Dumitru CRUDU // Vara trecută, la Vama Veche

Doar mamei ei nu i-am telefonat în timpul celor două zile în care a dispărut Roxana, încolo, le-am zbârnâit pe toate prietenele ei, care nici cu spatele nu bănuiau că iubita mea a dispărut, toate crezând că e cu mine: Unde să fie în altă parte, odată ce eram împreună? Probabil că așijderea credea și mama ei, de aia, nici nu mă suna. Dintre toate doar Cristina mi-a putut spune limpede unde a dispărut Roxana: cu cortul, la Vama Veche, încotro, până s-o cunosc, îi plăcea să meargă vară de vară și unde a încetat să mai meargă de când a început să se vadă cu mine. De la Cristina am și aflat despre fugile ei repetate la Vama Veche, unde părinții ei n-o lăsau să meargă, te miri știe de ce. De aia, nici nu le-a spus nimic, lăsându-i să creadă că e la mine. Dar mie oare de ce nu mi-a spus nimic? Dacă mi-ar fi spus, aș fi însoțit-o fără să crâcnesc o secundă, cu atât mai mult că nu a existat vară în care să nu accept s-o întovărășesc la mare, de fiecare dată într-o altă țară, - Grecia, Croația sau Bulgaria - și niciodată pe litoralul românesc. Ea alegea destinația, nu eu. Eu nu o prea aveam cu marea. Că merg sau nu merg la mare, mie îmi era paralel. Dacă mi-ar fi dat posibilitatea să alerg, aș fi ales să merg la bunicii ei de la țară sau la ai mei. Dar alegea ea și ea alegea marea. O lăsam pe ea să aleagă, fiindcă îmi plăcea să-i îndeplinesc toate gusturile. Dacă mi-ar fi zis hai să mergem la Vama Veche, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să mă împotrivesc. În cei trei ani de când eram împreună, i-am satisfăcut toate dorințele, de ce m-aș fi împotrivit acum, chiar nu chiar nu mă tăia prin cap.

Dacă mi-ar fi mărturisit că vrea să meargă singură la Vama Veche, aș fi lăsat-o să meargă singură, nu m-aș fi opus nici atunci, nu aș fi împiedicat-o în niciun fel, credeți-mă. I-aș fi cărat chiar eu bagajele în vagon, și nu aș fi plecat de pe peron decât după ce ar fi plecat mai întâi trenul. Știind prea bine asta, oare de ce mi-a ascuns totul?

Cu rucsacul umplut cu cărți și cu haine de schimb, am mers la gară, țârâind-o din când în când la telefon și ea nerăspunzându-mi niciodată, așa cum nu mi-a răspuns nici în ziua în care nu a venit la randevu, lăsându-mă s-o aștept șapte ore nesfârșite în fața restaurantului din cetate, unde tot ea mi-a fixat întâlnirea aia cu o oră înainte să dispară și unde toată lumea a început să mă privească cu suspiciune, mă mir că n-au chemat poliția, cu siguranță că ar fi chemat-o dacă nu aș fi dat de Cristina și aceasta nu mi-ar fi spus unde a plecat Roxana.

Bilete la Constanța nu mai erau, dar nașul a fost de acord să mă ia în picioare și toată noaptea aia am bătut trenul dintr-un capăt în celălalt, numai ca să nu mă doboare din picioare îngrijorarea și neliniștea. Dar m-a doborât oboseala și m-am lungit pe culoarul dintre scaune, într-un vagon de clasa întâi, punându-mi rucsacul sub cap. Clănțănitul din dinți al roților mi-a speriat somnul și m-am întors în holul dintre vagoane, unde mă uitam în fereastră doar ca să mă uit și eu undeva. În Constanța, m-am trambalat într-un microbuz, și acolo am putut să ațipesc și eu un pic și am visat-o pe mama Roxanei fumând țigară de la țigară, ea care nu fumase niciodată și era tare ofticată pe noi că fumam.

La Vama Veche m-am așezat pe o bancă să beau o cafea și am adormit cu paharul în mână. M-a trezit soarele care-mi bătea cu putere în ochi. Eram în crucea amiezii. Toată cafeaua mi s-a scurs pe pantaloni, dar nu mai aveam chef să-mi cumpăr alta. Am traversat strada principală trecând pe la toate terasele, cu ochii holbați la toate blondele trupeșe, purtând ochelari de soare. Mi-am zis că nu o să mănânc nimic până n-o să dau de ea și m-am ținut de cuvânt, nu am băgat nimic la ghiozdan toată seara. Am colindat toate plajele îmbrăcat, pentru că mi-am mai spus că nu o să mă dezbrac și nu o să înot în mare până nu o s-o găsesc pe Roxana și mi-am ținut și această promisiune. Singurul om îmbrăcat de pe plajele alea de la Vama Veche am fost eu, inclusiv pe plajele de nudiști. Sudoarea îmi curgea râuri pe frunte, încât semănam perfect cu un om care a intrat îmbrăcat în mare.

Am auzit zbieretele unui cântăreț pe o plajă și m-am îndreptat încolo. Era un concert live, pe o plajă de nisip, plină ochi cu sute de nudiști și cu mii de oameni îmbrăcați doar în slip, urlând în unison cu interpretul, țopăind, fumând, rotindu-se, sărind, bătând din palme cu mâinile ridicate deasupra capetelor. Picioarele mi se scufundau în nisip, ca în mare și cu chiu, cu vai mai reușeam să le scot la suprafață și să înaintez, iar asta doar de aceea că eram frânt de oboseală. Nu voiam să mă culc însă fără s-o găsesc pe Roxana. Simțeam eu că se afla și ea la discoteca aia în care, parcă, toată lumea înnebunise. Mirosul ei îl simțeam tot mai acut.

Nu știu de ce m-am gândit că ar trebui să fie lângă scenă și în direcția aia mi-am împleticit și eu pașii. Acolo am și văzut-o. Fără ochelari de soare, și fără sutien, îmbrăcată doar în slip. Sărea în sus în ritmul muzicii, cu mâinile ridicate deasupra părului ei blond, care i se scurgea ud pe spate. Țâțele ei luminate intens de proiectoarele de pe mal se loveau de pieptul ei, ude. Apoi i-am văzut și pe ei. Erau doi tipi în pielea goală, care o încondeiau, unul din stânga și altul din dreapta. Tustrei îmbrățișați țopăiau în ritmul sălbatic al muzicii. Am fugit spre ea, strigând-o continuu, și fluturându-i energic din mâini.

- Roxana, mă auzi, Roxana?

Nu, n-avea cum să mă audă. Putea doar să mă vadă. De aia, am făcut imposibilul, pentru a veni și mai aproape de ea, strecurându-mă ca un șarpe prin mulțimea aia turbată din jurul ei, până am ajuns chiar în fața ei, încât nu mai avea cum să nu mă vadă și să nu reacționeze. Mulțimea aia semăna cu marea pe vreme de uragan. Brusc, începu să se miște și eu m-am trezit aruncat în fața unei alte blonde, fără nimic pe ea, doar cu ochelari de soare pe nas. Noaptea, cu ochelari de soare pe nas. S-a aruncat la mine să mă înlănțuie cu brațele pe după gât, dar eu am reușit să mă feresc și ea l-a îmbrățișat pe un alt tip, gol pușcă. În următoarea secundă deja se pupau. Cu rucsacul în spate și îmbrăcat de sus până jos, arătam foarte ciudat în mulțimea aia de corpuri goale sau aproape goale. O altă tipă fără nimic pe ea își legăna coapsele în fața mea, dar eu am mers mai departe, căutând-o pe Roxana. Îmi roteam ochii în jur peste capetele tipelor goale, amețitor de frumoase și tulburător de atrăgătoare, pentru a o găsi pe Roxana, știind că trebuia să fie pe undeva prin apropiere și întrebându-mă dacă m-a văzut și ea și a înțeles cine sunt sau nu. Țopăia la doar trei pași de mine, între cei doi tipi, semănând cu o felie de salam prinsă între două felii de pâine, în momentul când te așezi din greșeală pe sandvișul ăla. Lipită cu spatele de unul dintre ei, care o îmbrățișa cu mâinile pe după gât și cu burta de celălalt, pe care-l îmbrățișa topită toată, se legăna în pas de vals. Pe scenă au venit alți muzicieni, cu o altă muzică, cu mult mai lentă și mai suavă. M-am îndreptat din nou spre ei, făcându-mi drum cu coatele, când mulțimea aia se prăvăli peste mine aruncându-mă undeva în dreapta mea. Oamenii cădeau din picioare ca spicele de grâu. Când m-am sculat, nu i-am mai văzut nicăieri. O căutam printre oamenii ăia dansând cu țigări în gură, așa cum ai căuta un ac într-un car cu fân. Știam asta, dar totuși o căutam. Un alt val de oameni se prăbuși peste mine și eu m-am trezit în afara acelei gloate bezmetice, fugind singur pe plajă. Pe plaja pustie. Nici nu mai știu de unde aveam putere să fug, nemâncat, nebăut, nedormit. Am ieșit iar pe strada principală și i-am văzut bând bere pe o terasă. M-a văzut unul dintre ei și i-a șoptit nu știu ce la ureche Roxanei și au luat-o la sănătoasa, neuitând însă să-și ia și sticlele de bere cu ei. Fugeam după ei, urmărindu-i. I-am văzut intrând într-un parc și m-am strecurat și eu printre arbori. Între doi copaci se afla un cort. În care intră Roxana de-a bușilea și după ea și cei doi tipi. Eu am rămas afară, la câțiva pași de gura cortului ăla. Nu știu ce se întâmpla înăuntru, puteam doar să-mi imaginez.

Dintr-o dată, la fel ca și mulțimea de pe plajă, cortul ăla începu să se miște ca un miriapod în toate părțile, de parcă ar fi fost lovit de un uragan, gata-gata să-l sufle de acolo și să-l ridice în aer și să-l ducă și să-l tot ducă, naiba să știe unde. Cortul ăla cuprins de convulsii- se zguduia, se clătina când în dreapta când în stânga, se umfla și se dezumfla, se cutremura – părea că nu adăpostea doar trei oameni, ci toată mulțimea de pe plajă. Așa cum se zdruncina, se înclina, se lăsa când pe o parte când pe alta, îmi crea senzația că cei trei din interiorul lor încercau să-l sfâșie cu unghiile, cu dinții sau cu cuțitele. Nu știu cum de mai reușea să stea în picioare și nu se prăbușea peste ei, făcându-se una cu pământul.

Brusc, muzica de pe plajă amuți și am auzit o altă muzică, venind din interiorul cortului. O muzică de icnete, opinteli și gemete. Gemetele ei se amestecau cu gemetele lor. Apoi în urechi m-au izbit niște sunete ciudate, ca cele pe care le scoate un vițel când suge țâța vacii. Întrerupte de gemetele lor, dezlănțuite și urmate de o adâncă tăcere. După care i-am văzut ieșind unul câte unul pe cei doi tipi din cort și rupând-o la fugă în direcția străzii, de parcă ar fi fugit de mine.

Cortul ei se liniști ca și marea după furtună. Înăuntru nu a mai rămas decât ea. Cred că a adormit. M-am lungit și eu în fața cortului ei, pe pământul acela devenit dintr-o dată foarte rece. Eram însă așa de obosit că am adormit pe loc. Acum îmi puteam permite să dorm, pentru că am găsit-o.

M-a trezit plânsul ei.

Plânsul ei răzbătea afară din cort, la fel cum razele de soare răzbăteau printre copaci, nelăsându-mă să mai dorm.

În contrast cu pământul pe care am înghețat, razele soarelui erau fierbinți- fierbinți. M-am sculat de jos dârdâind de frig.

Au jefuit-o. I-au luat tot-tot: banii, telefonul, rucsacul, până și slipul sau rochiile ei. Ultimele oare la ce bun?

Nu mai avea cu ce să se îmbrace. Asta nu ar fi fost o problemă în Vama Veche, unde foarte multă lume umbla goală pe stradă, pe terase, în cafenele sau pe plajă, dar ar fi fost o problemă dacă ar fi vrut să plece de acolo. Goală, nu ar fi putut pleca nicăieri.

I-am dat din rucsacul meu o pereche de blugi și un maieu. Având cam aceeași înălțime, i-au venit de minune. Am vrut să-i dau și adidașii mei, dar îi erau prea mari.

M-a întrebat dacă am bani destui ca să ne întoarcem acasă. Aveam. De la telefonul ei a sunat-o pe mama ei și i-a spus ca să nu-și facă griji că e cu mine. Am auzit-o pe mama ei cum țipă de bucurie, strigând: m-a sunat, Roxana, vorbesc cu Roxana. Mă auzi, Matei? E cu Alexandru.

Cortul nu l-a luat. L-a lăsat acolo.

Ne-am îndreptat spre stație, de unde porneau microbuzele spre Constanța, eu cu rucsacul în spate și ea desculță. Tipii ăia doi au apărut după colțul străzii și au strigat-o. Ea m-a apucat de mână și împreună am luat-o la fugă. Bine că am fugit, că am mai prins două locuri libere în microbuz.

Am urcat și mașina a demarat în trombă. Peste câteva minute am adormit, iar când m-am trezit în Constanța, am văzut că ea dormea cu capul pe umărul meu. Am intrat într-un butic și i-am cumpărat un chilot, o rochie și o pereche de sandale. Rochia aia îi cădea foarte bine și o făcea nemaipomenit de frumoasă.

Am ieșit din buticul ăla gândindu-mă că e primul an în care am fost la mare fără să intru niciodată în mare.

În tren, ea s-a culcat cu capul pe genunchii mei și eu pe spatele ei și în poziția asta am dormit mult-mult, poate chiar până la Brașov.

Când am ajuns la Brașov, am vrut să chem două taxiuri, unul pentru ea, ca s-o ducă acasă, pe Colonel Buzoianu, și al doilea pentru mine, ca să mă ducă, la mine în Schei.

- De ce două taxiuri?

- O să plătim mai puțin așa.

- Eu zic că mai bine să chemi doar unul.

- Cum zici tu.

- Unul, și doar la o singură adresă.

- La care?

- În Schei, mi-a spus ea și atunci am înțeles că ea a fugit pentru a doua oară de acasă. De data asta, la mine. Pentru totdeauna.