Iulian Chifu // Salvarea Franței – strategia Macron, cu risc maxim
Alegerile franceze au reconfirmat rezultatele de la europarlamentarele din 9 iunie și, totodată, au așezat pariul făcut de președintele Emmanuel Macron, cu risc mare dar cu relevanță, atunci când a optat pentru a convoca alegeri anticipate. Astfel, Macron a optat să îndiguiască extrema dreaptă și să o izoleze, pariind pe faptul că Reuniunea Națională nu va obține majoritatea absolută, blocându-i ascensiunea și obligând restul forțelor politice la o formulă de alianță care prezintă în turul doi din 7 iulie cele mai polarizate alegeri ale Franței dinaintea încheierii Răboiului Rece. În același timp, Macron încearcă și izolarea lui Melanchon și a partidului La France insumise, topit în alianța partidelor de stânga, pentru a evita un premier anarhisto-chavist. Rezultatul prealabil îi dă speranțe, după primul tur, și prefigurează o așezare pe coordonatele pe care le-a gândit, fie cu o alianță de centru-stânga politică, fie cu un guvern tehnocrat de Uniune Națională, care să izoleze ambele extreme și toate abordările radicale, neprizate de către publicul francez.
Alegeri cu final așteptat: Reuniunea Națională dominantă
Emmanuel Macron a gândit că, cu cât lasă să treacă timpul după alegerile europarlamentare, Reuniunea Națională a lui Le Pen-Bardella riscă să crească și mai mult iar șansa de a bloca accesul la majoritatea absolută scade dramatic. În plus, orice alegeri anticipate(sau la termen) ar fi pus o presiune majoră pe președinția sa, ba ar fi și creat condițiile unui candidat de extremă dreapta care să devină președinte în 2027. Așa încât alegerile anticipate au fost menite să blocheze creșterea extremei drepte marcând situația la zi și creând o formulă de guvern de coaliție care să limiteze excesele Adunării Naționale sau să o excludă cu totul de la guvernare.
Desigur, Macron a jucat la risc maxim. Dacă pe fondul valului de entuziasm al propriilor susținători declanșat de rezultatul europarlamentarelor Reuniunea Națională reușea majoritatea absolută – care nu e pe deplin exclusă la 7 iulie, dar, totuși, improbabilă – atunci formula sa de președinție era transformată într-o coabitare cu mână forte la nivel guvernamental, ceea ce-l izola și-i altera restul mandatului până la termen, în 2027. Oricum rezultatele nu aveau cum să-i întărească poziția internațională, din contra, au limitat nivelul de ambiție și aspirațiile sale la un alt nivel, cu relevanță europeană sau globală.
Faptul că prezența la vot a fost atât de importantă, 66,7%, a dat o relevanță și legitimitate majoră votului chiar din primul tur. Alegerile franceze au loc în două tururi, în circumscripții electorale pentru cele 577 de locuri din Parlament, majoritatea fiind de 289 fotolii de parlamentar. În primul tur, Reuniunea Națională(RN) a luat 33,15% din voturi, Noul Front Popular al stângii 27,99% și coaliția pro-prezidențială Împreună 20,76% din voturi, potrivit datelor de luni, 1 iulie dimineața publicate de Ministerul de Interne francez.
De altfel, RN a câștigat 37 locuri din primul tur, 32 s-au dus la NFP. Aproape 400 de curse au intrat în turul doi cu peste 300 în care sunt înscriși măcar 3 candidați, în urma obținerii pragului de 12,5% din votanții înscriși într-o circumscripție de mai mulți candidați și a prezenței mari la urne. 66,7% prezență la urne este cea mai importantă participare din 1997 la algerile generale. Totuși RN pare să nu ajungă la majoritate, în al doilea tur, potrivit modelărilor după primele rezultate.
Astfel, RN ar urma să obțină între 230-280 de fotolii în Parlament, o creștere impresionantă de la 88 în precedentul Legislativ. NFP ar primi între 125-165 de locuri iar macroniștii între 70 și 100 de locuri. Casele de sondare a opiniei publice avertizează, însă, că evoluțiile nu sunt clare pe deplin: Ipsos anunță 230-280 locuri pentru RN, Ifop 240-270 iar Elabed dă cele mai pesimiste rezultate, cu între 260-310 locuri pentru Reuniunea Națională, adică 50% șanse de a face majoritatea absolută. Oricum, alegerile de duminică, 30 iunie au consemnat fără drept de apel faptul că Reuniunea Națională este forța dominantă în politica franceză de astăzi. Este o premieră câștigarea primului tur al alegerilor generale de către RN/Frontul Național Le Pen.
Nici un vot pentru Reuniunea Națională – Teoria cordonului sanitar
Strategia președintelui Emmanuel Macron s-a concretizat duminică noapte când a anunțat că e momentul pentru o “alianță clară, largă, democratică și republicană pentru turul doi al alegerilor”. Nu e vorba neapărat de o alianță formală, deși opțiunea sa a alianței împotriva RN și a extremei drepte polarizează și mai mult în turul doi electoratul și permite diminuarea șanselor principalului partid de a obține mandate. Pe principiul “Nici un singur vot nu trebuie să meargă la Reuniunea Națională”, toate partidele de centru, stânga și centru-dreapta și-au îndemnat candidații plasați pe pozițiile trei și patru, intrați în triangulare, să se retragă în favoarea candidaților cei mai bine plasați împotriva extremei drepte. Totuși există o excepție, anunțată de mulți din cei de centru dreapta și centru, cazul candidaților lui Melanchon, ai extremei stângi din cadrul Noului Front Popular, acolo unde aceștia nu vor putea fi susținuți.
Desigur, e greu de prezis cum vor reacționa și votanții, chiar dacă combaterea extremei drepte pare să fie o preocupare a publicului, care s-ar putea mobiliza pe aceste coordonate în turul al doilea. Chiar dacă RN pare să poată lua cel mai mare număr de fotolii parlamentare, și Alianța de stânga – NFP își va crește procentul reprezentării, în condițiile apelurilor pentru evitarea triangulării, odată ce ele reprezintă peste 300 de curse electorale. Coagularea împotriva RN pare să fie fezabilă și să limiteze accesul la majoritatea absolută. Iar aici și premierul Attal al grupării prezidențiale insistă că are câteva sute de candidați plasați în poziția a doua și capabili să câștige aceste curse, la 7 iulie.
Totuși Franța a intrat într-un teritoriu complet nou și neexplorat. Lumea continuă să fie supărată pe președintele Macron pentru că a adus-o la vot, puțini înțelegând rațiunile sale și perspectivele de a bloca RN. Iar comportamentul constituențelor locale este greu de anticipat peste tot, totuși e de așteptat că aceste grupări și forme de susținere reciprocă vor bloca accesul multor candidați ai extremei drepte în Parlament, în turul al doilea. RN rămâne forța politică dominantă în Franța, însă fără majoritate absolută.
Chiar înainte de anunțarea pozițiilor anti-RN și până ca să vedem poziționarea candidaților partidelor din spectrul centru-stânga, care puteau alege până marți, 2 iulie să se retragă din cursele respective, Jordan Bardella, potențialul premier la 28 de ani al partidului familiei Le Pen a anunțat că partidul său va forma un guvern doar dacă are majoritatea absolută. În caz contrar nu și-ar putea aplica planurile de reformă. Această poziție este o adaptare la perspectiva alierii tuturor celorlalte forțe politice împotriva RN, dar și o reacție prin care previne o alianță în care RN să fie blocat de alte forțe politice, pe lângă președintele Macron care-și păstrează, astfel, atribuții și mai importante decât în fața unui guvern majoritar cu care ar coabita.
RN a realizat că un guvern de coaliție fără majoritate absolută ar fi condiționat, îndiguit și limitat de către Președinte și partenerii de coaliție. Cum candidații din trilaterale au fost îndemnați să se retragă și să-l susțină pe cel mai bine plasat dintre contracandidații RN iar votanții au fost îndemnați să voteze cel mai bine plasat candidat din afara extremei drepte, perspectivele majorității par mai degrabă teoretice. Coabitarea eventuală cu Macron ar fi fost oricum problematică, în egală măsură.
Opțiunile Franței după 7 iulie
Franța trebuie să realizeze nu numai că extrema dreaptă a ajuns pe prima poziție, ci și că a dispărut rușinea celor care mergeau la vot pentru a susține RN. În plus, RN însuși a încercat re-cosmetizarea cu Barella, dar și cu nuanțarea unor politici vechi: Barella susține deja Ucraina și războiul, dar nu a putut nuanța politicile euro-sceptice și nici pe cele privind migrația, care rămân definitorii pentru RN. Dacă ar atinge majoritatea absolută, nu e sigur că noul guvern ar fi obligat să nunațeze substanțial politicile anunțate în campanie, care presupun fonduri majore cheltuite și o schimbare majoră a Franței inclusiv în ceea ce privește minoritățile, pe cei cu dublă cetățenie și pe cei de culoare și de religie islamică.
Deci miza majoră rămâne turul doi al alegerilor parlamentare din 7 iulie și eventuala perspectivă a RN de a atinge majoritatea absolută. Dacă o face, în ciuda măsurilor luate, Macron va fi crucificat pentru că a împins Franța spre un guvern de extremă dreapta prin alegeri anticipate pe care nu le cerea nimeni, chiar dacă coabitarea îi va aduce instrumente de blocare a unor politici iar guvernarea până în 2027, la alegerile prezidențiale următoare și va reduce capacitatea RN de a produce un prezidențiabil cu șansă.
Și Noul Front Național, alianța de centru-stânga, este conștientă de perspectivele RN, de aceea a lansat propriul slogan pentru a obține voturile francezilor în turul doi pentru cel mai bine plasat dintre contra-candidații extremei dreapte: „Avem 7 zile pentru a salva Franța de la catastrofă”. Varianta unei alianțe post-electorale cu centrul și centrul-dreapta nu a fost evocată, dar actualul front comun e un bun precursor al negocierii unei asemenea variante.
Dacă RN nu face majoritatea absolută, coagularea restului spectrului politic va fi dificilă, iar cea mai bună soluție va fi un guvern tehnocrat de Uniune Națională, fără extrema dreaptă(RN). Ar fi o variantă mai lesne de realizat și mai simplu de gestionat, oricum mai funcțională, chiar și fără o susținere politică absolută și voturi de la caz la caz, fără perspectiva reformelor în nici o direcție, dar cu un Președinte senior peste un asemenea guvern, care ar tutela și din prisma minorității sale din Parlament această alianță, inclusiv în căutarea unui succesor care să-l înfrângă pe viitorul candidat al extremei drepte. Varianta politică ar fi mult mai complicată, iar nici unul dintre liderii partidelor mari nu s-ar califica pentru deținerea poziției de premier, fără probleme din partea celorlalți participanți la coaliție. Și cum Macron este cel care, din postura de Președinte în funcție, oferă mandatul de premier, e de înțeles că va juca în continuare rolul cel mai important în politica franceză a viitorului.
Dacă RN realizează majoritatea, Macron are pârghii mult mai reduse să mențină lucrurile pe linia de plutire. Rămâne în continuare sub nivelul de ambiție și posibilitățile actuale. Iar din programul extremei drepte, dincolo de temele controversate cunoscute, se așteaptă o confruntare majoră cu Uniunea Europeană privind deficitul și nivelul cheltuielilor asumate, cu riscul de a determina rapid o criză financiară și o criză constituțională la scurt timp de la preluarea puterii. În plus, reforma pensiilor a lui Macron ar urma să fie inversată, în timp ce reducerea taxelor la combustibil, gaz și electricitate ar duce la deficite majore.
Profitând de faptul că RN va fi partidul cu cel mai mare număr de parlamentari, Macron va oferi formal mandatul lui Bardella tocmai pentru a-l pune în încurcătură, pentru a-i arăta că nu e în stare să găsească un partener de coaliție și că va trebui să vină cu concesii majore, fapt ce va înfuria baza sa electorală. Apoi, la depunerea mandatului, va putea proceda la formula de unitate națională pe care o pregătește, încercând să diminueze relevanța politică a principalilor săi adversari, să reunifice spectrul pro-european francez și caute un nou lider capabil de a coagula forțele și de a câștiga viitoarele alegeri prezidențiale în fața RN, în 2027. Planul poate fi foarte bun, dar recursul la acest joc de poker cu risc mare îi va putea afecta lui Emmanuel Macron perspectiva politică post- prezidențială.
