Astra Film Chișinău // O întâlnire emoționantă cu scriitoarea Ana Blandiana: Este o adevărată minune că R. Moldova a început drumul spre UE

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Cultură
Ediția din acest an a Festivalului Astra Film Chișinău a adus emoții de neuitat pentru mii de oameni de diferite vârste care au umplut sălile de cinema. Una dintre cele mai impresionante seri a fost cea petrecută alături scriitoarea Ana Blandiana la proiecția documentarului biografic „Între tăcere și păcat” de Diana Nicolae.
19.11.2024 15:07
19.11.2024 15:22
Deschide md
Cultură

Publicul a aplaudat cu lacrimi în ochi și a ascultat cu sufletul deschis discuția dintre Ana Blandiana și jurnalistul și scriitorul Val Butnaru. 

„Mi-a fost teamă, în timp ce ne uitam la film, că o să vă plictisiți, pentru că subiectul filmului nu este despre Moldova. Dar liniștea din sală mi-a arătat că vă pasă. Că și dumneavoastră ne iubiți pe noi la fel de mult cum vă iubim și noi pe dumneavoastră”, a spus Ana Blandiana.

Câștigătoarea prestigiosului premiu Prințesa de Asturias pentru Litere 2024 le-a mai spus celor din sală, un public dominat de tineri, că „libertatea înseamnă să judeci în permanență lucrurile, în fiecare minut, cu propriul tău cap, să nu accepți ca altcineva să spună pentru tine ce este corect”.  

În basmele românești există expresia «țara în care se bat munții în capete». Noi am fost împreună «țara în care s-au bătut imperiile». În aceste condiții, cred că nimeni nu poate să ne judece, decât noi înșine. Dar nu trebuie să ne judecăm, trebuie să avem de acum încolo o altă istorie”, a mai spus Ana Blandiana, care a adăugat că este „o adevărată minune” faptul că oamenii din Moldova au început drumul spre Uniunea Europeană.  

O altă întâlnire doldora de idei a fost cea dintre Ioana Avădani, Paula Erizanu și Arcadie Botnaru, care a urmat proiecției unui film dens, „UmbertoEco-Biblioteca lumii”, o incursiune în impresionanta bibliotecă a uneia dintre cele mai frumoase minți din ultimul secol al omenirii. Participanții la discuție au provocat publicul să se gândească și să vorbească despre o temă aflată în dezbatere la nivel mondial în acest moment: ce ar trebui să facă omenirea pentru a-și îmbunătăți cunoașterea, cultura și a o transmite generațiilor viitoare, în contextul în care părem încă nepregătiți de impactul cu tehnologia digitală și inteligența artificială.

Festivalul filmului documentar Astra Film Chișinău s-a desfășurat în perioada 14-16 noiembrie. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Se simte o efervescență culturală la Chișinău și în Republica Moldova și mă bucur mult că am reușit să finanțăm zeci de proiecte în acest an. Am vrut mereu să aducem aici ceea ce este mai bun din România, iar Astra Film Festival este un proiect culturale de calitate, consacrat în România și sunt fericit că am reușit, iată, să devină un eveniment important și pe harta culturală din Republica Moldova”, a declarat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.

Momente emoționate au trăit și cei trei mii de copii, care au venit împreună cu profesorii lor din diferite localități ale R. Moldova să vadă proiecțiile din cadrul Astra Film Junior.  Copiii din școli și licee din Chișinău, Nisporeni, Ialoveni, Călărași, Leova sau Strășeni au participat cu entuziasm la călătorii imaginare prin lume și la adevărate lecții de viață cu ajutorul filmului documentar.

„Filmul documentar a vorbit din nou, la Chișinău, despre viața adevărată și despre reperele care ne țin pe linia de plutire și ne duc mai departe. M-am bucurat enorm să văd cu cât entuziasm au plecat copiii din sala de cinema, la finalul proiecțiilor. Educația prin film documentar este o nevoie reală și necesară în vremuri în care se simte tot mai mult nevoia de a avea alternative educaționale care să rezoneze cu generațiile tinere”, a declarat Dumitru Budrala, directorul fondator al Astra Film Festival.

Astra Film Chișinău a oferit de asemenea un concert cu casa închisă al mereu surprinzătoarei Ada Milea și două Masterclass-uri susținute de regizoarea și profesoara Ana Vlad, într-o colaborare frumoasă dintre Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC),Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Chișinău (AMTAP) și Astra Film Festival.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md