Iulian Chifu // Strategic, convențional și hibrid: amenințările din Regiunea Extinsă a Mării Negre
Însă această confruntate Rusia-Occident anunțată se transformă tot mai mult și, în plus, se revelează ca un continuum: suntem în război, diferite forme de război hibrid, dar ele se transformă în confruntări directe cu mize teritoriale și de influență tot mai mult. Schimbări dramatice au loc pe acest front în fiecare zi: în Siria, Turcia a mai marcat un moment de nemulțumire și confruntare ducând la alungarea peste noapte practic(în doar 11 zile) a regimului Bashar al Assad în favoarea Armatei Siriene Libere/Hayat Tahrir al-Sham. Dacă a pierdut în Siria, a încercat să compenseze în Republica Moldova și România, prin război informațional și țintirea integrității alegerilor. Și în Georgia prin întoarcerea armelor de către guvern, contrar susținerii societății de circa 80% pentru UE și NATO și a prevederilor constituționale. Asta dincolo de războiul deja existent în Ucraina, Nagorno-Karabakhul încă nesoluționat formal, conflicte înghețate și întreruperea aprovizionării cu gaz prin Ucraina care afectează regiunea separatistă nistreană și nu numai.
Amenințări și extensii strategice ale confruntărilor în Regiunea Extinsă a Mării Negre
La nivel strategic, multiple evenimente cu relevanță globală amenință să tulbure regiunea sau să-i determine formula de reașezare. Mai întâi, desigur, modul în care se va redefini relația SUA-Rusia după alegerile din SUA și preluarea mandatului de la Casa Albă, la 20 ianuarie, de către Președintele ales Donald Trump. Formula de pace încercată între timp de grupul din jurul lui Trump merge pe ideea escaladării pentru dezescaladare drept formulă de aplicare a conceptului de securitate prin forță pe care se bazează viitoarea administrație Trump. Pe o asemenea perspectivă, nivelul de tensiune ar putea crește în perioada următoare, înainte de a se ajunge la o formulă de compromis, pacea justă și durabilă fiind mult mai improbabilă.
A doua problemă strategică este abordarea tranzacțională în politicile din sfera securității și a relațiilor internaționale prin sosirea la Casa Albă a aceluiași Donald Trump, care ar putea influența în general la nivel global acest tip de politici și modalitatea de abordare. Iar traducerea se face în termenii avansurilor majore ale Rusiei în estul Ucrainei, preluării controlului în Georgia prin intermediul partidului de guvernământ Visul Georgian – cu o vagă promisiune de reunificare cu regiunile separatiste, evident falsă, având în vedere protestele din Abhazia contra candidatului pro-rus – și atacurilor hibride din Republica Moldova și România cu tentativa de preluare ostilă prin procesele electorale alterate de bani și tehnologie.
Rezultatul pe care l-ar putea desena Rusia lui Putin, în perspectiva unei abordări tranzacționaliste, ar fi să încerce contrapunerea componentelor nordică și sudică a Flancului Estic și să încerce să impună un târg prin care să cedeze influența în zona nordică, inclusiv cu ce rămâne din Ucraina, contra unei influențe sudice care să vizeze România și Bulgaria ca un coridor spre Serbia și Balcanii de Vest. Nu înseamnă că negocierile și tranzacționismul pot viza state memrbe ale UE și NATO, dar presiunea unei asemenea reașezări de influențe, pe baza mișcărilor de forță încercate, pot crea multe dureri de cap la București, Sofia și Atena.
Nu în ultimul rând, la nivel strategic ar putea interveni posibilitatea utilizării armei nucleare pe teren. Este vorba despre o încărcătură nucleară de teatru, sub o megatonă valoare, lansată de artilerie, care să schimbe dramatic linia de contact dacă nu voința de a lupta a ucrainenilor, așa cum și-ar dori-o Kremlinul. În acest sens se explică aducerea înapoi dept consilier pe aceste teme a lui Serghei Karaganov, fondator al Clubului Valdai și principalul avocat al nevoii de a utiliza arma atomică pentru a restabili descurajarea credibilă a Rusiei – după eșecurile armatei ruse regulate. În plus, cum se apropie epuizarea resurselor Rusiei și implozia sistemului, după anul 2025 dacă va continua confruntarea cu Occidentul – o asemenea lovitură este conformă – cu toate costurile și efctele secundare majore determinate – cu tezele tot mai prezente la nivelul experților militari și cercetătorilor din siajul lui Karaganov care afirmă că utilizarea bombei nucleare în teatru nu este escalatorie și nu ar duce automat la un război nuclear global(spre deosebire de cea strategică, livrată de o rachetă).
În fine, nu este de ignorat la nivel strategic – chiar dacă are relevanță regională – rivalitatea și confruntarea tot mai vizibilă între partenerii Rusia și Turcia: după Nagorno-Karabakh, Turcia a reușit mutarea blitz krieg prin intermediari în Siria, susținând HTS, și amenință în viitorul apropiat – odată ce problema bazelor de la Tartus și Hmeinim este în dubiu și se conturează retragerea rusă de aici – și o soluție rapidă în Libia. Pe un asemenea trend și într-o eventualitate de această factură, creșterea tensiunilor ruso-turce în Marea Neagră ar fi o evoluție naturală, cu costuri în privința securității în Marea Neagră și a libertății de circulație, ba chiar a unor ciocniri sporadice bilaterale, dacă nu chiar ieșirea de sub radar chiar într-un război direct naval. Planificarea strategică nu trebuie să evite acest scenariu.
Amenințări convenționale: război, război, război
Desigur, cea mai acută amenințare este războiul pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina. Acesta se va întrerupe cu un acord de încetare a focului, dar nu va fi pace și nici nu va fi un final. Doar un stop and go, o pauză pentru reașezarea Rusiei și relansarea mai puternică a confruntării cu Vestul. Respectiv amenințarea pe termen mediu a unui război pe termen lung, de mare intensitate și pe termen lung Rusia-NATO, pentru care NATO nu este pregătit. Pentru că Putin nu se va opri. Nici la o bucată de Ucraina, nici la Ucraina însăși. Indiferent de avantaje și târgurile pe care le-ar putea extrage de la Occident.
De aceea trebuie să ne pregătim armata să facem față și să descurajăm credibil, ca să nu avem un război pe teritoriul național. Și, eventual, să descurajăm o intrare directă și în Republica Moldova. Asta înseamnă amplificarea, diversificarea și extinderea instrumentelor de descurajare, desigur, integrat cu aliații din NATO. Și pregătirea capacității proprii de apărare și descurajare, deci trupe, capabilități, pregătire, doctrine adaptate și exersate, industrie de apărare capabilă să producă capabilități și muniție, să întrețină și să repare tehnica din dotare.
Apoi este vorba despre amenințărilee la libertatea de navigație, în absența misiunilor NATO în Marea Neagră. Revenirea navelor aliate în arealul Mării Negre nu este o perspectivă imediată, dar eventuala încetare a făcului și pauza oferită Rusiei ar trebui să fie o oportunitate pentru reluarea misiunilor de reasigurare și de însoțire a navelor atât pe coridorul Nord-Sud, Odessa-Istanbul, cât și Est-Vest, Constanța – Kulevi sau Bathumi. Cu o construcție creativă privind protecția infrastructurii critice submarine – cabluri de date, energie, etc – sau a celei energetice critice din zonele economice exclusive – platforme de forare, conducte – în perspectiva lansării exploatărilor majore de gaz din viitorul apropiat și în contextul luării cu asalt a platformelor ucrainene și militarizarea acestora după anexarea Crimeii de către Rusia.
Mai identificăm o pleiadă întreagă de noi instrumente care au bătaie lungă: mine și drone, ca elemente de conflict convențional abandonate, cu traiectorii de observare și testare a apărării sau cu valoare de întrebuințare în subminarea încrederii publice în capacitățile de apărare ale statelor membre NATO și UE, inclusiv România. Apoi este vorba despre luarea cu asalt și bombardarea de la distanță a navelor civile de către Rusia, cum am văzut că s-a întâmplat deja în largul coastelor Bulgariei și în raza portului Odessa sau în zonele economice exclusive. Și nu în ultimul rând, instrumentarul traversării strâmtorilor și a transportului pentru obiective militare și de război a capabilităților, muniției, componentelor cu ajutorul vaselor civile. Aceste componente cu relevanță convențională se fac prin metode hibride, sub radar, sub nivelul amenințării sau consacrării depășirii pragului de război.
Amenințările hibride constante – alegeri, operațiuni psihologice, subversiune, spionaj
Spațiul amenințărilor hibride la nivelul Regiunii Extinse a Mării Negre este extrem de elaborat, sofisticat și utilizat cu asupra de măsură de către Rusia. E o variantă simplă sau relativ simplă de acțiune și acoperă un spectru larg de instrumente și executanți. Unele au fost devoalate în ultimele luni precum alterarea alegerilor sau preluarea ostilă a conducerii/funcției de președinte a unui stat democratic prin blitz krieg, realizat, desigur, pe baza vulnerabilităților constante exhibate de acesta la nivelul clasei politice și nemulțumirilor constante ale populației.
Zona infracțională își dezvoltă – sub coordonarea statului rus și cu mijloace elaborate - propriile sale instrumente în diferite state, iar schimbul de informații este extrem de important. S-a întâmplat cu precădere în Bulgaria, așa cum utilizarea corupției ca vulnerabilitate s-a întâmplat și ea în multiple cazuri, în trecutul apropiat, care s-au soldat cu pierderea autorilor extrași în Rusia – din Grecia sau Italia fiind cele mai cunoscute public. Execuții extrajudiciare și de răzbunare au avut loc pe scară largă din Dubai în Turcia, din Germania și Franța în Marea Britanie, sau tentative de asasinat folosind cele mai nocive instrumente – nuclearul sau substanțe chimice de luptă – cazul Litvinenko și Skripal
Zona paramilitară, de pregătire și recrutare este utilizată în terțe spații pentru pregătirea de personal de la lansarea și pregătirea manifestațiilor publice violente la confruntarea cu poliția și structurile de ordine și la acțiuni paramilitare în forță, cu arme de foc și explozibili. S-a întâmplat în Rusia, firește, s-a întâmplat în Bosnia Herzegovina și tabere din spațiul fost yugoslav, cum se întâmplă cu extinderea activității de mercenariat și companii militare private de tot felul în terțe state, firme de pază și protecție sau de detectivi. Ele sunt utilizate în terțe state, cu precădere africane, apoi sunt repatriate gata pregătite de acțiuni la scoaterea din conservare și reactivarea de către aparținători.
Spionajul și sabotajul, acțiunile subversive sunt alte instrumente tot mai prezente, cu componenta asasinatelor – cel mai cunoscut la adresa patronului/director Rheinmetal, în Germania. Dar sabotaje au avut loc în multe locuri, alte pseudo-incidente sau chiar accidente întâmplătoare sunt folosite pentru războiul informațional al Rusiei. O anunță lideri ai serviciilor secrete germane și britanice. Iar cazurile din Republica Moldova și România au revelat numeroase conserve care au scos capul la ordin când s-a dat semnalul de acțiune.
De altfel, zona cea mai nocivă și mai prezentă se dovedește exact războiul informațional. Și el începe de la alterarea integrității alegerilor și plata sistematică a unor categorii de votanți – vezi cazul Republicii Moldova și rapoartele publice ale SIS, respectiv rechizitoriile parchetelor de trimitere în judecată și raportul în Parlament al directorului SIS - și merg până la instrumentar de determinare a câștigătorului unui vot prezidențial în turul doi între doi competitori care ajung natural acolo – alegeri americane 2016 sau ingerințe în votul pentru Brexit - și, mai nou, în cazul României, cu aducerea în prim plan, din neant, din necunoscut, a unui candidat ales și supra-promovat rapid, în blitz krieg, pentru preluarea instituției majore și relevante în stat, președinția, de către un candidat desemnat și cu înclinații și agendă pro-rusă și încadrat cu elemente coordonate de la Moscova.
Pe o asemenea redesenare a agendei de securitate, Regiunea Extinsă a Mării Negre se detașează clar ca zonă de confruntare est-vest, democrații – autocrații și ca spațiu de determinare al sensului și limitelor frontierelor de control și influență între Rusia și Occident. Iar aceste linii vizează atât uscatul, teritoriul, cât și spațiul aerian penetrabil sau nu, cât și zona maritimă de la frontiera statelor litorale la Marea Neagră la zonele economice exclusive și coridoarele de transport. O schimbare prezentă ce reclamă revizuirea constantă și adaptarea planurilor de contingență naționale, ale UE și mai ales ale NATO.
