Dumitru Crudu // Toată după-amiaza aia am scos sfeclă

Când am aflat că Teo, prietenul și colegul meu de clasă, a plecat pentru toată vara la bunici, într-un sat de pe malul Nistrului, m-am întristat cumplit, pentru că eu și cu Teo eram cei mai buni șahiști din Flutura. Înciudat, am avut un impuls să izbesc de podea cutia de șah, dar ceea ce m-a oprit au fost privirile încărcate de milă ale Clarei. Ea chiar mă compătimea și mă înțelegea. Deja împingeam furios mânerul ușii, când ea m-a strigat.

- Nu vrei să mai stai un pic?

- Dar la ce bun, dacă Teo a plecat?

- Dar eu am rămas.

- Tu nu joci șah.

- Dar știu alte lucruri.

- Care?

- Știu să povestesc.

- Tu?

- Da.

- Ce?

- Ceea ce nici prin cap nu-ți trece.

- Nu acum, acum eu vreau să joc șah, o să merg la Virgil.

- Dar Virgil e mai slab decât voi.

- De unde știi?

- Mi-a spus Teo.

- Acum n-am de ales, i-am spus enervat de-a binelea, de parcă ea l-ar fi alungat pe Teo din Flutura.

- Dacă rămâi o să-ți arăt un lucru pe care nu l-ai mai văzut niciodată.

- Care?

- Ai să vezi.

- Eu vreau mai întâi să-mi spui care.

- Ai un pic de răbdare. E un lucru pe care sunt sigură că demult visezi să-l vezi.

Am privit-o cu o sută unu ochi, de parcă aș fi văzut-o prima dată. Până acum, nu am auzit-o vorbind. În prezența lui Teo tăcea, pentru că avea doar unsprezece ani, pe când noi, doisprezece. Stătea în spatele fratelui ei și se uita îngândurată la partidele noastre de șah, cu toate că, pentru ea, nu era nicio diferență între un nebun și un turn, de exemplu. De câteva ori am surprins-o că nu se uita la tabla de șah, ci la mine. De câteva ori m-am prins și pe mine că mă uitam la ea, în loc să-mi conduc armata mea de pioni și de nebuni spre victoria mult jinduită și pierdeam partida. De fapt, am pierdut de fiecare dată când ea a venit să se uite la meciurile noastre și am câștigat doar atunci când ea a lipsit. Apoi mi-am dat seama că ceea ce mă aducea aproape că zilnic pe la prietenul meu Teo nu mai era pasiunea mea pentru șah, ci dorința de-a o vedea pe sora lui, care începuse să exercite asupra mea o fascinație totală. Șahul devenise un simplu pretext pentru a le trece pragul, probabil, de aia și pierdeam. Dar înfrângerile alea nu mă afectau neam. Jubilam că o revedeam pe Clara. Impresia mea era că și ea aștepta meciurile noastre doar pentru a mă vedea pe mine, dar poate greșeam. Oricum ar fi, ori de câte ori mi-am ridicat ochii spre ea, ea se uita doar la mine și nu la tabla de șah, unde se se consuma o bătălie foarte sângeroasă. La tabla de șah se uita doar Teo, de asta, și câștiga.

În ziua aia când Clara mi-a spus că Teo a plecat pentru toată vara la bunicii lor de pe malul Nistrului m-am întristat cumplit, pentru că, în felul acesta, am rămas fără vreun pretext credibil pentru a mai trece pe la ei și pentru a o vedea. Asta mă dezolase cel mai tare și nu faptul că nu voi mai avea cu cine să joc șah vreme de trei luni de zile.

Cu buzele cuprinse de flăcările rujului mamei ei, ea mi-a spus că mama și tata ei, ajutați de tatăl meu, au mers să strângă sfecla de pe ogorul lor din spatele pădurii.

- Ai zis că ai să-mi arăți ceva.

- Nu am uitat, mi-a spus ea, și m-a apucat de mână și m-a dus în dormitorul părinților ei, unde eu nu am mai intrat niciodată.

- Uau, unde am făcut eu. Dacă asta a-i vrut să-mi arăți, atunci m-ai dat gata! De când tot vin pe la voi, asta îmi doream cel mai tare să văd.

- Am știut eu.

M-a impresionat mai ales dimensiunile patului. Un asemenea pat părinții mei nu aveau. Era un pat uriaș, care acoperea aproape că întreaga cameră.

- Poți să te așezi, dacă vrei, mi-a spus Clara.

- Pe bune?

- Sigur.

- Păi atunci o să mă așez.

Patul părinților mei era tare, dar patul lor era foarte moale. Parcă mă îmbrățișa și mă mângâia, spre deosebire de patul alor mei care era aspru și ostil.

Clara își legăna picioarele alături. Apoi mă încolăci cu mâinile pe după gât și mă răsturnă pe pat, iar ea se lungi alături de mine. Era prima fată lângă care stăteam culcat. Îi simțeam parfumul. S-a dat cu parfumul mamei ei. Era un parfum foarte plăcut. Numai vișinii mai miroseau așa. Dintr-o dată m-a apucat frica să nu vină părinții ei și să ne găsească culcați în patul lor și am vrut să mă dau jos din pat, dar ea nu m-a lăsat.

- Ei niciodată nu vin la ora asta acasă.

-Și dacă azi vor veni?

- Nu au cum. Auzi, poți să închizi un pic ochii, mi-a spus ea cu o voce îngroșată, cu care vorbesc doar oamenii mari.

I-am închis.

- Acum deschide-i.

- I-am deschis.

-Dar nu te uita în tavan.

- Dar unde să mă uit?

- La mine.

M-am uitat și mi-am acoperit ochii cu palmele, dar Clara mi-a îndepărtat mâinile de la ochi și m-a silit s-o privesc în față. Era complet goală. Fără bluză și chilot, parcă era un alt om. O priveam lacom. De când îmi doream să văd o fată complet goală. Ieșeam în grădină și le urmăream pe fetițele din vecini cum merg la toaletă în speranța că o să le văd printre crăpăturile cabinei chestia aia. Cel mai tare și mai tare îmi doream să văd chestia aia a lor. Acum o puteam vedea nestingherit. O puteam privi în voie, oricât de mult aș fi vrut, iar eu voiam s-o privesc la nesfârșit.

Nu mă mai săturam s-o privesc. Mi se părea atât de dulce și de captivantă. Era mai frumoasă ca jocul de șah și mai glorioasă decât orice victorie. Nimic din ce văzusem până acum nu mi s-a părut mai frumos. Nu-mi mai puteam dezlipi ochii de la chestia aia. Stăteam în genunchi deasupra Clarei și mă holbam la chestia ei, când am auzit în curte -pâș-pâș- pași și voci. Cât ai zice pește, am coborât din pat și am sărit pe fereastră, în grădină, unde Clara s-a îmbrăcat cu viteza unui fulger.

Prin sticla ferestrei, ne-am zgâit înăuntru. Mama ei și tatăl meu se dezbrăcau unul pe altul, sub privirile noastre contrariate, până au rămas complet goi.

Complet goi, s-au băgat în pat și au început să facă chestia aia. Clara m-a apucat de mână și am ieșit în fugă în drum. Alergam umăr lângă umăr spre ogorul de sfeclă.

Tatăl ei beat tufă nu se putea ridica de jos. Se scula în genunchi și se răsturna îndărăt. Am încercat și noi să-l ajutăm și am căzut grămadă tustrei, între două rânduri de sfeclă roșie. Singurul lucru pe care l-am putut face pentru el a fost să rupem un șomoiog de frunze de sfeclă și să i le punem sub cap. Adormi îndată, iar noi am rămas să-i păzim somnul. Acum știam ce ar trebui să facă un băiat și o fată când se culcă goi în pat. Cât timp i-am păzit somnul, amândoi ne-am gândit la același lucru.

Peste o vreme, tatăl ei s-a trezit și s-a pornit împleticindu-și picioarele spre casă.

Era atât de mahmur că a trecut pe lângă noi fără să ne observe.

Când a dispărut în partea cealaltă a dealului, Clara m-a apucat de mână și am fugit în pădurea din spatele ogorului de sfeclă, unde sub un tei ea s-a lungit pe bluza mea și noi am făcut ceea ce au făcut tatăl meu și mama ei pe patul ăla imens. Am plecat din pădurea aia când s-a lăsat întunericul. Acolo mi-am uitat cutia de șah, dar nu m-am mai întors după ea.

Pe tatăl ei l-am găsit dormind în mijlocul drumului din fața casei lor.

Am chemat vecinii ca să-l târâm în casă.

Tata i-a spus mamei că toată după-amiaza aia a fost la scos sfeclă.

Același lucru i l-am spus și eu.