Republica Moldova, în ajun de referendum. Informații utile pentru diaspora de peste Prut: Turul doi nu va fi!
În duminica de 20 octombrie, cetățenii R. Moldova sunt așteptați la urne să-și spună opinia cu privire la stabilirea unui vector extern European. În prezent, Republica Moldova se află în proces de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, acțiune inițiată în decembrie 2023, după verdictul statelor membre UE. Țara și-a început calea spre marea familie europeană, reunită în jurul unor valori politice, economice, culturale și sociale comune.
R. Moldova tinde să devină o țară în care drepturile oamenilor sunt respectate, legile sunt orientate spre necesitățile poporului, iar cetățenii se pot bucura de condiții de viață mai bune și pace în țară. În acest proces deloc ușor, referendumul din octombrie ar urma să confirme aspirațiile europene ale cetățenilor moldoveni. Actele adoptate în ziua plebiscitului vor avea o putere juridică după confirmarea rezultatelor de către Curtea Constituțională, și vor fi executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
În România, diaspora își va putea exercita dreptul la vot la una din cele 16 secții care vor fi deschise în ziua referendumului, de la 07:00 și până la 21:00. În ziua scrutinului, cetățenii R. Moldova, care vor merge la urne, vor primi buletinul de vot cu textul proiectului de modificare a legii supreme a țării și întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Opțiunile de vot sunt: „DA” sau „NU”.
Fie că votezi în țară, la secția de votare din raza domiciliului sau reședinței tale valabile, sau în afara țării la una dintre secțiile de votare organizate de către autorități, participă la alegeri în baza următoarelor acte:
*Buletinul de identitate;
*Buletinul de identitate provizoriu;
*Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova (inclusiv cu termen de valabilitate expirat).
Potrivit datelor oferite de Comisia Electorală Centrală, până pe 13 octombrie 2024 inclusiv, puteți să verificați la sediul biroului electoral al secției de votare dacă datele dumneavoastră sunt corect înscrise în lista electorală. De asemenea, puteți cere să fiți inclus sau exclus din listă, să fie corectate alte erori cu privire la datele dumneavoastră sau ale altor alegători. Pentru efectuarea oricăror modificări, trebuie să prezentați actul de identitate și/sau alte documente confirmative.
Pentru a afla la ce secție veți vota, intrați pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale (cec.md), faceți click pe „Registrul de stat al alegătorilor” sau intrați pe pagina verifica.cec.md, apăsați pe „Află unde să votezi”, selectați adresa de domiciliu și va apărea aceeași informație despre secția de votare asociată adresei.
Dacă vă prezentați la secția de votare în ziua alegerilor, însă constatați că ați fost omis din lista electorală de bază, faceți dovada cu actul de identitate că domiciliați în raza teritorială a secției de votare respective. În cazul unei asemenea, situații, urmează să fiți inclus pe o listă suplimentară. Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoașteți este că, dacă se face ora 21:00, iar dvs. vă aflați deja în incinta secției de votare, aveți dreptul să votați.
Dacă referendumul va trece, în Constituția țării va fi scris că integrarea în Uniunea Europeană este „obiectivul strategic” al Republicii Moldova. Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie ca cel puțin jumătate din cetățenii prezenți la urne să voteze pro. Turul doi nu va avea loc.
Amintim că, Republica Moldova a solicitat aderarea la Uniunea Europeană la 3 martie 2022, în aceeași zi cu Georgia și la trei zile după Ucraina. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat oficial Consiliului European să i se acorde țării noastre o perspectivă europeană și statut de candidat la aderarea la UE. Pe 23 iunie, Consiliul a acordat R. Moldova statutul de țară candidată la aderare. La 14 decembrie 2023, statele membre ale Uniunii Europene au dat verdictul, iar Moldovei i-au fost deschise negocierile de aderare la UE.