Iulian Chifu // Închiderea cercului de putere a lui Putin: Kursk și cutremurul elitei ruse
Kursk marchează începutul și, cel mai probabil, sfârșitul epocii lui Putin la conducerea Rusiei. Nu, nu bătălia de tancuri din cel de-al Doilea Război Mondial cu care a recomandat presei aservite să compare actuala operațiune anti-teroristă de pe teritoriul rus, ci scufundarea submarinului Kursk la 6 luni de la preluarea puterii depline în Rusia de către actualul președinte, tragedie de la care se împlinesc săptămâna asta 24 de ani. Indiferent cum arată perspectivele actualei contra-incursiuni ucrainene în Rusia lui Putin, a fost trecut Rubiconul, iar elitele ruse sunt de-a dreptul tulburate și înfricoșate de perspectiva decapitării Țarului și de apariția tuturor premiselor pentru prăbușirea regimului, transformat într-unul al dictarurii unipersonale fără responsabilitate, după 24 februarie 2022. Pentru că fiecare rus cu gândire proprie – nu neapărat exprimare publică – realizează că, dacă a supraviețuit până astăzi, Putin sângerează puternic politic, ca imagine și simbol, și că următoarea revoltă pornită din sistem îi va fi fatală.
Apusul dictatorilor: verticala puterii fără responsabilitate
Contra-invazia ucraineană din Kursk amenință să încheie cariera politică a lui Vladimir Putin. Indiferent cât va mai dura până la o revoltă efectivă în interiorul regimului sau la pierderea definitivă a atributelor puterii vizibile, Vladimir Putin este deja istorie. Actualele acțiuni ucrainene din Kursk au marcat vizibil declinul carierei sale excesiv de lungi, marcată de multiple greșeli, inclusiv cele legate de longevitatea excesivă și nevoia perpetuării puterii sale și a grupului putinist din jurul său pentru a putea evita costurile judecării timpurii a acțiunilor sale, a mandatului său, a moștenirii pe care o lasă și a distrugerii Rusiei, comparabilă cu apusul Țării Sovietelor după prăbușirea Zidului Berlinului.
Lista greșelilor lui Putin este lungă, foarte lungă, în cei 25 de ani de conducere a statului, formală sau informală – perioada Medvedev, când a condus din fotoliul de premier. Unele dintre greșelile sale au fost forțate, obligatorii, cum este cazul ce decurge din nevoia de a perpetua puterea și susținerii grupului, imobil, septuagenar și nealterat de sânge tânăr de ani de zile, fapt care a dus la menținerea neadecvaților, nepotriviților și neprofesioniștilor în funcții doar pentru că erau loiali sau pentru a nu se izola într-o formă de opoziție cum au făcut-o premieri, politicieni și consilierii timpurii ai primului său mandat. Alte greșeli au fost neprovocate, cum a fost cazul pierderii achiesate a monopolului puterii în stat, concedate către structuri paramilitare plătite din banii statului rus în folosul unui oligarh – cea mai cunoscută public fiind Wagnerul lui Prigojin – dar și către structuri teritoriale cvasi-independente ca efect al aranjamentelor timpurii de eliminare a secesionismului cecen, de exemplu, prin rolul excesiv preluat de Ramzan Kadîrov.
Dacă ce monopolul forței represive în stat a fost recâștigat parțial, prin preluarea Wagner la structuri de stat, problemele perpetuării regimului au dus doar la soluții parțiale pertractate de schimbare – cum a fost pensionarea lui Patrushev versus promovarea fiului său – care au relevat dependențe nepotrivite și constrângeri ce-l expun pe Putin mai degrabă drept prizonier al propriului regim astăzi decât drept forță decizională absolută, după cum și-a construit imaginea și verticala de putere. La aceasta se adaugă tentația autoritarilor de a migra de la instituții formale, sancționate juridic, cu reguli și limite formale măcar, la cvasi-structuri de putere neformalizată – precum Consiliul Suprem de Securitate al său. Nu că o formă de control parlamentar aparent sau baletul formal al alegerilor la 4 ani ar avea vreo relevanță într-un sistem fără alternative, fără libertatea cuvântului sau a alegerilor educate și conștiente ale populației.
Sistemul lui Putin este făcut să eșueze. În timp, prin implozie, prin îmbătrânirea liderilor, prin dinamica naturală a evoluției contextului internațional și sublinierea neadecvării sale. Dar astăzi Putin are și o instituție gata pregătită să îl conteste, după loviturile succesive aplicate la adresa Ministerului Apărării Naționale, schimbări de generali pe bandă rulantă sau arestarea acestora, lupta sa pseudo-justițiară cu corupția în Armată sau subminarea imaginii și legitimității instituției militare, fapt care a pus definitiv Armata pe butuci. Iar acțiunile represive de tip condamnarea – a se citi represiunea - împotriva celor care critică, pe baza noilor legi, acțiunile militare pentru crima de a denigra armata, nu a ajutat. Iar aici trebuie spus că nici reprimarea timpurie a FSB secția Ucraina, Direcția a șasea, de la comandant la structura de conducere, nu a ajutat la consolidarea structurilor de forță în jurul lui Putin, din contra, a adăugat forțe grupului dispus să se alăture oricui va contesta credibil și la momentul oportun postura de conducător absolut al statului rus a lui Putin.
Poate cea mai clară greșeală rămâne transformarea vizibilă și deschisă a președintelui în liderul absolut - Putin dictatorul. El a făcut în mod accelerat trecerea de la putinism la autocrația personală, la dictatura personală asumată public. Asta a ridicat problema responsabilității alergătorului de cursă lungă, a liderului etern în Rusia, pentru că, pe de o parte, s-a văzut clar eșecul monopolului și centralizării puterii, mai ales prin efectele în timp ale crizei Wagner care subzistă și astăzi în percepția publică, apoi prin acțiunea sa politică în război când a vrut să conducă trupele din buncăr, din Moscova, dincolo de recomandările și realitățile armatei și ale luptelor din teren, apoi prin exacerbarea propriilor ambiții și voinței personale aduse în prim plan față de resursele reale și aspirația colectivă a națiunii ruse. Toate acestea au marcat ruptura violentă din adâncurile societale, fără protest public sau provocarea liderului virtual perdant. Dacă sfârșitul URSS a fost marcat de un Gorbaciov rămas fără instrumentul politic de putere, azi Putin se confruntă cu o criză în oglindă, devenind un dictator absolut dar care fuge, pasează, deleagă sau dorește să scape de responsabilitatea securității și apărării naționale a Rusiei, în fapt principalul său atribut.
Trecerea Rubiconului: inamicul pe teritoriul național
Rusia lui Putin a avut și un contract social. Pro-occidentalul și cumintele fost maior FSB rezident în Germania comunistă și susținut de puternicul primar de Sankt Petersburg s-a dovedit avid de putere și mai ales de eternizarea la putere, de aceea a alterat pas cu pas acest contract social. A început să-și definească postura, la orizontul lui 2012, când a reluat mandatul prezidențial, a distrus formula constituțională cu două mandate succesive și a transmis elitelor și populației ruse că va asigura un nivel de trai acceptabil tuturor, un statut de mândrie ca cetățeni ai unei Mari Puteri și chiar a promis că unii dintre ruși vor ajunge să acceadă la resurse și posturi publice importante. Totul dacă vor fi obedienți și nu se vor amesteca în politică dincolo de cea pe care a dictat-o de la Kremlin, cu partide alternative dirijate și orchestrarea dansului alegerilor, la fiecare 4 ani.
Prosperitatea a cam pălit după 2014, după anexarea Crimeii, când au început sancțiunile și stagnarea economică deplină a Rusiei. De aceea Putin a avut nevoie de un război. Astfel a distrus și cea mai importantă promisiune / angajament al lui Putin din acest tip de cvasi-contract social, că va asigura securitatea Rusiei și siguranța fiecărui cetățean, în varianta nu coroborată cu drepturile omului, ci în cinstita tradiție rusă, a neangajării în război și a apărării teritoriului. Chiar și strategiile naționale de apărare – inclusiv cea din decembrie 2024, care stipula utilizarea armei nucleare în războaie regionale convenționale care-i amenință interesele fundamentale – ca și documentele ce notau posturile nucleare ale Rusiei și marcau momentul utilizării efective a armelor cu care e dotată Rusia. Acțiunea ucraineană în Kursk a însemnat trecerea Rubiconului și privind această promisiune, respectiv a adus războiul direct pe teritoriul Rusiei, în forma sa cea mai directă, a ocupării teritoriului.
De la scufundarea submarinului K-141 Kursk în 2000, când o sută ostsprezece marinari au murit asfixiați sau înecați în apele înghețate ale Mării Barents, multe s-au schimbat: atunci Putin avea 6 luni de președinție, acum are aproape 25 de ani la conducerea statului rus. Atunci mass media era relativ liberă, cu mulți finanțatori și interese, astăzi e complet controlată. De atunci, Putin a trecut prin nenumărate probleme, ca să cităm numai ultimii 5 ani, de la pandemie la scufundarea navei amiral a Flotei Mării Negre, crucișătorul Moskva, contraofensiva Ucrainei și retragerea în 2023 din Kherson și Harkiv, apoi culminând cu rebeliunea lui Prigojin. Toate au însemnat provocări la adresa autorității lui Putin. În multe dintre aceste crize a pasat răspunderea – la nivel regional și local, la nivelul comandanților militari de diferite ranguri.
Dar cicatricile s-au acumulat și totul a culminat cu temerara operațiune militară surpriză ucraineană în Kursk. Dacă rebeliunea Wagner are efecte în timp și astăzi, acțiunea ucraineană e acută și l-a obligat în premieră pe Putin să vorbească despre alungarea/respingerea incursiunii, respectiv eliberarea teritoriului rus de trupele ucrainene. Rubiconul a fost trecut! Și dacă orașele ruse cad sub atacurile dronelor ucrainene – e adevărat, doar pe aeroporturi, infrastructură militară, depozite de arme și muniții sau de combustibili, elemente de infrastructură utilizate în atacurile împotriva Ucrainei – iar Putin a adus războiul la ușa fiecărui rus, care are rude sau cunoștiințe recrutate cu forța, participante în război și ucise în mașina de tocat rusă, acum trupe ucrainene au cucerit părți ale teritoriului rus în regiunea Kursk. Iată marea schimbare de paradigmă.
Războiul de agresiune, pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina a adus multe elemente de subminare a securității Rusiei, așa cum le-a definit Putin. Astfel, așa-numita sa "operațiune militară specială" a fost prezentată drept motivată de nevoia de a crește securitatea națională a Rusiei. Rezultatul a fost însă, după Kursk, mai puțină securitate. Putin a susținut că trebuie să reacționeze pentru că NATO se apropie de frontierele Rusiei. După invazia din 2022, frontiera Rusiei cu state NATO a crescut dramatic prin accesul Finlandei și Suediei în Alianță.
Mai grav, contra-incursiunea ucraineană actuală este numită de Putin “situația de la frontieră”, “evenimentele care au loc” sau o “provocare ucraineană”, o face pentru a nu implica armata, ci o acțiune anti-teroristă condusă de FSB. O altă formulă de pasare a răspunderii chiar pe atributul ce constituie miezul mandatului său și al contractului social cu poporul rus. Iar demisia impusă la 13 august a șefului interimar al administrației regiunii Kursk, Alexander Shmatkov, nu schimbă deloc lucrurile: principalul vinovat al situației actuale este însuși Putin.
Elitele ruse în vrie: începutul și sfârșitul lui Putin
Poate punctul central al problemelor s-a decantat la nivelul elitelor ruse, unele care nu-l contestă, ci-l tolerează pe Putin, dacă nu-l aprobă chiar în tot ceea ce face. E mai greu de evaluat dacă aceste presiuni au pătruns deja în cercul intim al lui Putin, dar nu va mai dura mult ca acest pas să fie făcut. La două săptămâni de la declanșarea acțiunii, fără o perspectivă reală de încheiere a operațiunii ucrainene și de eliminare a trupelor din Rusia, cu ofensiva ucraineană încă neoprită, lucrurile arată mai degrabă nemulțumitor pentru orice bilanț, oricât de optimist al lui Putin.
Dacă ar fi declarat incursiune militară, era nevoit să mobilizeze toate forțele pe front pentru a-și apăra țara, nu numai pe cele aduse din Kaliningrad, de la frontiera cu Finlanda, conscripți proaspeți și câteva bucăți din unitățile angajate pe teren în Sudul și Estul Ucrainei, sub conducerea bodyguardului său și a FSB. Iar responsabilitatea i-ar fi revenit, evident, pe deplin. Oricum Putin este cel responsabil prin faptul că deține puterea incontestabilă și că nu poate pasa răspunderea altora la nesfârșit. Cu cât durează mai mult contra-incursiunea ucraineană, cu atât Putin e mai lovit în credibilitate și subminat în fața propriilor cetățeni.
Cu peste 1000 km pătrați preluați, peste 74 de localități, trupe ucrainene pregătite și care-și întăresc pozițiile săpând tranșee, pe lângă cele două linii de apărare penetrate și preluate de la ruși, cu peste 200.000 de persoane evacuate, lucrurile arată periculos. Iar studiile recente ale Verstka la nivelul elitelor ruse ale lui Putin arată această pierdere rapidă de încredere, precum și căutarea continuă a vinovaților reali, nu numai a sacrificiilor ritualice periodice pe care le oferă Putin publicului. Ca și în cazul agresiunii originare, despre care se credea că durează 2-3 zile-o săptămână cel mult, și Putin își face numărul, acum când războiul a depășit 900 de zile și 500.000 de victime și actuala incursiune se aștepta să fie un simplu episod ca cele ale insurgenței ruse anti-Putin din urmă cu câteva luni. Acum sunt însă trupe regulate, trupe speciale ucrainene și armata ucraineană, nu o infanterie ușoară de voluntari. Armată serioasă care nu a venit ca să plece.
De la tolerarea numărului lui Putin, elita rusă a ajuns de-a dreptul înfricoșată în 8-9 august când, după ce că operațiunea dura și se extindea în Kursk, un convoi militar rus trimis spre sprijin a fost distrus complet lândă Rylsk. Cam de atunci toată lumea a început să urmărească febril situația din Kursk și a constatat diferențele între declarațiile și comunicatele venite de la Ministerul Apărării și de la șeful de Stat Major Valeri Gherasimov și referințele venite de la blogerii militari din linia întîi, de la postările localnicilor și din relatările și veștile celor fugiți din regiune. Astfel s-a aflat că, în primele două zile, Rusia nu știa nici măcar situația de pe teren, după bruiajul exercitat de Ucraina și pătrunderea temeinică printre liniile de apărare și ocolind și capturând apărătorii neprofesioniști ai frontierei de stat.
Au apărut manifestări de anxietate și în Duma de Stat, și în zona politică, și în instituțiile statului rus, starea de spirit a elitelor migrând de la îngrijorare spre panică. Numărul mare de noi recrutări pentru front, anunțate de oficiali, au fost primite cu reținere. Chiar și sumele oferite la angajare – 1,9 milioane de ruble, adică 21.777 dolari la recrutare pentru front – ca și sumele oferite pentru săparea de tranșee în linia întâi – între 1600 și 4000 dolari de om – arată disperarea și nivelul lipsei de forță de muncă și de voluntari pentru front, ba chiar și lipsa de soluții alternative atunci când nimeni nu se oferă să ocupe aceste posturi de bunăvoie. De unde frica legată de nevoia unei noi mobilizări, care ar adăuga scăderii abrupte de popularitate a lui Putin. Astăzi propaganda destinată atragerii de apărători ai Patriei - atacată nu în “noile teritorii” – anexate de la Ucraina, ci pe tărâmul și în interiorul frontierelor sale recunoscute internațional - nu mai dă rezultate. Iar relatarea în direct despre situația pe teren a guvernatorului în exercițiu al regiunii Kursk, Alexey Smirnov, întreruptă brutal de către președintele Putin pentru a nu fi receptată public de către toată lumea, s-a adăugat senzației de haos și prăbișire instalată la nivelul elitelor.
Desigur, Putin va proceda la începerea sancționării civililor și militarilor responsabili de actuala invazie. O face de fiecare dată, încercând să paseze răspunderea proprie și oferind capete căzute rușilor. Dar acțiunea sa amenință să exacerbeze nemulțumirile elitei. Cum despre discuții cu Kievul sau negocieri de pace nu poate fi vorba, preocuparea elitei ruse este îndreptată spre antrenarea în continuare a Rusiei într-un război fără orizont, fără limite, fără perspective. Și în condițiile în care Vladimir Putin nu are nici o urmă de regret pentru declanșarea operațiunii militare din februarie 2022, merge înainte cu aceleași narațiuni triumfaliste și cu fatalismul dostoievskian al destinului imposibil fără a atinge victoria, fără alternative. Toate aceastea marchează acumularea tuturor factorilor care anunță iminența unei lovituri în sânul puterii care să ducă la sfârșitul lui Putin.
