Iulian Chifu // Relația transatlantică în epoca Trump: 4 capitole și perspective incerte
Totul a început prin tulburarea lumii cunoscute odată cu preluarea puterii la Casa Albă de către Donald Trump și începutul suitei de mesaje și acțiuni deconcertante, altfel decât o știau diplomații și politicienii de dincoace de ocean: telefonul dat lui Putin, scoaterea din izolare, negocierea cu liderul de la Kremlin pe seama Ucrainei și a Europei. Încheierea războiului ca obiectiv versus pace justă și durabilă, inclusiv evitarea reluării războiului(prin garanții) sau sancționarea agresorului. Săptămâna trecută, au urmat vizitele în Biroul Oval ale lui Macron, Starmer, Acordul pe metale rare cu Ucraina și dezastrul de la întâlnirea cu Zelenski la Casa Albă au zdruncinat puternic relațiile transatlantice, abia reafirmate, prin angajamentul pentru respectarea articolului 5 de către America lui Trump rostit de lângă premierul britanic, Keir Starmer. Mai notăm și votul SUA din Consiliul de Securitate, și din Adunarea Generală a ONU, la 3 ani de la declanșarea războiului de agresiune asupra Ucrainei. După ruptura anunțată deja despre posibilul război comercial privind noi taxe și acuzațiile privind nerespectarea libertății de expresie și democrația în Europa, prin fetișizarea alegerilor, respectiv critica statului de drept și a preocupării pentru dezinformare prin rețelele sociale, dosarul rupturii pare tot mai greu de compensat și negociat, fapt ce a determinat instabilitate și a generat reuniunea de criză din weekend de la Londra.
Vânt puternic de îndepărtare a malurilor Atlanticului
Principala temă de diviziune transatlantică în noua epocă Trump 2.0 este caracterul mercantil și tranzacțional al noii administrații instalată la Casa Albă față de referința la valori și principii inclusiv de natură morală în Europa, dar și decizia cu care aceasta s-a instalat să susțină revenirea Rusiei în prim planul lumii globale. Premierea Rusiei pentru agresiunea din Ucraina și amenințările existențiale asupra Europei sunt inacceptabile pe continent, însă instrumentarul american cu care a asigurat atâta vreme securitatea răbufnește astăzi în chestiuni ce țin de bani: cum Europa Unită a profitat de SUA și are o balanță de schimburi de mărfuri favorabilă(deși replica premierului Tusk a arătat că la nivelul serviciilor lucrurile sunt exact invers, mai ales când vorbim despre cele digitale, ale suporterilor actualului președinte Trump); cum lipsa investițiilor în apărare de către statele UE permite investiții în economie și competiția incorectă cu aliatul de peste Ocean; cum investiția redusă a europenilor în apărarea comună în cadrul NATO este la fel de detrimentală și crează probleme de natură financiară de debalansare între cele două maluri ale Atlanticului; în plus, cum impunerea de teme ideologizate, neo-marxiste și neoprogresiste, precum protecția mediului, încălzirea globală, drepturile(excesive) ale minorităților și chiar egalitatea de gen crează falii.
Momentul Munchen și discursul vicepreședintelui american JD Vance a venit să sublinieze noi diviziuni transatlantice, împinse la nivel de diferențe de valori – sau de înțelegere a democrației. Trei sunt criticile: fetișizarea alegerilor, în orice formulă, indiferent că vorbim despre alegeri libere și corecte și criterii de competiție egală și corectă sau de utilizarea instrumentului electoral pentru a institui o putere autocratică sau a valida formal un dictator(greu de acceptat pentru Europa de est, care a văzut cum sunt utilizate alegerile pentru a aplica Yalta și a aduce comunismul la putere, de exemplu); asumarea unei puteri/președinte suveran față de orice limitare și de celelalte puteri în stat, cu precădere justiția, deci o critică a statului de drept de pe poziții suveraniste; și absolutizarea, fetișizarea chiar a libertății de expresie, explicată prin prisma lipsei de responsabilitate a emitentului oricărei opinii, dar și a rețelelor sociale, de la realizare de infracțiuni la dezinformare și fake news, ultimele sancționate în Europa și cu obligarea rețelelor sociale să cheltuiască bani pentru a asigura spațiul public european fără asemenea ingerințe externe, falsuri și dezinformări.
În sfârșit, o altă temă de diviziune transatlantică se dovedește a fi pacea din Ucraina. Respectiv diferența între pacea cu orice preț versus pacea bună, pacea justă și durabilă, ireversibilitatea păcii spre război, separarea victimei de agresor și sprijinirea ultimului potrivit Cartei ONU. Realismul dur și pur al administrației Trump a dovedit, inclusiv prin respingerea unor amendamente în cadrul ONU care făceau apel la Cartă, la articolele ei sau la prevederile acesteia, că raportul de putere este cel considerat determinant, nicidecum dreptatea, mușchii și capacitatea de acțiune militară și nu principiile, drepturile egale ale statelor, suveranitatea egală sau considerentele de ordin moral - de altfel profund criticate ca neconforme cu relațiile de putere și de Mare Putere contemporane, în varianta lumii lui Trump 2.0.
Rezultatul a fost o cacofonie de propuneri și idei europene mergând de la ruperea de Statele Unite sau chiar o postură anti-SUA, reafirmarea nevoii de menținere a SUA angajată în Europa prin creștrea cheltuielilor de apărare și a propriei organizări europene pentru a face față conflictelor din proximitate și încheind, firește, cu dezbatera privind un plan de pace european pentru Ucraina, cu prezența a 30.000 de militari pe teren, în spatele frontului, deci nu separarea părților, monitorizarea liniei de contact cu drone, sateliți, senzori și plasarea unor trupe în rezervă la frontiera statelor europene, cu antrenamente periodice și pregătire ridicată, care să descurajeze o nouă reluare a ostilităților de către Rusia. Pentru toate, participarea americană este necesară la un anumit nivel, vorbindu-se în primul rând de acoperire aeriană, chiar făcută din afara teritoriului ucrainean, din Polonia și România, intelligence, telecomunicații, alte elemente de sprijin logistic precum capabilități și muniție.
Capitolul 1. Macron-deschizătorul de drumuri
Prima formulă de angajare a președintelui Trump a fost cea a președintelui Franței, Emmanuel Macron, cel care a și organizat prima întâlnire dintre Trump și Zelenski la Paris, la inaugurarea Catedralei Notre Dame refăcută. Vizita și bunele oficii vizau aceeași reașezare a cărților și discuțiile despre modul de realizare a păcii cu europeni și Ucraina, nu pe seama lor, prin prezența europeană la discuțiile de pace. Rezultatul a fost diferit și special, discutabil, de asemenea, dar încurajator în privința unui posibil viitor acord SUA-Ucraina care să deschidă calea unei păci juste și durabile.
Principala preocupare a europenilor a fost să redeseneze acordul de pace și planurile americane încât să țină cont de așteptările și mai ales de preocupările europene și ucrainene, cu precădere a precedentelor din înțelegerile nerespectate de către Rusia lui Putin anterior și de nevoia unor garanții de securitate împotriva Rusiei, și nu împreună cu Rusia, considerată amenințarea existențială la adresa statelor membre. Menținerea sistemului de sancțiuni și o Ucraina puternică și bine plasată în perspectiva negocierilor, capabilă să se apere, a fost obiectivul europenilor, împărtășit formal și de către Donald Trump, cât nu a fost vorba despre recuperarea de teritorii și ofensivă de orice fel.
Macron a marșat pe o variantă de gratulare și lingușire ponderată a lui Trump, arătându-i respectul pe care-l solicită, într-o formulă de captatio benevolentiae care să invite la ascultare și considerarea argumentelor europene. El a mizat pe nevoia lui Donald Trump de soluție convenabilă și de victorie, eventual și în perspectiva anunțatei dorințe, în culise, de a obține premiul Nobel pentru Pace. Totuși, preocupați de lipsa de atenție și de interes, până la urmă, a președintelui american pentru detalii, Franța, Emmanuel Macron și Europa au intevenit pentru a ajusta planul tocmai mizând pe abordarea neortodoxă a lui Donald Trump și a posibilității credibile de a încheia războiul.
De aici și acceptarea de către europeni, care au contribuit în egala măsură cu americanii pentru susținerea Ucrainei, de încheiere a acordului vizând investițiile în metale rare ca sprijin pentru finanțarea și reconstrucția Ucrainei, insistând pe faptul că Putin nu trebuie să câștige în Ucraina și pe semnificația unei asemenea eventualități, pe imaginea lui Trump în cazul în care pierde Ucraina sau o dă Rusiei – de unde nevoia de garanții de securitate și de a nu premia agresorul în război, pentru invazie. Președintele Trump a părut să înțeleagă temele care-l priveau și-l puteau afecta, dar s-a abținut de la a se angaja în garanțiile de securitate și sprijinul europenilor care ar fi dorit să asigure trupele de pace din Ucraina, după acord. A rămas legat de lupta sa cu Biden și de faptul că nu s-ar fi produs războiul dacă el ar fi fost președinte, a înțeles temele unui acord slab și a eventualei reizbucniri ulterioare a războiului dacă pacea nu este justă și durabilă, cu mecanisme de verificare și control ulterioare solide și instrumentar de descurajare credibilă a Rusiei împotriva reluării ofensivei ulterior.
Macron a reușit să obțină întâlnirea din 28 februarie a lui Zelenski și primirea la Casa Albă, înaintea întâlnirii lui Trump cu Putin, semnarea acordului de investiții și să ceară, în continuare, participarea solidară a SUA la forța de asigurare din Ucraina. Mesajul său a fost acela că, dacă Ucraina este înfrântă, SUA ar părea slabă pentru alți rivali, a se citi China, și că Trump nu-și poate permite acest lucru, cum nu-și permite ca pacea să fie, în fapt, o capitulare a Ucrainei în mâinile Rusiei. Cu o forță de 30.000 de europeni și o alta de rezervă la frontierele est-europene, oferta a părut interesantă și în linie cu dorința lui Trump de a vedea europenii asumându-și responsabilitatea propriei apărări, cheltuieli pe apărare mai importante și o perspectivă serioasă de a avea aliați într-o viitoare confruntare a sa în Indo-Pacific.
Capitolul 2. Mediatorii britanici și onoarea fără precedent a invitației la Curtea Regală pentru Trump
Cel de-al doilea actor care a venit să pledeze cauza europeană a fost premierul britanic Keir Starmer, care s-a comportat pe această dimensiune de securitate și apărare ca și cum Regatul ar fi în continuare parte a Uniunii Europene. Premierul britanic și-a asumat rolul de mediator între europeni și americani, valorificând statutul special al relației anglo-americane. Desigur, și premierul britanic a început cu un cadou pentru Trump, lucru fără precedent, cea de-a doua invitație în vizită oficială din partea monarhului britanic, invitație acceptată de către președintele Statelor Unite.
Și Keir Starmer a asumat nevoia sfârșitului războiului care trebuie negociat în condiții corecte. Cu garanții de securitate. Totuși, în ciuda acestor solicitări explicite, singurul lucru pe care l-a obținut premierul britanic este reafirmare, în premieră, a susținerii apărării colective și articolulu 5 al NATO de către Trump și, mai ales, o referie soft, cumva superficială și neagajantă, la garanții de securitate pentru Ucraina alături de europeni, sub forma de a fi “deschis pentru multe lucruri” în materie de garanții de securitate, dar mai întâi să existe un acord între Rusia și Ucraina și, pe urmă, mai vedem.
Fidel promisiunilor din campanie, pe care le urmează cu sfințenie, președintele american a refuzat să-și asume garanțiile de care Europa are nevoie, măcar pentru a susține solidar prezența trupelor europene anunțate prin planul de pace și prezența militară europeană. Starmer a mai obținut, în plus, celebra retractare a afirmației că Zelenski ar fi un dictator(nu am spus niciodată asta) și afirmații binevoitoare, în ajunul sosirii președintelui ucrainean la Casa Albă “am mult respect pentru el”. Președintele Trump a lăudat statura sa foarte curajoasă și perspectiva de a se înțelege bine. Totuși noul șerif de la Casa Albă nu și-a asumat nimic din ceea ce cerea Ucraina și europenii, dar a dat asigurări că Putin își va ține cuvântul, respingând avertismentele venite și de la Starmer că Rusia nu trebuie lăsată să invadeze din nou Ucraina și că trebuie luate garanții solide în acest sens.
Nici afirmația că o pace nu poate răsplăti un agresor nu a schimbat abordarea, totuși Starmer a pronunțat argumentul față de Trump, spre a fi vizibil și on the record, adică un mesaj înregistrat public ca livrat președintelui american. Acest lucru definește și tipul de pace pe care și-o doresc europenii, una sustenabilă, cu asumarea de către Marea Britanie a prezenței cu trupe pe teren în susținerea acordului, ca și în aer, se spune. Și aici au fost reluate cererile europene pentru contribuția americană, ținând cont de dorința de a nu avea trupe pe teren, respectiv de a obține acoperire aeriană și intelligence din satelit, ca și alte elemente necesare, nepronunțate.
De remarcat și aici intervenția insidioasă a vicepreședintelui JD Vance în privința încălcării libertății cuvântului de către europeni, fapt care i-ar afecta atât pe britanici cât și "companiile tehnologice americane și, prin extindere, pe cetățenii americani", dezvăluind de unde vine nemulțumirea și la ce se referă, respectiv la costurile impuse de UE companiilor americane de social media pentru a verifica veridicitatea conținutului postat. Altfel, Keir Starmer a respins lejer acuzația, susținând că libertatea cuvântului există în Europa și Marea Britanie de foarte, foarte mult timp și că va dăinui în continuare foarte, foarte mult timp.
Capitolul 3. Acordul pe metale rare cu Ucraina
Al treilea episod contencios a fost cel referitor la metalele rare și acordul cu Ucraina. Pornind de la pretenția că UE doar a împrumutat bani pe care-i va recupera în timp ce America a dat doar ajutor direct fără ramburs, Trump a insistat pe acest acord pe care l-a numit unul de returnare a banilor, inventând sume astronomice pe care SUA le-ar fi livrat – în fapt le-a investit în propria industrie militară. Această temă a fost una problematică pentru Ucraina, care nu putea trata o donație ca pe un împrumut, așa cum a afectat și relația cu UE, contributor chiar mai mare, dar care nu a cerut același tratament. Totuși varianta acordului a fost acceptată, într-o formă corectă, gata a fi semnată.
Acordul cadru conține referiri vagi la garanții de securitate, președintele american referindu-se doar la “garantarea pentru Ucraina a accesului la echipament militar american și la dreptul de a-l folosi fără limitări”, o formulă ce ar permite Ucrainei în primă fază să aibă acces la echipament și muniție și SUA să câștige substanțial din investiție și exploatarea metalelor rare. Ucraina a gândit și includerea aici a celor 20 de sisteme Patriot contra a 35 miliarde de dolari, și facilitarea schimbului de teritorii din Kursk cu cele din Donbas, bogate în metale rare, pe care să le exploateze(suma estimată aici fiind de 350 miliarde de dolari).
Față de propunerea inițială, acordul final vizează ca veniturile din extracția și vânzarea resurselor minerale să fie îndreptate spre proiecte de reconstrucție a Ucrainei, nu pentru a recupera ajutorul american furnizat Ucrainei, și o referire la garanții de securitate în articolul 10 al acordului. Practic, SUA și Ucraina crează un Fond Comun de Investiții pentru reconstrucție, pe care-l dețin și administrează în comun, 50-50%. Guvernul ucrainean va participa cu 50% din toate veniturile viitoare din vânzarea de resurse minerale deținute de stat, ca și din operațiuni legate de infrastructură, precum terminalele LNG sau porturile, la acest fond, nu cu elementele cuprinse deja în budget. SUA poate adăuga fonduri suplimentare și alte elemente considerate critice pentru reconstrucția Ucrainei, iar fondul va fi investit cel puțin o dată pe an în proiecte destinate să promoveze “siguranța, securitatea și prosperitatea Ucrainei”. Prioritatea rămân proiectele private care dezvoltă resurse minerale la fel ca terminalele LNG și porturile.
Desigur, acordul nu face nici o mențiune despre vreo datorie a Ucrainei față de Statele Unite, iar în materie de securitate, articolul 10 prevede doar că “Guvernul Statelor Unite susține eforturile Ucrainei de a obține garanții de securitate necesare pentru a obține o pace durabilă. “Nu toate garanțiile de securitate pe care Ucraina și le dorea sunt aici, sunt câteva mențiuni, în articolul 10 din acordul cadru”. Acordul nu are pași concreți spre garanții de securitate pentru că ele sunt unele comune SUA-UE, se menționează, de aceea există doar formularea privind sprijinul pentru obținerea lor.
Alături de această explicație, președintele Donald Trump a insistat că simpla prezență a acestor investiții și a muncitorilor americani pe teren este cea mai bună garanție de securitate. El a insistat și că nu dorește să adauge prea multe garanții de securitate în plus, ci vrea să lase Europa să se ocupe de asta. Desigur, Statele Unite se vor asigura că lucrurile merg bine. De altfel, Acordul mai prevede, tot la articolul 10, că “Guvernul Statelor Unite ale Americii sprijină eforturile Ucrainei pentru a obține garanții de securitate necesare asigurării unei păci durabile. În plus, participanții vor căuta să identifice orice pași necesari pentru a proteja investițiile comune, așa cum sunt ele definite în Acordul de Finanțare”.
Capitolul 4. Dezastrul din Biroul Oval
Poate punctul de cotitură cel mai important în relațiile americano-ucrainene, dar și în cele euro-atlantice, a fost întâlnirea de vineri, 28 februarie de la Casa Albă, mai exact din Biroul Oval, între președintele Volodimir Zelenski și președintele Donald Trump, unde în fața camerelor de luat vederi s-au lansat acuzații greu de reconciliat. Sosit pentru a semna acordul pe minerale critice, președintele ucrainean a încercat să obțină mai mult la capitolul angajamente pe linia garanțiilor de securitate, măcar verbal, iar postura sa și declanșatorii externi din media, precum și vicepreședintele JD Vance – “ai spus mulțumesc măcar o dată de când ai venit? ” - au aruncat în aer întâlnirea, marcând un eșec important al ambelor părți.
Astfel, președintele Trump l-a acuzat pe Zelenski că “se joacă cu viața a milioane de oameni”, că “se joacă cu Cel de-al Treilea Război Mondial, că ceea ce face e lipsă de respect pentru țară, o țară care te-a sprijinit mult mai mult decât oamenii care ar fi trebuit să o facă”, potrivit lui Trump, cu referire la europenii deja criticați că au dat împrumuturi, nu granturi. Asta în timp ce președintele Zelenski a făcut referire în cuvinte dure la Putin și a reamintit oficialilor americani că președintele rus a încălcat toate angajamentele anterioare din Donbas începând cu 2014. Președintele Trump a reclamat că, fără ajutorul american, Ucraina ar fi înfrântă în trei zile, la care cel ucrainean a reamintit că și Putin a zis asta la începutul războiului. 139 minute în direct care nu ar trebui să se mai repete niciodată în diplomația contemporană, chiar și ca element de negociere în forță.
Plecarea de la Casa albă fără acord semnat și într-o evidentă ciocnire de interese, la cererea președintelui Trump, a fost urmată de postarea pe Truth Social potrivit căreia “am realizat că președintele Zelenski nu e gata de pace dacă America este implicată pentru că crede că implicarea noastră îi dă un avantaj în negocieri,” lucru pe care Trump nu și-l dorește. “se poate întoarce când e gata de pace.” În replică, președintele Zelenski a subliniat în interviul de la Fox News și în postările sale mulțumiri pentru Trump, Congres și poporul american și faptul că are nevoie de America și de președintele său. Apoi a plecat spre reuniunea cu europenii, la Londra.
Reacțiile europenilor au fost de susținere pentru Zelenski, sub diferite forme. Premierul polonez Donald Tusk, premierul spaniol Pedro Sanchez, ministrul de Externe Annalena Baerbock, toți ceilalți participanți au reacționat imediat susținându-l pe Zelenski, chiar dacă puțini politicieni au criticat primirea nepoliticoasă, ambuscada și proba de bullying din Biroul Oval, la care fusese supus Zelenski. Și reuniunea de la Londra s-a încheiat cu nevoia refacerii legăturilor americano-ucrainene și cu noul plan de pace european, nevoia de implicare a SUA în garanțiile de securitate și de a uita rapid episodul contondent diplomatic dintre cele două state.
Problema majoră a fost că nici interesele naționale americane nu au fost servite de ruptura cu Ucraina, că se mențin informații preluate mai degrabă din social media decât din documentele instituțiilor americane pentru a discuta la acest nivel, că e vorba despre pozițiile SUA pentru acordul pe minerale critice, sprijinul pentru Ucraina, contribuțiile europene la pace, pentru apărarea proprie sau pentru sprijinul pe Ucraina, nevoile de securitate și apărare ale Europei și Ucrainei deopotrivă. Refacerea acestor relații pare acum și mai dificilă, în noul context, deși ambele părți au interesul să încheie acordul. Ruptura în direct a făcut deliciul presei oficiale ruse și a oficialilor de la Moscova.
Ce urmează? Scenariile de pe masă.
Desigur, reuniunea de criză de la Londra a însemnat o variantă de lămurire și liniștire a temerilor, dar și de planificare pentru acțiune. Interesant este leadershiul britanic în această direcție, dar și asocierea Marii Britanii, Canadei și Turciei la proiectul european. Varianta forțe de reasigurare/menținere a păcii europene și non-europene are acoperire, prin angajamentul britanic și turc. În plus, formula finală este cea a unei coaliții de voință cu geometrie variabilă, fiecare membru alegând partea proprie de contribuție – trupe pe teren, aprovizionare și logistică, contribuție pe tărâm diplomatic. Aici Marea Britanie, Franța și Ucraina urmează să conceapă planul de pace europeano-ucrainean iar Marea Britanie și Italia să utilizeze canalele proprii pentru a netezi refacerea relațiilor între SUA și Ucraina.
Altfel participanții au discutat posibilitatea de a crea o alternativă și de a-și asuma singuri garanții de securitate sau apărarea Europei, realizând că, pe termen scurt, o asemenea posibilitate nu există din multiple motive, de resurse și de credibilitate. Apoi s-a vorbit despre amenințarea existențială a Rusiei la adresa securității europene, o alarmă majoră care să determine creșterea bugetelor și cheltuielilor militare și a dotării proprii. De asemenea, refacerea credibilității relației tranasatlantice, tocmai reafirmată de către președintele Trump a fost în centrul dezbaterii. Ca și nevoia de a menține Statele Unite angajate în Europa și de a merge pe abordarea integrativă, nu pe divizarea aliaților.
Desigur, analizele au cuprins și scenariul precum dacă SUA și Rusia ar bate palma pe seama Ucrainei sau a Europei? Răspunsul a fost unul negative, Statele Unite și administrația Trump ar pierde, de altfel referirea la articolul 5 a închis tema vizând NATO și apărarea comună europeană, mai ales în fața deciziei de a investi în Apărare. În plus, președintele Trump are nevoie de victorie în Ucraina și nu pe seama Ucrainei, prin forțarea unei capitulări, și trebuie să-și arate forța prin implicarea în convingerea/constrângerea Rusiei de a renunța la ambițiile sale excesive. Deja prezența trupelor europene pe teren în Ucraina, respinsă de către Kremlin și Moscova pe diverse voci, a fost reîntărită ca poziție a administrației Trump, la fel ca și referirea la teritoriile ocupate sau dorința Rusiei chiar de a le extinde dincolo de linia de contact.
Nici o eventuală ruptură de Europa nu este avantajoasă, mai ales că și Statele Unite au nevoie de aliați. A fost transparentă poziția Chinei exprimată la Conferința de securitate de la Munchen, acolo unde China a făcut deja cu ochiul Europei, dar și prin alte contacte și afirmații publice prin care se încearcă crearea sau accentuarea diviziunilor transatlantice. În dezbaterea și analiza aliaților a fost și pretenția la ilegitimitatea sau perspectiva de schimbare a lui Zelenski din funcție și dificultatea de a o face sau ilegitimitatea unui eventual înlocuitor în condițiile imposibilității legale de organizare a alegerilor pe timp de război și lege marțială. În plus, Zelenski își reprezintă țara și orice succesor sau înlocuitor al său ar avea, cel mai probabil, aceleași poziții în a-și apărara interesele.
Însă ceea ce e absolut necesar este reconcilierea obligatorie Trump-Zelenski. O întreprindere dificilă după evenimentele din Biroul Oval. Care nu se poate obține decât prin mediatori, probabili europeni, cu determinare și dorința de a rezolva pe cale diplomatică diferențele. Cu angajamentul UE și al europenilor în sens mai larg, dar și cu o apărare a prezenței europene și ucrainene în orice formulă de negociere ruso-americană pe aceste teme, încetarea focului/pacea în Ucraina și securitatea Europei unite.
