Iulian Chifu // Occidentul democrat și revoluția anarhică a autocraților

Am cunoscut-o din lecturi și am citat-o în legătură cu evoluția Rusiei post- Elțîn cu mult înainte de a ajunge în funcție și fără nici o legătură între profesoara de la Stanford și omul de stat american. Fost Secretar de Stat și fost consilier pentru Securitate Națională al lui George W. Bush, Condoleezza Rice a făcut pentru Foreing Affairs o trecere în revistă a lumii de azi, pledând pentru continuarea internaționalismului liberal și a acordurilor de liber schimb care au definit globalizarea. La zi cu evoluțiile momentului, primul înalt oficial de culoare republican – alături de Colin Powell – Condy Rice a distrus mitul izolaționismului care a cuprins primul mandat Trump și a reușit să decripteze dihotomia americană actuală, situată între “am făcut de ajuns/prea mult pentru lume/Europa” și “trebuie să acționăm azi” pentru a ne menține și apăra modul de viață, “plătim prea mult pentru securitatea Europei” și “căderea Ucrainei e căderea lumii americane libere așa cum o știm”, încercând să explice cum ar trebui să se adapteze lumea la oboseala a 8 decenii de leadership american, respectiv la secolul american care e departe să se fi încheiat, cum o spune Joseph Nye Jr.

Liberalism internaționalist: pledoaria pentru piața liberă, globalizare, interdependență ca soluție de creștere a economiei lumii.

Fără a fi o paseistă, Condoleezza Rice a depășit – dacă a aparținut vreodată – curentul neo-conservator dominant cel puțin în primul mandat Bush Jr. Liberal prin definiție, vocație și lecturi, fostul secretar de stat american vorbește deschis și explicit despre marile teme ale momentului american și global:

• greșelile de interpretare și alunecările de retorică și logică legate de izolaționism versus implicare și responsabilitate globală, pledând pentru o epocă a echilibrelor.
• relația Americii cu Europa, în care s-au dovedit atât aliații indispensabili, inseparabili, cât și dependenți unul de celălalt
• NATO ca Alianță nu există cu o Americă dormantă(chiar dacă nu e neapărat dominantă) și cu o Europă sub dependență absolută de armata și prezența americană pe teren.
• America are nevoie de aliați/ America autarhică sau restrânsă la Emisfera vestică și interesele imediate nu poate funcționa, pentru că nu are ce face și nici cum proceda cu Orientul Mijlociu, cu Europa, cu Indo-Pacificul a căror soartă și evoluți îi afectează direct existența, securitatea și prosperitatea.
• Reconfigurarea securității în secolul 21 se face mai degrabă prin adaptare decât prin revoluție și distrugerea ordinii actuale.

Spre deosebire de Joe Biden și de postura sa de contrapunere a democrațiilor cu autocrațiile - deși provine dintr-un sistem neo-conservator care a promovat exportul de sistem- exportul democrație peste tot în lume ca soluție a stabilizării lumii și de combatere a terorismului - Condy Rice evită acest maniheism și rămâne în sfera transformării necesare în sensul adaptării lumii la evoluțiile curente și la aprehensiunile cetățenilor americani(și ai altor colțuri ale lumii), pledând pentru echilibre și evitarea extremelor.

Într-o lume definită de Rice nu ca una a Războiului Rece, nici cu tendința izolaționistă internă a Uniunii Sovietice – nevoia de investiții străine a Chinei face ca Xi Jinping să curteze marile companii și investitori, chiar dacă le mai arestează câte un angajat chinez, blochează traficul și supracontrolează comunicațiile celor ce lucrează în China – totuși nu vorbim despre export de sistem al Chinei – deși consideră că propriul său comunism e cel mai bun și susține autocrații de peste tot cu care se înțelege mai bine. În fapt, perioada actuală a secolului 21 e cel mai aproape de un neo-imperialism expansionist de secol 19, dar cu mijloace moderne și instrumentar mult mai insidios decât ocuparea de teritorii – și ea prezentă, în prima fază, la Rusia nostalgia expansionistă în căutarea Imperiului sovietic și la China prin dorința de refacere a controlului Chinei mari și complete, cu Hong Kong-ul deja rezolvat și Taiwanul ce trebuie să redevină o provincie cuminte și obedientă sub controlul Partidului Comunist chinez de la Beijing.

Într-o asemenea perspectivă, izolaționismul este o negare a întregului efort de până astăzi de gestionare a lumii de către America. Și în perioada Războiului Rece, și după, pentru că neo-imperialismul răstoarnă nu numai ordinea globală interdependentă și liberală, ci periclitează și modul de viață al americanilor și Occidentului de astăzi prin revizionismul regulilor și mișcarea către economia de sumă nulă. De aceea Lumea are nevoie de America în formă și prezentă, așa cum America are nvoie de aliați, parteneri și efortul comun de contracarare a schimbărilor dramatice, chiar dacă adaptarea sistemului global la realități și evoluție este, de asemenea, necesară.

În plus, marea schimbare față de perioada Războaielor mondiale și a Războiului Rece este astăzi cea a perspectivei confruntărilor directe, față în față, între Marile Puteri. Imperialismul asta a însemnat, iar alianța imperiilor versus revoluția libertății și a statelor naționale oprimate, în Primul Război Mondial, a eliminat bătălia dintre Marile Puteri și a creat rivalitatea alianțelor care au distrus Imperiile. Neo-imperialismul, în formele sale moderne, aduce din nou confruntarea la nivelul Marilor Puteri și exclude orice formulă de intermediari pentru că nivelul competiției reclamă resursele și cunoașterea directă, plus instrumentarul disponibil doar la nivelul actorilor potenți majori din sistem.

Libertatea de circulație și comerțul liber se confruntă cu ambițiile teritoriale ale Rusiei, Chinei, Iranului, a altor puteri revizioniste, iar principiile lumii bazate pe reguli cu neo-imperialismul teritorial al Rusiei lui Putin și al politicilor de putere a marilor actori regionali. Iar arma nucleară fie și-a pierdut relevanța și realitatea confruntării se rezumă tot la arme convenționale, din ce în ce mai sofisticate și dezvoltate tehnologic, fie recursul la nuclear al unui jucător angajează tot acele state care dețin această resursă din abundență, deci migrează tot spre confruntarea puterilor majore.

Rusia lui Putin: neo-imperialismul teritorial

Rusia lui Putin a revenit la neo-imperialism în condițiile în care nu a renunțat la gândirea geopolitică niciodată. Închistată în gândirea paseistă și revanșardă, Rusia nu a reușit să depășească ambițiile teritoriale și nevoia de dominație(și condiționare) a Europei. A demonstrate-o discursul de la Munchen al lui Putin, dar Occidentul a luat a la legere fixațiile Țarului de la Kremlin până în 2014, la anexarea Crimeii. Chiar și atunci principiile de guvernare pe baza politicilor de Mare Putere, ale târgurilor pe seama terților, nu au putut fi depășite, din cauza reflexelor produse de genele marilor jucători care contau. Statele din Estul Europei nu au fost în stare să demonstreze aliaților occidentali că Rusia nu se mai oprește până când, la 24 februarie 2022, a declanșat agresiunea militară împotriva Ucrainei. Condy Rice recunoaște astăzi, în premieră, ca una din puținele voci raționale occidentale, și Republican pe deasupra, eroarea Americii și proiectul de refacere a Imperiului care a animat Rusia lui Putin de la lansarea doctrinei ce-i poartă numele, în 2003.

Și da, Rusia și-a definit drept dușman NATO prin prisma Articolului 5 din actul fondator și a principiului apărării colective. Soluția când nu putea lua Europa la bucată, a fost restabilirea Imperiului cu ajutorul căruia să provoace NATO și să-și restabilească ambițiile neo-imperiale. Putin nu a vrut să testeze încă NATO cu articolul 5, dar Marea Neagră, considerată de Țari lac rusesc, a fost spațiul de extindere necesar, sursă de conflict și tensiuni. Totuși provocarea Ucrainei a avut consecințe majore în ralierea Europei, a relansării relației transatlantice reenergizate și în pierderea controlului arealului maritim împotriva noii generații de arme și drone ucrainene care au distrus și îndiguit în porturi flota rusă.

Mai grav, operațiunea din Ucraina a exhibat slăbiciunile Armatei Ruse, corupția și incompetența fiind definitorii. Desigur, Rusia a învățat și încercat să compenseze, dar asta o face prin producția de arme în detrimentul dezvoltării economice, mobilizarea sub diferite forme a oamenilor și lansarea lor în mașina de tocat a războiului de uzură care e singura formă cunoscută și care împinge în spate, kilometru cu kilometru, armata ucraineană, prin anvergură și greutate. Desigur, cu pierderi enorme, dar pe care dictatura uni-personală a lui Putin și le permite, fiind și una dintre puținele țări care poate face asta cu impunitate. Condoleezza Rice a condamnat dezbaterile lungi și interminabile și încetineala în acceptarea pas cu pas a dezvoltărilor privind categoriile de arme transferate de Occident către Ucraina, libertatea de utilizare a lor, spațiul acceptabil din zona ocupată, ulterior la frontiera cu Rusia, apoi dincolo de ea, astăzi discutându-se accesul în adâncime.

Rezultatele au fost dezastruoase pentru Rusia și ruși, în primul rând economic: limitarea industriei energetice, de petrol și gaze, un milion de ruși au părăsit Rusia lui Putin, din rațiuni economice, de mobilizare și de reprimare, sancțiunile și retragerea marilor companii au privat economia de resurse și investiții iar rezervele financiare și aportul Chinei nu mai ajută când chiar Gaprom va avea realizările sub nivelul dinaintea războiului în viitorii 10 ani, potrivit propriilor sale estimări. Dar, așa cum am învățat de la Germania interbelică și de la Rusia istorică, o putere izolată, militarizată, în declin, slabă este cu atât mai periculoasă și înclinată spre orice, mai ales când e vorba despre prezervarea la putere a dictatorului său.

Nici relațiile cu bunii săi aliați autoritari, China, Iran, Coreea de Nord, nu este tocmai o veste bună. Alianțele sunt altfel, contra-naturii, fiecare pereche având probleme majore și lucruri de împărțit. China în Asia Centrală și dincolo de ea, în Caucaz, preia pozițiile economice rusești (politice și militare, deopotrivă, unde se poate), relația cu India e tot mai complicată în acest trio, iar relația cu Coreea de Nord supără Beijingul, chiar dacă aparent ar fi realizată cu sprijinul Rusiei. Iranul aleargă singur în Orientul Mijlociu pentru care Rusia a rămas simpla sursă de armament și voturi de veto în Consiliul de Securitate al ONU. Iar un Orient Mijlociu turbulent și în război nu e bun nici pentru comerț, nici pentru menținerea prețurilor la petrol, nici pentru comerțul global care e crucial pentru China. Dorința revizionistă de a schimba lumea actuală, cu SUA în prim plan, e mai puțin interesantă în alterarea regulilor comerțului global și stabilitatea care a profitat Chinei decât turbulențelor și nevoii de reașezare avantajoasă care dau Rusiei ca singură șansă a revenirii în prim planul puterilor relevante războiul și instabilitatea.

China lui Xi și măreția Chinei lui Mao

Marxist și reîntors la regulile conducerii pe viață a Chinei, după epoca de deschidere a lui Deng Xiaoping, Xi Jinping are obsesiile de a intra în panteonul comunist al Chinei. A făcut-o peste rând când a anulat constituția celor (doar) două mandate succesive și când a preluat dincolo de reguli Hong-Kong-ul și l-a golit de orice urmă de democrație, așa cum încearcă prin recuperarea Taiwanului. Confruntarea cu SUA în această dorință și escaladarea este egală doar cu obstinația de a prelua teritoriul din Marea Chinei de Sud delimitat de așa-numita frontieră a celor nouă linii care să-i asigure controlul pentru ieșirea la Oceanul planetar, în detrimentul teritoriului celorlalte state din regiune.

Riscul confruntării între cele două singure Mari Puteri rămase pe mapamond este enormă, mai ales că nu au instrumente și canale de deconflictualizare – cum e cazul cu Rusia lui Putin – și nu numai războiul preconizat, dar chiar ciocniri accidentale riscă să escaladeze la dimensiuni catastrofale astăzi. Condoleeezza Rice vine aici și cu cifre, și cu imaginea reală a militarizării regiunii și pregătirilor Chinei de război, dincolo de rivalități comerciale și instrumentarul războiului economic și al lanțurilor de furnituri, al supraproducției și consumului liliputan al unui stat cu 1,4 miliarde de locuitori, în declin accelerat.

Astfel, militarizarea este intempestivă și accelerată, cu cea mai mare marină a lumii, peste 370 de vase și submarine, cu creșterea arsenalului nuclear(și nevoia de inventare a unor noi instrumente și echilibre de control în trei, cel puțin) cu potențialul de conflict anunțat deja de nivelul de ambiție în tehnologii de vârf, fără nici o limită etică sau de securitate acceptată: inteligența artificială, quantum computing, biologie genetică sintetică, robotică, avansuri în industria spațială și multe altele. Riscul de pierdere a competiției tehnologice obligă la ralierea tuturor puterilor occidentale pentru a confrunta o asemenea perspectivă ca acest instrument să ajungă în mâinile unui dictator sau altul, sau să ducă la pierderea controlului de către omenire în întregime. Pandemia de Covid 19 a expus nivelul de ambiție și mai ales de realizare a acestor ambiții de către China.

În locul democratizării și liberalizării inerente motorului economic al economiei private chineze care a dus la realizările economice și tehnologice pomenite, sosirea lui Xi Jinping și mai ales dorința sa de eternizare la putere a blocat liberalizarea economică și, în loc ca să fie eliminat controlul politic, el a accentuat această componentă, cu riscul de a pierde avansul economic sau crezând prea mult, ca marxist, în economia planificată de stat plecându-se de la realizările pe care le avea deja garantate, mai ales că planul său și perspectivele fuseseră deja expuse publicului. Ca un Republican adevărat și un expert experimentat, Condy Rice consideră în continuare China drept principala problemă a SUA, a lumii și democrațiilor, deși nu neglijează Rusia ca specialist în această parte a lumii. Câți dintre specialiștii Republicanilor de astăzi, mai ales din latura trumpistă, au acest pedigree pentru a putea echilibra și înțelege mersul lumii și a-l explica liderilor actuali ai partidului și viitorului președinte dacă ajunge la Casa Albă?

Donald Trump a fost lăudat de către Rice care a salutat acordul bipartizan continuat de Biden privind decuplarea tehnologică de China pentru că întregul său comportament și nivelul aspirației este inacceptabil. Decuplarea este necesară pentru a gestiona perioada imediat următoare, pentru că secolul 21 nu se anunță unul bun pentru China: politica un singur copil a adus un exces de bărbați și o scădere demografică la nivelul a 500 mln la orizontul lui 2100, cam cât va avea atunci și SUA, probabil și Europa îmbătrânită, cu tot cu imigrația dirijată care, eventual, va fi mai controlată și limitată mai responsabil de către europeni în perioada următoare.

Acorduri de liber schimb, libertatea de gândire, dezbaterea și dezideologizarea ca soluții

Un adevărat liberal internaționalist, Condoleezza Rice este primul lider, gânditor și politician, cu stagii lungi la vârful politicii americane, care pledează pentru revenirea rapidă la acordurile de liber schimb și la regulile pieței. Desigur, nu fără a limita aberațiile create unilateral de către China și de către alții. Fostul Secretar de Stat respinge moartea globalizării și vorbește despre o grabă excesivă pentru repatriere a producției on-shore sau amplasarea componentelor lanțurilor de producție în imediata apropiere sau la țările prietene. Desigur, asta duce la decuplarea de China și lanțurile chineze și ale autocrațiilor, segregând globalizarea și determinând separarea în funcție de sistemele politice a lanțurilor de furnizori. Apărarea liberului schimb cu reguli, nu cu blocaje sau decuplări, este perspectiva logică realistă, o variantă win-win și nu formula economiilor de sumă nulă pe care le-a accelerat China planificării de stat a investițiilor în producții mai mari decât necesarul lumii, când consumă sub o cincime din media per capita ce-i revine.

Condy Rice consideră că globalizarea va continua într-o formă sau alta pentru că este un proces obiectiv, care va trece peste rezervele și politicile naționale. Dar reguli trebuie să apară și mai ales să fie respectate de către toți. Schisma dintre SUA și democrații, pe de o parte, China și Rusia, pe de alta, e greu de inversat cât timp pozițiile contondente ale competiției împing spre conflict. Din contra, această rivalitate va duce sigur la colapsul Rusiei, dar și al Chinei dacă rămâne la paradigma jocului de sumă nulă pentru teritorii, piețe, inovație. Protecționismul și izolaționismul și-au dovedit deja limitele și costurile, iar tendința trebuie inversată. Și ea privește izolaționismul (insuflat și inoculat inclusiv din exterior) al unei părți a Americii.

Există procese și costuri ridicate care sunt legitim a fi urmărite și față de care trebuie găsită cea mai bună soluție. America este extenuată după 80 de ani de leadership global, de aceea Joe Biden a cerut multilateralismul democratic și efortul tuturor pentru a sprijini SUA în a impune respectarea regulilor jocului și a noilor reguli în zone necartografiate, noi, neexplorate la nivel internațional. Secretarul de stat Rice și, mai mult, profesorul Condy Rice subliniază ignoranța tot mai acută a complexității istoriei și blocajele culturale, tendința de uniformitate și ignorarea contextelor, de care se face vinovată cu precădere elita academică și culturală.

Critica mascată a tendințelor woke sau a impunerii unor pretinse valori comune care merg mai departe, în ideologie, nu în principii largi ale democrației politice consacrate, deopotrivă de stânga și de dreapta, au afectat mult atractivitatea și soft-power-ul Americii. Condoleezza Rice, de la înălțimea experienței sale practice și la catedră, dar și a cunoașterii mediului universitar american, critică deschis climatul de întărire a propriilor opinii care a înlocuit dezbaterea deschisă de idei. Ea susține că ADN-ul de Mare Putere se află încă în genomul Americii și că va fi greu ca ea să renunțe la ceea ce e natural astăzi pentru nivelul de putere – responsabilitatea globală atașată.

Pentru distrugerea lumii bazate pe reguli din interior sunt criticați cei 4 noi Cavaleri ai Apocalipsei, care provoacă Centrul Politic: populismul, nativismul, izolaționismul și protecționismul. Inoculați lumii libere, ei crează monștri și generează scenariul cel mai negru al istoriei, după Rice: Rusia merge mai departe cu cuceririle după victoria în Ucraina, și Xi preia de la Putin, la altă scară, neo-imperialismul expansionist; retragerea din Orientul Mijlociu pasează controlul către Iran, prin intermediari, și amenință cu dispariția statul Israel; Coreea ar funcționa liber ca sursă de arme nucleare pentru lumea autocraților care doresc astfel să-și eternizeze puterea. Iar lumea ar fi la mâna violenței, agresivității și tupeului celor care pot arunca în aer regulile existente peste tot și la orice nivel. SUA sunt cel mai bine plasate ca să deseneze un viitor diferit, adaptat și nu revoluționar-anarhisto-destructiv.

De aceea implicarea globală a SUA este fără alternativă, chiar și numai pentru descurajarea credibilă și împiedicarea războaielor globale. Iar globalizarea trebuie să continue nu pe baza platitudinilor argumentate ci acompaniată de efortul(și atractivitatea) de a da celor implicați mai multă educație adecvată, mai multe aptitudini și training pentru slujbele viitorului, pentru integrarea tehnologică și pentru progres. Cei care nu reușesc să țină ritmul, vor rămâne în urmă fără nici o șansă de a recupera generații la rând. Iar Condoleezza Rice argumentează pentru implicarea Americii și nu pentru izolationism în primul rând pentru că celelalte puteri nu-și văd de treaba lor, ci încearcă să schimbe ordinea mondială existentă, afectează modul de viață al tuturor, și doar alianța democrațiilor și a statelor cu piață liberă va putea determina ca viitorul secolului 21 să nu fie scris de puterile revizioniste, ahtiate de câștiguri teritoriale peste hotare și de practici autoritare represive acasă.