Olesea Stamate pleacă din fracțiunea PAS


„Având în vedere decizia conducerii PAS de a mă exclude din formațiune și modul în care au evoluat relațiile instituționale în ultimele zile, anunț retragerea mea din fracțiunea parlamentară PAS.
Îmi voi continua activitatea în calitate de deputat neafiliat, cu respect față de mandatul încredințat de cetățeni și în deplină conformitate cu principiile statului de drept”, a scris Olesea Stamate.
De asemenea, ea s-a plâns pe faptul că în ultimele săptămâni ea și familia sa au devenit ținte ale unui val de critici și acuzații publice
„A fost o experiență personală și profesională dureroasă, care m-a pus în fața unor reflecții profunde.
În această perioadă, am analizat cu atenție toate acțiunile care au avut legătură cu proiectul de lege privind amnistia, inclusiv amendamentele care au fost parte a unui proces legislativ separat, coordonat în mod detaliat cu Ministerul Justiției”, a menționat Stamate.
De asemenea, ea a acuzat foștii colegi de partid, care au venit cu reacții dure la adresa ei.
Totul a pornit după ce câțiva deținuți pe viață au reușit să scape din penitenciare, odată cu modificările făcute în Legea amnistiei.
Între timp, Olesea Stamate s-a justificat și a spus că nu legea este problema și că deținuții ar fi ieșit în baza Codului Penal, dar nu în baza Legii amnistiei. Cu toate astea ea a fost acuzată de ultimile modificări și a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate. Acest lucru a fost abordat și de către președintele PAS, care e și Speaker al Parlamentului, Igor Grosu.
Deschide și Rămâne sau nu Olesea Stamate în fracțiunea PAS. Precizările lui Igor Grosu

