Dumitru Crudu // Cu ea ai mers aseară acasă la tine

Nu există o suferință mai mare decât să te întâlnești pe holul școlii cu cea mai frumoasă fată din orașul ăsta și ea să-și întoarcă capul în altă parte, fără să-ți răspundă la salut. Îmbrăcată într-o fustă scurtă, își leagănă bucile pârjolitoare în sala de curs, sub privirile uimite și nesățioase ale colegilor tăi de clasă, cărora le răspunde la salut, le zâmbește, îi îmbrățișează sau se lasă îmbrățișată, îi pupă pe obraji.

Te așezi în banca din spatele ei, doar ca s-o poți sorbi din priviri, dar ea se mută în toiul orei într-o bancă din spatele tău, într-o bancă din fund, în ultima bancă din ultimul rând, ca tu să n-o mai poți privi de neam.

O mai poți vedea doar când proful o scoate în fața clasei. Avansează printre bănci strângându-le mâinile Cristinei, Roxanei, Iuliei sau Taniei. Îi zâmbește lui Valentin, colegul tău de bancă, dar nu și ție. Pe tine nu te observă. Îmbrăcată într-o bluză aproape transparentă, corpul îi arde ca o torță în fața tablei. În loc să-i ascundă trupul, bluza i-l dezvelește. Îi vezi burta ei nisipoasă, fesele apoase, picioarele fluide. Decolteul adânc îți fură privirile. Observi că nu poartă sutien și gura ți se umple de apă, iar burta de aer. Sfârcurile ei negre sunt tari și impetuoase, fiind gata să-i facă niște găuri uriașe în bluza aia albă. Toți masculii din sala aia sunt cu ochii pe ea. De asta și proful o scoate atât de des la răspuns, pentru a o putea urmări legal, în voie, cât îi poftesc mușchii lui. Ea aruncă zâmbete în stânga și în dreapta sa, ca și cum ar arunca niște plase de prins pești. Nu-ți pasă că nu se uită și la tine.

Important e că tu poți s-o sorbi din priviri. Îi mulțumești profului că a scos-o la răspuns. Pleacă la loc unduindu-și corpul. În urma ei vezi cum se ridică valuri amețitoare de apă. Își unduiește șoldurile ca un șarpe. Plaf-plaf, fesele ei se lovesc unele de altele, tulburând liniștea mormântală din sală. Un vânt fierbinte îți biciuește obrajii și îți usucă gura.

În pauză o apucă pe Livia de mână și ies în curte. Toată clasa vine după ele și le înconjoară. Fumează. Când te vede că te apropii, îți întoarce spatele. Pe Valentin însă îl lasă să se apropie și îi dă o țigară. Îi ceri și tu o țigară, dar ție nu-ți dă nimic.

Stai singur în curte și o privești cum fumează. Ai impresia că s-a apucat cu mâinile de frânghia aia de fum și se cațără deasupra curții. Sună la ore și tu intri ultimul, mergi în urma ei, admirându-i spatele-i oglindos. Ocupi ultimul scaun din ultimul rând, pe care a stat ea în dimineața asta. Ca s-o ai mereu sub ochi, îți așezi toate cărțile din geantă sub fund. Părul îi curge pe spate asemenea unor petale de trandafiri. Răspunzi la fiecare întrebare a profului, doar ca să ieși în fața clasei și s-o privești în ochii ei mai adânci decât cea mai adâncă peșteră de la Orheiul Vechi.

Dar, vai, ea își ferește din nou capul într-o parte și profului nu-i place răspunsul tău și te faci de cacao în fața tuturor. Toți râd de tine, dar cel mai tare râde ea. Râde în cascadă. Ea îi zâmbește profului și acesta se emoționează atât de tare că începe să tremure. Nu știe unde să-și mai țină mâinile și le ascunde la spate.

Răspunde ea și toată lumea o ascultă cu respirația tăiată. Pe mine nimeni nu m-a ascultat niciodată atât de atent. De fiecare dată când începeam să spun și eu ceva, toți se apucau să vorbească peste mine.

Se termină lecția și proful se așează pe scaunul de la catedră, pentru a-și ascunde erecția. Ea iese prima și toți vin buluc după ea. Eu încerc să mă strecor lângă ea, pentru a-i înmâna un bilețel. Îl ia și-l aruncă sub tălpi. Toată lumea, care pleacă din școală, îl calcă în picioare. Eu îi aștept să treacă și îl ridic de jos, îl șterg de praf și mi-l bag în buzunar. Proful iese ultimul din clasă cu servieta ținând-o în fața părților sale moi.

În fața ușii o așteaptă un tip atletic, căruia ea îi sare în brațe, copleșindu-l cu un sărut franțuzesc. Urcă în mașina lui decapotabilă parcată în fața școlii. Se împrăștie și ceilalți, luând-o care și încotro pe bulevardul Eroilor. Tu urmărești trâmba de fum, pe care automobilul îl lasă în spatele lui, și îți amintești cum ai auzit-o, prin peretele budei, în pauza cea mare, cum îi povestea Elvirei, că azi a venit la școală fără chiloți pe ea.

Mergi pe urmele acelei dâre de fum și ajungi la cafeneaua de la muzeu, unde ajunge și proful de la școală. Vă faceți că nu vă cunoașteți. Acesta se retrage într-un separeu. Tu rămâi pe terasă. Pe terasa aia unde toți oamenii stau singuri la mese.

Te așezi și tu la o masă, singur. O cheleneriță grasă și cu nasul borcănat îți aduce berea, zâmbindu-ți. Cu ea ai mers aseară acasă la tine. Cu ea vei merge și în seara asta.