Raport despre inegalitățile sociale și economice. Femeile câștigă mai puțin decât bărbații

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Экономика
Femeile ridică salarii mai mici cu cel puțin 15,5% decât bărbații. Diferența salarială în acest sens are tendințe de creștere continuă în Moldova, iar femeile pierd anual, în medie, aproape 26.000 de lei, din cauza acestei inegalități.
26.11.2024 20:43
26.11.2024 20:43
Deschide md
Экономика

Disparitățile economice tot mai mari și dificultățile grupurilor vulnerabile sunt prezentate în cea de-a treia ediție a raportului „Moldova Inegală”, lansat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Fundația Est-Europeană, transmite IPN.

Raportul analizează cinci domenii esențiale ale inegalității: veniturile, serviciile comunitare, participarea civică, sănătatea și securitatea. Potrivit studiului, unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte identificate este disparitatea salarială între femei și bărbați. În anul acesta se estimează că o femeie trebuie să muncească până pe 23 februarie pentru a atinge valoarea câștigului salarial al unui bărbat din anul trecut.

Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), diferența de salarii între femei și bărbați a crescut semnificativ în 2022, ajungând la 15,5%, comparativ cu 13,6% în 2021. Este cea mai mare creștere a inegalității salariale din ultimii ani, iar femeile au pierdut anual, în medie, 25.980 de lei din motivul acestei diferențe.

În ceea ce privește serviciile comunitare, raportul atrage atenția asupra accesului limitat la serviciile esențiale din sate, cum ar fi apa potabilă și gestionarea deșeurilor, fapt care afectează disproporționat grupurile vulnerabile, se arată în raport. Studiul relevă și lipsa unei implicări adecvate a cetățenilor în procesul decizional la nivel local, precum și percepțiile negative ale societății față de violență și securitate, considerate aspecte-cheie ale inegalității în Moldova.

Un alt subiect abordat în raport este Indexul Egalității de Gen 2024. Au fost înregistrate progrese doar într-un domeniu din cele șase analizate. „În acest an numai domeniul politic a cunoscut o îmbunătățire semnificativă, cu o creștere de 4 puncte, datorită unui număr mai mare de femei în funcții importante, inclusiv primari și deputați. După alegerile locale din anul trecut, ponderea femeilor primare a ajuns la 24%, iar numărul de mandate deținute de femei în Parlament a crescut la 41”, a declarat raportorul CPD.

Cu toate acestea, studiul arată că în trei domenii – educație, acces la resurse, percepții și stereotipuri - s-a înregistrat un regres în comparație cu 2023. „Băieții continuă să părăsească prematur școala, în timp ce fetele, deși înregistrează un nivel înalt de educație, se orientează, de regulă, spre domenii cu salarii mai mici”, a explicat raportorul CPD. În ceea ce privește accesul la resurse, diferențele salariale tot mai mari între bărbați și femei contribuie la sărăcia crescândă a lor, făcându-le vulnerabile financiar.

Președintele Fundației Est-Europene, Sorin Mereacre, a subliniat că „raportul „Moldova Inegală” este un instrument valoros pentru decidenți, care trebuie să folosească toate datele prezentate, pentru a formula politici publice incluzive”.

Reprezentanții autorităților au subliniat angajamentul guvernului în promovarea politicilor de reducere a inegalităților. „Reforma „Restart” și programele implementate de Guvern sunt esențiale pentru integrarea grupurilor marginalizate și promovarea unui mediu echitabil în societate”, a declarat secretara de stat la ministerul muncii, Cristina Jandîc.

Partenerii de dezvoltare, inclusiv Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Guvernul Suediei, au încurajat colaborarea strânsă cu autoritățile și cu societatea civilă din Moldova, pentru a promova egalitatea și incluziunea socială. „Inegalitățile generează bariere în realizarea unei democrații funcționale și reprezentative, obiectiv esențial pentru viitorul Moldovei”, a declarat un reprezentant al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

Evenimentul s-a încheiat cu un apel la acțiune, îndemnând toate părțile implicate să contribuie activ la crearea unei Moldove echitabile, în care fiecare cetățean să beneficieze de aceleași drepturi și oportunități.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md