Iulian Chifu // Ce putem aștepta de la Trump 2.0?
Principalele linii directoare sunt absența oricăror limite – consilierii vor fi mai degrabă loiali și nu profesioniști, membrii din administrație mai degrabă nepotriviți cu funcțiile în care sunt numiți, dar pe deplin capabili și doritori să aplice cele mai radicale fantezii sau decizii al lui Trump, fără a le contesta sau discuta în vreun fel, iar Congresul va fi dominat de republicani și ocolit la audieri, Președintele Trump urmând să utilizeze suplinitori și interimari pentru a nu fi legat și a-i putea înlocui repede. Cum nici alegeri nu mai sunt pentru Trump, peisajul e mai degrabă apocaliptic. Totuși realitatea este sensibil diferită de portretul cenușiu al pesimiștilor.
Toți oamenii Președintelui Trump
Mandatul doi al lui Trump nu va semăna cu primul. Aceasta pare să fie o afirmație împărtășită în egală măsură de adepți și criticii președintelui republican ales. Dacă primii vorbesc despre o experiență în administrație de 4 ani și de pierderea alegerilor, ulterior de schimbări majore ale lumii pe care o regăsește Donald Trump la sosirea în funcție, după numai 4 ani, depunând jurământul drept cel mai în vârstă ales, ultimii deplâng lipsa de profesionalism, happening-ul și improvizația pe baze loialiste pe care ar promova-o cel de-al 47-lea președinte odată revenit în funcție, totul agrementat cu răsplătirea susținătorilor și răzbunarea față de critici.
Intenția lui Donald Trump este de a-și maximiza puterea și a-și aplica voința extins, pe baza legitimității alegerii sale. Și pentru asta dorește să elimine piedicile care i-ar putea sta în față, unele democratice, altele profesionale sau birocratice: e motivul pentru care i-a solicitat lui Elon Musk să efectueze un audit la nivelul administrației și să elaboreze o modalitate de eliminare normativă a blocajelor de orice tip. Această perspectivă este dublată de intenția de a nominaliza cu precădere juriști în funcții, avocați al căror rol primordial va trebui să fie acela de a găsi modalitățile de atacare și eliminare a blocajelor, care înseamnă, uneori, a echilibrelor democratice, și de găsire a căilor pentru aplicarea politicilor dorite de către Trump.
Despre propriile procese? Nu mai vorbește nimeni despre ele. Președinte american cu imunitate ar putea să scape de majoritatea, dacă nu de toate. În plus, hotărârea Curții Supreme cu super-majoritate republicana este clară și presupune un plus de imunitate pentru actele persoanei președintelui atât timp cât se află în funcție. În schimb apare angajamentul clar privind respectarea promisiunilor: la West Palm Beach, la final de campanie, Trump a promis că va guverna cu un motto simplu: am făcut promisiunea, am ținut promisiunea. Desigur, multe dintre promisiunile de campanie vor fi relativizate sau adaptate, mai ales când vizează alți actori și alte state decât America lui Trump. Dar asumarea publică va obliga la formule de afirmare publică a respectării fiecăreia dintre obligații, într-o formă cât mai apropiată de cea anunțată în campanie și în program.
În noua administrație nu vor mai exista figurile cunoscute și profesioniste care au jucat rolul de moderatori ai opțiunilor și pornirilor lui Donald Trump în 2016-2020. În primul rând pentru că majoritatea celor din zona militară, șefi ai Apărării, ai categoriilor de arme, secretari ai apărării, consilieri pe securitate națională sau intelligence și procuror general l-au abandonat pe Trump după primul mandat, s-au dezis de el la plecarea din funcție, criticându-i abilitățile și caracterul. În schimb au fost aduși și pregătiți oameni loiali lui Trump, cei care fie au scris abordările extreme de campanie, fie sunt de acord și le împărtășesc, dorind, sub autoritatea președintelui, să le aplice dincolo de lege, norme, tradiții sau funcționalitatea democratică a statului american.
Concret, dacă din administrație au dispărut Ivanka Trump și Jared Kushner, se vor regăsi Donald Trump Jr., Elon Musk and Susie Wiles, creierul din spatele campaniei și, probabil, șefa de staff a administrației lui Trump. Ei îi va reveni rolul cel mai important de ponderare și disciplinare, așa cum a făcut-o cu brio, în cea mai mare parte, în timpul campaniei electorale. Urmează premiile pentru susținători precum Robert F. Kennedy, Jr., care își dorește și căruia Donald Trump i-a reafirmat după alegere promisiunea vizând Departmentul pentru Sănătate și Servicii Umanitare. Disputele apar și în privința vettingului și accesului la informații clasificate, care se face cu 6 luni înainte de începerea eventuală a mandatului. Președintele Trump preferă să facă el însuși selecția oamenilor săi, și nu FBI. Oamenii săi nu au acces la informații și analizele zilnice, deși unii și-au făcut evaluarea obligatorie pentru accesul la informații clasificate direct, pe speze individuale.
Marile teme ale lumii: Puterea Americană și implicarea în afacerile globale
Președintele Donald Trump a dovedit și dezvăluit câteva caracteristici la nivelul politicii externe și de securitate chiar în primul mandat: realism, pragmatism și tranzacționism extrem. Ce pare să se fi schimbat chiar în timpul primului său mandat, izolaționismul care îi mai dădea târcoale în campania electorală, a fost nuanțat, apoi s-a renunțat la el, Ronald Reagan fiind referențialul. Donald Trump a înțeles că o Americă închisă între frontierele sale devine nerelevantă și că trebuie să se implice în traburile lumii.
Acum lucrurile sunt și mai elaborate, iar abordarea actualei campanii electorale marșează pe o nouă categorie și un nou concept, Pacea prin forță sau cu forța. Trump are înclinația spre a crește mai departe puterea și capabilitățile militare ale Statelor Unite, ca și resursele sale economice, scopul fiind ca să mențină pacea prin descurajarea credibilă și forța sa uriașă desfășurată, dar și plin aplicarea punctuală de presiuni, ulterior chiar de forță țintită și imediată, pe termen scurt, pentru a-și impune voința. Dacă administrația Biden a marșat pe multilateralism real și afirmarea lipsei capacității SUA de a face singură pe jandarmul mondial, de a impune aplicarea regulilor sau crearea de reguli acolo unde nu există, Donald Trump revine la o postură cât mai apropiată de hegemonie și alinierea aliaților la voința Americii.
În primul mandat, Trump ceruse alinierea celorlaltor democrații și propriile lor contribuții. Acum Donald Trump va cere creșterea puterii și asumarea suplimentară de responsabilități de către europeni și ceilalți parteneri pentru a demonstra că merită să fie ajutați și că-și plătesc partea corectă de contribuție militară. Pentru că înțelegerea lui Donald Trump este că Europa este prosperă și profită de securitatea oferită de SUA pentru a investi în eonomie și a câștiga competiții în fața Americii. Pentru a egala condițiile competiției corecte, Trump dorește ca și Europa să investească suficient în capabilități și în propria apărare și să-și asume o parte corectă din responsabilitatea atât pentru apărare și securitate europeană, ca și din cea a lumii.
S-a vorbit despre retrageri de trupe din zone unde staționează inutil dar, totodată, menținerea umbrelei nucleare și evitarea proliferării. Dar și despre contribuția Europei în terțe spații precum Indo-Pacific, acolo unde Trump vede viitoarea confruntare și problemă majoră cu China. Tot astfel cum, pe dimensiunea economică și a competiției, Europa este așteptată să investească mai mult în tehnologie împărtășită și să echilibreze balanța de plăți în comerțul bilateral cu SUA, așteptându-se și situația de introducere de taxe la produsele manufacturiere care afectează America, dar și a unor componente de larg consum precum automobilele. Taxe de 10% la produse selectate pot să apară, ca și tensiuni între diverși actori parteneri ai Americii în materie de democrație și securitate.
Și în privința NATO, Trump consideră că este un instrument util, în măsura în care nu numai europenii au nevoie de America, nu numai America este prezentă militar pe teren în Europa, ci și Europa însoțește America în zonele de preocupare, de exemplu Indo-Pacific, dar este și solidară cu sancțiunile americane asupra Chinei și sancționează, în egală măsură, accesul la anumite categorii de produse. Iar energetic, nu-și mai procură energia susținând producția chineză de panouri solare sau eolienne, nici cumpărând petrol și gaze din Rusia, ci pe piața americană și din Orientul Mijlociu și face tranziția verde pe baza producției proprii de instalații pentru energia curată.
Războiul din Ucraina
În privința războiului din Ucraina, în administrația republicană Trump se confruntă două curente: primul de tip izolaționist, retragerea sprijinului și a finanțării forțând o pace sau măcar o încetare a focului cum o fi ea. Cea de a doua, aceea a susținerii Ucrainei dar cu grade diverse de renunțare la ambiția de a realiza pacea justă și principială contra unui realism al abandonării informale a unor teritorii și chiar a aspirațiilor NATO contra garanții de securitate, livrări de arme și reacție dură și promptă dacă Rusia nu rămâne în termenii conveniți.
Apoi există cel puțin trei surse de proiecte de pace în Ucraina, care să răspundă exigențelor președintelui Trump de a încheia războiul repede: unul al lui Mike Pompeo, suficient de nuanțat și tributar ideii de pace prin forța exhibată; al doilea al lui Richard Haass, președinte de onoare al Council for Foreign Relations, care propune o variantă de mijloc, cu un model cipriot și o zonă tampon demilitarizată cu soldați europeni pe teren pentru monitorizare și apărare; iar al treilea al generalilor în rezervă Keith Kellogg și Fred Fleitz, care exclude complet NATO din ecuație și amână sine die orice rezolvare, care s-ar realiza sigur după Putin și putinism, în condiții mai bune.
Problema transformării războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina în război mondial, prin extinderea și implicarea mercenarilor de peste tot, din Africa și a nord-coreenilor, a muniției, dronelor și rachetelor de proveniență nord-coreeană și iraniană, sau a consolidării axei Rusia-China-Iran-Coreea de Nord, nu are cum să nu altereze abordările unei viitoare administrații Trump. Este dificil de spus astăzi dacă Trump acceptă sau nu apărarea Taiwanului, dar sigur rivalitatea cu China este declarată și chiar accentuată în Marea Chinei de Sud, în ceea ce privește Coreea de Sud și Japonia. Abandonarea Ucrainei nu e o soluție, susținerea lui Benjamin Netanyahu este un fapt, slăbirea Iranului de către Israel e aplaudată, dar nu și dacă aceasta duce la escaladare și consumarea forțelor americane în regiune.
Pacea prin putere și exhibarea forței face ca noua administrație Trump să fie puțin intimidată de amenințările lui Putin cu utilizarea armei nucleare și să nu permită jocurile Rusiei dincolo de propriile sale frontiere. Încheierea păcii are relevanță și în privința Rusiei, aplicarea forței pentru menținerea păcii se va îndrepta și spre Putin. Aici fie o Rusie mai slabă se va plia pentru a aștepta vremuri mai bune, fie va refuza și va sfida sau îl va confrunta pe Trump, iar ca urmare, acesta - supărat că nu i se respectă și nu i se îndeplinește proiectul - va reacționa aplicând forța pentru a disciplina jucătorul care nu îi respectă poziția. Perspectiva escaladării este mai mare, nivelul de risc asumat incompatibil pentru un candidat care a câștigat promițând pacea peste tot în lume, dar și posibilitatea ca presiuni serioase, susținute de capabilități și o prezență suficientă de armament și trupe pe teren, eventual avertismente foarte vizibile, pot duce la constrângerea și limitarea ariilor de acțiuni agresive ale Rusiei, dacă nu cumva le diminuează cu totul.
