - dacă nu vom reuși să renunțăm la formularea aceasta vetustă și să asumăm titulatura reală ca Strategie Națională de Securitate la nivelul României.
Chiar dacă dezvoltarea amenințărilor este făcută în detaliu și în formula vastă, articolele 3-4 marchează aprecierea generală a mediului de securitate aliat, în timp ce articolul 6 se referă la Defense Pledge, angajamentul de a pregăti aliații cu investirea a minimum 2% din PIB în propria apărare iar articolul 7 la ceea ce a făcut deja alianța. Articolele 8-14 marchează ce trebuie să facă NATO în fața principalelor amenințări. După mențiunile privind sprijinirea Ucrainei, art 15-16, urmează o trecere în revistă a diferitelor amenințări nominale prin actorii implicați: Rusia – art 17-21, apoi art 22-27 discută terorismul, Belarus, Coreea de Nord, China – cu ajutorul direct acordat Rusiei în război. Articolele 28-32 analizează parteneriatele NATO. Articolul 33 este probabil cel mai important în materie de securitate tehnologică și perspectivele aliate, 34 vorbește despre încălzirea globală iar 35 despre Femeile Pacea și Securitate. Articolele 36- 38 sunt finale și tranzitorii cu mulțumiri, mențiunea noului Secretar General și stabilirea reuniunii viitoare a summitului NATO 2025 la Haga, în Țările de Jos.
Mediul de securitate internațional este definit de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina care a zguduit pacea și stabilitatea în zona euroatlantică și a subminat grav securitatea globală. Astfel, Rusia rămâne cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților. Dar amenințările sunt globale și interconectate. Competiția strategică, instabilitatea omniprezentă și șocurile recurente sunt definitorii pentru mediul de securitate. La nivel regional, în proximitate sau la nivel global, conflictul, fragilitatea și instabilitatea rămân definitorii în Africa și Orientul Mijlociu, afectând securitatea partenerilor și contribuire la dislocarea forțată, trafic de ființe umane și migrație ilegală. Acțiunile destabilizatoare ale Iranului, ambițiile și politicile coercitive ale Chinei sau parteneriatul strategic întărit între Rusia și China afectează interesele, securitatea și valorile aliate și duc la încercări de subminare și redefinite a lumii bazate pe reguli. În același timp, ne confruntăm cu amenințări hibride, cibernetice, la nivel spațial și cu alte amenințări și activități malițioase din partea actorilor statali și nestatali.
Pe harta amenințărilor, au apărut în prim plan - după lecțiile învățate din războiul de agresiune al Rusiei, dar și urmare a unor transferuri tehologice către state din proximitate - amenințăile din aer și cu rachete, care sunt primele citate și dezvoltate pentru a determina apărarea antirachetă pe diverse niveluri interconectate de care au nevoie statele aliate. Descurajarea nucleară revine în prim plan nu ca un element formal, menționat în panoplia Aliată, ci ca element primordial, plasat pe a doua treaptă a priorităților, probabil și prin asumarea tot mai directă de către Rusia, în strategiile sale, a acceptabilității și a presupusei formule neescalatorie a utilizării armelor nucleare subtactice mici(sub o kilotonă) în războiul convențional.
Industria de Apărare este menționată ca element indispensabil al descurajării credibile aliate, deci pe cea de a treia poziție ca prioritate pentru a face față diverselor amenințări. Reziliența e cel de-al patrulea obiectiv aliat, inclus și în descurajare, și în capacitatea de reacție, responsabilitate în primul rând națională, dar și colectivă aliată, cu obiective în fața amenințărilor strategice în creștere asupra sistemelor democratice – prima mențiune de securitate politică de la Roma, de la adoptarea definiției securității potrivit școlii de securitate de la Copenhaga -, a infrastructurii critice și a lanțurilor de aprovizionare. Amenințările hibride sunt considerate abia ulterior, cu referire la faptul că pot atinge niveluri care reclamă aplicarea articolului 5, la solicitarea aliaților vizați. Operațiunilor ostile de dezinformare și promovare a falsurilor li se atribuie un articol special, cu amenințări pentru aliați și parteneri.
Realizări și lipsuri în formula finală a summitului Aliat
Strategic și pentru Alianță, summitul NATO de la Washington trebuia să rezolve trei probleme majore: relația cu Ucraina și formula diplomatică oferită Kievului care să asigure pași înainte dar mai puțin primirea în NATO; marcarea amenințării războiului pe scară largă a Rusiei împotriva Alianței pentru a determina susținerea investițiilor în apărare necesare pe termen scurt, inclusiv componentele de apărare înaintată revizuită – sau nouă apărare înaintată; și NATO cu relevanță globală și asumarea responsabilităților în zona Indo-Pacifică. Cele trei decurgeau din nevoia de poziționare globală și regională responsabilă dar și angajată a Alianței. Între cele 3, unele au avut relevanță, altele au fost slab reprezentate pentru că nu s-a ajuns la un consens de decizie sau formulare adecvată, în alte cazuri au fost chiar opoziții vehemente ale unor state membre.
Dacă evaluarea mediului de securitate a fost corectă și completă, acceptată unanim, și ideile și contribuțiile pe aceste dimensiuni au fost potrivite, cu consensul clar al tuturor aliaților în spatele acestor decizii, nu la fel de încurajatoare este soluția pentru cele trei teme majore. E adevărat, pe de altă parte, că diplomația nu este numai arta posibilului și a soluțiilor, ci și arta compromisurilor și a gestiunii crizelor și a evenimentelor neplăcute, chiar dacă nu se ajunge neapărat la o soluție. Iar valoarea supremă aliată a fost consensul și susținerea generală a formulărilor propuse de Secretarul General în documentul final, nu neapărat de căutare și acceptare a simplului numitor comun minimal între statele membre, ca nivel de ambiție. Aici trebuie acceptat faptul că vizita secretarului general Jens Stoltenberg la Budapesta, înaintea summitului, dar și alte negocieri în terțe capitale au fost cruciale pentru consensul atins care este satisfăcător pentru că explică pozițiile, preocupările și limitele și marchează clar nivelul de așteptare pentru toți actorii prezenți la Washington.
Declarația finală a summitului NATO marchează 44 referiri la Ucraina și 40 la Rusia. În afara numelui Alianței, sunt cele mai prezente cuvinte în documentul final. Din cele trei elemente aspiraționale, în privința Ucrainei, se introduce acea idee de punte-pod spre statutul de membru, dar s-a acceptat cu greu și menționarea ireversibilității cursului Ucrainei spre NATO. Pentru cea de a doua prioritate strategică, formularea este nuanțată: Rusia rămâne “cea mai semnificativă amenințare la adresa Alianței” și i se cere în premieră să oprească războiul și să se retragă necondiționat din Ucraina, așa cum i se cere să-și retragă trupele din Republica Moldova și Georgia pentru că sunt staționate fără acordul statului suveran. Amenințarea Rusiei este una persistentă, pe toate domeniile și pe termen lung. De asemenea, se menționează în premieră(articolul 7) faptul că „nu poate fi exclusă posibilitatea unui atac(al Rusiei) împotriva suveranității și integrității teritoriale a aliaților”. Aceste elemente sunt acoperitoare chiar dacă nu marchează amenințarea Rusiei cu războiul pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung asupra Alianței și statelor membre, în formă explicită.
Oprirea războiului și retragerea trupelor din Ucraina este marcată pentru prima oară, în timp ce amenințarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung este împărțită în bucăți și inserată în poziții diferite în declarația finală. Un război lung în Ucraina apare în document și în declarațiile Secretarului General al NATO - menționând că e vorba despre pregătirea pentru un război de 10 ani și că Rusia nu se va opri la Ucraina, apoi neexcluderea atacului asupra unui aliat suplinește amenințarea cu războiul, în timp ce cea mai semnificativă amenințare asupra Alianței permite deja revizuirea planurilor regionale la care se face referire. Totuși organismul politic suprem al Alianței nu a reușit aici să facă o pronunțare explicită sub forma amenințării războiului Rusiei cu aliații. În schimb, componenta de redefinire a apărării avansate – pentru a asigura că nici un centimetru din teritoriul aliat nu cade sub controlul unui inamic - există explicit în document, fiind menționată de trei ori: întărirea apărării înaintate și a noii generații de planuri de apărare, chiar relative la Flancul Estic; integrarea Forțelor Terestre Înaintate ale NATO în noile planuri pentru a întări apărarea înaintată a Flancului Estic al NATO.
În fine, privind cea de a treia prioritate strategică, acțiunea globală și implicarea NATO în Indo-Pacific, formularea este cea mai modestă, în reflectarea ei în documentele publice ale summitului: deși era menită să limiteze perspectivele unei reacții imprevizibile ale unei eventuale președinții Trump, interesată în contribuțiile aliate la securitatea și apărarea proprie și la prioritățile americane în Indo-Pacific și Orientul Mijlociu, documentul se referă într-un singur paragraf, în cadrul parteneriatelor, la acest subiect. Aliniatul menționează doar că regiunea Indo-Pacifică este importantă pentru NATO pentru că dezvoltările din regiune afectează Alianța și salută contribuțiile acestor parteneri globali din regiunea indo-pacifică la securitatea aliată, fără a se angaja în vreun fel într-o formulă de srpijin reciprocă. Rămâne pentru viitor constituirea unui Consiliu de Parteneriat NATO-Asia-Pacific sau a asumării unor responsabilități și prezențe în regiune, pentru sprijinirea securității și apărării în Indo-Pacific.
Mizele profunde ale României la summit
Și în privința mizelor profunde ale României putem să marcăm elementele specifice care se referă la Marea Neagră și Republica Moldova, acceptând faptul că elementele legate de Ucraina, Flancul Estic și apărarea înaintată, respectiv la noile responsabilități pentru apărarea anti-aeriană și anti-rachetă sau complementaritatea de capabilități NATO- UE au fost acoperite în paragrafele generale la nivel aliat. România a susținut încă din 2008 aderarea Ucrainei la MAP, respectiv susține astăzi o formulă potrivită de primire a Ucrainei în NATO, în condițiile neangajării automate în război, deci o formulă tip Finlanda sau Germania de Vest, cu apărarea comună a terioriului aflat sub controlul Kievului, în măsura în care un asemenea teritoriu poate fi identificat acceptabil și stabil.
Republica Moldova are două mențiuni în Declarația finală a Summitului: apelul la retragerea turpelor ruse și salutarea reformelor democratice și pro-europene, și respectiv, angajamentul aliat de susținere a capabilităților de apărare și securitate și combatere a amenințărilor hibride. În ceea ce privește Marea Neagră, trei sunt mențiunile aflate într-un paragraf dedicat, între care reluarea asumării ca regiune de importanță strategică a Mării Negre(alături de Balcanii de Vest, care au propria evaluare la capitolul de parteneriate) față de care alianța se angajează în securitate și stabilitatea acestora. Apoi este reafirmată explicit susținerea pentru eforturile regionale ale aliaților, pentru asigurarea securității, siguranței, stabilității și libertății de navigație în regiunea Mării Negre, “inclusiv, dacă este cazul, prin Convenția de la Montreux din 1936”.
Referirea la Convenția de la Montreux este, evident, un preț plătit acceptării mențiunii Mării Negre și existenței unui paragraf distinct de către Turcia. De asemenea, absența unei ambiții convenabile relative la prezența NATO în Marea Neagră menține problematica nerespectării indivizibilității și egalității apărării aliate, odată ce Marea Neagră, spre deosebire de Marea Baltică, Mediterană, Oceanele cu relevanță aliată sunt beneficiare a apărării comune aliate și misiunilor tip Active Endeavour și ale asigurării libertății de navigație. Tot astfel cum referirea la susținerea regională a inițiativelor aliate limitează apărarea în Marea Neagră și exclude - pe perioadă determinată, cel puțin în timpul războiului Rusiei – orice misiune NATO de reasigurare a Aliaților și partenerilor, așa cum au existat multiple până la 24 februarie 2022.
Altfel, în aceeași cheie a salutării, susținerii politice dar a excluderii implicării Alianței în întregimea ei, este salutată și activarea Black Sea Mine Countermeasures Task Group, de căutare și contracarare a minelor, făcută de către cele trei state litorale membre. Desigur, și aici e greu de explicat de ce putem accepta formule de tip NATO în cadrul NATO, formule regionale în care nu sunt implicați toți aliații și care sunt specifice doar regiunii Mării Negre. Înțelegem limitele și perspectivele Turciei asupra acestor priorități, dar poziția de această factură devine din ce în ce mai nesustenabilă și se constituie în precedente care afectează Alianța dând avantaje Rusiei. Altfel, putem vorbi despre o formulă minimalistă, care acoperă cu greu chiar și un nivel de ambiție minimal asumat – desigur realist - de către România prin mandatul țării noastre la summitul Alianței.
Mențiunile relative la Flancul Estic, Apărarea Avansată și înțelegerile bilaterale din marja summitului, pe linie bilaterală româno-americană, pentru a compensa parțial livrarea unui sistem Patriot operațional Ucrainei sunt cele mai importante realizări ale României la summit. 2 miliarde de dolari împrumut pentru achiziționarea de capabilități militare americane și căutarea activă a unei formule de compensare a capabilității de apărare anti-aeriană, anti-rachetă și anti-dronă a României, în desfășurare încă, pentru a putea livra efectiv sistemul Patriot, așa cum o menționează Hotărârea CSAT, rămân să devină operaționale și să asigure României avantajele compensatorii pentru efortul făcut în apărarea aeriană a vecinului său, Ucraina. Tot astfel cum declararea Capabilității Operaționale Întărite a Scutului Anti-Rachetă al NATO, prin livrarea sistemului Aegis Ashore la Redzikowo, Polonia este un câștig, fiind complementară componentei din partea sudică a Flancului Estic în care este deja implicată România, Spania și Turcia.
Ucraina – relația cu Alianța și sprijinul NATO
Ucraina a fost, indiscutabil, în centrul summitului NATO de la Washington. Astfel a fost compensată formula mai degrabă laxă a angajamentului aliat în privința statutului Ucrainei în raport cu Alianța. După cum spuneam, atât Statele Unite cât și Germania s-au opus oricărei formule creative de integrare a Ucrainei în Alianță din două motive: mai întâi evitarea escaladării și atragerii Alianței în război, acum sau în viitorul previzibil – nici o formulare propusă de adepții apropierii și integrării Ucrainei în NATO nu a putut depăși ireversibilitatea drumului și angajamentul perspectivei de a ajunge în alianță; apoi pentru a lăsa deschisă calea dialogului la momentul oportun cu Rusia, știut fiind că aderarea la NATO era o linie roșie care amenința să țină Moscova la distanță de orice formulă de negociere a priori a oricărei formule de pace.
Bogăția de documente, angajamente și chiar formularea finală au fost suficiente și au reușit să modereze așteptările Kievului și ale aprigului președinte Volodimir Zelenski, care prin profilul dobândit influențează substanțial politicile interne ale statelor membre și constituie un punct de referință, exemplu și curaj pentru mulți cetățeni ai statelor aliate. Astfel că s-a procedat la triada Declarația Finală a Summitului – Declarația Consiliului NATO-Ucraina – Angajament pe termen lung pentru Ucraina. Dar documentele și relaționarea lor sunt realizate extrem de bine, la nuanță, cu prevederi ce angajează condiționări sau obligativitatea Ucrainei, la rândul ei, de a-și respecta propriile angajamente asumate și de a nu se întoarce din drumul democratic sau controlul politic, civil, democratic al instituțiilor sale de forță.
Angajamentul pe termen lung este realizat în 6 puncte ce marchează opțiunea aliată pentru un stat ucrainean suveran, independent dar și democratic prin asigurarea sprijinului politic, economic, militar, financiar și umanitar și de asistență militară de 40 miliarde de euro anual, la care se angajează NATO și în anul următor. Aici formula pe termen lung, multi-anuală, nu a putut fi asumată pe motivul alegerilor succesive și asumării individuale de către guvernele diferite ale statelor membre ce se vor succeda, a unor asemenea angajamente. Dar se menționează împărțirea corectă, în funcție de PIB, a responsabilității și costurilor și se afirmă determinarea de a sprijini Ucraina în a construi o forță capabilă să înfrângă agresiunea rusă și să descurajeze Rusia în viitor. Desigur tipurile de destinații ale fondurilor sunt defalcate în 7 puncte ce acoperă întregul spectru de capabilități, transport, infrastructură militară, exerciții, training, trupe, mentenanță, investiții și sprijin în industria de apărare și piese de schimb necesare funcționării acestui ajutor, cu precădere în partea sa militară.
Declarația Finală a Consiliului NATO-Ucraina pare o detaliere completă a angajamentului Aliat față de Ucraina, un fel de Acord de Securitate NATO-Ucraina integrat celorlalte angajamente similare ale terțelor state prevăzute de G7 anul trecut și care arată modul concret de sprijin și acțiunile NATO deja angajate și a celor ce urmează pentru a îndeplini dezideratele asumate în angajamentul pe termen lung. Cele 11 paragrafe sunt reflectarea – ca și Declarația finală a summitului – a modelului aspirațional al victoriei Ucrainei în război, cu trei componente: Rusia trebuie să piardă, Ucraina să câștige, în sensul recăpătării controlului asupra propriului teritoriu, inclusiv Crimeea; Rusia trebuie să plătească; la fel și toate statele, indivizii sau companiile care ajută Rusia să ocolească războiul. De altfel, obiectivul din Declarația NUC este „o Ucraină liberă, independentă, democratică și suverană, în cadrul frontierelor recunoscute internațional, capabilă să se apere și să descurajeze orice viitoare agresiune”.
Particularitățile la Declarația NUC sunt mențiunea că Rusia a eșuat în eforturile sale de subminare a statalității Ucrainei și distrugerea hotărârii poporului ucrainean, ea poartă responsabilitatea deplină a războiului și nu arată nici o deschidere reală pentru o pace justă și durabilă. NATO arată sprijinul pentru Formula de Pace și procesul Geneva. Alianța susține și consiliază pentru implementarea unei arhitecturi de apărare anti-aeriană și anti-rachetă în Ucraina pentru că o Ucraină puternică, independentă și democratică, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, este vitală pentru stabilitatea și securitatea zonei euro-atlantice. Întărirea rezilienței Ucrainei ține de infrastructura energetică, furnizarea de energie și tranzitul de bunuri și cereale. Iar Alianța susține construirea unei forțe capabile să înfrângă agresiunea Rusiei și să realizeze aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei, inclusiv obiectivul de a deveni membru NATO. NUC rămâne mecanismul de consultare al Ucrainei cu NATO, alianța susține drumul ireversibil spre statutul de membru, care implică și reforme democratice și în sectorul de securitate suplimentare.
Și Declarația finală a summitului NATO reia toate aceste elemente și dezvoltă categoriile de măsuri în favoarea Ucrainei și pentru apărarea aliaților. Între particularitățile acestui document notăm sprijinul total pentru dreptul Ucrainei de a-și alege propriile aranjamente de securitate, cu mențiunea că viitorul Ucrainei este în NATO și că e sprijinită pe drumul ireversibil către integrarea euro-atlantică, inclusiv dobândirea statutului de membru al Alianței. Astfel e definit podul/puntea spre statutul de membru, care presupune inclusiv reforme democratice și ale sectorului de securitate suplimentare, pe care miniștrii de Externe ai statelor aliate le vor urmări prin Planurile Anuale Naționale ale Ucrainei. Sunt salutate reformele deja făcute în domeniile democrației, economic sau a securității.
Parteneri, dușmani și rivali
Partea cea mai importantă a Declarației finale a summitul NATO de la Washington o constituie raportarea la diferiții parteneri, dușmani și rivali de către Alianță. Aici există calificările exacte, asumate de către toți aliații, pentru fiecare dintre aceste state. Rusia este, după cum spuneam, cel mai prezent nume de stat după Ucraina, și e definită drept cea mai mare amenințare la adresa Alianței din partea căreia care nu poate fi exclusă agresiunea asupra unui stat membru. Pe parcursul a 5 paragrafe elaborate și legate de nenumărate amenințări, Rusia este vizată în declarația finală. Pentru că poartă singură deplina responsabilitate a războiului, Alianța nu va admite nici o impunitate pentru abuzurile și violările drepturilor omului, crime și alte încălcări ale dreptului internațional pe care l-ar fi făcut oficialii și forțele ruse.
Alianța nu va recunoaște niciodată anexările ilegale ale teritoriilor ucrainene inclusiv Crimeea și condamnă retorica nucleară iresponsabilă și semnalele nucleare coercitive încercate de către Rusia, inclusiv staționarea de arme nucleare în Belarus. Aliații se opun, de asemenea, amplasării de arme nucleare pe orbita circumterestră, acțiune care încalcă Articolul IV din Tratatul Spațiului Exterior. NATO va contesta și constrânge acțiunile agresive ale Rusiei și va contracara activitățile destabilizatoare ale Rusiei la adresa Alianței. Mai mult, pentru summitul următor, aliații au cerut dezvoltarea recomandărilor asupra abordării strategice a Rusiei de către NATO, în contextul schimbărilor mediului de securitate.
Ordinea partnerilor Rusiei este următoarea: Belarusul - care continuă să faciliteze utilizarea de către Rusia a teritoriului său în război, autorizând inclusiv utilizarea teritoriului său pentru amplasarea de forțe și capabilități militare rusești moderne. Coreea de Nord e condamnată pentru exporturile sale de muniție de artilerie iar Iranul pentru transferul de tehnologie și producția de drone. China, la rândul ei, este acuzată de sprijinirea Rusiei în cadrul războiului prin transferul de produse cu dublă utilizare, fapt care-i afectează interesele și reputația. Oricum China afectează și provoacă securitatea euro-atlantică cu precădere prin intermediul activităților cibernetice și hibride malițioase, inclusiv dezinformarea, pe care aliații le-au văzut deja prezente. Sunt preocupante și activitățile și capabilitățile chineze în spațiu sau expansiunea arsenalului nuclear pe care o face China astăzi, ca și eforturile sale coercitive și de divizare a Alianței.
Între partenerii aliați, sunt menționați cei care au rămas în cadrul Parteneriatului pentru Pace, care a împlinit 30 de ani – unii au intrat în NATO, alții și-au schimbat statutul mai aproape de alianți, cei din Dialogul Mediternean, Inițiativa de cooperare de la Istanbul cu statele din Golf, partenerii globali din Indo-Pacific, partenerii din Balcanii de Vest sau vecinătatea sudică a NATO. Cu toții sunt apreciați și este descrisă cooperarea lor cu aliații. Uniunea Europeană rămâne un partener unic și essențial iar cooperarea UE-NATO se află la nivele fără egal astăzi în domeniul spațial, cibernetic, schimbări climatice și apărarea, inclusiv în sfera tehnologiilor emergente și disruptive. NATO recunoaște valoarea unei apărări europene mai capabile și mai puternice dacă dezvoltarea se face coerentă, complementară și interoperabilă cu capabilitățile de apărare, evitând duplicările ne-necesare. Implicarea deplină a membrilor non -UE în eforturile de apărare europene este esențială. Parteneriatul strategic NATO-UE se va desfășura în spiritul deschiderii totale, transparenței, complementarității și respectului pentru mandatele distincte ale celor două organizații, autonomia de decizie și integritatea instituțională.
Tehnologia și industria de apărare
O componentă importantă a Declarației finale a summitului NATO, cu componenta sa de inedit, este cea relativă la securitatea tehnologică. Aceasta se regăsește în trei componente distincte ale documentului: prima relativă la acțiuni pentru a gestiona panoplia de amenințări la adresa alianței; a doua categorie la capitolul industria de apărare; în fine, cea de a treia la capitolul accelerării transformării și modernizării NATO pentru a păstra avansul tehnologic deținut de către statele membre.
Astfel, în prima categorie se află prevederile vizând accelerarea și integrarea domeniului spațial în planificarea multi-domenii și în special întărirea Centrului NATO de Operațiuni Spațiale; înființarea Centrului NATO Integrat pentru Apărare Cibernetică, desemnat să protejeze rețelele, să evalueze situația și să implementeze spațiul cibernetic ca domeniu operațional aliat în timp de pace, crize sau conflict și să dezvolte politici pentru a crește securitatea rețelelor aliate; în fine, creșterea protecției infrastructurilor critice submarine - critical undersea infrastructure (CUI) și creșterea abilităților de a descuraja, detecta și răspunde la amenințări inclusiv prin dezvoltarea continuă a Centrului NATO pentru Securitatea CUI.
În privința cooperării industriale în domeniul apărării, parte critică a descurajării și apărării aliate, se referă la propria apărare și la sprijinul imediat și constant, de durată, acordat de aliați Ucrainei. Mai întâi, este vorba despre reducerea obstacolelor pentru comerțul cu elementele din domeniu și investițiile între aliați, aplicarea Planului de Acțiuni pentru Producția de Apărare, agreat la summitul de la Vilnius, 2023, care presupune și întărirea industriei de apărare la nivelul întregii alianțe. O industrie de apărare aliată care trebuie să fie capabilă să livreze capabilități critice, la standard NATO. Summitul a marcat și acordul Aliaților pentru Angajamentul de Extindere a Capacității Industriale a NATO.
În fine, în privința transformării și modernizării NATO, avantajul tehnologic nu poate fi menținut decât prin experimentarea și adoptarea mai rapidă a tehnologiilor emergente și prin transformare digitală. Este motivul pentru care se notează în Declarația Finală a summitului NATO de la Washington implementarea versiunii revizuire a Strategiei pentru Inteligența Artificială și noua Tehnologie Quantum și pentru Biotehnologii, cu promovarea principiilor care ghidează utilizarea acestor noi tehnologii. Documentul menționează succesul DIANA, Acceleratorul de Inovare în domeniul Apărării - Defence Innovation Accelerator for the North Atlantic și al Fondului NATO pentru Inovare (NIF) care să aibă resursele pentru a investi în ecosistemele de inovare aliate. Documentul menționează și monitorizarea evoluțiilor tehnologice de pe teren, din spațiul de luptă din Ucraina, lansând noi inițiative de inovare destinate partenerului ucrainean.
