Vicepreședintele Parlamentului: Analizăm comasarea procuraturilor specializate
Este declarația făcută de vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, în cadrul emisiunii "Rezoomat" de la RLIVE, transmite IPN.
Doina Gherman a explicat că, după referendumul și alegerile prezidențiale din toamna trecută, autoritățile au constatat o conexiune strânsă între crima organizată și corupția politică. Pentru a preveni scenarii similare la scrutinul parlamentar din toamna viitoare, sunt necesare acțiuni ferme și o coordonare mai bună a instituțiilor, a adăugat deputata PAS.
„E nevoie de consolidarea instituțiilor statului. La alegerile precedente, crima organizată și corupția politică s-au consolidat și au atacat dur. De aceea, una dintre soluții este comasarea acestor două procuraturi specializate”, a declarat Doina Gherman.
Potrivit acesteia, comasarea PA și PCCOCS ar putea fi soluția optimă pentru a combate mai eficient corupția și criminalitatea organizată. Vicepreședintele Legislativului a explicat că experiența altor state, precum Croația, Italia și Albania, demonstrează că acest model aduce rezultate pozitive.
„Există un astfel de model și în Italia, avem exemplul DNA din România, exemplul Croației, Albaniei. Ne dorim instituții care să răspundă ferm tuturor provocărilor care vin să submineze securitatea statului. Nu personalizăm acest subiect. Este doar interesul național”, a precizat vicepreședintele Parlamentului.
Anterior, Ministerul Justiției a prezentat public un concept de consolidare a arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combaterea corupției. Una dintre propunerile Ministerului Justiției este fuzionarea PA și PCCOCS într-o singură entitate în cadrul Procuraturii Generale. Potrivit conceptului, prezentat de Ministerul Justiției, fuzionarea ar trebui să aibă loc prin transferul tuturor procurorilor, continuarea activității acestora și menținerea dosarelor aflate în curs de investigație.