Cristian Hrițuc // Maia Sandu, un pas înainte
“În acest scrutin, am văzut vulnerabilitățile proceselor democratice din Republica Moldova și prioritatea noastră acum este ca să le eliminăm. (…) Cea mai importantă reformă este reforma justiției și lupta împotriva corupției. Este clar că viteza cu care am mers până acum pe aceste reforme nu este suficientă. Este clar că trebuie să schimbăm abordarea, să avem o discuție largă în societate și să venim cu măsuri care să dea rezultate mult mai repede, pentru că trebuie să avem pregătită țara pentru alegerile parlamentare din anul viitor”.
Este de salutat faptul că președinta își asumă deja o altă poziționare în raport cu Guvernul și cu propriul partid. Este clar, că cel puțin domnia sa a conștientizat greșelile făcute de-a lungul timpului și că au existat cauze obiective care au dus la un scor sub așteptări la referendumul din primul tur, scrie analistul român Cristian Hrițuc într-o analiză publicată pe blogul său.
La o privire a scorurilor obținute, vedem că în primul tur a fost o diferență între voturi pro referendum și votul pro Maia Sandu, iar în turul doi, voturile obținute de președintă au fost cu mult peste cele obținute în cadrul referendumului. Aici se poate vedea cel mai bine, că în primul tur a fost un vot de blam la adresa Maiei, că a fost o descărcare de tensiune, iar în turul doi, după conștientizarea pericolului s-a votat pentru salvarea președintei și a parcursului pro european.
Cifrele sunt relevante, pentru că arată potențialul de vot pro european, dar în același timp îți arată și că au existat nemulțumiri la adresa puterii actuale. Maia Sandu a încasat toate nemulțumirile legate de PAS.
Ce trebuie înțeles acum este faptul că avem o victorie de etapă. Mai e o bătălie de dus anul viitor. Iar cel mai important lucru e ca autoritățile din Moldova să nu se îmbete cu o victorie și să continue să se comporte așa cum s-au comportat până în aceste alegeri.
Sunt câteva care au provocat un scor prost și trebuie înlăturate. O să fiu extrem de succint:
Capacitatea instituțională
În Moldova se știe de cel puțin un an că există o rețea a lui Shor, că sunt undeva la 40-50 de mii de oameni plătiți permanent pentru a desfășura activități politice. Rețeaua nu a apărut peste noapte, în prag de alegeri.
Au ajuns câteva zeci de milioane de euro în Moldova pentru coruperea alegătorilor. Banii nu au ajuns prin aer și nici nu pot ajunge prin valize diplomatice, când vorbim de sumele acestea. Nu au ajuns într-o zi și nici nu au ajuns în mod ”lichid”, ci prin bănci.
Cineva trebuie să răspundă pentru aceste vulnerabilități, pentru inacțiuni. Nu poate Maia Sandu să fie și președinte și ofițer de informații și anchetator și supraveghetor de cont bancar.
Propaganda și lupta cu fake news-urile
Reiau ce am mai spus. Rușii sunt buni la acest capitol, mai ales când vorbim de un fond preexistent. Ei trebuie să apese doar pe niște butoane și pot declanșa anumite reacții.
Dar, UE a alocat zeci de milioane de euro televiziunilor din Moldova, ONG-urilor și altor mijloace de presă, pentru contracararea acestui fenomen.
Trebuie făcută o evaluare corectă a resurselor și a împărțirii lor, a modului cum au fost folosite. Este clar că au fost și multe succese, Ziarul De Gardă a arătat cum procedează SHOR. Dar au fost și mute insuccese pe linie.
De asemenea, marea problemă este că de multe ori acești bani se împart preferențial și decizia se ia la nivelul conducerii PAS. Cu alte cuvinte, banii sunt ghidonați spre ”cei care ne plac”, iar alte portaluri de știri sunt puse la colț.
Marea problemă aici este însă alta: media aservită puterii a creat o imagine falsă. Au creat o Moldovă ideală și în timp s-au decredibilizat.
Trebuie să priviți fenomenul uitându-vă în paralel la cele două forțe, est-vest, cum acționau: media pro rusă punea accent pe realități și arăta cauzele care duc la un trai prost al moldovenilor, media pro vest venea doar cu știri optimiste și crea imaginea unei guvernări de succes.
Media pro rusă sublinia incompetența unor miniștri PAS, media pro vest trecea sub tăcere orice tâmpenie făcută de aceștia.
La un moment dat, s-a creat și efectul de bumerang în rândul electoratului pro vest. Nu poți să creezi o lume paralelă la nesfârșit să crezi că va ține.
Activitatea PAS
Am mai spus, au fost cele mai grele vremuri din ultima sută de ani. Război, pandemie. Dar, astea pot scuza anumite greșeli făcute în actul administrativ, însă nu pot scuza aroganța și atitudinea superioară. Am mai spus că a fost o greșeală punerea la zid a altor adversari politici de pe dreapta.
Sunt câteva greșeli neforțate. Înainte de intrarea în cursă, a fost o șicanare a lui Ceban și o amânare a bugetului Primăriei. A fost nevoie de o ieșire a primarului și o amenințare că va participa la alegeri.
Declarația imbecilă a deputatului Șoimaru, un atac la adresa bisericii pro ruse, atac care a creat teren fertil pentru propaganda rusă și pentru radicalizarea unui electorat.
Aducerea ministrului de externe maghiar care în plină conferință de presă a spus că pe holuri se vorbește negativ la adresa Moldovei și că nimeni nu îi vrea în UE.
Sunt destule informații privind activitatea activiștilor PAS în teritoriu. Mulți nici nu au călcat în zonele repartizate. Aleșii locali, primii care sunt în contact cu cetățenii, nu au fost convocați și instruiți pentru această campanie.
Sunt multe cauze și ai putea să scrii un roman. Ce e cel mai important este ca toate cauzele să fie înlăturate. Nu poți să îți furi căciula singur. Nu poți să zici că ai câștigat alegerile locale deși tu le-ai pierdut.
Este o victorie a cetățenilor moldoveni, la care au contribuit și România și UE. Mulți vor sări în sus și vor spune altceva. Argumentele sunt însă în favoarea celor scrise aici. Ajutoarele financiare venite chiar și în campanie, ajutoarele venite în lupta din războiul hibrid i-au acordat Maiei Sandu suportul necesar.
Urmează bătălia de anul viitor. O analiză adecvată făcută de Maia Sandu și echipa ei, luarea unor măsuri și schimbarea unor atitudini pot duce la un rezultat bun anul viitor!