Procuratura Anticorupție salută mesajul CSS privind impulsionarea procesului de fortificare și capacitare a sa
Procuratura Anticorupție reamintește că, începând cu 1 martie 2024, competențele de investigare a infracțiunilor de corupție au fost delimitate, iar Guvernul se implică activ într-un proces de consolidare a capacităților acestei instituții. Acest proces este în desfășurare și se derulează într-un mod complex, conform planului de acțiune al Comisiei Europene și strategiei naționale anticorupție.
”Din păcate, la moment, Procuratura Anticorupție duce o lipsă gravă de personal, inclusiv procurori (vacanța funcțiilor fiind de circa 50%) și ofițeri, precum și lipsa unor resurse bugetare adecvate sarcinilor și atribuțiilor procuraturii (lipsa unui sediul funcțional și ai tehnicii speciale de investigație), fapt sesizat și de Comisia Europeană în procesul de screening bilateral precum și alte instituții internaționale, inclusiv Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială” notează Procuratura Anticorupție.
PA mai mintește că, în urma ultimelor modificări legislative intrate în vigoare în martie 2024, nu mai deține competența de a investiga cazurile de corupție electorală. Totuși, Guvernul ar putea lua în considerare experiența Procuraturii Anticorupție în investigarea unor astfel de cazuri și în combaterea acestui flagel antisocial care afectează sistemul de securitate națională.
”Avem convingerea că măsurile guvernamentale ulterioare vor genera o întărire a capacităților funcționale a Procuraturii Anticorupție în volum deplin conform angajamentelor asumate față de cetățenii Republicii Moldova și a partenerelor externi” conchide PA în comunicatul său.
Consiliul Suprem de Securitate cere Guvernului să vină cu o nouă propunere pentru schimbarea situației de la Procuratura Anticorupție. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu după ședința CSS. Șeful statului a numit activitatea PA drept ”un eșec total”.