Economia transnistreană, pe butuci în urma trădării Rusiei. Exporturile și importurile regiunii au scăzut simțitor
”Cele mai mari scăderi ale operațiunilor de export, atât în termeni relativi, cât și absoluți, au fost înregistrate în domeniul metalelor și al produselor din metal, al produselor din industria constructoare de mașini și al produselor din industria chimică. Exportul de ciment a fost complet suspendat” a adăugat Alexandr Rozenberg.
În același timp, importurile în regiunea transnistreană s-au micșorat cu 43%, ceea ce în termeni valorici reprezintă 7 milioane de dolari.
În condițiile deficitului acut de resurse energetice, unele întreprinderi au trecut la un program de lucru pe timp de noapte. Printre acestea se numără ”Electromash”, ”Intercentrlux”, ”Softshoes” și altele. În curând, dacă volumul de energie electrică pe timp de noapte va fi suficient, alte întreprinderi ar putea adopta același program.
Deschide și: Întreprinderile din regiunea transnistreană trec la regim de lucru nocturn din cauza crizei energetice
Transnistria se confruntă cu o criză majoră din cauza sistării de către Gazprom a livrărilor de gaze în stânga Nistrului.
Săptămâna trecută, așa zisul ministru al economiei din regiunea transnistreană anunța că Tiraspolul mai are rezerve de gaze până la sfârșitul lunii curente.
Din această cauză, starea de urgență din regiunea transnistreană a fost prelungită până pe 8 februarie.