Iulian Chifu // Noaptea cuțitelor lungi în stânga prorusă din Republica Moldova
Dacă primul tur și mai ales referendumul au reprezentat un moment de sancțiune la adresa puterii actuale în funcție pentru nerealizări, așteptări excesive și promisiuni neacoperite, turul doi s-a dovedit un adevărat al doilea referendum pro-european care a venit cu consacrarea Președintei Maia Sandu la o distanță de aproape 200.000 de voturi și 10% din electoratul prezent la urne în fața contracandidatului său. Blamarea rezultatelor și reluarea propagandei Kremlinului nu are cum să salveze scaunul nici al lui Șor, nici al lui Dodon: ambii vor trebui să ofere explicații și să tranșeze rivalitățile între ei și cu noul lider consacrat electoral, Stoianoglu, pentru a stabili ierarhii, relevanță și preeminență ca noul om de referință al Moscovei în Republica Moldova.
Vine decontul!
Principalul dintre cei trei care a dobândit o poziție dominantă este Alexandr Stoianoglu. Mai puțin agresiv și prezent în spațiul public cu tirade sforăitoare, el are o postură suficient de centristă, cetățenia română și vorba mucalită, plus numele găgăuz și soția bulgăroaică încât să ofere o variantă mai realistă și acceptabilă de lider față de cei doi competitori ai săi de pe stânga pro-rusă. Validarea sa prin alegeri și numărul de voturi obținut îl poate consacra, dacă-și dorește, firește, să rămână pe scena politică, drept un personaj prizabil, în orice caz mai acceptabil decât Șor sau Dodon.
Desigur, Stoianoglu nu are un partid în spate. Nici nu cred că este membru al vreunuia. Dar tocmai de aceea ar putea fi o figură coagulantă a pro-rușilor care acceptă bipolarismul, din motivul nevoii de fonduri ale UE, și a centriștilor moldoveniști, reprezentați în câteva partide la Chișinău. Cu Moscova discret în spate, pe linia mai realistă a perspectivei pro-europene cu blocaje ruse la momentele importante și critice pentru patronul de la Kremlin, ar putea fi liderul acceptabil pentru viitor. Iar aici Igor Dodon ar putea fi perdantul principal, chiar dacă, în mod real, lui i s-a interzis candidatura proprie din partea acelorași grupuri de la Kremlin legate de Dmitri Kozak și planificatorii „civili” ai politicilor în spațiul post-sovietic.
În cazul lui Ilan Șor, eșecul abordării radicale a pro-rusismului militant pentru reorientarea geopolitică a Republicii Moldova, anti-europeană, anti-românească și anti-democratică chiar, cu mijlocirea cumpărării de voturi, ar putea să se dovedescă fatală. Rusia își va cere livrabilile pentru banii investiți, iar aparținătorii și finanțatorii lui Șor ar putea pierde definitiv susținerea după ce Maia Sandu a câștigat, mai ales atât de răsunător, votul de duminică.
Dar cum Rusia nu sacrifică atât de lesne instrumentele sale, Șor ar putea rămâne cu toată încărcătura toxică pe care o acumulează, un actor politic la Chișinău, cât să ocupe un spațiu radical și să emită mesajele cele mai dure în spațiul public, în încercarea de a-și justifica protecție de la Moscova în fața extrădării și a executării pedepsei grele cu închisoarea la care a fost deja condamnat. Cât va mai fi de atractiv și câți bani vor mai fi dispuși rușii să arunce pe fereastră cu el și partidul său, rămâne să vedem.
Dodon și diaspora: cine mai e cetățean al Republicii Moldova?
Soarta politică a lui Șor și bătălia Stoianoglu-Dodon vor ține capul de afiș în perioada următoare. Asta nu exclude turbulențele în spațiul public, proteste și contestări ale alegerilor, sau legătura cu orice fel de agendă naturală de contestare a guvernului sau puterii actuale care ar apărea și ar putea fi un vehicul bun pentru a aduna în stradă protestatari, cu sau fără bani. Diferența de la prezidențiale este atât de mare, inclusiv în Chișinău, încât contestarea nu are neapărat prea multă forță astăzi.
Altfel, soarta politică a lui Șor va fi decisă la Moscova și nu în Republica Moldova. Ceea ce nu se poate schimba este plasarea sa în zona radicală, sancționarea infracțională, convențională și politică a oamenilor săi, cu precădere a măsurilor de corupere a electoratului și destrămarea rețelelor sale de către justiție, dacă Republica Moldova se dovedește un stat puternic. Marginalizarea și trimiterea în extremă a lui Șor va fi dublată de rivalitatea Stoianoglu – Dodon.
Aici Igor Dodon are un avantaj față de cei care i-au cerut să nu intre în luptă. A avut o formulă în care el se declara câștigător, și aceasta nu a fost acceptată. Dacă intervenea victoria, era într-o postură delicată dar tot stăpân pe partid. Astăzi Stoianoglu are nevoie de un vehicul electoral iar votul de duminică i-a dat legitimitate majoră pe zona pro-rusă, deci Dodon are în față fie irelevanța, fie plasarea pe poziție subordonată, fie o eliminare dacă Stoianoglu consideră că existența unui al doilea lider și mult mai vocal, cu experiență mai mare, dar și el pe poziții radicale, îl deranjează.
Varianta echilibrată și nuanțată a pro-rusismului, destinată să atragă și parte a centrului moldovenismului naționalist, a câștigat partida la Chișinău. Iar această perspectivă s-ar putea să nu fie compatibilă cu contestarea alegerilor de către Dodon, care susține că Stoianoglu este președinte pentru că a luat mai multe voturi pe teritoriul Republicii Moldova. Și Diaspora? Nu sunt tot cetățenii Republicii Moldova? Că Dodon nu vrea să mai candideze vreodată pot înțelege, dar voturile de peste hotare vin și de la Moscova, Minsk, Baku, Istanbul sau Abu Dhabi și alte locuri în care s-a investit. Acestea nu sunt bune?
În plus, când va fi îndepărtat Șor și radicalismul său pro-rus din prim plan, un asemenea discurs va fi inutil. Probele pentru coruperea cetățenilor dovedesc situația a peste 100.000 de voturi (Maia Sandu vorbea despre 300.000 după primul tur, autoritățile identificaseră 130.000 persoane pe diferite liste ca fiind plătite după vânzare de voturi) care sunt mult peste cele 30.000 de voturi pe care Stoianoglu le-a obținut în plus pe teritoriul Republicii Moldova în turul doi. Dacă discutăm și plusul de voturi venit din Transnistria și rețelele de cumpărare a votului de acolo, vedem că susținerea lui Dodon e atât de slabă și descalificantă încât nu are cum să aibă portanță și să antreneze vreun protest.
Concluzii și lecții învățate
Într-adevăr, marea revelație a turului I al prezidențialelor a fost convergența Transnistriei în raport cu drumul european al Republicii Moldova. Astfel, au votat pro referendum 37,5% din votanți, mai mult decât în majoritatea raioanelor Republicii Moldova. E adevărat că pentru Maia Sandu au votat 25% din alegători, față de 13 % acum 4 ani, iar în turul doi, după injecția de bani și determinări pro-ruse, aglomerări la cele 30 de secții rezervate Transnistriei, scorul a scăzut la 20,5% pentru Maia Sandu. Deci o scădere aproape la jumătate a votului la acest adevărat al doilea referendum pro-european ce l-a reprezentat turul doi al alegerilor generale.
A doua concluzie importantă de tras din alegerile prezidențiale se referă la faptul că, în Republica Moldova, pe electoratul pro-rus, a învins echilibrul și orientarea realistă bivectorială (UE și Rusia) și nu gruparea ce vroia să impună orientarea Republicii Moldova spre Moscova și revenirea în Imperiu. Consecințele vor fi marginalizarea lui Șor și aparținătorilor săi din serviciile militarizate și preeminența lui Stoianoglu și a înclinației spre centru precum și, în Rusia, a aparținătorilor „civili” ai acestui curent.
În fine, cea de a treia concluzie este că Maia Sandu trebuie să facă gesturi politice importante în perioada următoare pentru a învinge în alegerile generale. Mai întâi pe zona unei coaliții sau alianțe pro-europene mai largi, apoi prin dialogul cu alte forțe politice, inclusiv de stânga, dar pro-europene sau care pot susține agenda sa. Și accesul la putere trebuie deblocat pentru mulți dintre partenerii pro-europeni pentru a da un semnal de modificare de metodă și de mod de lucru ce ar putea ajuta în spațiul mai larg acoperirea faliilor din societate și a nemulțumirilor manifeste. Și să transmită că președinta proaspăt realeasă și membrii de vârf ai partidului său au înțeles mesajul alegătorilor de la recentul scutin.
