Dumitru CRUDU // Un cunoscut jurnalist de la Tiraspol a murit înecat în apele Nistrului

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Editorial
24.3.2025 18:42
24.3.2025 18:42
Dumitru Crudu
Editorial

Serghei i-a trimis pe mail redactorului șef al publicației NAȘA RODINA ROSIA investigația sa despre tânăra fată ucisă pe aleea Ecaterina a doua din parcul Wolland din inima orașului Tiraspol, la o jumătate de oră după ce a revenit în redacție.

Serghei era un jurnalist iute de picior și de mână, dar și un tip care se documenta la sânge. A mers la fața locului imediat cum a auzit de abominabila crimă. Știrea difuzată la radio și la televiziune spunea că tânăra muncitoare de la fabrica „Kvint” a fost sfâșiată de o haită de maidanezi. Javrele au înconjurat-o în crângul de pe malul lacului și au omorât-o pe loc, mâncându-i inima, nasul, sânii și toate organele interne. Milițienii au și împânzit parcul la foarte scurt timp după ce tânăra fată a fost mâncată de vie. De teama maidanezilor ucigași toată lumea a fugit din parc. În frunte cu tinerele mămici, împingând cărucioarele lor disperate. Țipetele lor ca din gură de șarpe au împânzit cartierele laterale. Ce mai încolo și încoace, le-a auzit și Serghei. Speriate să nu fie atacate și ele de maidanezi, tinerele mămici intraseră în panică. Fugeau de le scăpărau călcâiele. De teamă, o mămică a părăsit singură parcul, uitându-și pruncul în căruțul parcat lângă banca pe care a stat până atunci.

Pentru a le salva pe aceste tinere mămici, dar și pe bătrânii și bătrânele care părăseau în fugă parcul, milițienii au împresurat haitele de potăi deschizând focul. Le-au ucis pe toate. Plânsetele mămicilor erau înlocuite de schelălăiturile cotarlelor și șarlelor din parc. Cei care au scăpat din parc, au fost urmăriți și prin oraș. În ziua aia, milițienii au cutreierat toate colțurile orașului, împușcând toate jigodiile fără stăpân. Niciuna nu a scăpat.

Serghei Barbov a pătruns în parc imediat după ce a fost lichidată și ultima potaie, pe care oamenii de la salubritate au aruncat-o în bena camionului peste mormanul de leșuri năclăite de sânge. Serghei s-a dus glonț la femeile de la salubritate, care spălau aleile cu detergent, cu mopuri sau cu cârpe, așezate în genunchi.  Nu doar cu ele a vorbit, ci și cu pescarii de pe malul lacului. Sau cu alcoolicii din bomba  Ecaterina cea mică, pe care i-a răsplătit cu beri și vodcă pentru sinceritatea de care au dat dovadă.

Ceea ce a aflat Serghei se afla într-o mare contradicție cu versiunea oficială. Vladilen Vladilenovici și-a pus mânile în cap când a aflat-o. Serghei susținea acolo că tânăra muncitoare de la „Kvint” nu a fost ucisă de o haită de maidanezi, ci de dogul comandantului armatei a paisprezecea. Așa ceva nu putea să publice. Vladilen Vladilenovici era însă prieten cu Serghei și l-a privit cu o mare milă.

- De publicat, nu-l public, dar, fratele meu, o să-l trimit la MGB, iar după ce aceștia o să-l citească, știi ce-o să-ți facă?  

- Știu.

- O să te închidă.

- Știu.

- Dar nu numai că o să te închidă, dar o să te dea afară și de la ziar, iar pe Varvara o s-o impună să te părăsească.

- Știu.

- Și atunci de ce dracului l-ai scris?

- Păi o știam pe Galina.

- O știai?

- Da.

- Și cine era Galina aia pentru tine?

- Cumnata mea.

- Îți dau o șansă. Te las să pleci, iar textul îl redirecționez MGB-ului doar după ce treci granița. Dar ai doar două opțiuni: sau pleci la Chișinău, sau în Ucraina. În Ucraina însă te vor captura ucrainenii pentru textele tale ucrainofobe.  

-Atunci o să merg la Chișinău.  

- Îți promit că nu le trimit textul decât după ce tu mă telefonezi din vamă și îmi confirmi că ai scăpat. Bine?

- Mulțumesc, frate, i-a spus Serghei, l-a îmbrățișat și a plecat.

Abia a ieșit Serghei pe ușă afară că Vladilen Vladilenovici i-a și trimis lui Ivan Ivanovici de la MGB textul prietenului său.

Parcă presimțind asta, Serghei nu s-a îndreptat cu mașina spre vama de la Bender, ci a luat-o spre Nistru. A parcat mașina pe mal și a sărit în apă, sperând s-o poată trece înot. Un milițian apărut brusc pe mal a dus arma la ochi și l-a împușcat. Probabil, l-o fi confundat cu vreun maidanez.  

N. A: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md