Informații contradictorii privind achitarea datoriei față de Gazprom
În acest an ar rămâne să fie plătită ultima tranșă, de 2,3 milioane, a confirmat pentru IPN secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan. De cealaltă parte, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, spune că nu a fost achitată nicio parte din datorie.
„A fost acel audit internațional, care a arăta clar ce datorie avem. Este doar acea parte de 8,6 milioane de dolari, dintre care a mai rămas de achitat o ultimă parte, vorbim aici de 2 milioane și 300 de mii de dolari. Această sumă va fi achitată în totalitate în acest an. Se achită prin recuperarea devierilor tarifare”, a precizat secretarul de stat al Ministerului Energiei.
De cealaltă parte, solicitat de IPN, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a infirmat cele spuse de secretarul de stat al Ministerului Energiei. „Nu a fost achitat nici un dolar. Mai mult, la momentul dat, în proiectul bugetului companiei pentru 2025 nu este planificată achitarea datoriilor față de Gazprom. Despre casare, nu a fost casată datoria, acum în datele contabile figurează datoria de 709 milioane dolari”, a declarat Vadim Ceban.
Solicitat să comenteze declarațiile șefului de la Moldovagaz, Vadim Borosan a menționat că va reveni cu o reacție.
La finele lunii martie 2022, datoria Moldovagaz față de concernul rus Gazprom constituia 709 milioane de dolari. Însă, cea mai mare parte din această datorie fie nu este executabilă, fie nu a putut fi confirmată prin acte, potrivit unui audit internațional contractat de autoritățile Republicii Moldova. Același audit a confirmat posibilitatea ca și Moldovagaz să inițieze o serie de acțiuni împotriva Gazprom-ului cu pretenții financiare. De cealaltăparte, Gazprom nu recunoaște concluziile auditului.