Moldsilva combate acuzațiile de tăieri ilicite din fondul forestier și anunță noi măsuri de transparență a lucrărilor silvice


În acest sens, cei de la Moldsilva au combătut acele acuzații de tăieri ilicite susținând că ele au loc în corespundere cu autorizațiile legale și că aceste autorizări își au temeiul în amenajamentele silvice.
„Vehicularea cu noțiunea de „arbori seculari de pe timpul lui Ștefan cel Mare” nu este decât o metaforă, or astăzi nu există niciun argument științific că în fondul forestier al Republicii Moldova ar exista păduri cu vârste de 400-500 de ani sau și mai mult. Regimul arborilor seculari prevede că o comisie specială formată din persoane ale mediului academic certifică argumentat statutul unor arbori ce depășesc vârsta de 100 de ani, prin actele corespunzătoare. În același timp, vârsta exploatabilității pentru specia de stejar este de 90-140 de ani, când aceste arborete sunt la etapa fructificărilor abundente în masiv și pot fi deja declanșate tăierile de regenerare.
În cazul tăierilor rase aplicate în arboretele necorespunzătoare tipului natural fundamental de pădure, aceste suprafețe sunt parcurse cu lucrări de regenerare (și pentru a vă convinge puteți verifica parchetele unde s-au efectuat asemenea lucrări)”, se menționează într-o notă de informare a celor de la Moldsilva.
De asemenea, specialiștii de la Agenție susțin că este total greșit de făcut afirmații categorice despre calitatea masei lemnoase după ce a fost efectuată secționarea trunchiului. Și asta pentru că unele piese din fusul arborilor pot avea o calitate superioară, dar alte piese (secțiuni) de la cioată sau cele de la vârf pot prezenta semne clare de degradare, probată și prin exemplele din poze sau înregistrări video.
„Atunci când, ulterior exploatării forestiere sunt prezentate așa-zisele argumente și imagini de la platformele de stocare a masei lemnoase, precum că arborii nu prezintă urme de boli și lemnul este calitativ, menționăm că acolo se regăsește doar cantitatea sortată de lemn de lucru din arborii recoltați. Pe când celelalte piese (părți din arbori) care nu au avut calitatea corespunzătoare au fost apreciate drept lemn de foc și se află la depozitele entităților silvice pentru comercializare”, ne mai scriu specialiștii de la Moldsilva.
În acest context, cei de la Agenție au decis să transparentizeze aceste procedure și anunță că începând cu data de 11.03.2025, pe paginile web ale Întreprinderilor Silvice din cadrul Agenției „Moldsilva” vor fi disponibile informațiile publice despre toate parchetele ce se află în lucru și unde sunt executate exploatări forestiere.
„În acest context, în spiritul transparenței sectorului forestier, suntem deschiși pentru orice colaborare sau verificare pentru a stabili adevărul. Avem disponibilitatea de a merge în orice sector vizat, împreună cu persoanele ce au dubii în privința necesității lucrărilor, specialiștii în domeniu și reprezentanți ai mediului academic, pentru argumentarea lucrărilor din fondul forestier și excluderea oricăror speculații”, se mai menționează în nota publicată de Moldsilva.
La fel, ei spun că au „toleranță zero la acțiunile ilegale din fondul forestier” și sunt deschiși pentru colaborare întru dezvoltarea fondului forestier.



