ANRE a aprobat procedurile operaționale ale OPEM, bursa de energie din R. Moldova

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Economic
Procedurile operaționale ale bursei de energie gestionată de OPEM, filiala OPCOM România, au fost avizate de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică.
16.1.2025 15:35
16.1.2025 15:35
Deschide md
Economic

E vorba despre procedura de înregistrare, suspendare și retragere a participanților la piețele organizate de energie electrică (PZU și PPZ), procedură ce definește condițiile în care entitățile pot participa la piață, fiind reglementate mecanismele de admitere, suspendare și retragere, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al ANRE, alte două proceduri operaționale aprobate vizează funcționarea Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) și a Pieței pe Parcursul Zilei (PPZ). Aceste două proceduri stabilesc regulile privind formarea prețurilor și mecanismele de tranzacționare a energiei electrice pe termen scurt, „asigurând un cadru transparent și concurențial pentru vânzarea și cumpărarea energiei electrice, dar și pentru ajustarea în timp real a portofoliilor de energie ale participanților la piață, contribuind la o mai mare flexibilitate și eficiență a sistemului energetic”.

„Operatorul Pieței de Energie M” SRL (OPEM), o filială a SA „OPCOM” din România, a fost desemnată în calitate de operator al pieței de energie electrică din Republica Moldova prin hotărâre de Guvern, la începutul anului 2024.

Potrivit secretarului de stat la Ministerul Energiei, Constantin Borosan, OPEM va contribui la funcționarea eficientă a pieței de energie electrică și la creșterea încrederii investitorilor. Totodată, operatorul va promova transparența și concurența pe piața de energie, prin aplicarea unor reguli corecte și echitabile, ceea ce va contribui la formarea unor prețuri mai competitive pentru consumatori.

În luna martie 2022, Moldova și Ucraina și-au sincronizat sistemul energetic cu cel continental, ENTSO-E, iar cuplarea piețelor de energie, împreună cu construcția noilor linii electrice, va permite integrarea în piața energetică europeană.

Piața energiei electrice este formată din piața contractelor bilaterale și piețele organizate de energie electrică, și anume piața zilei următoare – PZU și piața pe parcursul zilei - PPZ, piața energiei electrice de echilibrare și piața serviciilor de sistem. În Moldova, 84 de companii dispun de licență de furnizare a energiei electrice, iar pe piața concurențială activează la moment doar doi furnizori, cu o cotă de piață de 0,14 și respectiv 0,34%. Ca urmare a lansării OPEM, urmează să crească semnificativ cota pieței libere a energiei electrice.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md