Incident revoltator în capitală! Medicul de la ambulanță s-a ales cu o fractură
Potrivit autorităților, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru un bărbat de 50 ani pe motivul „inconștient”. Echipa SAMU Centru a intervenit în 8 minute la locul solicitării, unde a fost întâlnită de un martor care a condus personalul medical către pacient.
Ajunși l-a pacient, medicii au constatat că bărbatul era în stare de ebrietate, iar în timpul examinării manifesta un comportament neadecvat, îmbrâncind personalul medical, care încerca să-l ajute.
După ce agresorul a împins medicul echipei AMU, aceasta a căzut pe scări și a suferit traumatisme, necesitând transportare de urgență la spital. În urma acestui incident, medicul s-a ales cu fractură la picior și va urma tratament și reabilitare pe parcursul a 5 săptămâni.
Pe cazul dat a fost sesizată Poliția care urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului produs, dar și măsurile care vor fi luate față de agresor.