Iulian Chifu // Războiul ruso-ucrainean pe tărâm sirian. Rolul complex al Turciei
Dacă Hayat Tahrir al-Sham, fostă Jabhat al Nusra, francize Al Qaeda în Siria, și liderul său Ahmed al-Sharaa erau cunoscuți ca rebeli susținuți de Turcia și de națiunile sunnite din Golf, implicarea Ucrainei în această operațiune era mai puțin cunoscută. Astăzi eforturile de a profita de bazele deținute la Mediterana sunt blocate pentru Rusia, confruntată cu cereri dure din partea noii puteri de la Damasc. Iar perspectivele pentru aventurile africane ale grupărilor provenite din companiile militare private ruse tip Wagner sunt cu atât mai cenușii cu cât posibilitatea aprovizionării și a mișcării de arme și muniție s-a redus dramatic și amenință să fie de-a dreptul îngreunată la dispariția singurei baze de la Mediterana a lui Putin.
Problemele geopolitice ale Rusiei lui Putin după schimbarea de regim din Siria
Rusia are o formulă de extindere și proiecție a forței pe care a pantentat-o în ultimii ani și care vizează deopotrivă poziționarea strategică și accesul la resurse cu precădere în Africa și America de Sud, în zone prietenoase, cu lideri autoritari ce pot fi lesne corupți, dar și sprijiniți de trupe externe ce pot face protecție și training. Încă din prioada Prigojin, Rusia a reușit să impună companii militare private drept garantori ai protecției președinților/șefi de state, dar care au acționat și drept paznici și au ținut ca ostateci asemenea șefi de state – vezi cazul Nigeriei. Desigur, afacerile erau lucrative, iar Rusia a ales să păzească resurse plătindu-și acest serviciu cu bogățiile pe care le păzea și le supraveghea la exploatare.
Pe harta strategică a proiecției forței prin asemenea prezențe, portul Tartus, aeroportul Khmeimim și bazele din provincia siriană Latakia, la malul Mediteranei au jucat un rol crucial. Pe aici trec toate transporturile strategice, fiind singura bază a Rusiei la Mediterana. Moscova a mai încercat să preia ostil porturi din Muntenegru, dar această țară hiper-îndatorată, devenită membră a NATO, a fost salvată de UE. Rusia mai are în Cipru un port unde se poate opri, realimenta și face reparații, dar cu relevanță militară redusă, inclusiv prin prezența britanică și apartenența Ciprului la UE. Și încearcă astăzi deschiderea unei baze formale în Estul Libiei, care să înlocuiască Tartusul, cu sprijinul lui Khalifa Haftar, liderul rebel din Benghazi.
Dar cum a fost înlăturat regimul Al Assad și cât anticipase Rusia că o asemenea năpastă vine? S-a vorbit despre o acțiune neconvingătoare și bombardamente în deșert și nu vizând direct forțele HTS, dar acest pas a vrut să fie o acțiune de captatio benevolentiae tardivă, anticipând schimbarea posibilă de regim. Probabil bani lui Al Assad fuseseră deja mutați la Moscova iar viitoarea locuință fusese achiziționată, existau discuții pentru retragerea posibilă a liderului sirian, deci existau niște date, dar incomplete, desigur rămânând la varianta de scenariu, nicidecum de viitor previzibil.
Semnale mult mai clare au apărut, probabil, odată ce acțiunile Israelului care decimaseră Hezbollahul libanez pro-iranian, organizație care acționase militar pe teren, în favoarea lui Assad și crease propria miliție șiită în Siria. Distrugerea luptătorilor Hezbollah, războiul din sudul Libanului și operațiunile din Înălțimile Golan, împreună cu penetrarea sistemelor anti-aeriene iraniene la ele acasă, distrugerea apărării antiaeriene iraniene în locuri cheie și lovirea unor ținte de valoare de către Israel, în acțiunile de retaliere, au avut drept consecință perspectiva imploziei Siriei. Iranul avea deja o reticență să-și aducă proprii comandanți și propriile cadre pe teren, în Siria, după lovituri israeliene mortale repetate inclusiv la dependințe ale Ambasadie din Damasc. Deci semnalele ruperii acestei realități cu Al Assad în control erau transparente pentru Moscova și planificatorii militari ruși.
De asemenea, este foarte probabil ca Rusia să fi interceptat sau a avut informațiile privind sprijinul ucrainean pentru rebeli. Așa cum în Africa, cu precădere în Sudan, dar nu numai, GUR, serviciul de informații militar ucrainean condus de impetuosul Kirilo Budanov, a făcut ravagii împotriva contractorilor și trupelor ruse prezente, tot așa acțiunea sa în Siria a fost evidentă. Mai ales când au apărut dronele ucrainene și activitatea directă împotriva trupelor oficiale ale Armatei Siriene a lui Assad.
Aici a fost semnalul clar, împreună cu livrările de arme din Turcia și din monarhiile sunnite ale Golfului și pregătirile directe făcute cu aportul cel mai probabil al Turciei. Deci aici Turcia, în primul rând, dar și cu aport ucrainean și arab, au înfrânt Rusia și Iranul în Siria. Mai mult, până să ajungă prima delegație oficială a Rusiei la Damasc, Ahmed al-Sharaa, liderul HTS, s-ar fi întâlnir cu reprezentanți ai mai multor țări occidentale și, de asemenea, s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. Un semnal mai clar nu puteam avea.
Diplomație și cereri maximale. Situație incertă la Tartus, Latakia, Khmeimim
Un alt semn clar al unei anumite avertizări timpurii față de ceea ce urma să se întâmple în Siria a fost schimbarea rapidă, în 24 de ore din momentul preluării Damascului și retragerii lui Al Assad, a steagului și personalului ambasadei Siriei în Moscova. Cum rebelii erau deja prezenți și au fost lăsați să preia puterea în ambasadă imediat după ce au preluat-o la Damasc, și acesta e un semn că Rusia își pregătea cărțile pentru a putea dialoga cu noii veniți la putere pentru a-și salvgarda propriile trupe de pe teren din Siria, retrase rapid din toate bazele din nord-estul și estul țării, dar obligate să se retragă și presate de rebeli chiar și în provincia Latakia, pe malul Mediteranei.
Situația este, evident, incertă, există puține date, un număr de comunicate formale și fără miez și puține alte informații pe surse via milblogeri ruși și diverse alte surse siriene provenite de la rebeli. Totuși, avem un număr de date pe care e greu să le verificăm, dar par verosimile despre ultimele evoluții ale negocierilor vizând staționarea în continuare a trupelor ruse în Siria și menținerea bazei de acolo. Faptele arată prezența a măcar trei vase rusești în largul coastelor siriene, care au primit cu greu și în timp acordul de a acosta în portul Tartus, după ce HTS și actuala putere rezolvase problemele cu o parte dintre rezistența și noii rebeli apărători ai fostei guvernări a lui Al Assad.
Astfel, datele satelitare comerciale arată, la 18 și 27 ianuarie, cum trupele ruse au îmbarcat echipament pe vasele cargo Sparta și Sparta II, în timp ce vasul petrolier de aprovizionare Vyazma, cu portul de origine Kaliningrad, se afla în larg și acosta ulterior în port. La bord a fost încărcat echipament militar de valoare, nu se știe dacă doar de la bazele evacuate în viteză sau dacă e vorba și despre mare parte din echipamentul de la Tartus și Khmeimim.
Oricum, la 28 ianuarie, a sosit la Damasc prima delegație mixtă rusă alcătuită din Ministrul adjunct de Externe Mikhail Bogdanov și din reprezentantul prezidențial special pentru Siria, Alexander Lavrentyev. Bogdanov a declarat oficial că obiectivul vizitei și a convorbirilor era “întărirea relațiilor istorice ruso-siriene, bazate pe interese comune”, în timp ce principala temă de dezbatere cu guvernul interimar al HTS, accesul Rusiei la bazele din Siria, a fost blocat, a fost un eșec iar singura concesie a fost ca “părțile să accepte să continue discuțiile”.
Dacă formulele diplomatice par să fie neutre și, în orice caz, încurajatoare prin lipsa unui refuz direct, strident și public din partea sirienilor, comentariile despre discuțiile reale sunt mult mai dure. Chiar și agenția oficială de știri rusă TASS consemnează declarația lui Bogdanov care susține că sunt necesare noi discuții despre viitorul bazelor rusești din Siria, dar că “pentru moment nu s-a schimbat nimic” iar “în mare, întâlnirea a fost mai degrabă constructivă, iar atmosfera a fost pozitivă”, o formula departe de a fi asigurătoare, după ce e evidentă graba de a încărca și duce spre țară echipamentul militar rus din Siria.
Capul lui Bashar al Assad vrem!
Agenția de presă din Siria Sana a declarat că Damascul dorește, de asemenea, ca Rusia, care l-a sprijinit pe Assad în războiul civil din țară, să restabilească încrederea prin „măsuri concrete precum compensarea, reconstrucția și reabilitarea”. Practic, după ce a sprijinit regimul lui Bashar al-Assad, inclusiv prin bombardarea și distrugerea forțelor de opoziție și a civililor anti-Assad, e dificil ca acum noua putere să înghită pe nemestecate darurile otrăvite făcute de Moscova pentru a le câștiga bunăvoința noilor stăpâni de la Damasc.
Din contra, presa internațională vorbește despre faptul că, în timpul negocierilor, rușii nu au vrut să-și recunoască greșelile și amestecul în afacerile interne ale Siriei, exigențe ale părții siriene pentru a se putea așeza la masă pe temele sensibile, așa că singura concluzie a fost că vor continua discuțiile. O formă de a trimite delegația rusă acasă să-și ia avizele pentru a putea să-și pună public cenușă în cap. În plus, agenția oficială siriană Sana a declarat că noul guvern al Siriei ar fi cerut compensații.
Desigur, partea rusă a rămas la formulările bombastice și diplomatice pentru a-și acoperi eșecul și nerealizările. Astfel, “partea rusă și-a exprimat încă o dată, în timpul convorbirilor, sprijinul pentru schimbările pozitive care au loc în Siria anunțând și dorința de a-și asigura un rol în reconstrucția încrederii cu poporul sirian, cu măsuri concrete precum compensațiile, reconstrucția și restaurarea a ceea ce a distrus”. Detaliile nu au fost date publicității, dar Sana susține că autoritățile siriene ar fi spus că “reluarea relațiilor trebuie să ia în considerare erorile trecutului, respectând dorința poporului sirian și toate elementele care servesc interesele sale.”
Dar poate cea mai după cerere a venit din partea lui Ahhmed al Sharaa diect către Bogdanov. Acesta a cerut în primul rând extrădarea fostului președinte Bashar al Assad pentru a se confrunta cu justiția națională pentru multiplele sale crime. Nu sunt date dacă această discuție a conținut și restituirea averii lui Al Assad, furată de la poporul sirian în anii săi de dictatură. Desigur, o asemenea cerință a fost negate de către Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a refuzat să comenteze despre Assad sau compensații la care au făcut referire discuțiile ruso-siriene. Extras la început de decembrie din Siria împreună cu familia, Al Assad are protecția președintelui Rusiei, Vladimir Putin și e improbabil ca un asemenea act să fie vreodată inversat.
De altfel, observatorii și blogerii militari ruși susțin că Siria nu este între primele priorități actuale ale Rusiei și nu se justifică nici negocierile, nici pertractările mai ales că HTS și noul guvern sirian au în mână toate cărțile în această negociere, iar Rusia nu prea are ce oferi. În plus, există temerea că implicarea Ucrainei și relația Kievului cu noua conducere e de natură să împiedice menținerea bazelor rusești în Siria la orice preț ar fi oferit de către Moscova. În orice caz, speranțele de revenire la o situație comparabilă cu cea anterioară sunt restrâse și este puțin probabil un asemenea pas pe termen scurt, în primul rând pentru rolul Rusiei în susținerea regimului în războiul civil, decimarea opoziției și ingerința sa internă în Siria, și mai grav, inclusiv prin găzduirea astăzi a fugarului Al Assad la Moscova.
