Dumitru CRUDU // Doi dintre cei mai căutați oameni din R. Moldova

Am urcat amândoi pe bancheta din spate și Iurie a pornit motorul, iar peste un sfert de oră l-a deconectat în fața porților principale ale parcului Wollant, unde noi am și coborât, iar el a rămas să ne aștepte în mașină. Venisem la Tiraspol ca să scriu o proză despre cum o tânără fată a fost atacată și ucisă de un dog în acest parc atât de frumos și atât de bine întreținut. Alături de Vera am intrat pe aleea unde dogul a doborât-o din picioare pe tânăra fată, sfârtecându-i beregata. Ne aflam nu departe de banca unde a avut loc tragedia, dar toate urmele nenorocirii au fost lichidate cu mare grijă. Până și asfaltul aleii a fost spălat cu detergent. Mirosul lui ascuțit ne-a izbit în nas. Doi domni îmbrăcat în civil s-au oprit din alergat și au început să ne studieze suspicios și noi ne-am văzut de drum, părăsind parcul și urcând în mașina lui Iurie. Domnii ăia ne-au însoțit până în fața portierelor. Probabil, vrând să vadă de unde e mașina noastră. Descoperind însă că are numere transnistrene s-au întors în parc, reluându-și joggingul.

Iurie a scos mașina pe partea carosabilă a străzii. Rulam spre centrul orașului, dar cu o viteză redusă, pentru a-i putea urmări pe transnistreni prin fereastra fumurie. Chiar și când am văzut că doi se bat în fața Sovietului Suprem nu ne-am oprit ca să nu atragem atenția asupra noastră. Încercam să-mi notez din mers cum arătau cei doi bărbați arțăgoși, dar fără să deschid geamul. Unul era gras și altul foarte slab. Și ambii erau îmbrăcați în costum și purtau cravate. Slabul îl înșfăcase pe gras de cravată și-l trăgea la pământ. Îl trăgea atât de tare că îl culcă pe burtă. Când grasu căzu pe pântece, slabu îi otânji un pumn în moalele capului și toate astea se întâmplau în fața sovietului suprem sub ochii miliției care nu intervenea. Asta m-a mirat. Eu aveam acte false pe numele lui Oleg Davâdov și conform lor locuiam pe strada Dzerjinski din Tiraspol și nu ar fi avut ce-mi face dacă aș fi ieșit din mașină ca să-i despart pe cei doi. Totuși n-am ieșit, cum nu ieșeau din duba lor milițienii și într-un târziu am înțeles și eu de ce, fiindcă cei doi purtători de costume - deja șifonate și îngălate - erau membrii ai Sovietului Suprem și nimeni nu îndrăznea să se bage între ei. Am plecat și noi mai departe.

Când treceam prin fața Teatrului Dramatic de Stat „Nadejda Aronețkaia” ni s-a făcut o foame de lup. Iurie ne-a dus la o cantină muncitorească de pe strada Pobeda, unde niciun chipiu de milițian nu-și făcea apariția pe acolo. Cantina se afla în cavitatea bucală a cartierului industrial.

Am intrat și ne-am așezat la masa din fund ca să avem toată sala pe tavă. Ne-am luat borș roșu, hrișcă cu pârjoale de porc și compot din zmeură, și el, roșu. La masa din fața noastră mânca un bărbat îmbrăcat în costum, încondeiat de trei tipi cu gâturi de taur, care măturau cantina cu ochii. Mânca și el hrișcă cu pârjoale de porc, dar fără borș roșu.

În cantină izbucni un scandal la coada de la tejghea, între unul care a încercat să-și ia mâncare fără a sta la rând și toți îl înjurau ca la ușa cortului, inclusiv și cei de la mese. De asta, domnul Nesterovschi și companionii săi nici nu ne-au observat din prima. Furați de spectacolul pe care-l ofereau pe gratis scandalagiii, domnul Nesterovschi nu a observat cum îl mâncam din ochi, dându-mi seama că asta va fi proza pe care o voi scrie eu azi. Asta, și nu proza despre fata ucisă și mâncată - da, da, mâncată - de dogul comandantului armatei a paisprezecea.

Eu și Nesterovschi eram doi dintre cei mai căutați oameni din Moldova. Eu,de miliția și securitatea transnistreană, fiind acuzat că defăimez în romanele mele ordinea socială și politică, dar și realitatea din Transnistria, iar Nesterovschi de poliția moldovenească, după ce o instanță de judecată din Republica Moldova l-a condamnat la 12 ani de pușcărie pentru afacerile sale tenebroase pe care le făcea împreună cu Ilan Șor.

Ambii eram căutați cu lumânarea.

Eu, de miliția și securitatea din Tiraspol și el, de miliția din Chișinău și ambii ne ascundeam. Nesterovschi la Tiraspol, iar eu sub un nume fals pentru a putea să-mi termin romanul meu despre Tiraspol la care lucram de ani de zile. Dacă am fi fost prinși, am fi fost băgați imediat la mititica.

Eu și cu Nesterovschi eram cei mai vânați oameni din regiune și nimeni din cantina aia muncitorească nu bănuia nici cu spatele asta.

Ambii tresăream când se deschidea ușa și răsuflam ușurați când înăuntru pătrundea un muncitor în salopetă.

Scandalul se stinse și Nesterovschi își roti capul în jurul mesei sale și mă zări și sări ca ars în picioare, abia atunci am realizat că și el mă știa, probabil, de la televizor. Până în clipa aia nu am crezut că pot fi atât de popular. Însoțit de cei trei tipi cu cefe de oțel , Nesterovschi a luat-o la fugă spre ușă. Nu-mi venea să cred că putea să fugă de mine.

Nu-mi mirosea bine ce se întâmplă și mi-am abandonat farfuria cu borș, mâncată doar pe jumătate, și și am fugit și eu după ei în stradă, însoțit de Vera și de Iurie.

Din pragul ușii, l-am văzut pe Nestervoschi cum alerga din toate puterile spre o dubă a miliției parcată la colțul cantinei. Norocul nostru că milițienii dormeau, Asta oferindu-ne nouă răgazul necesar pentru a dispărea în mașina lui Iurie și lui Iurie pentru a-și scoate mașina din fața cantinei și a o mâna pe o stradă laterală pe unde nici dracu nu trecea.

Cât ai zice pește, Iurie ne-a adus înapoi la debarcaderul din Mălăiești, unde am urcat pe vaporașul nostru alb, care a tăiat în două apele zbuciumate ale Nistrului.

Doar după ce am coborât pe puntea cheiului din Vadul lui Vodă am înțeles ce l-a făcut pe Nestervoschi să intri în panică și să alerteze miliția transnistreană. El ne-a auzit că vorbeam românește și m-a confundat pe mine un ditamai scriitor cu un polițist din Chișinău, presupunând că am venit să-l umflăm din cantina aia muncitorească.

De asta, a și pus toată miliția transnsitreană pe urmele noastre. Dubele lor au intrat cu boturile chiar în apele Nistrului în timp ce vaporașul nostru se îndepărta de mal.

Am scăpat ca prin urechile acului din mâinile milițienilor transnistreni și cred că la fel s-a gândit și tovarășul Nestervoschi.

S-a gândit că și el a scăpat ca prin urechile acului din mâinile polițiștilor din Chișinău.